Totalul afișărilor de pagină

marți, 23 ianuarie 2018

Caracterizarea facuta lui Carpaticus de catre ziarista si scriitoarea Maria F. Palade

23.01.2018 Maria F. Palade LV, nu cred că e bună formularea "nu vreau să lucrez altceva..." Cum să mai poți voi ceva, cînd ești complet posedat de altceva? Asta ar fi dovada unei crase infidelități, proba de netăgăduit a unei detestabile mediocrități, a unei duplicități de neiertat. Ori nesuferita pufoaică a muncitorului - ori toga înaripată a călătorului pegasian! Tertium non datur. Carpaticus e un cinstit. Nu a umblat niciodată cu subînțelesuri. Nu-i un pragmatic, e timid și modest. Va fi un mare campion al cutezanței, simplității și bucuriei de a trăi.
Maria F. Palade Un devotament rar întâlnit chiar și pe cîmpul de luptă. Acolo de ești rănit un-doi te-au săltat brancardierii și uite-aşa te-ai văzut scutit de următoarele reprize de încăierări. Unde mai pui că te poți alege și cu ceva medalii. Dar nimic din toate astea nu se întîmplă aici, rănile nu primesc decorații, nimeni nu imparte durerea cu tine, strângi din dinți și continui lupta cu pantele, cu gravitația, cu pizmaşii, cu propriile limite. Ești cel mai singur dintre zei.
Maria F. Palade Onoarea este de partea noastră, Carpaticus. Noi te admirăm și te iubim. Toată familia mea, bunăoară, așteaptă cu sufletul la gură postările tale. Și nu-i nimic de mirare în asta. Nu întîlneşti pe toate drumurile un Alioşa Karamazov călărind o bicicletă roz, închinându-se la icoane, bînd bere şi cherchelindu-se adorabil, ratînd magistral toate oportunitățile cu o detașare extatică specifică copiilor, nebunilor si zeilor, jubilînd în eşec ca Zorba, confesîndu-se sinucigaş, visînd în toiul nopții, căzînd ca și cum s-ar înălța, plîngînd ca și cum ar rîde, mergînd pe pământ ca și cum ar merge prin cer, nu-i așa?
Ioan Emil Botescu Claudiu fă-ți o pagină de FB gen Moga/Carpaticus Fan !!! Maria F. Palade Obligatoriu. Toate marile obiective culturale și istorice deschise publicului larg, cum ar fi Peleşul, Muzeul Bruchental, Grădina botanică, casa memorială a lui Ion Creangă ş.a., au în hol, respectiv în seră sau în tindă, un fel de registru în care vizitatorii pot să-şi exprime în scris sentimentele și admirația față de ce au văzut și au trăit în timpul vizitei. Feisbucul ar putea fi un instrument extrem de util în cazul de față, ceva similar cu acel caiet de impresii.
17.01.2018 Maria F. Palade Carpaticus, dacă ți-ar fi ieșit mișcarea, nu mai tîrziu de 10 zile de la angajare, ai fi murit zdrobit de un perete de beton desprins din structura unei clădiri aflate exact în drumul tău. Niciun os n-ar mai fi rămas întreg din tine, o bară de fier ți-ar fi spintecat pîntecele din dreptul ficatului, pieziș, pînă mai jos de șoldul stîng. Mațele, deșertate pe asfaltul murdar. Fața sluțită, de nerecunoscut. Frînt pe la mijloc, contorsionat înspăimîntător, ai fi fost cusut în pripă pe o masă de ciment, în morgă, de un african pleșuv, homosexual. În lipsa oricărui interes pentru tine venit din țară, municipalitatea ar fi decis incinerarea într-un crematoriu prost utilat. Te-ai fi ales doar cu cîteva parastase, la vremea îndătinată, organizate la Ineu de părinți, de gura lumii și la insistențele parohului. O asociație filatelică ți-ar fi dedicat după un an de la dispariție, un timbru poștal în formă de pară, cu chipul tău din profil și cu un citat dintr-un poet născut în Turda și dispărut în Tulcea. Așa că nu cîrti, bucură-te că ești viu și mai ales mulțumește-i lui Dumnezeu că a făcut imposibilul ca să te întorci. Trăiască cicloturismul! O.Y.!
Ba eu cred că de-abia acum merită ajutat. Să presupunem că ai dreptate, e un impostor cinic, un farsor, o hahaleră, buuun; dar cum poți lăsa pustiei un asemenea talent înnăscut, cum poți da cu piciorul șansei unice de a te lăsa "prostit" de un asemenea mirabil "somnambul", ceva între Don Quijote și Petrache Lupu, cum să-ți refuzi unica posibilitate de a contribui, în cel mai banal mod, la nașterea și creșterea unei legende? Cînd foamea de mituri ne seacă, cînd ne uscăm pe picioare de atîta raționalism sterp, de atîta "logică", cînd noi înșine riscăm să ne transformăm într-o mașinărie exclusiv utilitară, intr-o formă de viață semi-umană, în ceva din ce în ce mai greu de definit, cum să ne refuzăm un atît de rar "moment poetic"? Cînd cineva în sfîrșit se îndură a ne întreține fantasmele, a ne răzbuna irosirile, nesuferitele și inevitabilele cumsecădenii, a ne stîrni iluziile și a le preface-n aur pur, tocmai acum, în aceste momente de grație să ne lăsăm cuceriți de spiritul meschin al unor conțopişti de duzină? Să ne punem problema țepuielii?! Pe un asemenea "delir", pe o asemenea spontaneitate deconcertantă, pe o ingenuitate şi ingeniozitate ca asta, de zile mari, e limpede, spiritele nobile ar risipi averi, nu doar cîteva minute de vizionare superficială, așa cum facem noi nevrednicii și neputincioșii. Și ălea veştejite de grija de a nu fi fraieriți!
26.01.2018 Maria F. Palade Să te fîțîi cum vrei pe spirala istoriei, să te sustragi asemenea unui șaman linearității și vectorialității implacabile a timpului, făcîndu-te contemporan și totodată partener marilor personalități care au marcat vremurile, să te simți perfect în compania celor mai cruzi dictatori și deloc intimidat de emfaza celor mai incomozi savanți, să chemi spiritele poeților și ele să vină asemenea unor soldați la apel, să deschizi fără nicio greutate tolba culturii ca din bucatele ei atît de prețioase să se poată-nfrupta mic și mare, bogat și sărac, rob și slobod, să nu fii meteodependent, să faci din călăritul bicicletei roz un fel de artă polisemantică cu certe valențe soteriologice și din Dealul Viilor un topos mitico-magic, un loc teofanic asemenea stejarului din Mamvri, ei bine, iată har, iată înzestrare, iată putere transfiguratoare, iată genialitate carpatină! Moarte dușmanilor!
26.01.2018 Maria F. Palade Totul e surprins cu foarte multă sensibilitate și cu un talent narativ remarcabil, vrednic de cel al marilor înaintași și corifei ai genului. Sînt sigură că din mulțîmea de manuscrise pe care le ai la dispoziție, poți alcătui un foarte bun volum de însemnări de călătorie. Nu trebuie să fie prea stufos, dar musai să fie pasionant, bine construit, finisat cu grijă, frumos ilustrat. "Jurnalul de la Tescani" ar putea fi un reper în sensul ăsta, cu mențiunea că tu beneficiezi și de atuul pe care îl reprezintă întîmplările, povestea unor călătorii, suspansul.
19.01.2018 Maria F. Palade Cînd îi aud pe ăștia care-o tot dau cu munca-n sus și-n jos mă apucă nebunia; de cînd munca e ceva de laudă? Munca e un blestem. Cum trăiește cineva ca-n paradis, cum se trezesc la viață apostolii muncii și se pun pe înfierat traiul fără de griji al păsărilor cerului și frumusețea involuntară a crinilor țarinii. Păliți de invidie, nu mai prididesc cu laudele aduse programului de muncă, salopetei și sudorilor frunții. Cam cum sînt lăudați caii în tîrg. Ori, munca e inumană, e o activitate lipsită de noblețe, o insultă la adresa libertății și a demnității umane. Trândăvia e una din primele datorii ale omului! Pot spune că-i chiar o sfîntă poruncă! Firește, a trăi paradiziac presupune și asumarea unor vicisitudini inerente, dar cu totul neglijabile în raport cu beneficiile traiului lenevos și binecuvântat. Ca să fiu sinceră, eu aș zice că fratele Carpaticus e chiar foarte departe încă de acest divin standard; a pedala cu o asemenea osîrdie înseamnă a te situa mai aproape de muncă decât de toropeala cea atotbinecuvintată. Dar nimeni nu-i perfect, nu-i așa ranchiunoşilor?
Maria F. Palade October 10, 2016 · VIRGIL GĂLĂȚANU (1957 - 2013), fost poștaș, a pornit în 2002 pe Pegas-ul său, fără hărți, fără GPS, doar cu o Biblie în paporniță și cu cîteva bulendre-n sac, într-o călătorie încheiată odată cu propriu-i sfîrșit. Își propusese să străbată aproape toate țările din lume, trecînd prin capitalele lor. Nu mai avea mult și reușea. Oricum, 120 de țări nu-s de colo. 300.000 de km prin Europa, Asia și Africa. Omul, de-o simplitate dezarmantă. Un atipic, dar nu un strident. I-a fost dăruit încă de la începutul călătoriei un jurnal de drum, un fel de carte de impresii, în care oficiali ai țărilor pe care le-a străbătut și-au lăsat, alături de ștampila instituției pe care o reprezentau, scurte însemnări admirative și încurajări. Mîngîiat și motivat de interesul altora, de alt neam, dezamăgit de dezinteresul alor noștri. Cu toate că în concepția lui călătorea pentru gloria țării, moralistul român de serviciu a văzut în el un vagabond, un deranjat... „Când eram mic - își amintește fiul său cel mare - mă uitam cu tata la Teleenciclopedia și el spunea: Eu vreau să văd animalele cu ochii mei”. Ce fel de arșiță, ce neastîmpăr o fi avut omul ăsta înlăuntrul lui?! Ce dor de libertate, ce foame și ce sete de spațiu, de nesfîrșire?! Nimic nu-l putea opri, fără numai moartea. În Kenya, un microb i-a făcut praf corneea ochiului drept; de pe urma unui accident petrecut în Egipt s-a ales cu o tijă metalică în picior; s-a îmbolnăvit de malarie; a răbdat arșițe și geruri năpraznice, dar n-a cedat. A străbătut 1600 de Km de sahară, zile și nopți în șir n-a pus nimic în gură, a dormit în palate și-n colibe... Nu trebuie uitat. Cred că a fost cel mai mare globe-trotter biciclist român. Dumnezeu să-l odihnească!
Maria F. Palade October 10, 2016 · Călătorie prin Portugalia-José Saramago ***************************************************** "Călătoria nu se sfârşeşte niciodată. Doar călătorii se sfârşesc. Şi chiar şi ei se pot prelungi în memorie, în amintire, în poveste. Atunci când călătorul s-a aşezat pe nisipul plajei şi a spus: “Nu mai e nimic de văzut”, ştia că nu era aşa. Sfârşitul unei călătorii este doar începutul alteia. Trebuie să vezi ce nu a fost văzut, să vezi încă o dată ceea ce ai văzut deja, să vezi în timpul primăverii ceea ce ai văzut vara, să vezi în timpul zilei ceea ce ai văzut noaptea, cu soare acolo unde, atunci când ai fost, cădea ploaia, să vezi lanul verde cosit, fructul pârguit, piatra care s-a mutat din loc, umbra care aici nu era. Trebuie să te întorci la paşii care au fost făcuţi, pentru a-i repeta şi pentru a trasa drumuri noi de-a lungul lor. Trebuie să reîncepi călătoria. Întotdeauna.”
Maria F. Palade added 4 new photos. November 3, 2016 · Călătorie la Viscri. Nu-i lipsește nimic frumuseții create de Domnul; avem o țară magnifică! Dar trebuie să spun și asta: nu-i loc lăsat de Dumnezeu-Drăguțul pe care românul să nu-l pîngărească, să nu-l amprenteze cu urîtul lui, să nu-l sluțească, uneori ireversibil. Din șaua bicicletei toate se văd mai de-aproape, ca printr-o lentilă necruțătoare, extaza și decepția, reveria și întoarcerea la realitate alternînd istovitor, scurtcircuitîndu-te nemilos, jucîndu-se răutăcios cu mintea și cu inima ta. Pretutindenea te însoțesc, de-o parte și de alta a drumurilor, de-a lungul rîurilor, la marginea cîmpurilor, poienelor, luminișurilor, împrăștiate prin încheieturile văilor, în căușul izvoarelor cîteodată, pe malul lacurilor și-n dosul caselor, mormane de gunoaie, munți de bidoane de plastic, arcuri de canapea, carcase de frigider, fuste, cărucioare, sticle, hîrburi de tot felul, pempărși, cizme de gumă, știți, gunoaiele noastre aparte, inconfundabilele noastre gunoaie, acelea care ne reprezintă, cartea noastră colectivă de vizită, marca noastră indelebilă, gunoaiele noastre mai urîte și mai mizere decît ale altora, gunoaiele noastre zemuinde, ireciclabile, atotprezente. Un urît și-a făcut culcuș în adîncimile de suflet ale acestui popor. Un popor din ce în ce mai murdar, mai deranjat, mai neospitalier, mai rău, mai ieșit din rosturi. În fond nu sîntem decît o adunătură de indivizi proști, fuduli și soioși. Tot ce ni se întîmplă punem ba pe socoteala lui Dumnezeu, ba aruncăm în cîrca dracului. Dar niciodată pe seama noastră. Concluzia mea e că parazităm aceste meleaguri. Le sîntem străini. Mai avem oare sînge de băștinași? Ne mai simțim oare de-aici? Am șters-o pînă la capătul lumii cînd am dat de greu; cine sîntem noi? Cu infinită durere sînt obligată să recunosc un lucru: în Viscri se vede un gînd, o inteligență, un simț al simplității, al măsurii, al gustului celui bun. Se mai vede că cineva ține lucrurile-n chinga unei autorități care face bine. Viscri e prințul Charles și punct. Fără tutela lui aveam încă un sat sluțit, colorat în fel și chip, un sat paiață, lindabizat și termopanizat, un sat din BCA și amporă, un sat răsunînd a manea, un sat după chipul și asemănarea noastră de români de pretutindeni și de nicăieri. Noapte bună.