Expeditie in Dolomiti pe 2 roti - super aventura din 2007

Regiunea Friuli – Venezia – Giulia in zona Udine m-a cam oripilat pt ca era mult prea industrializata. Dar incepand cu localitatea Gemona del Friuli am intrat in sfarsit in zona montana iar peisajul a devenit incantator. Localitatea Carnia mi-a placut in mod special, era un mic burg medieval inconjurat de ziduri groase la poalele Alpilor. Deasemenea mi-au placut mult localitatile Tolmezzo si Villa Santina unde am vazut o superba biserica. Inspre Ampezzo am avut de urcat primul pas in Alpi Italieni: Cima Corso (un pas usor de doar 900m altitudine). Aproape de varful pasului era un tunel de cateva sute de metri neiluminat si am vazut o placuta comemorativa care zicea ca in aceste locuri au avut lupte crancene in timpul celui de-al doilea razboi mondial soldate cu mii de morti. In statiune Forni di Sopra m-am oprit vreo 3 ore caci a inceput sa ploua. Aici am descoperit o bere excelenta Birra Moretti care urma sa o savurez in toata calatoria mea prin Italia.


De aici am avut de urcat un pas interesant Passo Mauria (1298m) apoi am coborat in Lozzo di Cadore. In localitatea Pieve di Cadore am constatat cu bucurie ca aici s-a nascut marele pictor al Renasterii Tizian si am putut sa-i vad casa memoriala, un impunator palat cu un balcon in stil venetian ca cel al Jiulitei din Verona. Cu siguranta Italia, mai ales cea de nord este un muzeu in aer liber. In fiecare localitate gasesti cel putin cateva cladiri de interes turistic, istoric sau muzeal.


Apoi mi-am permis nesimtirea sa ma pun cu cortul langa o baza militara nu departe de un hotel aproape de centrul localitatii dar intr-o zona plina de balarii. Am avut noroc, nu m-a reclamat nici un italian, nu m-a umflat nici un carabinier si am dormit bine dupa ce am baut 2 beri Moretti, visand la perioada lui Shakespeare si Titian. Ce pacat ca pe vremea lor nu erau biciclete dar indivizii de teapa mea cu dor de duca foloseau caii in acele vremuri apuse pt lungi calatorii initiatice.


Ziua urmatoare am parasit drumul principal care ducea spre celebra statiune Cortina d’Ampezzo si am luat-o la stanga spre Parcul National Dolomiti Bellunesi.
Aveam sa descopar o zona trationala fascinanta cu niste peisaje impunatoare si sate ale caror case trainice aveau picturi murale deosebite. Satul Cibiana mi-a placut cel mai mult, apoi am ajuns in pasul Cibiana (1536m).


Apoi a urmat pasul Duran(1605m) care avea o panta de pana la 18%. Ultimele 2 pasuri sunt pe lista BIG. In urmatoarea localitate Agordo am admirat mult niste cladiri vechi si un muzeu.



Apoi a urmat un nou pas: Forcella Aurine (1299m) iar in varf la motelul Aurine am avut surpriza sa intalnesc o tanara romanca din Cluj care lucra acolo si care mi-a rezolvat o cazare gratuita la motel, in plus mi-a facut cunostiinta cu patronul, un italian simpatico care mi-a facut cinste si o masa somptuoasa: niste vanat cu cartofi nature si o salata delicioasa iar la desert o felie de tort excelenta si un recipient de 1l de vin bun. M-a lasat sa vorbesc acasa 5min la telefonul motelului. Oameni minunati. Am avut parte de o seara pe cinste, discutand si band cu niste comeseni italieni care aveau expresia obsesiva : “Fetele romane sunt bune rau de…! Ei ziceau: Le fanciulle sau ragazze de la Romania sonno molto bonne a bastonare! Eu raspundeam afirmativ, zicand "e vero" dar eram cam intrigat de acesti libidinosi italieni. Dar trebuie sa recunoastem ca multe romance frumoase s-au scos din foame si au dat de prosperitate combinandu-se cu italieni.
In localitatea Gosaldo, m-am adapostit de ploaie la o berica. Apoi a urmat un nou pas: passo di Cereda (1369m) cu pante de pana la 15%.

Pe traseu m-a prins din nou ploaia si vazand o banca acoperita langa drum m-am oprit sa ma adpostesc. In curand a venit un italian care m-a invitat la el acasa, auzind de unde vin. Acasa mi-a intins o masa bogata cu toate bunatatile: prosciuto, branzeturi, masline, specialitati de peste etc si dupa ce am infulecat am stat la discutie cu tot familionul sorbind niste beri caci am refuzat cognac-ul oferit ca am zis ca sunt sportiv sa am pardon.
Fata stimabilului era o italiaca robusta, putin cam plinuta, bruneta dar destul de atragatoare. Era volubila, oachesa si poliglota. Am discutat cu ea in 4 limbi: engleza, franceza, spaniola si italiana. Era cat pe ce sa o imbarlig si sa ma insor dar in cele din urma fata a zis ca desi imi admira curajul si apreciaza ce fac si ca e atrasa de aventurieri, totusi ea isi doreste un "muchacio/guy" cu piciorele pe pamant, mai pragmatic si cu o situatie stabila financiar. Vai ce faina a fost aceasta intalnire cu familia asta autentica de italieni. Dupa cateva ore a venit vremea sa plec. I-am promis ca voi reveni sa le fac o vizita peste cativa ani si am facut schimb de adrese si i-am rugat sa vina in Romania in vacanta pe viitor. Cu siguranta ne vom revedea. La despartire mi-a facut si un pachet plin de bunatati sa am pentru drum. La ei am mancat cea mai delicioasa prosciuto din viata mea.
In continuare aveam sa fac una dintre cele mai lungi catarari din tur: passo Rolle (1986m), 20 de km de urcare. A inceput sa ploua mocaneste sau mai bine zis "dolomiteste": caci eram in Dolomitii Bellunezi.
Sincer in Dolomiti, ploua apropae in fiecare zi, cel putin 30min sau 1 ora. In fiecare zi m-a plouat mai mult sau mai putin in Dolomiti. Astfel ca am pedalat cateva ore pe ploaie. Mi-am pus o punga in cap si am continuat sa pedalez. Nu aveam pelerina dar cel mai nasol era ca mi s-au udat sosetele si eram in slapi deci cateva ore am pedalat cu piciorele ude iar temperatura era destul de scazuta.
Pedalez pe ploaie spre pasul Rolle



Pana la urma am ajuns in statiunea San Martiono di Castrozza. Aici am stat pe o banca acoperita langa un magazin de suveniruri, am stat cateva ore timp in care ploua non-stop.Mi-au placut mult gnomii din acel magazin de suveniruri. Noroc ca in bagaje aveam si niste beri la doza astfel ca timpul s-a scurs mai usor.
gnomii de la San Martino di Castrozza


Abia pe la ora 20 ploaia s-a oprit iar eu m-am decis sa urca pasul Rolle, mai erau 9 km de serpentine. Erau 12 grade Celsius. La iesire din celebra statiune pe unde a trecut Giro d'Italia de multe ori am vazut un superb mural infatisandu-l pe maretul rege din antichitate Hanibal care in urma cu peste 22 secole a trecut Alpii cu armata sa si cu elefantii in drumul sau spre Roma.
Mural cu Hanibal pe o vila



Pe la ora 21 am ajuns in pas, erau doar 9 grade Celsius , aveam sa ma lupt cu o ceata deasa pe coborare. Dupa cativa km am observat ca la dreapta este drumul spre un nou pas. Desi se insera m-am decis sa incerc sa fac si acest pas. Dupa ce am urcat vreo 2 km strajuit de paduri infricosate, la circa 100m in stanga mea prin padure am vazuit o haita de patrupede negre care alergau vioi prin padure. Inima mi-a inghetat pe loc: erau lupi. Am avut prezenta de spirit care mi-a salvat viata de a intoarce bicicleta instantaneu si de a cobora in viteza maxima cei 2km urcati. Carosabilul era umed, aveam o adrenalina incredibila dublata de teama exacerbate ca voi fi sfasiat de fiarele mortii, mintea mea imi amplifica spaima in imagini lugubre.
Dar se pare ca am avut zile de la Dumnezeu sa pot reveni sa va povestesc prin ce-am trecut. Dupa 1 min in care coborasem 1km mi-am dat seama ca am supravietuit, lupii nu m-au urmarit. Am realizat ca am avut noroc ca era coborare, panta de 10%, altfel probabil ca tocmai in inima Dolomitilor astazi mai era o cruce , crucea unui aventurier – erou de origine romana, crucea mea. Dumnezeu fie laudat ca m-a salvat! Pe coborare, am mai avut un moment de grea incercare, soseaua fiind uda, intr-o curba, avand prea mare viteza nu am reusit sa opresc ciclobolidul la timp si am iesit in décor pe petris, apoi pe iarba, am franat la greu si m-am oprit la 30 cm de un stalp imens de ciment. Era sa ma ciocnesc de acel stalp deci, ma pastea o moarte mai violenta. Mi-am facut iar cruce multumind Cerului si am continuat inspaimantat pe noapte sa-mi caut loc de campare, locul salvarii si al meditatiei asupra existentei umane pe acest pamant.
Spre norocul meu la doar 1km am ajuns la o vila care era a paznicului acestei arii protejate din Dolomiti. Aici am facut o ilegalitate, deoarece nu era nimeni in aceea cladire, mi-am permis sa-mi montez cortul pe un gazon in fata vilei. M-am bagat la somn si dupa rugaciunea de seara de multumire am adormit tot cu o oaresice spaima in suflet sa nu vina lupii sa ma haleasca. Pe la 3-4 dimineata s-au auzit zgomote, era ranger-ul parcului insotit de niste prieteni se intorceau la vila. Se pare ca erau cam bauti, era sambata seara si probabil se intorceau de la o petrecere caci urlau cam tare si se simtea ca sunt veseli si cu mare chef. Insa nimeni nu m-a deranjat. Pe la ora 9 dimineata m-a trezit ranger-ul si m-a legitimat. I-am povestit cele patimite si ca n-am 100euro pe zi sa-mi permit sa platesc cea mai ieftina cazare care este de 50 euro in Dolomiti pe noapte. Mi-a zis ca amenda ar fi de 150 euro pt fapta mea, dar i-a fost mila de mine si m-a lasat sa plec in treaba mea fara sa-mi ia nici un ban.
Apoi m-am dus la o capela din apropiere unde m-am rugat la Sfanta Maria in fata unei statui de lemn. Vremea se schimbase ca prin farmec, era o zi senina cu soare stralucitior.
Statuia sfintei Maria unde m-am rugat dupa o zi in care era sa o mierlesc



Aveam sa urc paso Valles (2032m), pasul unde era sa o patesc ziua trecuta. Peisajul era pur si simplu de vis. Flora tipica zonei alpine: conifere pana pe la 1600-1800m apoi jnepeni pana in varf. In zona de varf am ajuns in gol alpin si am intalnit si o moderna Fromagerie (Caserie). La cabana din varf am fost intampinat de un frumos caine San Bernard cu care m-am jucat.
San Bernard-ul de la pasul Vales



A urmat coborarea spre localitatea Falcade. De aici se vedea la vreo 15 km distanta varful Marmolada(3342m), cel mai inalt varf din intregul lant al Dolomitilor. Apoi am urcat pasul San Pellegrino (1918m). Pe traseu am fost intrecut de cativa rutieri care m-au incurajat. In varful pasului erau multe cabane, o bisericuta, multi turisti printe care destui ciclisti. Acolo am stat de vorba cu un rutier italian despre aventura mea iar apoi am coborat spre statiunea turistica Moena.
In pasul San Pellegrino


De aici am intrat in inima Dolomitilor, o zona de o frumusete inefabila, un adevarat paradis terestru alpin. Cuvintele nu pot exprima farmecul aparte al acestui colt de paradis teluric. Vremea era superba, pedalam si plangeam de fericire, traind un adevarat orgasm mistic. Langa localitatea Vigo di Fassa m-am oprit langa un rau sa-mi pun hainele la uscat si sa savurez o bere.


Apoi am ajuns in Canazei, una dintre cele mai renumite statiuni din Alpi. Aici misunau turisti de toate nationalitatile. Unele pensiuni si hoteluri aveau picturi exterioare ca si bisericile noatre din Bucovina, doar ca tematicile picturale erau de factura mult mai cotidiana, mai lumeasca.
Mural pe o pensiune in Canazei


De aici incepe probabil bucla alpina cea mai spectaculoasa din intregul lant alpin. Pe o distanta de doar 50km se pot face 4 pasuri importante de o frumusete feerica.
Fascinat am pedalat spre primul pas: passo Sella(2240m). Ma gandeam la mentorul meu Marco Pantani care a fost si el fascinat de zona aceasta si a repurtat victorii deosebite in falnicii Dolomiti.
Am ajuns in pasul Sella


Spre pasul Gardena(2121m) m-a prins la un moment dat o ploaie cu grindina, noroc ca a tinut putin. Am inghetat tot dar am continuat sa pedalez pana in varf unde m-am schimbat. Acolo am intalnit un mare grup de motociclisti.
Pasul Gardena



Mi-a placut mult coborarea in serpentine spre statiunea Corvara, asemanatoare cu coborarea de la Balea Lac spre Balea Cascada. La un moment dat m-am oprit la un restaurant cu o panorama fascinanta asupra unui perete vertical de stanca pe unde curgea si o cascada. Am comandat o bere la halba mica. Mi s-a adus un paharel de 200ml de bere care costa 2 euro. Deci cam scump in Dolomiti. Mai tarziu am aflat ca ospatarita era din republica Moldova. Am avut o agreabila discutie si mi-a rezolvat un pranz gratuity discutand cu patroana. Astfel ca am macat o specialitate de peste delicioasa intr-un mediu natural de vis.
peisajul Dolomitilor de la restaurantul unde am mancat


Dupa Corvara care era o statiune de fite, m-am dus inca cativa km si m-am pus cu cortul pe o pasune de vite, comitind din nou o ilegalitate, era teren privat iar in dolomite camparea ilegala este interzisa cu desavarsire. Asta e voi merge la hotel cand sponsorii vor fi mai generosi, mi-am zis si am adormit fericit dupa ce imi dadusem recordul la pasuri realizate intr-o singura zi ( 4 pasuri importante intr-o zi).
In dimineata zilei urmatoare la ora 7 eram deja pe bicicleta ca nu vream sa risc sa ma trezesc umflat de carabinieri cu camparea mea ilicita in inima Dolomitilor. In mai putin de o ora eram deja in pasul Campolongo (1875m).
poza din pasul Campolongo


A urmat coborarea spre statiunea Arabba unde nu am gasit nici un supermarket sa ma aprovizionez, astfel ca am inceput urcarea spre celebrul pas Pordoi pe stomacul gol. Dupa cativa km organismul meu a inceput sa se resimta, simteam o acuta nevoie de ceva dulce, caci nici ziua precedenta desi a fost istovitoare uitasem sa-mi cumpar ceva dulce. Pana la urma a trebuit sa ma multumesc cu niste grisine si niste salam ce mai aveam in bagaje. Ajuns in pasul Pordoi(2239m), mi-am indeplinit un mare vis si fascinat de peisajul coplesitor, in fata statui marelui Fausto Coppi (il campionissimo) mentorul lui Marco Pantani, am jurat sa-mi aduc si eu contributia la dezvoltarea sportului pe 2 roti din Romania.
amicul meu Gabor Kreicsi in pasul Pordoi


A urmat coborarea spre Canazei unde tocmai avea loc o festivitate religioasa cu o parada stradala. Aici am fost surprins de mentalitatea italienilor fata de miscare si viata in general, vazand un batran gras, bolnav si plin de varice hidoasa pe ambele picioare dar care pedala alene pe un MTB in echipament scurt cu varicea la vedere. In gandul meu l-am felicitat pe acest domn care e constient ca pedalatul inseamna prelungirea vietii si sporirea calitatii vietii indiferent de vicisitudinile existentiale.
Urmeaza o noua catarare: passo di Costalunga (1753m) dupa ce in Canazei am dat 28 euro pe niste bunatati de la un supermarket. Pe aceasta coborare am avut bucuria sa intalnesc cel mai superb lac din viata mea: lago di Carezza, pe care l-am admirat aprope o ora fascinate de peisaj.
Lacul Carezza


In drum spre Bolzano mai ocolesc putin sa fac inca un pas salbatic in Dolomiti: passo di Lavaze (1805m). Pe aceasta catarare la un moment dat cad de oboseala, datorita bicicletei de proasta calitate dar si a zilelor precedente epuizante. Astfel ca ma odihnesc intins pe izopren cam 30 min undeva pe o pajiste la marginea drumului.
Cad lat de oboseala urcand pasul Lavaze


In varful pasului ma opresc la o cabana sa savurez o prajitura si discut cu niste turisti impresionati de tura mea.
Apoi am coborarea spre localitatea Cavalese unde zaresc o biserica superba si multe cladiri impunatoare. De aici mai am de urcat un pas minor inainte de a cobora peste 1000m diferenta de nivel spre comuna Ora. Peisaj de vis, multe serpentine, panta accentuate, o reala placere aceasta coborare. La cativa km inainte de localitate ma pun cu cortul din nou pe un teren privat destinat unor capre, terenul era ingradit iar pe usa de la intrare era un afis care ma notifica sa nu intru ca risc sa ma calce turma de capre cu tapul in frunte. Cu toate acestea am dormit bine, fara nici un incident iar clima s-a schimbat, temperatura crescand cu cel putin 10 grade. Se simtea clar ca am parasit zona alpina si eram nu departe de clima mediteraneana. Drumul pana la Bolzano este destul de circulat si trec si printr-un tunel. La iesire din Bolzano intru fara sa vreau pe autostrada si trec printr-un tunel unde sunt asurzit de zgomotul masinilor. In varful unui deal era o cetate medievala.
Cetate medievala langa Bolzano


Dupa cativa km la o benzinarie sunt atentionat de un sofer ca n-am ce cauta pe drumul asta ca amenda este de 150euro daca ma prind carabinierii si-mi indica sa o iau printr-o livada, unde la un moment dat sunt nevoit sa sar un gard si sa arunc bicicleta peste gard dupa ce am aruncat bagajele mai inainte. Pana la urma reusesc sa ajung la Appiano, de unde incepe o urcare de cam 1200m diferenta de nivel spre pasul Mendola (1363m). Peisajul este spectaculos in dreapta stanca abrupta iar in stanga prapastie cu panorama asupra multor localitati si a unui lac. Pe traseu ma trezesc ca mi se strica ceva la bicicleta, caci dintr-o data facea un zgomot ciudat. Apoi la o pauza, intins la marginea unei paduri natura imi face cadou un ou gol si cu fundita. Rad copios si imortalizez clipa.
eternul ou recompensa naturii pt efortul depus