Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 16 noiembrie 2011

Turul Octombrie Mon Amour 2011 - partea 20 (distractie, cultura si sport cu "pelicanii" din Tulcea

De aici mai pedalam 10 km si ajungem la ultima cetate pe care o vizitam in turul nostru. Cetatea Halmyris despre care este vorba este cea mai bine pastrata din cele vazute de noi.
Cetatea romană de la Halmyris se găsește pe teritoriul actualei localități Murighiol, județul Tulcea, la 2 km SE de sat și 200 m N de șoseaua Murighiol - Dunavățul de Sus, 1,5 km sud de brațul Sfântul Gheorghe.


Cetatea are o formă trapezoidală cu latura mică spre nord. În sistemul defensiv sunt incluse 15 turnuri și valul de apărare. Lângă cetate se găsește așezarea civilă de epocă romană, atestată printr-o inscripție (unicat în Imperiul Roman) care menționează "satul mariarilor", aparținători flotei dunărene Classis Flavia Moesica.


Tot la Halmyris, în cripta basilicii, au fost descoperite moaștele celor mai vechi martiri creștini atestați în Dobrogea, Epictet și Astion. Cetatea a continuat sa funcționeze până la începutul secolului al VII-lea d.Hr.


Avem privilegiu sa vizitam si cripta martirilor care de obicei este inchisa publicului. In interior e intuneric bezna, personal am un sentiment spiritual inaltator pe care nu-l pot descrie in cuvinte. Insa doar aparatul foto poate surprinde imagini concrete. Restul este mister, visare, speranta


In cele din urma aici se termina frumoasa noastra tura si vine vremea sa mergem la o pensiune din Murighiol unde trebuia sa petrecem o seara cat mai agreabila. Insa nici nu banuiam de ce vom avea parte.


Dupa ce ne ia banii pt. o mancare slab pregatita si impropriu servita suntem scosi afara, pe motivul ca suntem prea putini si ca patronul nu are nevoie de "oameni ca noi". Ne vedem nevoiti sa cautam alta cazare si in scurta vreme ajungem la un loc cu multe cabane unde inchiriem si noi 3 cabane la un pret mult mai bun. Aici conditile sunt decente si ne pregatim de chef.


Ne simtim de minune si avem parte de o serata pe cinste. Sorin ne pune o super muzica, avem bautura si voie buna din plin. Atmosfera este super si petrecem excelent. Personal pt. mine a fost unul dintre cele mai tari chefuri din viata mea. Tin sa le multumesc mult "pelicanilor" pt. aceasta oportunitate. A fost atat de bine de am ajuns sa si dansez, eu care sunt cam afon la acest sport. Traiasca 'pelicanii"!


Ziua urmatoare Dorin Serghei mi-a facut o donatie si si-a tras o poza cu o catea draguta care ulterior ne-a insotit cam 1km. Tin sa-i multumesc mult lui Dorin.


Urmeaza o noua tura spre Tulcea, trebuie sa ne intoarcem in orasul dunarean. De data aceasta este mult mai greu caci temperatura a scazut considerabil iar vantul ne bate din fata cu putere. Inaintam destul de greu si ne deplasam destul de incet, mai ales eu pe care nu ma ajuta mult nici jaful de bicicleta. Raman ultimul in pluton, eu omul care probabil ca am pedalat cel mai mult din tot grupul. Sunt totusi racit si vin si dupa o lunga traversare mioritica.
Langa Mahmudia gasesc o cruce in stilul vechi.


Mai pedalez putin si intalnesc alta cruce interesanta.


Dorin care are un super MTB are si bunatatea sa ma astepte si pedalam impreuna o buna bucata de drum. In satul Victoria intalnim o biserica deosebita.


Sorin care era cu masina ne asteapta in fiecare sat unde facem regruparea in mod constant. Pana la urma ajungem la Tulcea unde ne prezentam la cochetul si selectul restaurant unde "pelicanii" obisnuiesc sa-si dea rendez-vous.


Aici ne asezam la traditionala masa a "pelicanilor" si sa inceapa sindrofia! Traiasca Delta! Traiasca cicloturismul! Traiasca "pelicanii"!


Aici facem o consumatie nevoie mare. Dintre toti cred ca Sir_Scorpion s-a ghiftuit cel mai bine comandand 2 delicatese din peste: pana de somn si file de salau. Un pofticios gurmand si un fin gourmet asadar. Pofta buna maestre!


Servesc si eu o "sfaraiala dobrogeana" de-mi ploua in gura si acum sarac fiind retraiesc cu intensitate aceste momente apuse din tumultosul meu trecut cicloturistic de pe melegurile strabune din indepartata Dobroge milenara unde a vazut lumina zilei bunul meu prieten - zeul vinului: Dionysos.


Dupa ce mai dormim o noapte la Sorin, eu si Sir_Scorpion trebuie sa mergem spre casa, el spre Constanta, iar eu spre Ineu. Inainte de a porni mai mergem o data la restaurantul "Ciuperca" sa mai servim ceva.
Tin sa le multumesc frumos tuturor celor care au facut posibila aceasta calatorie a mea pe 2 roti pe sfintele plaiuri mioritice.
Dupa masa Sir_Scorpion are amabilitatea sa ma conduca pana la iesire din satul Mineri unde ne despartim. A fost o mare bucurie si o mare sansa sa intalnesc un asa deosebit ciclist de la malul Pontului Euxin.
Din nou am parte de dealuri. Dupa localitatea Somova mai pedalez 12 km pana ajung la drumul care o ia spre manastirea Saon. Aici fac un popas si meditez la Sfantul Apostol Andrei - patronul spiritual al Romaniei.


Dobrogea este un tinut sfant incarcat de istorie si de spiritualitate. In aceasta regiune sunt multe lacase de cult de o mare valoare.


Tot aici gasesc si un mic parc cu flori care s-au pastrat foarte bine desi suntem la mijlocul lui octombrie.


Pornesc mai departe, am un vant frontal violent si abia pot sa inaintez. Pe traseu ma mai opresc sa culeg niste nuci in apropiere de Niculitel. Ajung si la Isaccea unde pot admira frumoasa geamie din secolul XVI.


Vantul este tot mai naprasnic si ma decid sa mai fac o pauza la Luncavita. Aici incep sa consum niste vin "Feteasca Regala" si intalnesc un personaj foarte pitoresc, un tatar turmentat cu care am parte de o minunata conversatie plina de haz. Pana la urma se imbata mosu rau si face urat.

Dunare te iubesc! - Dedicatie speciala pt. prietenii mei din Tulcea in frunte cu Sorin Pascale

luni, 14 noiembrie 2011

Turul Octombrie Mon Amour 2011 - partea 19 (Turul Cetatilor Dobrogene alaturi de ciclistii clubului Bike Pelican Tulcea)

Sir_Scorpion este un adevarat magician al cuvantului in rostire si pe deasupra este si plin de umor. Iar baiatul din dreapta, membru la Bike Pelican Tulcea, este fiu de preot cu o cultura generala dezvoltata si o fina educatie. Ma bucur mult ca am intalnit si astfel de oameni minunati.


Vine si ziua cea mare. Suntem in 15 octombrie. Dupa ce mancam micul dejun si Bogdan imi schimba camera, caci facusem pana pe ultimi km spre Tulcea in ziua precedenta, pornim la drum, pedalam pana la cel mai interesant monument din municipiu care este dedicat eroilor patriei si se afla pe o colina.


De aici se deschide o panorama superba asupra orasului.


Aici ne strangem vreo 30 de biciclisti, majoritatea membrii la clubul Bike Pelican Tulcea. Fac cunostinta cu dansii care ma primesc foarte bine. Super de calitate sunt "pelicanii".
Fac o poza impreuna cu Dorin cu care am o discutie agreabila.


Aici socializam si mai asteptam vreo 30minute apoi facem o poza de grup si suntem gata sa pornim in "Turul Cetatilor Dobrogene", editia a III - a.


Inainte de a porni la drum, Sorin, organizatorul evenimentului ne pune la curent despre asezarea greaca Aegyssus (sec VIII i.C) care se afla pe amplasamentul actual al municipiului Tulcea. In parcul de langa muzeul de istorie putem admira amfore superbe de pe vremea grecilor (nu stiu daca sunt originale s-ar putea sa fie copii, deci scuze de ignoranta).


Apoi ni se ia niste interviuri pt. Radio Romania Actualitati.


In sfarsit pornim la drum. Vremea este buna, dar putin cam racoroasa. Prima oprire o facem la Nufaru la ruinele cetatii Proslavita.


De aici incepe o zona cu cateva catarari interesante. Biciclistii se descurca bine, se pare ca sunt in forma si bine antrenati.


Sunt bucuros sa pedalez in premiera pe acest traseu spre Dunavatu de Sus. In sfarsit nu mai sunt singur si pedalez cu niste ciclisti deosebiti.


Bisericile din aceasta zona sunt foarte interesante.


Desi sunt un cicloturist preponderent solitar reusesc totusi sa ma integrez bine in pluton.


In drum spre Bestepe, la un moment dat putem intrezari superbul fluviu.


Peisajul este destul de arid si in apropiere de Mahmudia vedem niste dealuri interesante.


In Mahmudia gasim un loc ideal de baie, pacat ca suntem in octombrie.


Aici in Mahmudia infrastructura turistica este destul de buna. De aici se pot inchiria barci si ambarcatiuni si se poate ajunge in Delta. Gasim chiar si un restaurant luxos.


In continuare pedalam in amonte pe langa Bratul Sf. Gheorghe inca 2 km pana ajungem la locul unde la sfarsitul secolului I e.n, imparatul roman Vespasian a construit cetatea Salsovia pe locul unde exista deja o asezare geto-daca. De aici plecam la muzeul din Mahmudia care este gazduit de Scoala Generala din localitate.
Aici intalnim diverse obiecte rare: monezi vechi si obiecte de podoaba.


Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza este si el prezent.


Putem observa si obiecte de ceramica si portelanuri.


De asemenea intalnim si bustul voievodului Mihai Viteazul, primul unificator al celor 3 principate romane.

Elena Roisen - Hai Dunarea mea!

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Turul Octombrie Mon Amour 2011 - partea 18 (cicloturism prin Dobrogea profunda)

Aceasta bazilica dateaza din timpul imparatului Teodosie II (408-450). Aici s-au gasit osemintele celor patru martiri: Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos care sunt amintiti de unele din martirologiile crestine ca au patimit pentru Hristos la Noviodunum (Isaceea) in Scythia Minor in ziua de 4 iunie.


Tot aici in Niculitel am descoperit bisericuta “Sf. Atanasie” care pare sa rezide dintr-o capela bizantina.


De la iesire din aceasta localitate incepe o catarare de cativa km.


Traseul este foarte pitoresc,drumul este strajuit de o gramada de tei. Pe traseu ma iau la intrecere cu un carutas. Pe catarare il intrec eu, dar pedrumul de culme, mosneagul forteaza gloaba si ma intrece. Zona este foarte salbatica dar drumul plin de gropi. Pedalez prin Dobrogea profunda.


Dupa ce scap de padure am parte de o zona de podis. Drumul este tot mai prost si prind si o portiune cu noroi adanc unde reusesc sa ma murdaresc tot. Noroc ca vremea este buna.


Mai pedalez putin si ma trezesc ca 2 caini ciobanesti se indreapta in viteza spre mine, dupa ce m-am oprit sa fac o poza la o turma de oi. Am noroc ca sunt destul de departe si pedaland puternic scap de ei fara probleme.


In curand urmeaza coborarea spre localitatea Valea Teilor care este printre cele mai pitoresti din toata Dobrogea. Drumul aici este sub orice critica dar macar e asfaltat.


Aici ma opresc la o terasa si savurez atmosfera la o bere. E sarbatoare mare. Privesc lumea pestrita, in special babele care ies de la biserica. Printre puhoiul de lume se apropie de mine si o rubiconda musulmana handicapata care cu o voce gaunoasa ma invita sa servesc o lingura de coliva. Cu aceasi lingura servea pe toti cetatenii. Mi s-a facut oaresice scarba si am refuzat-o politicos.


Apoi sunt inconjurat de tineret si le fac o adevarata pledoarie pt. cicloturism, explicandu-le pe unde am fost si cat de frumos a fost. De asemenea le arat si pozele pe aparatul foto si am parte de momente interesante. Baietii sunt entuziasmati, foarte curiosi, de treaba, unul dintre ei insista sa-mi faca cinste o bere pe care nu o refuz si uite asa devin un fel de vedeta locala pt. momentul respectiv.
Sper ca macar unul dintre ei va incerca pe viitor si ture mai lungi. 2 dintre ei deja au facut ture de pana la 50km. Asa eram si eu eu pe vremuri cand copil fiind, paduri cutreieram.


In continuare pornesc la drum si mai admir putin viata satului. Un card de gaste trece pe langa mine aducandu-mi aminte de inocenta-mi copilarie. Aici timpul parca sta in loc. Cat de frumos poate sa fie in Dobrogea!


Acest sat este unul dintre cele mai interesante din tot itinerariul meu mioritic. Mi-a placut mult si biserica.


Apoi pedalez spre satul Alba. Vremea este ideala pt. poze, temperatura excelenta. Zona este bogata in podgorii.


Admir dealurile domoale incarcate de vita de vie iar norii cirus imi ofera un veritabil spectacol dansand pe cerul azuriu.


Clima aici este cu puternici influente submediteraneene iar vegetatia pe aceste dealuri este saraca asemanatoare cu cea din Grecia.


In curand ajung si-n comuna Izvoarele.


In aceasta comuna se intalneste un amestec perfect intre vechi si nou, intre modernism si traditionalism. Alaturi de masini luxoase se pot intalni si atelaje trase de magari. Suntem realmente intr-un adevarat colt de Orient.


Biserica este si ea destul de originala.


La iesire din sat intalnesc o portiune cu formatiuni calcaroase.


De aici mai pedalez 30km facand o singura pauza in satul Cataloi, pana ajung la Tulcea unde sunt intampinat de Bogdan si Alex care ma conduc pana la Sorin unde aveam sa fiu omenit si cazat. Aici sunt intampinat de Sorin, un om absolut minunat si sotia sa Tatiana. Tin sa le multumesc mult pt. tot si-i rog sa ma ierte ca am gresit.


Aici, eu impreuna cu Alex(Sir_Scorpion)- remarcabil ciclist din Constanta de vasta cultura generala, un adevarat geniu, as putea spune, si inca un ciclist care sa ma scuze i-am uitat numele, suntem invitati la un adevarat festin. Aici mananc cea mai buna tochitura si beau cel mai bun vin. Sa fiu iertat daca am baut prea mult.