Pe traseu am parte si de senzatii tari. Fiind o zi caniculara am proasta idee la 1 km dupa ce ies din localitatea Cherelus, sa fac pauza si sa intru intr-un sant la marginea drumului sub umbra unor plopi si sa fac poza unor oi care erau adapostite la umbra.
Dintr-o data ma trezesc ca vine un individ repede spre mine. Incerc sa fug dar observ caci individul fuge spre mine. Constat ca nu am sanse sa fug in timp util fara sa ma prinda, avand un MTB cam distrus dupa ultima mea tura. Astfel ca-l astept. Cand vine imi cere aparatul foto si mi-l confisca pt. ca mi-am permis sa fac poza oilor. La riposta si la rugamintile mele sa-mi dea aparatul inapoi el ia un par de jos si ma ameninta ca ma loveste daca nu plec.
Intre timp trece si o masina, eu sar in mijlocul drumului facand semne sa opreasca dar lasul sofer isi vede de drum fara sa-mi acorde atentie. Pana la urma sunt nevoit sa plec. O tai spre Cherelus si la intrare in localitate sun la 112 la Politia din Arad. Acestia trimit un politist care era de servicu prin zona care soseste intr-o masina a Politiei in cam 15 minute.
Merg cu domnul politist, ne interesam a cui sunt oile si pana la urma gasim si pe domnul care m-a deposedat de aparatul foto. Urmeaza declaratii peste declaratii si mai pierd vreo 2 ore dar macar am recuperat pierderea.
Pornesc bucuros ma departe si dupa ce traversez o monotona portiune de pusta lunga de 12km ajung in Santea Mare unde fac pauza de bere. Aici sunt oripilat de un betiv localnic si mai discut si cu patronul pravaliei despre turele mele din ultimul timp.
Pana la urma il intalnesc pe Will la Chisineu Cris unde il astept la o carciuma.
Aici stam, sarbatorim si incercam sa ne cunoastem. Suntem incantati amandoi de intalnire. In prealabil am corespondat pe email si a fost de acord sa-l ajut cu orientarea si cazarea si sa pedalez cu el cat pot.
Pana la urma ne prinde noaptea.
El are o cursiera de carbon Specialized de 7kg si pedaleaza foarte puternic. In drumul spre casa mi-am dat seama ca o sa fie extrem de greu sa ma tin dupa el, mai ales caci Will este sportiv de mare performanta, fost campion al Angliei la canotaj.
Am ajuns acasa pe la miezul noptii rupti de oboseala. Dupa ce am mancat bine i-am dat o camera si ne-am pus la somn.
Ziua urmatoare Will mi-a dat vestea buna ca ma primeste sa pedalez cu el pana la Istanbul desi i-am explicat ca n-am nici un ban. Am ramas surprins si am inceput sa-mi fac bagajul.
Dupa micul dejun am facut poze prin curte. Tata, mama si eu ne-am pozat langa Super Cycling Man in curtea noastra langa teiul nostru care are varsta mea.
Will a ramas placut surprins de muzeul tatalui meu si de cimitirul bicicletelor de la mine din gradina.
Si iata-ne pregatiti de plecare. Chiar inainte de a porni la drum Will mi-a facut un filmulet.
Primii km sunt lasat sa duc trena in ritmul meu, dar in curand Will se plictiseste caci eu merg cu doar 25km/h si preia conducerea accelerand putin. Pe DHS-ul meu viteza mea maxima pe drum drept este de 27km/h, mai mult nu pot merge pt. ca nu poate bicicleta mai mult iar Will prefera sa mearga cu 30km/h dar din cand in cand ma mai asteapta.
Prima oprire o facem in comuna Buteni, unde ne oprim pt. o mica gustare si hidratare. Will este finantatorul, deci el este seful. Eu fac exact ce zice el si ma supun regulilor sale. Eu sunt pe post de interpret si ghid.
La Buteni se gaseste o superba biserica pe care o si fotografiez.
Prima atestare documentară a comunei datează din anul 1387.
Buteni, este o localitate cu frumoase tradiţii de luptă pentru libertate socială şi naţională. În toamna anului 1849, a trecut pe aici Nicolae Bălcescu, travestit în straie moţeşti, coborând din tabăra lui Avram Iancu, prin valea Crişului Alb, cu gândul de a părăsi Imperiul Habsburgic, fiind urmărit de autorităţi, intenţie pe care o comunica printr-o scrisoare prietenului său Ion Ghica.
Dintre tradiţiile populare, păstrate cu autenticitate, poate fi amintit un obicei după care, primăvara, fiecare poartă este împodobită cu armindeni (crengi de tei cu frunze verzi), simbol al dragostei oamenilor faţă de rodul pământului.
De aici urmeaza un traseu mai interesant, intram pe Valea Crisului Alb, avem si niste catarari usoare, prima mai serioasa fiind cea de 800m chiar inainte de comuna Almas, unde in urma cu 5 ani am fost profesor suplinitor de engleza pt. o scurta perioada.
Urmatoarea oprire o facem la un restaurant la intrare in orasul Gurahont.
Aici mancam niste virsli iar Will fiind emotionat de chinurile mele de a pedala pe DHS-ul care scartaia, remarcandu-mi indarjirea de a incerca sa ma tin dupa el se hotareste sa investeasca intr-o noua bicicleta care mi-o face cadou.
Practic mi-a cumparat un alt MTB second hand de la un localnic care s-a nimerit sa treaca pe acolo.
Noua mea bicicleta este un MTB nemtesc Schauff, are vreo 20 ani vechime, dar pt. mine este bicicleta visurilor mele, merge aproape ca fosta mea Kona Sutra. Bicicleta a costat 70EUR iar DHS-ul meu i l-am dat localnicului pana eventual voi veni sa mi-l revendic.
Ura am bicicleta mea! Sunt un om fericit! Urlam pe acolo de bucurie si ii tot multumeam lui Will.
Ulterior aveam sa aflu ca si el avusese sponsorizare de 1500EUR si primise donatii de mii de EUR pt. aceasta tura si astfel avand si un suflet nobil a facut o fapta buna, ajutand un sarman cicloturist roman sa-si indeplineasca visul de a avea o noua bicicleta si de a incepe o noua viata pe 2 roti.
De aici pedalam puternic si urmatoarea oprire o facem la Varfuri unde iar ne hidratam si mancam niste dulciuri. Pana aici am avut o catarare serioasa iar de aici incep alte 2 catarari adevarate iar Will se arata ineluctabil pe aceste catarari. Nu am nici o sansa sa-l intrec si nici sa ma tin dupa el pe catarare. Totusi se vede diferenta intre o cursiera buna si un MTB vechi, indiferent de forma fizica a biciclistului.
In varful Dealului Sortoc ne oprim sa ne aprovizionam cu apa de la un izvor. In departare se vad Muntii Gaina (1486m)- cel mai inalt varf din judetul Arad. Aici are loc anual Targul de Fete.
De aici avem o coborare periculoasa cu panta de 10% pana in Halmagiu, comuna de frunte de la poalele muntilor Bihorului.
Si in curand ajungem aproape de intrarea in judetul Hunedoara unde ne oprim din nou caci Will trebuie sa mai manance niste dulciuri si hranim si un caine vagabond cu o franzela proaspata.
Urmatoarea oprire o facem inainte de Baia de Cris si ne oprim la binecunoscuta cabana "Nu ma uita" de care ma leaga atatea amintiri din tineretea mea. Cam de 13 ani frecventez acest local unde se mananca bine si la preturi rezonabile.
Aici intalnim si niste tancuri vechi spre surprinderea noastra.
E momentul sa mancam bine si sa ne hidratam.
De pe terasa cabanei avem o superba priveliste asupra dealurilor din apropiere.
La Brad ne oprim putin sa-si scoata Will niste bani de pe card. Este destul de tarziu caci am plecat tarziu pe la ora 11 si am pedalat deja 107km pana aici. De la iesire din Brad avem o constanta catarare usoara iar dupa Luncoiu de Jos incepe o urcare serioasa de 2km cu serpentine. Aici ma intrece Will incat mor de oftica.
In toata viata mea nu am fost intrecut pe catarare decat de cativa ciclisti din vest printre care si eroul Will. Totusi de aceasta data intrecerea era inegala si incorecta. Cand am ajuns in varful pantei incepea sa se insereze.
In continuare avem coborare constanta si lejera astfel ca inainte de a se lasa intunericul ajungem la Balata, la pensiunea - restaurant care i-am recomandat-o lui Will. Din pacate nu aveau locuri libere sau nu au vrut sa ne primeasca astfel ca dupa ce am baut o apa plata, am pornit pe noapte spre Barsau unde ni s-a spus ca este alta pensiune.
Aici nu gasim pensiunea dar avem noroc sa fim primiti de catre unul din barosanii judetului Hunedoara, domnul Dorin, patron de fabrica de panificatie. Suntem primiti si omeniti minunat iar apoi suntem lasati sa dormim in cabana lor de vacanta care era situata in spatele fabricii.
Aici avem parte de un adevarat festin.
Will ramane foarte impresionat de aceasta primire. Cabana este luxoasa la ultimele standarde iar in apropiere descopar si o arteziana ca cele de la Versailles.
Dupa masa si inainte de culcare Will ma uimeste cu zilnicele sale sedinte de "streching". Asa trebuie sa se comporte un sportiv adevarat.
Apoi bietul Will merge la somn iar eu raman sa mai savurez niste palincuta ce am primit de la domnul patron. Deasupra mea era un fel de candelabru de lemn cum nu am mai vazut in viata mea. Ma simt foarte bine iar cand e cazul sa merg la somn, ma pun pe niste saltele cu sacul de dormit afara sub pavilionul unde am luat masa. Cabana i-am lasat-o toata lui Will.
Ziua urmatoare dupa ce primim un mic dejun imbelsugat suntem invitati de patron si de sotia sa sa facem un tur al fabricii. A fost foarte interesant iar inainte de plecare am mai admirat superbul domeniu unde am fost atat de bine primiti. Florile din aceea minunata gradina m-au fascinat in mod deosebit.
In continuare mergem spre Geoagiu pe un drum secundar paralel cu drumul european. Scapam astfel de trafic si trecem prin sate traditionale pe un traseu excelent pt. cicloturism.
Langa Uroi putem admira o magura, un loc ideal pt. parapantisti dar si pt. simpli iubitori ai naturii si ai drumetiei.
Pedalam pe Valea Muresului, iar in departare se afla leaganul civilizatiei dacice din Muntii Orastiei.
In satul Bobalna ne oprim caci vrea Will ceva dulciuri si o cafea. Localitatea este superba cu o biserica interesanta.
