In continuare mai am parte de inca un pas mai mic in drum spre orasul Cluses. Langa acest oras gasesc un anunt interesant pe gustul meu.
In drum spre Taninges am parte de o noua catarare si beneficiez de o panorama minunata asupra orasului Cluses.
Ajuns la Taninges pedalez putin spre Samoens, spre munti sa pot face o poza.
De aici pana la Lacul Leman nu am mai facut nici o poza din pacate, eram satul de ele si obosit de atata frumusete, deja indeplinindu-mi un vis maret.
Mai am de urcat un pas de 1170m, trec prin statiunea Le Gets apoi cobor si ma pun la somn langa o cabana intr-o zona cu chei amenajate turistic. Numele lor este destul de infricosator: Gorges du Diable (Cheile Diavolului). Dorm oaresicum cu frica in san pt. ca eram in salbaticie intr-o zona populata de fiare salbatice iar eu cum bine stiti nu am nici macar cort. Probabil sunt singurul est european care isi risca viata realizand o asemenea traversare alpina in asemenea conditii.
Idea care a incoltit in mine inca de la varsta de 13 ani cand il citeam pe Jules Verne pt. intaia oara, se pare ca a inceput sa dea roade. Sunt un individ fericit. Nu stiam insa ca fericirea e efemera. Vai ce pacat!
In timpul noptii aud si zgomote ciudate de animale, dar dimineata spre surprinderea mea ma trezesc tot viu. Vai daca asi fi stiut ca in curand voi afla si reconstientiza ca adevaratii dusmani ai expeditilor mele solitare sunt chiar semenii mei!
Pornesc la drum si dupa nici o ora ajung la lacul Leman in localitatea Thonon les Bains. Ma duc sa o vizitez cum se cuvine. Descopar si statuia unei mare personalitati ai orasului: generalul Joseph Marie Dessaix (1764 - 1834) care s-a distins in batalia de la Wagram (1809), fiind numit mare ofiter al Legiunii de Onoare iar in 1810 a primit titlul de conte. Tot el a participat la invazia lui Napoleon in Rusia si a fost ranit de 2 ori.
Sunt impresionat de marimea acestui lac care este mult mai frumos ca Balatonul. Portul din Thonon ma fascineaza.
Tot prin apropiere gasesc si o arteziana deosebita.
Pedalez pe langa lac si ajung si la superbul orasel turistic Evian les Bains care este foarte luxos. Aici gasesc tot cladiri somptuoase printre care si un cazino.
Descopar si un muzeu interesant dar nu-mi permit sa platesc intrarea care costa 10EUR, dar sunt totusi lasat sa vizitez holul si sa fac o poza.
Apoi ma plimb prin oras si admir cladirile.
In curand gasesc o strada care are o panta diabolica si binenteles ca o atac si urc si urc pana ajung intr-un sat si se termina panta.
In continoare e momentul sa fac baie in lac si sa ma racoresc cu o bere. Cateva ore stau si inot in paradis.
Pe langa lac observ multe vile somptuoase.
Este o zi importanta pt. mine si decid ca merit si eu sa sarbatoresc o asemenea traversare alpina. Incep cu un vinisor. Am parte si de un apus fascinant. Dar sti omul ce va pati vai ca n-ar mai vrea sa se nasca si nu aduce anul ce aduce ora si piaza rea.
Noaptea vine eu continu sa pedalez pana ajung la un local unde e distractie mare, dans, femei, bautura. Aici e de mine, aici ma opresc si petrec. "Et nunc bebemus Mogaliter!" E momentul ca protagonistul nostru Mogutz sa se simta bine sa urle de placere si distractie.
Apoi a urmat neantul, abisul, moartea pt. o clipa.
Dimineata urmatoare m-am trezit langa local, langa lac, infasurat intr-o carpa. Bicicleta lipsea, bagajele lipseau, totul lipsea cu exceptia aparatului meu foto, a buletinului, a celularului si a 70EUR ce le aveam in buzunarul din spate al tricoului meu galben de ciclism care spre norocul meu avea si fermoar, acest buzunar cu fermoar practic mi-a permis sa am material sa scot o carte de succes pe viitor. Daca mi se fura si aparatul foto cu cele 1200 poze eram bun sa ma arunc in lac de suparare.
Dupa ce constat nefericirea prin care trec, imi trag 2 palme in bot, sarut pamantul ca inca sunt viu, multumesc Divinitati si continui sa merg spre Elvetia, spre prima localitate din Elvetia.
Necazul mi s-a intamplat intr-un satuc aproape de granita cu Elvetia. Din pacate constat ca am rani la picioare si nu mai pot merge incaltat asa ca merg si descult, durerea este mare dar sunt bucuros ca sunt in viata. In prima localitate din Elvetia ma opresc la o cafea si vad un afis cu o pictura a marelui Claude Monet. Arta imi readuce speranta in suflet. Multumesc Cerului ca o voi lua de la capat.
Dupa 2 ore de chin, trecand si granita elvetiana tot descult ajung in localitatea St. Gingolph de unde imi cumpar ceva de mancare si ma urc in primul tren spre Sion fara sa am nici un bilet. In tren incep sa-mi evaluez ranile de la picioare.
Am noroc de nu ma controleaza nimeni de bilet pe tren si astfel scap de amenda barosana si de puscaria aferenta (caci n-aveam bani sa platesc amenda).
La Sion in gara ma duc si vorbesc cu seful garii care ma trimite la un inspector care ma ajuta cu un bilet pana la Zurich care ar fi costat 75franci iar mie imi cere doar 10EUR.
Ajuns in Zurich ma apuc sa merg descult prin oras sa-l vizitez. Ma plimb pe langa lacul Zurichsee si admir cladirile in cautarea unei Case de Ajutor Social.
Superb acest oras cu bisericile sale fascinante si curatenia exemplara.
Si ma tot plimb, mai admir cladiri, mai intreb oameni unde o fi respectiva institutia de ajutat boschetarii.
Imi place acest prosper oras elvetian insa trebuie sa recunosc caci n-asi da Romania pe Elvetia. Aici e prea multa ordine si disciplina iar oamenii nu mai au grija zilei de maine dar evident ca probleme au si ei da la alt nivel.
Mai admir cladirile, mai trec pe langa niste palate.
Pana la urma 2 tineri ma indruma spre respectiva institutie dar cand ajung constat ca se deschide abia la ora 16 iar la ora 18 se serveste masa sarmanilor subiecti. Ma duc asadar sa ma mai plimb si langa o biserica mai ferita pe un gazon, rapus de jale si oboseala ma intind la umbra unui conifer si mai odihnesc istovitul trup si mult incercatul suflet. Zac 2 ore apoi ma infatisez la Casa de Ajutor si sunt pus sa astept vreo 2 ore pana discut cu persoana in masura sa ma ajute. Pana la urma mi se rezolva un bilet de tren pana la Budapesta, unde aveam alte bagaje(cort, sac de dormit, haine,scule, etc) si o cursiera Peugeot toate fiind la casa prietenului meu Mircea. Biletul m-ar fi costat 100EUR.
Intre timp se face ora pt. servirea mesei si alaturi de multi emigranti din diverse tari de pe mai multe continente continente, infulec si eu un fel de sufleu de fructe si o ciorba. Pe la ora 20 plec si eu spre gara, aveam tren la ora 22.
Pe drum ma prinde o ploaie si incep sa inghet. Mai fac o poza si imi vad de drum.
Imi fac niste provizii: ceva snacksuri, ceva bere (aici la alimentarile din gara ceea mai ieftina bere era 4franci, destul de scump) iar apoi astept trenul. Calatoresc toata noaptea iar dimineata sunt la Viena unde trebuie sa schimb trenul spre Budapesta. In cateva ore ajung si la Budapesta unde sunt placut impresionat de cladirea garii.
De aici incep sa merg spre centru sa mai vizitez orasul. Merg din nou descult spre mirarea trecatorilor si de aceasta data ma prajesc rau pe talpi caci este foarte cald. Pe traseu intalnesc un frumos local unde fac un mic popas.
