Aventura in Anatolia pe 2 roti - martie 2011 - partea I

Pe data de 19 martie am plecat toata familia de acasa in masina fratelui meu Fulviu. Ne-am oprit peste noapte la Brasov unde avem neamuri. La Brasov m-am intalnit cu 2 pasionati cicloturisti cu Levi si Cristi cu care am mai discutat despre pasiunea noastra comuna. Cu Cristi am fost la un local select de langa Piata Sfatului, unde am baut niste bere fina Bernard din Cehia, Cristi m-a cinstit.
Apoi toata noaptea n-am putut dormi de emotie, ziua urmatoare aveam sa merg cu avionul pt. prima data in viata. La 5 AM am dat desteptarea dupa o noapte de meditatie la ce avea sa ma astepte in exotica destinatie unde aveam sa ajung. Pe la ora 6 am avut intalnirea cu fratele si prietena sa Andreea care ne-a condus cu masina pana la aeroportul Henri Coanda. Vremea era ploioasa si inchisa iar pe la Predeal am vazut si zapada langa drum. Apoi am facut rost de biletele de avion si mi-am luat ramas bun de familie care mi-a urat mult noroc. Era prima mea calatorie cu avionul, eu care toata viata pedalasem aveam sa zbor pt. prima data, astfel ca am avut parte de niste emotii teribile.


Pana la urma a venit si ora 10 50 si avionul a decolat iar eu am ramas impresionat cand avionul a penetrat norii si ne-am trezit cu un soare puternic, zburand deasupra norilor. Pe avion mi s-a servit un mic dejun si am primit si o bere de la frumoasa stewardesa. Astfel ca am reusit sa depasesc emotiile si m-am simtit bine. Zborul a durat doar o ora pana ne-am trezit la Istanbul unde am ramas surprins de marimea aeroportului care cred ca era cam cat orasul Ineu.


Am mers o ora pe jos pana sa ajung la locul de unde trebuia sa iau avionul spre Antalya. Am mai asteptat o ora si dain nou am avut parte de un zbor de data asta mult mai dificil si mai aglomerat. Eu am nimerit chiar in spatele avionului la nr 34 la geam, iar langa mine era o turcoaica batrana in mijloc iar langa ea, era bunaciunea de ficasa. Aici din nou ni s-a servit masa, dar de data asta stewardesa nu mi-a mai dat bere ci a trebuit sa ma multumesc cu un suc de portocale.
Vremea era nasoala, ploaie si vant, am trecut si prin niste turbulente astfel ca avionul s-a cam clatinat iar eu mi-am varsat sucul pe pantaloni si cat pe ce sa fac pe mine. Turcoaica a batrana de langa mine bolborosea miscandu-si buzele o rugaciune catre Alah, iar eu in sinea mea ma rugam puternic la Dumnezeu.
Pana la urma am ajuns cu bine. Acolo dupa ce mi-am recuperat cele 2 bagaje, la iesire din aeroport am fost intampinat de soferul clubului Magic Life care a mai cules inca 2 austrieci si apoi am pornit spre statiunea Kemer unde aveam sejurul la respectivul club de fitze. Pe traseu a inceput o ploaie torentiala si am ramas placut impresionat de infrastructura impecabila, am trecut si prin cateva tunele dar si vegetatia abundenta si plina de palmieri m-a cam uimit.


Ajuns la club, am primit repede cartela cu numele meu si cu nr. 413, care urma sa fie camera mea la Magic Life. Cand am vazut ce conditii bune sunt in camera, nu mi-a venit sa cred. Eram pt. prima data la all inclusive de 5 stele in viata mea.


Dupa ce m-am dus sa iau cina, un alt soc pt mine cand am vazut atatea bunatati, de n-am luat decat niste cartofi prajiti si o chifla de emotie si de timiditate, apoi am iesit in statiune de am ramas din surprins de hotelurile luxoase, de marketurile savuroase, de atmosfera orientala. Pana la urma m-am oprit la cel mai apropiat supermarket de club care se numea Asya si de acolo am cumparat 3 beri la doza Efes Pilsen care au costat 11lire adica 5,5 euro. O bere am baut-o in fata marketului unde am gasit un scaun iar 2 le-am dus in buzunarele hainei in camera mea unde in timp ce beam m-am trezit ca vine un tanar inalt atletic, prezentabil, care s-a dovedit a fi colegul meu de camera. Dar despre el vom vorbi in episodul viitor.

In primul rand voi posta harta zonei in care am pedalat. E o zona coplesitor de frumoasa de care m-am indragostit si abia astept pe viitor sa fac turul Turciei pe bicicleta.


Enigmaticul tanar care a dat buzna in camera in timp ce savuram un Efes Pilsen s-a dovedit a fi un ungur, un fost ciclist de performanta cu o cariera destul de solida in ciclism. Se numea Adam Ruszin. Cum a intrat am facut cunostiinta, am discutat putin, el a scos apoi o sticla de whisky si am baut un paharel in cinstea intalnirii noastre. Apoi el a plecat sa se intalneasca cu niste cunoscuti iar eu m-am bagat la somn caci eram rupt de oboseala.
Dimineata urmatoare am iesit pe balcon sa vedem panorama. In partea dreapta se vedeau muntii calcarosi asemanatori cu masivul Domogled de la noi.


In partea stanga erau plin de palmieri iar in departare se vedea Marea Mediterana.


Apoi am plecat amandoi sa luam micul dejun. Prin geamurile imense se vedeau multi arbori exotici, inclusiv un portocal plin de fructe, parca eram inconjurati de o gradina botanica.


In timp ce mancam un breakfast copios de asta data am fost vizitati de o pisica ce cred ca avea peste 10kg, de 10 ori mai mare ca catelasa mea, bishon-ul maltez Candy. M-am speriat de ea si i-am dat sa manance un carnacior.


Dupa ce am mancat ne-am dus sa vedem marea. Incinta clubului era impresionanta plina de palmieri si de piscine.


La ora 9 AM am avut prima intalnire cu colegii la atelierul de biciclete. Am avut placerea sa intalnesc ciclisti de pe 3 continente si anume din Rusia, Turcia, Tunisia, Austria si Ungaria. Romania era reprezentata prin mine. Cand ne-am intalnit dupa ce supervizorul domnul Rene Pleickner ne-a facut cunostiinta, apoi fiecare a primit cate o bicicleta MTB Scott echipata Shimano cu 9 pinioane. In prima faza a trebuit sa ne curatam si sa ne reglam bicicletele. Eu am primit bicicleta cu nr. 19. De retinut ca nr. 19 e foarte important pt. mine, la varsta de 19 ani am facut prima tura mai importanta: Ineu - Sibiu si primul tur al Banatului pe bicicleta. Practiv la acea tanara si nevinovata varsta postadolescentina am fost virusat cu microbul si pasiunea pt. cicloturism. Atunci pe vremuri in acel indepartat an '99 nu as fi crezut ca peste 13 ani voi ajunge cu un palmares destul de bogat si incarcat de atatea amintiri si km pedalati prin lume. Interesant este iar faptul ca mi-au luat 13 ani de pedalat prin peisajul mioritic si apoi prin Europa pana sa ajung sa pedalez pt. intaia data pe continentul asiatic. Desigur aici la acest capitol m-a intrecut norocosul Stefan Roman, care acum lucreaza si pedaleaza prin Africa. Daca nu ma insel acum e in Congo si tin sa-l felicit.
Apoi am avut o pauza, eu si Adam ne-am dus sa vedem din nou Marea Mediterana. Pranzul a fost copios, printre cele mai imbelsugate din viata mea. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ochilor cand am vazut zeci de feluri de mancare de toate felurile si zeci de feluri de prajituri si deserturi. Mi-era cam greu sa ma adaptez, eram cam perplex si cam speriat de puhoiul de lume din toate semintiile pamantului de la sala de mese.
Dupa masa am avut o ora timp sa ne facem siesta iar la ora 14 am avut intalnirea sa facem primul tur.
Am pedalat vreo 40km printr-un decor de vis. Pentru prima data in viata am vazut cactusi imensi si livezi cu portocali incarcati de roade.


La un moment dat am oprit intr-o zona de chei superbe si am facut o poza de grup. A fost grupul cel mai interesant si mai diferit cu care am pedalat in viata mea. Mare sansa am avut sa fac parte efemer din aceasta minunata familie.
De la stanga spre dreapta: Aymen(Tunisia), Judit(Ungaria), Cathy(Austria), Claudiu (Romania), Adam(Ungaria), Pavel(Rusia)



La un moment dat am ajuns la un lac miniatural cu apa foarte limpede. Zona era superba.


Langa lac era un restaurant si am vazut si un bazin plin de pastravi, dar am putut zari si niste pesti exotici.


La intoarcere am avut si o catarare de vreo 2 km. Aici Rene ne-a dat voie sa mergem fiecare in ritmul nostru, iar eu am facut pe vedeta tragand foarte tare, lasandu-i pe toti la sute de metrii distanta. I-am asteptat sus in varful dealului fiind foarte mandru de mine ca sunt in asa buna forma. Aveam in sfarsit un MTB cum visasem de mult si pedalam intr-o zona minunata.
Pe traseul spre Kemer am oprit sa vizitam si o moschee care mi-a placut foarte mult. Cand am trecut pe langa ea era o ora fixa si ne-am trezit ca un individ a inceput sa urle o rugaciune la megaphone. Credinciosi musulmanii astia!


Drumul Intre Mugla si Antalya este printre cele mai pitoresti din toate traseele facute de mine, iar peisajele sunt ametitoare. Muntele si marea isi dau intalnire iar infrastructura este de mare calitate.


Ziua urmatoare la ora 9 am pornit in tur. De data aceasta aveam sa pedalam pe un traseu pitoresc in muntii Tahtali. Vremea era superba si cam 20 de grade Celsius. Pe traseu am inceput si eu sa socializez cu grupul. Cel mai profesionist ghid mi s-a parut a fi Balasz care era un bun mecanic dar si foarte atent si amabil cu oamenii. Cu mine s-a purtat foarte frumos si mereu m-a incurajat. S-a bucurat cand a aflat ca cunosc bine zona de pusta din sudul Ungariei de unde s-a nascut. Am reusit sa-i impresionez pe toti, povestindu-le de turele mele.


Traseul era superb, m-am simtit ca-n basmele din 1000 de nopti. Flora era impunatoare, plina de palmieri imensi.

In aceasta tura am trecut si printr-o statiune turistica bine pusa la punct.


Am pedalat si printr-un parc national si am avut vreo 3-4 km de catarare unde din nou mi-am propus sa fiu primul. Am bagat tare, dar in final m-a ajuns Adam, care era cel mai puternic ciclist din grup alaturi de subsemnatul. Peisajul era foarte salbatic si am pedalat printr-o zona de chei, unde raul era foarte limpede.


La un moment dat am ajuns si la un pode de piatra foarte vechi, cred ca de pe vremea Imperiului Otoman.


A fost o zi cu adevarat reusita.