Doar un mare artist ar fi in stare sa inventeze aceste forme atat de banale dar in acelasi timp atat de profunde. Sa ne mai miram oare caci discipolul favorit al lui Rodin, marele nostru Brancusi s-a nascut in Oltenia, nu departe de aceste locuri?
In departare se profileaza la orizont Muntii Valcan, o adevarata vatra a unor mari chinovii monahale unde vietuiesc schimnici de o inalta finete sufleteasca si de o elevata aplecare spre cele duhovnicesti. Avem o tara atat de bogata, dar de ce oare nu stim sa o apreciam la certa sa valoare?
Pe traseul spre Ramnicu Valcea intalnesc si multe troite iar la un izvor sunt impresionat de un text de natura didactica si filocalica.
Drumul spre Valcea este pitoresc cu multe catarari domoale exact pe placul meu. Traficul nu este atat de intens deci cicloturismul este o placere. In satul Barzesti fac un popas la un local unde intalnesc oameni de treaba cu care pot purta o conversatie decenta. Ba chiar unul dintre convivi imi face cadou 2 reviste vechi care au niste articole interesante. Stau vreo 2 ore la taclale cu oamenii si le explic cum este cu cicloturismul si de ce sunt oameni care-l practica. Oamenii raman nedumeriti si mirati dar ma felicita pt. ceea ce fac.
Tot in acest sat la o fantana veche aflu o trista poveste de viata. Este vorba de un preot care a murit de tanar intr-un groaznic accident.
In continuare merg la Ocnele Mari sa ma relaxez caci in sfarsit nu mai sunt stresat sa pedalez la norma. Chiar in centru este o superba statuie in memoria eroilor.
Urmeaza cateva ore placute la strandul cu apa sarata unde ma simt de minune. Este unul dintre locurile cu apa cea mai sarata din Europa. Preturile sunt foarte bune, conditiile decente. Intrarea costa doar 6RON.
In acest lac nu ai cum sa te ineci, salinitatea sa fiind teribila. Dupa o baie si putin stat la o terasa echipamentul meu arata cam asa. Sarea s-a depus pe mine in mod haotic si artistic.
A fost o zi de relaxare interesanta iar seara am petrecut cu niste oameni minunati la un local pe care-l cunosteam inca din turele precedente. Aici m-au recunoscut oamenii si un domn m-a cinstit cu un gratar delicios iar o doamna a tot insistat sa ma cinsteasca cu o halba de bere. Si am tot ras, glumit si povestit pana tarziu in noapte. La plecare le-am facut o poza celor 2 promitandu-le ca o voi posta pe blogul meu si desigur promitindu-le ca voi reveni pe la ei.
Simpatici si de treaba acesti valceni.
Noaptea am dormit cu cortul intr-o zona de campare cu plata din apropiere. Ziua urmatoare pornesc spre Ramnicu Valcea. Aici sunt placut impresionat de felul in care acest oras isi continua drumul spre progres. Bisericile cu stilul lor brancovenesc inconfundabil dau un farmec aparte acestui centru urban care este cam tanar de fapt.
Traversez rapid orasul si ma hotarasc sa evit drumul european circulat dar si renumitele statiuni de pe Valea Oltului: Calimanesti si Caciulata si o iau spre Jiblea beneficiind de liniste si de peisaje frumoase pt. vreo 15km. Drumul merge pe langa Olt, pe cealalta parte a raului fiind statiunile mentionate iar in fata mea si lateral dreapta se inalta masivul Cozia.
Din pacate pt. mine restaurantul pe care-l frecventam in aceasta zona pe vremea cand eram student la Sibiu si faceam multe ture, s-a desfintat, a devenit o ruina. Asadar ma vad nevoit cand ma apuca foamea sa scot din bagaj niste carnat si o franzela. Sunt langa o padure si sunt oripilat sa fiu atacat de o catea slaba si jigarita care avea 3 catelasi micuti. Aici sunt socat de sentimentul mistuitor pe care ti-l poate oferi suferinta unor entitati nevinovate de pe acest pamant. Zdrobit de remuscare le dau toata mancarea lor avand grija sa le-o impart in mod egal. Mie personal mi-a pierit foamea si aveam un mare sentiment de multumire ca pot face ceva bun pe pamant.
In curand ajung la drumul european unde traficul este de cosmar. In departare pe celalat mal al Oltului zaresc manastirea Turnu de care ma leaga amintiri deosebite din perioada studentiei mele.
Acest drum este unul dintre cele mai vechi si mai circulate din Balcani si a fost construit in anii de teroare, groaza si durere cand stramosii nostri dacii cadeau secerati de teribilele legiuni romane. Romanii au numit acest drum exact ca pe bunica mea din Brasov care la 87 de ani o duce bine si ma tot mustra de vreo 15 ani sa ma las de "ciclovagabondaj". Sa traiesti mamaie, hei bine nu ma las si pace! Sa traiasca si acest drum care astazi este o importanta artera de circulatie, bine turisticizata.
Aceasta poza o dedic mamaiei mele Carolina! De fiecare data cand merg pe acest traseu ma gandesc la ea si aprind o lumanare la Cozia in amintirea celor vii si celor morti din familia mea.
Peisajele sunt deosebite pe aici: in stanga stanca, in dreapta batranul Olt iar pe malul opus incep Muntii Cozia.
Oltul este destul de larg pe aici cam cat fluviul Sena la Paris iar in departare pot sa zaresc si antena de pe varful inalt de 1668m al superbului munte.
Pacat caci aceasta ruta atat de frumoasa a devenit atat de circulata si de periculoasa. Uneori ca biciclist, ai senzatia ca intra tirul in tine si nu prea ai unde sa scapi. Dar e o provocare pt. cei dependenti de adrenalina.
Totusi peisajele de vis te rasplatesc din plin. Aceasta portiune intre Caciulata si Brezoi este cea mai frumoasa de pe Valea Oltului si rar mi-a fost dat sa vad in Europa asa frumuseti.
Imi vad de drum prudent, injurand tirurile ce trec vejelios pe langa mine si admir peisajele. Oricat de frumoasa ar fi zona sincer nu o recomand cicloturistilor decat celor curajosi si putin nebuni.
Pe traseu ma mai opresc la un restaurant unde servesc un meniul zilei. La doar 15RON mananc o ciorba de burta si un gratarel cu cartofi pai si salata de varza. Apoi in timp ce beau ceva am parte sa vad un individ in etate care mergea pe jos pana la Fagaras. Acesta primeste gratuit de la patronul acestui restaurant 4 mici si o bere.
In continuare iar am parte de peisaje naucitoare.
