Turul European pe 2 roti 2011 - Partea 11 - Celebrul Galibier (2645m)

A urmat o coborare de 20km pana cand la intrarea intr-un sat am auzit la un local muzica traditionala, practic era o fanfara si n-am rezistat tentatiei de a ma opri si a vedea despre ce este vorba. In curand aveam sa ma dumiresc. Intrasem in satul Fontchristianne ce tine de orasul Briancon care avand altitudinea de 1326m este considerat orasul situat la cea mai inalta altitudine din Uniunea Europeana. Eram in judetul Hautes-Alpes si aveam desigur motive sa sarbatoresc. Era tocmai sarbatoarea anuala a satului, un fel de nedeie. Imbulzeala mare de oameni de toate varstele care se infruptau din diverse bunatati, specialitati traditionale locale udata din belsug cu vinuri alese.
In cateva minute si deja s-au legat de mine vreo 3 babe cand au aflat de unde vin. Una dintre ele, coana Jeanette fusese si ea in Romania in urma cu 10 ani si a fost foarte entuziasmata sa ma cunoasca. Imediat m-au poftit la masa. Pentru inceput am acceptat doar niste aperitive si niste vinisor rose, preferatul meu. Fiesta era la inceput.
In curand aveam sa cunosc si un reusit cuplu format din Olivier si sotia sa Dominique care aveau 2 copii minunati: o fetita si un baiat care foarte curiosi sa afle despre turul meu european.
Am avut parte de o seara mai mult decat agreabila, o petrecere reusita in care m-am simtit minunat.
Am fost invitat si la un adevarat festin, practic era ca la nunta. Mancarea a fost delicioasa, poate cea mai diversificata in tot turul.


Apoi a urmat un fel de discoteca cu muzica traditionala, retro dar si cu muzica moderna pt. tineret dupa ce batranii au plecat pe la casele lor, dupa miezul noptii. Am dansat si eu in maniera lui Becali spre deliciul audientei. Vinul rose care curgea din abundenta incepea sa-si faca efectul.
Ne simteam atat de bine. Gagicile cele tinere din pacate erau insotite de prieteni si iubiti si nu mi-am permis sa le fac avansuri asa ca m-am multumit sa dansez un vals cu o baba. Ce minuant a fost!


Distractia a tinut pana pe la 2AM dupa care m-am culcat la fata locului, afara sub prelata unui cort gigantic. Am visat tot babe si catarari alpine, iar mintea mea se invartea plutind in vazduhuri celeste inflorate si inmiresmate.
Ziua urmatoare m-am trezit pe la 10 si primul lucru ce l-am facut a fost admirarea panoramei de la locul faptei si am facut o poza.


Apoi am pornit la drum. Binecuvantata sa fie aceasta asezare unde m-am simtit atat de bine. Casele din Fontchristianne m-au impresionat mult. Incredibila localitate si ce oameni minunati!


Multe case in Fontchristianne erau pictate in maniera urmatoare. Superb si cochet sat alpin.


A urmat o coborare de 2km pana in Briancon, oras vechi existand inca de pe vremea romanilor cand se numea Brigantium.
Dupa ce am vizitat Briancon-ul, un orasel minunat intr-adevar, m-am grabit sa pornesc spre celebrul pas Galibier. In zona Briancon sunt multe statiuni renumite cum ar fi: Chantemerle, Serre Chevalier, La Salle les Alpes etc. Pe aici a trecut turul Frantei de cele mai multe ori.


Infrastructura turistica este impecabila. Aici este raiul sportivilor, in special al schiorilor si al ciclistilor. Serre Chevalier ramane pe departe cea mai importanta statiune din zona.


Intru pe Vallee de la Guisane si am parte de un drum destul de circulat, foarte pitoresc strajuit de ambele parti de munti inalti. Vremea este inca excelenta. Ma tot miram cum de am asa noroc sa nu ma prinda nici o ploaie in Alpi.


De la Briancon urmeaza o catarare usoara dar constanta iar drumul trece prin multe statiuni. Peisajul este incantator. In dreapta mea vedeam varfuri acoperite de zapada ce aveau aproape 3000m.


In statiunea Le Monetier les Bains care are si niste bai termale renumite, la un moment dat am descoperit o cismea in stilul celor occidentale prevazuta cu 2 orificii pe unde tasneau 2 jeturi mari de apa. Unul era cu apa calda , altul cu apa rece. Desi era in mujlocul statiunii si treceau turisti pe acolo, nu am ezitat si m-am introdus in aceea fantana sa fac un dus scotian. A fost minunat. Am reusit sa starnesc cateva reactii de mirare din partea unor onorabili si normali turisti straini dar mi-am vazut de treaba mea. Dupa acest tratament recuperator m-am dus sa vizitez o biserica monument istoric de care s-a vorbit si la Eurosport cand a trecut TDF pe acolo. Monetier le Bains ramane o statiune de care-mi voi aduce aminte cu placere.


Apoi din pacate vremea s-a schimbat, norii au pus stapanire pe cer iar eu tremuram in pantalonii mei uzi. Peisajele ramaneau la inaltime. Numerosi munti semeti strajuiau ambele parti ale drumului.


In curand aveam sa ma opresc sa merg intr-un boschet sa-mi schimb hainele iar apoi a urmat binemeritata pauza de masa cu aceasi nelipsita conserva de ton cu legume. Incepeam sa ma tem ca va incepe ploaia. Vremea in Alpi este foarte schimbatoare. Eram deja pe la cota 1650m inca pe Vallee de Guisane.


Putin mai sus incepe sa ploua marunt. In cateva minute spre norocul meu gasesc un adapost la o statie de autobuz, langa satul montan Le Lauzet. Ete tot mai frig si ma adapostesc in acest loc cam o ora pana trece ploaia.
Pornesc mai departe si in curand intalnesc o mica cascada frumos amenajata.


Drumul in continuare urca lejer dar constant si-n cativa km ajung si la pasul Lautaret(2058m), punct de plecare spre faimosul Galibier. Recunosc ca acest pas Lautaret este unul dintre cele mai usoare din Alpi dar este foarte lung. De la Briancon am urcat constant 27km, panta medie a acestui pas este de sub 5%, deci e floare la ureche.
Acest pas a fost facut si de renumita familie de cicloturisti Hodi in anul 2002, iar eu sunt fericitul posesor al unei fotografii originale care reprezinta familia Hodi ajunsa in acest pas important, aflat si el pe lista BIG. Fotografia am primit-o cu dedicatie speciala tocmai de la binecunoscutul cicloturist roman Stefan Hodi, unul dintre marii pioneri si promotori ai cicloturismului din Romania, pater familias al unei echipe unice de cicloturisti in peisajul nostru mioritic. Tin sa-i salut cu respect si sa le dedic acest pas. Fac si urmatoarea marturisire: inca din aprilie 2010, cand am avut bucuria si onoarea sa ma intalnesc pt. prima data cu maestrul Hodi care m-a gazduit si omenit cu generozitate la el acasa intr-un sat langa Lugoj, mi-am jurat ca o sa fac acest pas. Nu puteam banui ca voi reusi intr-o perioada atat de scurta desigur. Dar vorba prietenului meu Anton Duma, mare cicloturist roman care spunea: "Gandurile devin realitate!", pana la urma mi-am materializat unul din visuri.


Aveam sa urc inca 8 km spre faimosul pas Galibier. Pe traseu am ramas fara apa dupa doar 2km dar noroc ca am intalnit un ciclist care pedala puternic pe o cursiera de care m-am rugat sa se opreasca si m-a servit cu apa. Langa drum intalneam deja zapada, eram la o altitudine avansata.


Spectaculoasa catarare, pacat ca era cam inorat. La un moment dat in dreapta mea se casca o prapastie imensa si am ajuns si la o placa memoriala unde candva s-a intamplat o tragedie. Muntele este uneori nemilos cu cei care-l infrunta.


Putin mai incolo aveam sa am o buna panorama asupra lui Pic de Trois Eveches (3118m)care era acoperit de zapezi perene. Pacat insa ca vremea nu era tocmai buna de poze.


Panta era destul de pronuntata. In doar 8 km se urca 600m diferenta de nivel. Ma apropiam cu repeziciune de implinirea unui vis. Vremea incepea sa se raceasca considerabil dar urcand alert ma incalzeam.



Pe la cota 2400 am gasit si niste floricele alpine si ultimul parau unde mi-am potolit setea.


Mai pedalez putin pana in departare observ singura cabana care purta numele celebrului pas.


Putin inainte de cabana Galibier intalnesc un mare monument in memoria lui Henri Desgranges(1865-1940): Nasul ciclismului si creatorul Turului Frantei. In 1903 a infiintat acest prestigios, primul castigator al turului fiind Maurice Garin.


In apropiere ajung la cabana Galibier langa care exista un tunel interzis bicicletelor.


Eu mai am de urcat in serpentine inca 1km pana ajung in varful pasului unde sunt in culmea fericirii dar unde intalnesc si un frig patrunzator. Aici il rog pe un domn care s-a dat jos dintr-o masina decapotabila de epoca sa-mi faca o poza. Discutam putin si domnul ma sponsorizeaza cu 20 EUR aflandu-mi povestea sa-mi cumpar ceva bun de mancare. Ma aleg cu un mic bonus care-mi va fi de mare folos.


In primii km pe coborare intalnesc multa zapada si imi ingheata degetele dar panorama merita tot efortul.


Sunt 17 km de coborare destul de abrupta pana in statiunea Valloire. Peisajele sunt deosebite.


La un moment dat ajung intr-un loc unde piscurile masivului din fata mea erau foarte crenelate. Minunata imagine!


Ajung si in statiunea Valloire unde toate magazinele si localurile sunt inchise. Sa fie saracie mare sau mai degraba e extrasezon desi sunt pe 14 iunie?
Imi vad de drum si la iesire din statiune ma opresc sa mananc o conserva de peste si niste carnat. Apoi urmeaza un nou pas: Col du Telegraphe (1566m) si el foarte cunoscut in lumea ciclismului. Am de urcat vreo 5km pana in pas de unde fac o poza iar apoi cobor vijelios spre St. Michel-de-Maurienne.


Aici in aceasta cocheta localitate turistica ma opresc in centrul caci este momentul sa sarbatoresc implinirea unui vis maret: realizarea a 2 BIG-uri importante, 3 pasuri si a celebrului Galibier (visul oricarui cicloturist sau ciclist) in aceasi zi. Localul este cam scump, dar ce mai conteaza: stau pe terasa si savurez o masa copioasa, era cu autoservire, asa ca mi-am facut un platou cu toate bunatatile, am comandat si o carafa de vin rose si am inceput festinul. La sfarsitul consumatiei, nota de plata era de doar 32EUR cam multisor pt. bugetul meu, dar o data faci Galibier-ul.
Afara s-a intunecat, s-a racit putin si m-am decis sa intru in local sa mai servesc un pahar de vin.
Aici m-a lovit norocul din nou. Am intrat in discutie cu 2 tineri turisti: un irlandez si un elvetian. Dupa mai multe discutii s-au hotarat sa ma ajute. Elvetianul m-a sponsorizat cu 50franci iar irlandezul cu 8EUR. Iata asadar ca am avut cu ce sa-mi acopar consumatia in respectiva seara ba chiar mi-a ramas si niste maruntis in buzunar. Norocos baiat! Cei 2 binefacatori au vrut sa ma duca sa imparta camera lor de hotel cu mine, dar eu am refuzat explicand ca prefer sa merg in libertatea mea sa dorm in natura asa cum sunt obisnuit. Pe la miezul noptii dupa ce le-am facut o poza, ne-am luat ramas bun si ne-am despartit.