La iesire din acest oras intalnesc un cicloturist neamt care avea 100kg dar era in mare forma si abia reusesc sa ma tin dupa el pe o catarare de cativa km inspre orasul Ivrea. Aici stau sa vizitez orasul si cel mai mult imi place castelul medieval din secolul XIV construit de Amadeus al VI-lea de Savoia.
Apoi stau la o terasa si discut cu niste italieni despre istoria gloriasa a Italiei si despre aventura mea europeana. Sunt in Piemont, la poale de Alpi, atmosfera este ca si in Toscana, aceasi superba si augusta arhitectura, dar lipsesc puhoaiele de turisti astfel ca este chiar mai bine si mai relaxant.
In continuare ma indrept spre unul dintre cele mai frumoase parcuri nationale din Europa: celebrul Gran Paradiso. In localitatea Pont Canavese zaresc un autentic turn medieval bine conservat.
De aici intru pe valea raului Orca care se dovedeste la fel de limpede si curat ca cel din Slovenia. Dupa localitatea Locana peisajul devine tot mai frumos si intru in parcul national. Am si de pedalat printr-un tunel de vreo 3km, drumul este in urcare, iar in acest tunel incep sa cant cu patos un cantec patriotic al regretatilor Ion si Doina Aldea Teodorovici. La iesire din localitatea turistica Ceresole Reale incepe catararea adevarata, serpentine cu panta de pana la 15%.
Pe traseu intalnesc salase din piatra care ma duc cu gandul la vechii celti care cred ca aveau astfel de locuinte.
Intr-un astfel de salas care de fapt au fost construite pentru adapostirea vitelor servesc un pranz delicios constand din prosciuto de Praga, cascaval de Piemont si nectar de piersici.
Astfel ca prind putere sa parcurg serpentinele ce mi-au mai ramas pana sa ajung in cel mai inalt pas din Piemont, pasul Nivolet (2612m).
Traseul este de vis, seamana mult cu Transfagarasanul nostru si intalnesc si lacuri glaciare. Cu siguranta aceasta catarare este printe cele mai spectaculoase din Europa.
Pana la urma ajung in varf, pe traseu zaresc si o capra neagra, ma prinde si o ploaie marunta, iar la o usoara coborare derapez putin cat pe ce sa cad de pe bicicleta.
Urmeaza o scurta coborare de aproximativ 80 m diferenta de nivel si ajung la o zona de platou intramontan. Mai pedalez putin si ajung la cabana Savoia Nivolet aflata la cota 2535 m situata langa un frumos lac glaciar.
Mai pedalez cam 1 km si ma trezesc ca ajung la o bariera unde se termina drumul asfaltat si incepe un drum forestier de proasta calitate cam ca si pe la noi in Carpati. Sunt oripilat de aceasta intamplare dar continui sa pedalez pe acest drum. Traseul este foarte pitoresc, trec pe langa o cascada si la un moment dat gasesc si un schelet ciudat de parca era de Homo Sapiens.
Traiesc momente de reala incantare, caci peisajul este de vis, drumul serpuieste deasupra unei vai adanci iar in dreapta mea vad piscuri montane de pana la 4061m. Dar constat ca e cam tarziu, se face frig, mai am mult de mers pana in urmatoarea localitate si nici nu stiu drumul astfel ca decid sa ma intorc la cabana Savoia sa-mi petrec noaptea acolo si sa intreb care este drumul corect spre Valsavarenche.
Inteleapta decizie am luat pentru ca aflu de la proprietarul cabanei ca pana la urmatoarea localitate Pont am o portiune dificila chiar si pt. hikeri iar parcurgerea traseului pana acolo dureaza cam 3 ore, deci m-ar fi prins noaptea in mijlocul Alpilor Occidentali.
Este 25 iunie, ziua in care tatal meu implineste 56 ani, sunt in miujlocul Alpilor, dup ace reusisem cel mai important pas din viata mea. Acest pas desigur ca I l-am dedicate tatalui meu Dan care in tinerete a calatorit si el mult, strabatand intreg lantul Carpatic pe jos si facand excursii de la Paris si pana la Moscova. De la el am mostenit microbul dragostei de munte, de natura si de frumos, Astfel ca era momentul sa ma cinstesc. Am comandat o carafe de vin rosu si m-am apucat sa-mi scriu jurnalul, sorbind excelentul vin cu gandul la tatal meu.
Pana la urma s-a intamplat ca a dat norocul peste mine, m-am imprietenit cu patronul cabanei, domnul Arturo Dayne care impresionat de lunga mea traversare alpine, mi-a facut cinste o cina excelenta constand din o tocanita de vanat si o carafe de vin din partea casei. In plus mi-a dat si o camera gratis. In acel moment eu mai aveam in buzunar doar 40 euro, adica banii sa supravietuiesc in aceea seara in caz ca trebuia sa platesc consumatia si cazarea.
Et nunc bebemus Mogaliter! ( Si acum sa bem ca o Mogoaica autentica!) – cum am inventat eu expresia si am petrecut o seara de vis in care am avut inspiratia sa scriu si randuri emotionante de jurnal de calatorie.
Ziua urmatoare am parte de cele mai frumoase peisaje, de cea mai salbatica si spectaculoasa zona, dar si de cel mai dificil si incitant traseu din intreaga mea expeditie.
De multe ori raman extaziat de frumusetea peisajului.
Zaresc si multe marmote, pe care le vad pentru prima data in viata mea in libertate.
La un moment dat se termina drumul forestier si ma trezesc siderat ca am de coborat pe o poteca turistica foarte abrupta si plina de bolovani. Coborare mai dificila ca si de la cabana Omu spre Busteni, pe Valea Cerbului trecand prin Coltii Morarului. Asta e comparatia ce am putut-o face cu traseele facute de mine in Romania.
Ma chinui si ma caznesc cu bicicleta in spate pe acele serpentine criminale cam o ora pana ajung intr-o zona in care pot sa merg pe langa bicicleta mai lejer caci am scapat de panta infernala.
M-a ferit Marele Meteorolog de belea pe acest draconic traseu.. Ozana lui! de 3 ori Ozana! vorba amicului meu inflacaratul promotor al cicloturismului din orasul de pe malurile Begai, Carol Varga. Sincer sa fiu nu cred ca a mai coborat nimeni pe acolo cu bicicleta incarcata cu 25kg bagaje + un rucsac de 10kg. Putinii hikerii cu care m-am intalnit au zis ca nu au mai auzit pe nimeni sa fi mers cu bicicleta pe acolo.
Desigur sunt multi care urca pasul cu cursiera usoara, stau la cabana se relaxeaza, eventual fac o drumetie pe jos spre varfurile inzapezite, dar pe tronsonul cabana Savoia Nivolet - Valsavaranche nu am auzit de nici un cicloturist cu bagaje (de aceea poate fi si motivul ca patronul cabanei a fost foarte mirat si ospitalier in cazul meu). In gandul lui o fi zis: (Al naibii romanul asta, e dracul gol, ce traseu si-a ales!)
Mai atasez o poza cu moaca mea incitata, bucuroasa si putin speriata cand am vazut ce coborare ma asteapta.
Frumusetea acestui parc este de nedescris. Nu am cuvinte sa descriu asa ca mai atasez 2 poze sa graiasca in locul meu.
Peisaj spre varful Gran Paradiso (4061m)
Pe coborare la un moment dat am trecut pe langa mai multe marmote, mi-a placut mult ca aceste superbe vietati alpine scoteau niste tipete asemanatoare cu fluieratul de om.
Cireasa de pe tort a fost efemerul moment de doar 30 secunde cand am zarit regele acestui minunat parc, dupa o stanca am avut privilegiul sa vad o capra alpina ibex. Semana cu o capra neagra dar avea 2 coarne lungi si incovoiate. Am fost in extaz cand am vazut-o dar pana sa-mi scot camera video, a fugit dupa niste stanci.
La un moment dat am pierdut marcajul, m-am ratacit, era sa alunec intr-o prapastie, m-am zgariat prin jnepeni, apoi am gasit poteca buna si dupa inca vreo 30 min de carat bicicleta pe alocuri ca era poteca bolovanoasa in trepte, am ajuns in statiunea turistica Pont unde am facut o pauza de masa. Am intrat in superba regiune Valle d’Aosta si a urmat o lunga coborare pe valea raului Savara, o zona absolute magnifica.
Apoi am intrat intr-un drum circulat. Am mai pedalat pe acest drum vreo 20 km trecand prin localitatea Morgex care mi-a placut foarte mult.
Din localitatea Pre St- Didier, am intrat pe un drum mai putin circulat si incepea catararea spre pasul Petit St. Bernard. Temperatura scazuse mult, in statiunea La Thuile erau cam 12 grade.
Apoi au urmat serpentinele spre pas, era tot mai frig si vantul batea puternic din fata. Pana la urma am ajuns in pas, unde am vazut o superba statuie a unui caine San Bernard.
Aici este frontiera intre Italia si Franta, chiar la intrare in Franta vad o impozanta statuie a sfantului Bernard. Ma opresc langa ea pe o banca si iau masa de pranz tremurand de frig ca sunt doar 4 grade Celsius.
Este ziua de 27 iunie, iar bunica mea implineste 84 de ani astfel ca-i dedic ei acest pas emblematic pt. viata mea. In plus am aflat ca se pare ca maretul rege Hanibal ar fi trecut acest pas in antichitate in drumul sau spre Roma.
Ura! in sfarsit am ajuns in Franta si mi-am indeplinit un mare vis. In 1993, copil fiind am avut sansa sa fac o excursie cu parintii in Franta, am fost in Bretania pe langa Nantes la niste prieteni. Am trecut si prin Paris atunci urcand si in Tour Eiffel si vizitand si Notre Dame de Paris, Sacre Coeur si cartierul Monmartre. Mi-am jurat atunci ca voi reveni in Franta dar pe 2 roti. Un vis frumos a devenit realitate dupa 14 ani de zbucium, lupta si asteptare. Pluteam de fericire. Dumnezeu m-a ajutat!
