Am primit vestea cu barbatie, simtind din nou condamnarea mea la nefericire, la singuratate si la intoarcerea la o viata cam searbada, cam trista, cam saracacioasa, fara bani, fara iubire, o viata aproape eminesciana, o viata dramatica, dolenta, zbuciumata.
Cu lacrimi in ochi am mers in camera, am refuzat sa mai mananc la pranz, iar Adam, Balasz, Aymen si Pavel au incercat sa ma consoleze zicand ca mai sunt multe cluburi de acest gen si poate voi reusi sa obtin un job la o companie concurenta, doar ca trebuie sa fiu mai bine pregatit psihic si sa stiu repara o bicicleta.
Apoi Adam mi-a dat un pahar de whisky sa-mi mai revin in simtire. Ulterior am plecat in statiune sa beau ceva sa ma linistesc.
M-am oprit la un bar cu specific turcesc unde o bere m-a costat 5 euro. Apoi m-am dus la market-ul Asya unde am consumat cateva beri afara la masuta din fata localului.
La un moment dat m-am retras sub un arbore contorsionat sa-mi scriu memoriile si sa-mi plang de mila in singuratate sorbind o noua bere Efes. Tot de la acel market mi-am cumparat niste fistic, niste ciocolata cu fistic si niste rahat sa ma mai indulcesc. Cam scumpe preturile pe acolo, mult mai scump ca cele din statiunile din Europa.
Dupa ce am stat acolo cateva ore am plecat la club iar pe la ora 22 am plecat un grup mare cu niste microbuze la o discoteca, caci ziua urmatoare sambata era ziua libera. Acolo m-am distrat de minune cheltuind multi bani si dansand cu fete superbe. M-au impresionat niste brazilience si o nemtoaica blonda cu ochi albastrii. Am stat la masa si cu inventatorul si cu un fost campion mondial de atletism care a fost impresionat de povestea mea. Am jurat ca ma voi intoarce macar ca client la acest club peste cativa ani cand ma voi realiza in viata. Am urlat ca prefer moartea decat sa nu ma realizez in viata. "Aut Cezar aut nihil", vorba stramosilor nostri latini care odinioara au trecut si pe aceste meleaguri de basm care erau incluse in gloriosul lor imperiu.
Of Asia Mica, tinut binecuvantat, ars de soare, si scaldat de Mediterana de la poalele legendarilor munti Taurus, bietul Carpaticus a suferit atat de mult pe minunatele tale meleaguri. Si nu mi-a ramas decat sa beau, sa dansez si sa uit. "Et nunc bebemus Mogaliter" ( Sa bem ca un pui de dac ca Moga ciclistul!)
Scapat de "stresul" de a avea un job de lux, sambata dimineata la ora 9 am plecat sa inchiriez o bicicleta, caci era ziua libera iar supervizorul Rene mi-a spus ca nu avem voie sa luam bicicleta la o tura in afara clubului in ziua libera. La doar 800m de club era locul de unde se puteau inchiria biciclete MTB Bianchi contra sumei de 10 euro pt 24 ore. Din pacate sau din fericire, domnul care se ocupa cu inchiriatul bicicletelor dormea si mi s-a zis sa revin peste o ora. Eu neavand chef sa astept, am mers la club si acolo am avut bucuria sa intalnesc usa deschisa la atelierul cu biciclete (cu o zi in urma se stricase yala). Nu era nimeni acolo iar eu mi-am luat bicicleta mea cu nr 19 si am plecat sa fac cea mai tare tura din intreaga mea excursie. Am pornit singur la drum, nimeni n-a vrut sa ma insoteasca. De data asta am putut in sfarsit sa fiu in elementul meu si m-am oprit sa fac poze si la hotelurile din statiune.
Chateau de Prestige este unul dintre cele mai somptuoase ce am vazut vreodata.
Mai incolo in drumul spre cea mai tare catarare din zona am trecut printr-o localitate pitoreasca.
A fost o zi magnifica, vreme superba, peisaje deosebite. Am trecut si printr-o zona de chei interesanta.
Apoi au urmat cam 15 km de catarare, in aceasta zi am urcat de la cota 7m la 1250m, pe un traseu dintre cele mai interesante din viata mea. La un moment dat am trecut si printr-un sat de munte. De acolo am mai avut 6 km pana in varf unde era un restaurant.
Chiar in varf m-a intrecut o masina cu turisti care m-au filmat iar eu am bagat viteza.
Peisajul era superb, se vedeau muntii inzapeziti.
In drumul spre club am facut poze la o moscheie impunatoare.
Dar am intalnit si cactusi imensi si portocali.
Cel mai mult din statiunea Kemer mi-a placul hotelul futurist si avangardist de 5 stele Queen Elisabeth, ce avea forma unui vas modern de pasageri.
Cand am ajuns la club nimeni nu mi-a reprosat nimic ca am luat bicicleta, dar mergand la mine in camera am avut un soc sa constat privind la hartia cu biletele de avion, m-am trezit ca pierdusem avionul, zborul il aveam exact in aceasi zi, tocmai am pierdut avionul asa ca m-au apucat niste emotii negative si dureri de cap. La sala de mese mi-a fost rau si am inceput sa am niste stari de comportament mai deviant si aberant. M-au apucat crizele de nervi si o migrena urata de s-au speriat cativa stimabili domni ce m-au invitat cu ei la masa si mereu ma irigau cu sucuri de fructe sa-mi mai revin si incurajari ca situatia se va remedia.
Pana la urma supervizorul mi-a spus ca imi vor rezolva alt bilet de avion si Dumnezeu cu mila.
Apoi sa-mi revin am plecat sa chefuiesc putin prin statiune, iar la Asya Market, singurul loc accesibil buzunarului meu de balcanez mioritic ce credea ca va da lovitura in Anatolia.
Seara colegii au dat un mic party de adio in cinstea fostului coleg de proasta pomenire si trista amintire: Pantani Carpaticus.
Pavel a scos o sticla de votca, Adam o sticla de whisky, iar eu 3 beri Efes din buzunarele din spate al tricolului meu BIG Challenge. Am reprezentat acest club cu indarjire si-n acest colt de paradis.(De fapt am cucerit 3 BIG-uri extraeuropene ceea ce conteaza mult cel putin pt mine)
M-am pozat si cu fetele, ce trist a fost ca a trebuit sa ma despart de Judit inainte de-ai arata cu adevarat cine sunt, inainte de a fi devenit eu insumi.
Dupa aceea nefericita zi cand parca s-a prabusit cerul pe mine am inceput sa traiesc viata mai cu intensitate.
In Anatolia au urmat inca 2 zile pline pt. mine in care m-am simtit ca un turist la 5 stele, caci nu ma mai interesa sa obtin nici un job.
Am mai participat la 2 ture alaturi de fosti colegi pe trasee minunate.
Duminnica am facut o tura banala pe un traseu de 40 km iar luni am facut una dintre cele mai frumoase ture din viata mea, cu peisaje naucitoare.
Luni a fost ultima zi la Magic Life asa ca a trebuit sa ma bucur de fiecare clipa din tura. Am avut si o catarare de cativa km pana la un releu de unde se vedea o panorama minunata asupra marii, asupra muntilor si a statiunii Kemer.
A fost ziua in care a trebuit sa-mi iau la revedere de la colegii. Le-am promis ca-i voi vizita cand voi face turul Turciei, sper in urmatorii ani.
Si uite asa mi s-a incheiat un sejur de neuitat de pe meleaguri exotice.
Noaptea de luni spre marti am calatorit cu avionul pana la Bucuresti, apoi am luat trenul pana la Arad unde au venit parintii dupa mine cu masina.
Acum cand ma uit in urma nici macar nu regret ca nu am devenit "sclav de lux". Viata e plina de surprize si voi lupta sa-mi implinesc visele.
"Pedalo ergo sum!" Pedalez deci exist! Si viata merge mai departe!
Pt. aceasta calatorie si oportunitate tin sa-i multumesc mult unui coleg forumist pe ciclism.ro care n-am voie sa-l numesc ca se supara. Daca nu era el sa-mi zica sa aplic pt job nu beneficiam de sejurul in paradis.
Respecte si sa traiesti draga prietene!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu