Aventura in Anatolia pe 2 roti - martie 2011 - partea 3

Dupa tura, ajunsi la club, Rene m-a strigat sa raman ca are ceva sa-mi comunice. Mi-a dat o veste cumplita care m-a lovit puternic. A spus ca voi fi trimis acasa pt. ca nu intrunesc cerintele necesare pt. a prinde job-ul. Motivele principale au fost faptul ca habar n-am sa repar o bicicleta si ca sunt prea stresat, timid, nelinistit si emotiv. Mi-a spus ca si managerul sau i-a spus sa ma trimita acasa si ca mi-au rezervat deja biletul de avion. A spus ca-i pare rau dar asta este situatia. Se temeau ca nu voi fi in stare sa fac fata job-ului si sa relationez corespunzator cu clientii clubului care sunt printre cei mai pretentiosi fiind occidentali bogati. Mi-a dat o copie dupa documentul care atesta ca mi s-au rezervat biletele de avion si la revedere. A uitat sa-mi zica cand am zborul, iar eu am inteles ca voi pleca acasa duminica la pranz. Cumplit soc pt. mine, iata-ma expulzat din paradis, ce scurt a fost sejurul meu in rai!
Am primit vestea cu barbatie, simtind din nou condamnarea mea la nefericire, la singuratate si la intoarcerea la o viata cam searbada, cam trista, cam saracacioasa, fara bani, fara iubire, o viata aproape eminesciana, o viata dramatica, dolenta, zbuciumata.
Cu lacrimi in ochi am mers in camera, am refuzat sa mai mananc la pranz, iar Adam, Balasz, Aymen si Pavel au incercat sa ma consoleze zicand ca mai sunt multe cluburi de acest gen si poate voi reusi sa obtin un job la o companie concurenta, doar ca trebuie sa fiu mai bine pregatit psihic si sa stiu repara o bicicleta.
Apoi Adam mi-a dat un pahar de whisky sa-mi mai revin in simtire. Ulterior am plecat in statiune sa beau ceva sa ma linistesc.
M-am oprit la un bar cu specific turcesc unde o bere m-a costat 5 euro. Apoi m-am dus la market-ul Asya unde am consumat cateva beri afara la masuta din fata localului.



La un moment dat m-am retras sub un arbore contorsionat sa-mi scriu memoriile si sa-mi plang de mila in singuratate sorbind o noua bere Efes. Tot de la acel market mi-am cumparat niste fistic, niste ciocolata cu fistic si niste rahat sa ma mai indulcesc. Cam scumpe preturile pe acolo, mult mai scump ca cele din statiunile din Europa.



Dupa ce am stat acolo cateva ore am plecat la club iar pe la ora 22 am plecat un grup mare cu niste microbuze la o discoteca, caci ziua urmatoare sambata era ziua libera. Acolo m-am distrat de minune cheltuind multi bani si dansand cu fete superbe. M-au impresionat niste brazilience si o nemtoaica blonda cu ochi albastrii. Am stat la masa si cu inventatorul si cu un fost campion mondial de atletism care a fost impresionat de povestea mea. Am jurat ca ma voi intoarce macar ca client la acest club peste cativa ani cand ma voi realiza in viata. Am urlat ca prefer moartea decat sa nu ma realizez in viata. "Aut Cezar aut nihil", vorba stramosilor nostri latini care odinioara au trecut si pe aceste meleaguri de basm care erau incluse in gloriosul lor imperiu.



Of Asia Mica, tinut binecuvantat, ars de soare, si scaldat de Mediterana de la poalele legendarilor munti Taurus, bietul Carpaticus a suferit atat de mult pe minunatele tale meleaguri. Si nu mi-a ramas decat sa beau, sa dansez si sa uit. "Et nunc bebemus Mogaliter" ( Sa bem ca un pui de dac ca Moga ciclistul!)

Scapat de "stresul" de a avea un job de lux, sambata dimineata la ora 9 am plecat sa inchiriez o bicicleta, caci era ziua libera iar supervizorul Rene mi-a spus ca nu avem voie sa luam bicicleta la o tura in afara clubului in ziua libera. La doar 800m de club era locul de unde se puteau inchiria biciclete MTB Bianchi contra sumei de 10 euro pt 24 ore. Din pacate sau din fericire, domnul care se ocupa cu inchiriatul bicicletelor dormea si mi s-a zis sa revin peste o ora. Eu neavand chef sa astept, am mers la club si acolo am avut bucuria sa intalnesc usa deschisa la atelierul cu biciclete (cu o zi in urma se stricase yala). Nu era nimeni acolo iar eu mi-am luat bicicleta mea cu nr 19 si am plecat sa fac cea mai tare tura din intreaga mea excursie. Am pornit singur la drum, nimeni n-a vrut sa ma insoteasca. De data asta am putut in sfarsit sa fiu in elementul meu si m-am oprit sa fac poze si la hotelurile din statiune.
Chateau de Prestige este unul dintre cele mai somptuoase ce am vazut vreodata.



Mai incolo in drumul spre cea mai tare catarare din zona am trecut printr-o localitate pitoreasca.


A fost o zi magnifica, vreme superba, peisaje deosebite. Am trecut si printr-o zona de chei interesanta.


Apoi au urmat cam 15 km de catarare, in aceasta zi am urcat de la cota 7m la 1250m, pe un traseu dintre cele mai interesante din viata mea. La un moment dat am trecut si printr-un sat de munte. De acolo am mai avut 6 km pana in varf unde era un restaurant.



Chiar in varf m-a intrecut o masina cu turisti care m-au filmat iar eu am bagat viteza.


Peisajul era superb, se vedeau muntii inzapeziti.


In drumul spre club am facut poze la o moscheie impunatoare.


Dar am intalnit si cactusi imensi si portocali.


Cel mai mult din statiunea Kemer mi-a placul hotelul futurist si avangardist de 5 stele Queen Elisabeth, ce avea forma unui vas modern de pasageri.


Cand am ajuns la club nimeni nu mi-a reprosat nimic ca am luat bicicleta, dar mergand la mine in camera am avut un soc sa constat privind la hartia cu biletele de avion, m-am trezit ca pierdusem avionul, zborul il aveam exact in aceasi zi, tocmai am pierdut avionul asa ca m-au apucat niste emotii negative si dureri de cap. La sala de mese mi-a fost rau si am inceput sa am niste stari de comportament mai deviant si aberant. M-au apucat crizele de nervi si o migrena urata de s-au speriat cativa stimabili domni ce m-au invitat cu ei la masa si mereu ma irigau cu sucuri de fructe sa-mi mai revin si incurajari ca situatia se va remedia.
Pana la urma supervizorul mi-a spus ca imi vor rezolva alt bilet de avion si Dumnezeu cu mila.
Apoi sa-mi revin am plecat sa chefuiesc putin prin statiune, iar la Asya Market, singurul loc accesibil buzunarului meu de balcanez mioritic ce credea ca va da lovitura in Anatolia.
Seara colegii au dat un mic party de adio in cinstea fostului coleg de proasta pomenire si trista amintire: Pantani Carpaticus.


Pavel a scos o sticla de votca, Adam o sticla de whisky, iar eu 3 beri Efes din buzunarele din spate al tricolului meu BIG Challenge. Am reprezentat acest club cu indarjire si-n acest colt de paradis.(De fapt am cucerit 3 BIG-uri extraeuropene ceea ce conteaza mult cel putin pt mine)
M-am pozat si cu fetele, ce trist a fost ca a trebuit sa ma despart de Judit inainte de-ai arata cu adevarat cine sunt, inainte de a fi devenit eu insumi.



Dupa aceea nefericita zi cand parca s-a prabusit cerul pe mine am inceput sa traiesc viata mai cu intensitate.

In Anatolia au urmat inca 2 zile pline pt. mine in care m-am simtit ca un turist la 5 stele, caci nu ma mai interesa sa obtin nici un job.
Am mai participat la 2 ture alaturi de fosti colegi pe trasee minunate.
Duminnica am facut o tura banala pe un traseu de 40 km iar luni am facut una dintre cele mai frumoase ture din viata mea, cu peisaje naucitoare.


Luni a fost ultima zi la Magic Life asa ca a trebuit sa ma bucur de fiecare clipa din tura. Am avut si o catarare de cativa km pana la un releu de unde se vedea o panorama minunata asupra marii, asupra muntilor si a statiunii Kemer.


A fost ziua in care a trebuit sa-mi iau la revedere de la colegii. Le-am promis ca-i voi vizita cand voi face turul Turciei, sper in urmatorii ani.



Si uite asa mi s-a incheiat un sejur de neuitat de pe meleaguri exotice.



Noaptea de luni spre marti am calatorit cu avionul pana la Bucuresti, apoi am luat trenul pana la Arad unde au venit parintii dupa mine cu masina.

Acum cand ma uit in urma nici macar nu regret ca nu am devenit "sclav de lux". Viata e plina de surprize si voi lupta sa-mi implinesc visele.
"Pedalo ergo sum!" Pedalez deci exist! Si viata merge mai departe!

Pt. aceasta calatorie si oportunitate tin sa-i multumesc mult unui coleg forumist pe ciclism.ro care n-am voie sa-l numesc ca se supara. Daca nu era el sa-mi zica sa aplic pt job nu beneficiam de sejurul in paradis.
Respecte si sa traiesti draga prietene!

Lara Fabian - Perdere L'Amore

Aventura in Anatolia pe 2 roti -martie 2011 -partea 2

Miercuri la micul dejun, eu impreuna cu Adam am avut onoarea sa stam la masa cu un celebru inventator, cu nimeni altul decat cu inventatorul unei nazdravenii interesante, un fel de combinatie intre ciclism si role, numit skyke. Domnul era un austriac si ca orice mare personalitate era si o modestie rara.
Ulterior aveam sa aflu ca la acest club elitist am stat la masa si cu fosti campioni mondiali de atletism.
La ora 9 am pornit intr-o tura minunata care a inclus si 2 portiuni pe drum nemodernizat cu catarari de pana la 15% spre deliciul meu.


Peisajele erau de vis, incepeam sa ma obisnuiesc sa pedalez in paradis. In aceasta zi am trecut pe langa mai multe livezi de portocali.


Dar am pedalat mult si prin localitati turistice cu moschei autentice.


In aceasta tura am discutat putin cu Cathy si am aflat ca este din Innsbruck, din Tirol. A ramas surprinsa cand i-am spus ca-n 2009 intr-o lunga tura am trecut si prin minunatul sau oras natal de care se plangea ca este prea frig. Cathy era o bikerita pe cinste si in plus mai era si pasionata de lectura si o fata romantica. Mi-a placut mult aceasta pustoiaca la care am inceput sa tin si am numit-o " Mica tiroleza"


Insa trebuie sa recunoastem caci unguroaica Judit era o reala forta, avea musculatura formata, era buna pe catarari si avea un zambet superb pe care si-l punea des in valoare. Pacat ca vorbea o engleza foarte limitata, insa vorbea o germana impecabila. M-a impresionat la felul cum se descurca pe catarari mult mai bine ca multi dintre romanii nostrii de sex opus.


Si astfel a mai trecut o zi in paradis.


Joi am avut o zi superba cu soare puternic si temperaturi de pana la 24 grade. Dimineata inainte de tura am mers cu Cathy sa stam putin la soare pe plaja. Am discutat despre pasiunile noastre si despre momentele importante din viata noastra. Foarte mult mi-a placut cand am auzit ca scumpa tiroleza iubeste literatura si ca mai practica si atletismul. Mai rar asa apucaturi la tinere fete. In departare se vedeau muntii cu varful de 2365m incarcati de zapada, iar marea era de un albastru infinit.


In aceasta tura rusul Pavel a scos echipamentul sau de rezistenta, la fel si Judit. Au fost cele mai frumoase tricouri de ciclism ce le-am vazut in viata mea, iar eu am abordat tricoul meu personalizat Pantani Carpaticus.


Din nou o tura cu catarare si de data asta am fost in mare forma, i-am intrecut pe toti la o distanta semnificativa. Ca de obicei, primul care a sosit in varf dupa mine a fost colegul Adam.


Din nou am trecut prin zone cu peisaje de vis si moschei interesante. In departare tronau muntii Tahtali iar cerul era de un albastru infinit.


In tura din aceasta zi am ramas mai mult in spatele plutonului sa le fac niste poze frumoase.


A fost una din cele mai perfecte zile din viata mea, iar la pranz am avut bucuria sa stau la masa cu un brazilian negru si glumet. Sincer n-as fi crezut niciodata ca o sa ajung la stau la masa cu sportivi de pe 3 continente. Si acum nu pot crede si parca totul a fost un vis frumos.


Vineri din nou o zi splendida in care am facut cel mai lung tur. Inainte de tura, dupa pranz am facut o scurta baie in Marea Mediterana, incepandu-mi sezonul estival. Tin minte acest moment emotionant. Pe mal erau 3 unguroaice si tiroleza Cathy care ma incurajau si au aplaudat cand m-am aruncat in valuri in timp ce eu cat pe ce sa fac atac de cord la contactul cu apa care nu avea mai mult de 13 grade Celsius. Minunata experienta. Afara temperatura era de peste 20 grade astfel cand am iesit din apa am plonjat pe nisipul caldut unde mi-am revenit. Era 25 martie, am reusit sa-mi dau recordul, in 2008 am facut baie in Marea Egee pe 19 aprilie, fostul meu record.
Eu am fost pus sa fiu ghidul in aceasta zi, astfel ca am fost mai emotionat ca de obicei. A fost ziua cu cel mai variat traseu.
La inceput am trecut printr-o statiune luxoasa exact pe langa mare. Privelistea era ametitoare, probabil mai frumoasa ca cea de la Nisa.


Albastrul marii era de safir, iar infrastructura de invidiat, de ultima generatie, ambarcatiuni de lux, hoteluri somptuoase. Primii turisti au aparut pe plaja.


Apoi ne-am indreptat spre muntii pe un traseu in care am avut cateva catarari interesante. Dupa vreo 20 km am ajuns intr-un loc unde incepea o catarare lunga cu panta de 10%.


Acest drum ducea spre un teleferic de unde se ajungea exact in varful muntelui. Telefericul este printre cele mai moderne si mai luxoase din lume, construit recent de elvetieni. Peisajile erau de vis, catararea printre cele mai frumoase din viata mea.


Iar i-am intrecut pe toti, de data asta i-am lasat la 1km in urma. Pana la urma ajungand la un drum ce cotea la dreapta de frica sa nu ma ratacesc m-am intors dupa grup si din nou i-am intrecut pe toti la cea de-a 2-a urcare. Am observat ca Rene si cu Cathy, singurii fumatori din grup, erau cei mai slab pregatiti la catarare, deci n-am avut nici o sansa sa-i conving sa devina membrii BIG. In schimb rusul, ungurul si tunisianul erau numai buni de un maraton, se descurcau binisor si pe catarare iar pe coborare ma intrecea si unguroaica spre rusinea mea.
Apoi am luat-o la dreapta pe un drum forestier unde a urmat o coborare bolovanoasa, iar eu la un moment dat am cazut de era sa ma sparg tot si am julit si bicicleta, cat pe ce sa fiu bun de plata.


Pe coborare am prins din nou niste vederi unice asupra marii si i-am facut o poza super rusului.


La un moment dat am ajuns si la un loc unde erau zeci de stupi de albine. Mierea si rahatul turcesc sunt de buna calitate. Ajunsi la club aveam sa am parte de o nefericita surpriza.

Franz Liszt - a friend of Chopin, a friend of my soul

Aventura in Anatolia pe 2 roti - martie 2011 - partea I

Pe data de 19 martie am plecat toata familia de acasa in masina fratelui meu Fulviu. Ne-am oprit peste noapte la Brasov unde avem neamuri. La Brasov m-am intalnit cu 2 pasionati cicloturisti cu Levi si Cristi cu care am mai discutat despre pasiunea noastra comuna. Cu Cristi am fost la un local select de langa Piata Sfatului, unde am baut niste bere fina Bernard din Cehia, Cristi m-a cinstit.
Apoi toata noaptea n-am putut dormi de emotie, ziua urmatoare aveam sa merg cu avionul pt. prima data in viata. La 5 AM am dat desteptarea dupa o noapte de meditatie la ce avea sa ma astepte in exotica destinatie unde aveam sa ajung. Pe la ora 6 am avut intalnirea cu fratele si prietena sa Andreea care ne-a condus cu masina pana la aeroportul Henri Coanda. Vremea era ploioasa si inchisa iar pe la Predeal am vazut si zapada langa drum. Apoi am facut rost de biletele de avion si mi-am luat ramas bun de familie care mi-a urat mult noroc. Era prima mea calatorie cu avionul, eu care toata viata pedalasem aveam sa zbor pt. prima data, astfel ca am avut parte de niste emotii teribile.


Pana la urma a venit si ora 10 50 si avionul a decolat iar eu am ramas impresionat cand avionul a penetrat norii si ne-am trezit cu un soare puternic, zburand deasupra norilor. Pe avion mi s-a servit un mic dejun si am primit si o bere de la frumoasa stewardesa. Astfel ca am reusit sa depasesc emotiile si m-am simtit bine. Zborul a durat doar o ora pana ne-am trezit la Istanbul unde am ramas surprins de marimea aeroportului care cred ca era cam cat orasul Ineu.


Am mers o ora pe jos pana sa ajung la locul de unde trebuia sa iau avionul spre Antalya. Am mai asteptat o ora si dain nou am avut parte de un zbor de data asta mult mai dificil si mai aglomerat. Eu am nimerit chiar in spatele avionului la nr 34 la geam, iar langa mine era o turcoaica batrana in mijloc iar langa ea, era bunaciunea de ficasa. Aici din nou ni s-a servit masa, dar de data asta stewardesa nu mi-a mai dat bere ci a trebuit sa ma multumesc cu un suc de portocale.
Vremea era nasoala, ploaie si vant, am trecut si prin niste turbulente astfel ca avionul s-a cam clatinat iar eu mi-am varsat sucul pe pantaloni si cat pe ce sa fac pe mine. Turcoaica a batrana de langa mine bolborosea miscandu-si buzele o rugaciune catre Alah, iar eu in sinea mea ma rugam puternic la Dumnezeu.
Pana la urma am ajuns cu bine. Acolo dupa ce mi-am recuperat cele 2 bagaje, la iesire din aeroport am fost intampinat de soferul clubului Magic Life care a mai cules inca 2 austrieci si apoi am pornit spre statiunea Kemer unde aveam sejurul la respectivul club de fitze. Pe traseu a inceput o ploaie torentiala si am ramas placut impresionat de infrastructura impecabila, am trecut si prin cateva tunele dar si vegetatia abundenta si plina de palmieri m-a cam uimit.


Ajuns la club, am primit repede cartela cu numele meu si cu nr. 413, care urma sa fie camera mea la Magic Life. Cand am vazut ce conditii bune sunt in camera, nu mi-a venit sa cred. Eram pt. prima data la all inclusive de 5 stele in viata mea.


Dupa ce m-am dus sa iau cina, un alt soc pt mine cand am vazut atatea bunatati, de n-am luat decat niste cartofi prajiti si o chifla de emotie si de timiditate, apoi am iesit in statiune de am ramas din surprins de hotelurile luxoase, de marketurile savuroase, de atmosfera orientala. Pana la urma m-am oprit la cel mai apropiat supermarket de club care se numea Asya si de acolo am cumparat 3 beri la doza Efes Pilsen care au costat 11lire adica 5,5 euro. O bere am baut-o in fata marketului unde am gasit un scaun iar 2 le-am dus in buzunarele hainei in camera mea unde in timp ce beam m-am trezit ca vine un tanar inalt atletic, prezentabil, care s-a dovedit a fi colegul meu de camera. Dar despre el vom vorbi in episodul viitor.

In primul rand voi posta harta zonei in care am pedalat. E o zona coplesitor de frumoasa de care m-am indragostit si abia astept pe viitor sa fac turul Turciei pe bicicleta.


Enigmaticul tanar care a dat buzna in camera in timp ce savuram un Efes Pilsen s-a dovedit a fi un ungur, un fost ciclist de performanta cu o cariera destul de solida in ciclism. Se numea Adam Ruszin. Cum a intrat am facut cunostiinta, am discutat putin, el a scos apoi o sticla de whisky si am baut un paharel in cinstea intalnirii noastre. Apoi el a plecat sa se intalneasca cu niste cunoscuti iar eu m-am bagat la somn caci eram rupt de oboseala.
Dimineata urmatoare am iesit pe balcon sa vedem panorama. In partea dreapta se vedeau muntii calcarosi asemanatori cu masivul Domogled de la noi.


In partea stanga erau plin de palmieri iar in departare se vedea Marea Mediterana.


Apoi am plecat amandoi sa luam micul dejun. Prin geamurile imense se vedeau multi arbori exotici, inclusiv un portocal plin de fructe, parca eram inconjurati de o gradina botanica.


In timp ce mancam un breakfast copios de asta data am fost vizitati de o pisica ce cred ca avea peste 10kg, de 10 ori mai mare ca catelasa mea, bishon-ul maltez Candy. M-am speriat de ea si i-am dat sa manance un carnacior.


Dupa ce am mancat ne-am dus sa vedem marea. Incinta clubului era impresionanta plina de palmieri si de piscine.


La ora 9 AM am avut prima intalnire cu colegii la atelierul de biciclete. Am avut placerea sa intalnesc ciclisti de pe 3 continente si anume din Rusia, Turcia, Tunisia, Austria si Ungaria. Romania era reprezentata prin mine. Cand ne-am intalnit dupa ce supervizorul domnul Rene Pleickner ne-a facut cunostiinta, apoi fiecare a primit cate o bicicleta MTB Scott echipata Shimano cu 9 pinioane. In prima faza a trebuit sa ne curatam si sa ne reglam bicicletele. Eu am primit bicicleta cu nr. 19. De retinut ca nr. 19 e foarte important pt. mine, la varsta de 19 ani am facut prima tura mai importanta: Ineu - Sibiu si primul tur al Banatului pe bicicleta. Practiv la acea tanara si nevinovata varsta postadolescentina am fost virusat cu microbul si pasiunea pt. cicloturism. Atunci pe vremuri in acel indepartat an '99 nu as fi crezut ca peste 13 ani voi ajunge cu un palmares destul de bogat si incarcat de atatea amintiri si km pedalati prin lume. Interesant este iar faptul ca mi-au luat 13 ani de pedalat prin peisajul mioritic si apoi prin Europa pana sa ajung sa pedalez pt. intaia data pe continentul asiatic. Desigur aici la acest capitol m-a intrecut norocosul Stefan Roman, care acum lucreaza si pedaleaza prin Africa. Daca nu ma insel acum e in Congo si tin sa-l felicit.
Apoi am avut o pauza, eu si Adam ne-am dus sa vedem din nou Marea Mediterana. Pranzul a fost copios, printre cele mai imbelsugate din viata mea. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ochilor cand am vazut zeci de feluri de mancare de toate felurile si zeci de feluri de prajituri si deserturi. Mi-era cam greu sa ma adaptez, eram cam perplex si cam speriat de puhoiul de lume din toate semintiile pamantului de la sala de mese.
Dupa masa am avut o ora timp sa ne facem siesta iar la ora 14 am avut intalnirea sa facem primul tur.
Am pedalat vreo 40km printr-un decor de vis. Pentru prima data in viata am vazut cactusi imensi si livezi cu portocali incarcati de roade.


La un moment dat am oprit intr-o zona de chei superbe si am facut o poza de grup. A fost grupul cel mai interesant si mai diferit cu care am pedalat in viata mea. Mare sansa am avut sa fac parte efemer din aceasta minunata familie.
De la stanga spre dreapta: Aymen(Tunisia), Judit(Ungaria), Cathy(Austria), Claudiu (Romania), Adam(Ungaria), Pavel(Rusia)



La un moment dat am ajuns la un lac miniatural cu apa foarte limpede. Zona era superba.


Langa lac era un restaurant si am vazut si un bazin plin de pastravi, dar am putut zari si niste pesti exotici.


La intoarcere am avut si o catarare de vreo 2 km. Aici Rene ne-a dat voie sa mergem fiecare in ritmul nostru, iar eu am facut pe vedeta tragand foarte tare, lasandu-i pe toti la sute de metrii distanta. I-am asteptat sus in varful dealului fiind foarte mandru de mine ca sunt in asa buna forma. Aveam in sfarsit un MTB cum visasem de mult si pedalam intr-o zona minunata.
Pe traseul spre Kemer am oprit sa vizitam si o moschee care mi-a placut foarte mult. Cand am trecut pe langa ea era o ora fixa si ne-am trezit ca un individ a inceput sa urle o rugaciune la megaphone. Credinciosi musulmanii astia!


Drumul Intre Mugla si Antalya este printre cele mai pitoresti din toate traseele facute de mine, iar peisajele sunt ametitoare. Muntele si marea isi dau intalnire iar infrastructura este de mare calitate.


Ziua urmatoare la ora 9 am pornit in tur. De data aceasta aveam sa pedalam pe un traseu pitoresc in muntii Tahtali. Vremea era superba si cam 20 de grade Celsius. Pe traseu am inceput si eu sa socializez cu grupul. Cel mai profesionist ghid mi s-a parut a fi Balasz care era un bun mecanic dar si foarte atent si amabil cu oamenii. Cu mine s-a purtat foarte frumos si mereu m-a incurajat. S-a bucurat cand a aflat ca cunosc bine zona de pusta din sudul Ungariei de unde s-a nascut. Am reusit sa-i impresionez pe toti, povestindu-le de turele mele.


Traseul era superb, m-am simtit ca-n basmele din 1000 de nopti. Flora era impunatoare, plina de palmieri imensi.

In aceasta tura am trecut si printr-o statiune turistica bine pusa la punct.


Am pedalat si printr-un parc national si am avut vreo 3-4 km de catarare unde din nou mi-am propus sa fiu primul. Am bagat tare, dar in final m-a ajuns Adam, care era cel mai puternic ciclist din grup alaturi de subsemnatul. Peisajul era foarte salbatic si am pedalat printr-o zona de chei, unde raul era foarte limpede.


La un moment dat am ajuns si la un pode de piatra foarte vechi, cred ca de pe vremea Imperiului Otoman.


A fost o zi cu adevarat reusita.