sâmbătă, 13 noiembrie 2010
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Piemontul si Parcul National Gran Paradiso pe 2 roti
Continuare din turul european din 2007:
La iesire din acest oras intalnesc un cicloturist neamt care avea 100kg dar era in mare forma si abia reusesc sa ma tin dupa el pe o catarare de cativa km inspre orasul Ivrea. Aici stau sa vizitez orasul si cel mai mult imi place castelul medieval din secolul XIV construit de Amadeus al VI-lea de Savoia.
Apoi stau la o terasa si discut cu niste italieni despre istoria gloriasa a Italiei si despre aventura mea europeana. Sunt in Piemont, la poale de Alpi, atmosfera este ca si in Toscana, aceasi superba si augusta arhitectura, dar lipsesc puhoaiele de turisti astfel ca este chiar mai bine si mai relaxant.
In continuare ma indrept spre unul dintre cele mai frumoase parcuri nationale din Europa: celebrul Gran Paradiso. In localitatea Pont Canavese zaresc un autentic turn medieval bine conservat.
De aici intru pe valea raului Orca care se dovedeste la fel de limpede si curat ca cel din Slovenia. Dupa localitatea Locana peisajul devine tot mai frumos si intru in parcul national. Am si de pedalat printr-un tunel de vreo 3km, drumul este in urcare, iar in acest tunel incep sa cant cu patos un cantec patriotic al regretatilor Ion si Doina Aldea Teodorovici. La iesire din localitatea turistica Ceresole Reale incepe catararea adevarata, serpentine cu panta de pana la 15%.
Pe traseu intalnesc salase din piatra care ma duc cu gandul la vechii celti care cred ca aveau astfel de locuinte.
Intr-un astfel de salas care de fapt au fost construite pentru adapostirea vitelor servesc un pranz delicios constand din prosciuto de Praga, cascaval de Piemont si nectar de piersici.
Astfel ca prind putere sa parcurg serpentinele ce mi-au mai ramas pana sa ajung in cel mai inalt pas din Piemont, pasul Nivolet (2612m).
Traseul este de vis, seamana mult cu Transfagarasanul nostru si intalnesc si lacuri glaciare. Cu siguranta aceasta catarare este printe cele mai spectaculoase din Europa.
Pana la urma ajung in varf, pe traseu zaresc si o capra neagra, ma prinde si o ploaie marunta, iar la o usoara coborare derapez putin cat pe ce sa cad de pe bicicleta.
Urmeaza o scurta coborare de aproximativ 80 m diferenta de nivel si ajung la o zona de platou intramontan. Mai pedalez putin si ajung la cabana Savoia Nivolet aflata la cota 2535 m situata langa un frumos lac glaciar.
Mai pedalez cam 1 km si ma trezesc ca ajung la o bariera unde se termina drumul asfaltat si incepe un drum forestier de proasta calitate cam ca si pe la noi in Carpati. Sunt oripilat de aceasta intamplare dar continui sa pedalez pe acest drum. Traseul este foarte pitoresc, trec pe langa o cascada si la un moment dat gasesc si un schelet ciudat de parca era de Homo Sapiens.
Traiesc momente de reala incantare, caci peisajul este de vis, drumul serpuieste deasupra unei vai adanci iar in dreapta mea vad piscuri montane de pana la 4061m. Dar constat ca e cam tarziu, se face frig, mai am mult de mers pana in urmatoarea localitate si nici nu stiu drumul astfel ca decid sa ma intorc la cabana Savoia sa-mi petrec noaptea acolo si sa intreb care este drumul corect spre Valsavarenche.
Inteleapta decizie am luat pentru ca aflu de la proprietarul cabanei ca pana la urmatoarea localitate Pont am o portiune dificila chiar si pt. hikeri iar parcurgerea traseului pana acolo dureaza cam 3 ore, deci m-ar fi prins noaptea in mijlocul Alpilor Occidentali.
Este 25 iunie, ziua in care tatal meu implineste 56 ani, sunt in miujlocul Alpilor, dup ace reusisem cel mai important pas din viata mea. Acest pas desigur ca I l-am dedicate tatalui meu Dan care in tinerete a calatorit si el mult, strabatand intreg lantul Carpatic pe jos si facand excursii de la Paris si pana la Moscova. De la el am mostenit microbul dragostei de munte, de natura si de frumos, Astfel ca era momentul sa ma cinstesc. Am comandat o carafe de vin rosu si m-am apucat sa-mi scriu jurnalul, sorbind excelentul vin cu gandul la tatal meu.
Pana la urma s-a intamplat ca a dat norocul peste mine, m-am imprietenit cu patronul cabanei, domnul Arturo Dayne care impresionat de lunga mea traversare alpine, mi-a facut cinste o cina excelenta constand din o tocanita de vanat si o carafe de vin din partea casei. In plus mi-a dat si o camera gratis. In acel moment eu mai aveam in buzunar doar 40 euro, adica banii sa supravietuiesc in aceea seara in caz ca trebuia sa platesc consumatia si cazarea.
Et nunc bebemus Mogaliter! ( Si acum sa bem ca o Mogoaica autentica!) – cum am inventat eu expresia si am petrecut o seara de vis in care am avut inspiratia sa scriu si randuri emotionante de jurnal de calatorie.
Ziua urmatoare am parte de cele mai frumoase peisaje, de cea mai salbatica si spectaculoasa zona, dar si de cel mai dificil si incitant traseu din intreaga mea expeditie.
De multe ori raman extaziat de frumusetea peisajului.
Zaresc si multe marmote, pe care le vad pentru prima data in viata mea in libertate.
La un moment dat se termina drumul forestier si ma trezesc siderat ca am de coborat pe o poteca turistica foarte abrupta si plina de bolovani. Coborare mai dificila ca si de la cabana Omu spre Busteni, pe Valea Cerbului trecand prin Coltii Morarului. Asta e comparatia ce am putut-o face cu traseele facute de mine in Romania.
Ma chinui si ma caznesc cu bicicleta in spate pe acele serpentine criminale cam o ora pana ajung intr-o zona in care pot sa merg pe langa bicicleta mai lejer caci am scapat de panta infernala.
M-a ferit Marele Meteorolog de belea pe acest draconic traseu.. Ozana lui! de 3 ori Ozana! vorba amicului meu inflacaratul promotor al cicloturismului din orasul de pe malurile Begai, Carol Varga. Sincer sa fiu nu cred ca a mai coborat nimeni pe acolo cu bicicleta incarcata cu 25kg bagaje + un rucsac de 10kg. Putinii hikerii cu care m-am intalnit au zis ca nu au mai auzit pe nimeni sa fi mers cu bicicleta pe acolo.
Desigur sunt multi care urca pasul cu cursiera usoara, stau la cabana se relaxeaza, eventual fac o drumetie pe jos spre varfurile inzapezite, dar pe tronsonul cabana Savoia Nivolet - Valsavaranche nu am auzit de nici un cicloturist cu bagaje (de aceea poate fi si motivul ca patronul cabanei a fost foarte mirat si ospitalier in cazul meu). In gandul lui o fi zis: (Al naibii romanul asta, e dracul gol, ce traseu si-a ales!)
Mai atasez o poza cu moaca mea incitata, bucuroasa si putin speriata cand am vazut ce coborare ma asteapta.
Frumusetea acestui parc este de nedescris. Nu am cuvinte sa descriu asa ca mai atasez 2 poze sa graiasca in locul meu.
Peisaj spre varful Gran Paradiso (4061m)
Pe coborare la un moment dat am trecut pe langa mai multe marmote, mi-a placut mult ca aceste superbe vietati alpine scoteau niste tipete asemanatoare cu fluieratul de om.
Cireasa de pe tort a fost efemerul moment de doar 30 secunde cand am zarit regele acestui minunat parc, dupa o stanca am avut privilegiul sa vad o capra alpina ibex. Semana cu o capra neagra dar avea 2 coarne lungi si incovoiate. Am fost in extaz cand am vazut-o dar pana sa-mi scot camera video, a fugit dupa niste stanci.
La un moment dat am pierdut marcajul, m-am ratacit, era sa alunec intr-o prapastie, m-am zgariat prin jnepeni, apoi am gasit poteca buna si dupa inca vreo 30 min de carat bicicleta pe alocuri ca era poteca bolovanoasa in trepte, am ajuns in statiunea turistica Pont unde am facut o pauza de masa. Am intrat in superba regiune Valle d’Aosta si a urmat o lunga coborare pe valea raului Savara, o zona absolute magnifica.
Apoi am intrat intr-un drum circulat. Am mai pedalat pe acest drum vreo 20 km trecand prin localitatea Morgex care mi-a placut foarte mult.
Din localitatea Pre St- Didier, am intrat pe un drum mai putin circulat si incepea catararea spre pasul Petit St. Bernard. Temperatura scazuse mult, in statiunea La Thuile erau cam 12 grade.
Apoi au urmat serpentinele spre pas, era tot mai frig si vantul batea puternic din fata. Pana la urma am ajuns in pas, unde am vazut o superba statuie a unui caine San Bernard.
Aici este frontiera intre Italia si Franta, chiar la intrare in Franta vad o impozanta statuie a sfantului Bernard. Ma opresc langa ea pe o banca si iau masa de pranz tremurand de frig ca sunt doar 4 grade Celsius.
Este ziua de 27 iunie, iar bunica mea implineste 84 de ani astfel ca-i dedic ei acest pas emblematic pt. viata mea. In plus am aflat ca se pare ca maretul rege Hanibal ar fi trecut acest pas in antichitate in drumul sau spre Roma.
Ura! in sfarsit am ajuns in Franta si mi-am indeplinit un mare vis. In 1993, copil fiind am avut sansa sa fac o excursie cu parintii in Franta, am fost in Bretania pe langa Nantes la niste prieteni. Am trecut si prin Paris atunci urcand si in Tour Eiffel si vizitand si Notre Dame de Paris, Sacre Coeur si cartierul Monmartre. Mi-am jurat atunci ca voi reveni in Franta dar pe 2 roti. Un vis frumos a devenit realitate dupa 14 ani de zbucium, lupta si asteptare. Pluteam de fericire. Dumnezeu m-a ajutat!
La iesire din acest oras intalnesc un cicloturist neamt care avea 100kg dar era in mare forma si abia reusesc sa ma tin dupa el pe o catarare de cativa km inspre orasul Ivrea. Aici stau sa vizitez orasul si cel mai mult imi place castelul medieval din secolul XIV construit de Amadeus al VI-lea de Savoia.
Apoi stau la o terasa si discut cu niste italieni despre istoria gloriasa a Italiei si despre aventura mea europeana. Sunt in Piemont, la poale de Alpi, atmosfera este ca si in Toscana, aceasi superba si augusta arhitectura, dar lipsesc puhoaiele de turisti astfel ca este chiar mai bine si mai relaxant.
In continuare ma indrept spre unul dintre cele mai frumoase parcuri nationale din Europa: celebrul Gran Paradiso. In localitatea Pont Canavese zaresc un autentic turn medieval bine conservat.
De aici intru pe valea raului Orca care se dovedeste la fel de limpede si curat ca cel din Slovenia. Dupa localitatea Locana peisajul devine tot mai frumos si intru in parcul national. Am si de pedalat printr-un tunel de vreo 3km, drumul este in urcare, iar in acest tunel incep sa cant cu patos un cantec patriotic al regretatilor Ion si Doina Aldea Teodorovici. La iesire din localitatea turistica Ceresole Reale incepe catararea adevarata, serpentine cu panta de pana la 15%.
Pe traseu intalnesc salase din piatra care ma duc cu gandul la vechii celti care cred ca aveau astfel de locuinte.
Intr-un astfel de salas care de fapt au fost construite pentru adapostirea vitelor servesc un pranz delicios constand din prosciuto de Praga, cascaval de Piemont si nectar de piersici.
Astfel ca prind putere sa parcurg serpentinele ce mi-au mai ramas pana sa ajung in cel mai inalt pas din Piemont, pasul Nivolet (2612m).
Traseul este de vis, seamana mult cu Transfagarasanul nostru si intalnesc si lacuri glaciare. Cu siguranta aceasta catarare este printe cele mai spectaculoase din Europa.
Pana la urma ajung in varf, pe traseu zaresc si o capra neagra, ma prinde si o ploaie marunta, iar la o usoara coborare derapez putin cat pe ce sa cad de pe bicicleta.
Urmeaza o scurta coborare de aproximativ 80 m diferenta de nivel si ajung la o zona de platou intramontan. Mai pedalez putin si ajung la cabana Savoia Nivolet aflata la cota 2535 m situata langa un frumos lac glaciar.
Mai pedalez cam 1 km si ma trezesc ca ajung la o bariera unde se termina drumul asfaltat si incepe un drum forestier de proasta calitate cam ca si pe la noi in Carpati. Sunt oripilat de aceasta intamplare dar continui sa pedalez pe acest drum. Traseul este foarte pitoresc, trec pe langa o cascada si la un moment dat gasesc si un schelet ciudat de parca era de Homo Sapiens.
Traiesc momente de reala incantare, caci peisajul este de vis, drumul serpuieste deasupra unei vai adanci iar in dreapta mea vad piscuri montane de pana la 4061m. Dar constat ca e cam tarziu, se face frig, mai am mult de mers pana in urmatoarea localitate si nici nu stiu drumul astfel ca decid sa ma intorc la cabana Savoia sa-mi petrec noaptea acolo si sa intreb care este drumul corect spre Valsavarenche.
Inteleapta decizie am luat pentru ca aflu de la proprietarul cabanei ca pana la urmatoarea localitate Pont am o portiune dificila chiar si pt. hikeri iar parcurgerea traseului pana acolo dureaza cam 3 ore, deci m-ar fi prins noaptea in mijlocul Alpilor Occidentali.
Este 25 iunie, ziua in care tatal meu implineste 56 ani, sunt in miujlocul Alpilor, dup ace reusisem cel mai important pas din viata mea. Acest pas desigur ca I l-am dedicate tatalui meu Dan care in tinerete a calatorit si el mult, strabatand intreg lantul Carpatic pe jos si facand excursii de la Paris si pana la Moscova. De la el am mostenit microbul dragostei de munte, de natura si de frumos, Astfel ca era momentul sa ma cinstesc. Am comandat o carafe de vin rosu si m-am apucat sa-mi scriu jurnalul, sorbind excelentul vin cu gandul la tatal meu.
Pana la urma s-a intamplat ca a dat norocul peste mine, m-am imprietenit cu patronul cabanei, domnul Arturo Dayne care impresionat de lunga mea traversare alpine, mi-a facut cinste o cina excelenta constand din o tocanita de vanat si o carafe de vin din partea casei. In plus mi-a dat si o camera gratis. In acel moment eu mai aveam in buzunar doar 40 euro, adica banii sa supravietuiesc in aceea seara in caz ca trebuia sa platesc consumatia si cazarea.
Et nunc bebemus Mogaliter! ( Si acum sa bem ca o Mogoaica autentica!) – cum am inventat eu expresia si am petrecut o seara de vis in care am avut inspiratia sa scriu si randuri emotionante de jurnal de calatorie.
Ziua urmatoare am parte de cele mai frumoase peisaje, de cea mai salbatica si spectaculoasa zona, dar si de cel mai dificil si incitant traseu din intreaga mea expeditie.
De multe ori raman extaziat de frumusetea peisajului.
Zaresc si multe marmote, pe care le vad pentru prima data in viata mea in libertate.
La un moment dat se termina drumul forestier si ma trezesc siderat ca am de coborat pe o poteca turistica foarte abrupta si plina de bolovani. Coborare mai dificila ca si de la cabana Omu spre Busteni, pe Valea Cerbului trecand prin Coltii Morarului. Asta e comparatia ce am putut-o face cu traseele facute de mine in Romania.
Ma chinui si ma caznesc cu bicicleta in spate pe acele serpentine criminale cam o ora pana ajung intr-o zona in care pot sa merg pe langa bicicleta mai lejer caci am scapat de panta infernala.
M-a ferit Marele Meteorolog de belea pe acest draconic traseu.. Ozana lui! de 3 ori Ozana! vorba amicului meu inflacaratul promotor al cicloturismului din orasul de pe malurile Begai, Carol Varga. Sincer sa fiu nu cred ca a mai coborat nimeni pe acolo cu bicicleta incarcata cu 25kg bagaje + un rucsac de 10kg. Putinii hikerii cu care m-am intalnit au zis ca nu au mai auzit pe nimeni sa fi mers cu bicicleta pe acolo.
Desigur sunt multi care urca pasul cu cursiera usoara, stau la cabana se relaxeaza, eventual fac o drumetie pe jos spre varfurile inzapezite, dar pe tronsonul cabana Savoia Nivolet - Valsavaranche nu am auzit de nici un cicloturist cu bagaje (de aceea poate fi si motivul ca patronul cabanei a fost foarte mirat si ospitalier in cazul meu). In gandul lui o fi zis: (Al naibii romanul asta, e dracul gol, ce traseu si-a ales!)
Mai atasez o poza cu moaca mea incitata, bucuroasa si putin speriata cand am vazut ce coborare ma asteapta.
Frumusetea acestui parc este de nedescris. Nu am cuvinte sa descriu asa ca mai atasez 2 poze sa graiasca in locul meu.
Peisaj spre varful Gran Paradiso (4061m)
Pe coborare la un moment dat am trecut pe langa mai multe marmote, mi-a placut mult ca aceste superbe vietati alpine scoteau niste tipete asemanatoare cu fluieratul de om.
Cireasa de pe tort a fost efemerul moment de doar 30 secunde cand am zarit regele acestui minunat parc, dupa o stanca am avut privilegiul sa vad o capra alpina ibex. Semana cu o capra neagra dar avea 2 coarne lungi si incovoiate. Am fost in extaz cand am vazut-o dar pana sa-mi scot camera video, a fugit dupa niste stanci.
La un moment dat am pierdut marcajul, m-am ratacit, era sa alunec intr-o prapastie, m-am zgariat prin jnepeni, apoi am gasit poteca buna si dupa inca vreo 30 min de carat bicicleta pe alocuri ca era poteca bolovanoasa in trepte, am ajuns in statiunea turistica Pont unde am facut o pauza de masa. Am intrat in superba regiune Valle d’Aosta si a urmat o lunga coborare pe valea raului Savara, o zona absolute magnifica.
Apoi am intrat intr-un drum circulat. Am mai pedalat pe acest drum vreo 20 km trecand prin localitatea Morgex care mi-a placut foarte mult.
Din localitatea Pre St- Didier, am intrat pe un drum mai putin circulat si incepea catararea spre pasul Petit St. Bernard. Temperatura scazuse mult, in statiunea La Thuile erau cam 12 grade.
Apoi au urmat serpentinele spre pas, era tot mai frig si vantul batea puternic din fata. Pana la urma am ajuns in pas, unde am vazut o superba statuie a unui caine San Bernard.
Aici este frontiera intre Italia si Franta, chiar la intrare in Franta vad o impozanta statuie a sfantului Bernard. Ma opresc langa ea pe o banca si iau masa de pranz tremurand de frig ca sunt doar 4 grade Celsius.
Este ziua de 27 iunie, iar bunica mea implineste 84 de ani astfel ca-i dedic ei acest pas emblematic pt. viata mea. In plus am aflat ca se pare ca maretul rege Hanibal ar fi trecut acest pas in antichitate in drumul sau spre Roma.
Ura! in sfarsit am ajuns in Franta si mi-am indeplinit un mare vis. In 1993, copil fiind am avut sansa sa fac o excursie cu parintii in Franta, am fost in Bretania pe langa Nantes la niste prieteni. Am trecut si prin Paris atunci urcand si in Tour Eiffel si vizitand si Notre Dame de Paris, Sacre Coeur si cartierul Monmartre. Mi-am jurat atunci ca voi reveni in Franta dar pe 2 roti. Un vis frumos a devenit realitate dupa 14 ani de zbucium, lupta si asteptare. Pluteam de fericire. Dumnezeu m-a ajutat!
luni, 1 noiembrie 2010
Lombardia si zona marilor lacuri italiene pe 2 roti
Continuare din turul meu european din 2007
Apoi dupa inca cativa km de serpentine ajung in pasul Mendolo unde gasesc o luxoasa ministatiune plina de turisti.
Urmeaza coborarea, trec prin superbe localitati, trec pe langa un mare lac pe langa localitatea Revo, zaresc si un castel medieval impresionant pe un deal iar in localitatea Dimaro, decid sa iau masa la un restaurant ieftin, caci nu mai mancasem o ciorba calda din Ungaria, mi s-au lipit matele de atatea alimente reci de supermarket. Aici cea mai ieftina ciorba, una de legume fara carne costa 5 euro, o farfurie destul de mica, deci de 4 ori mai scumpa ca la carciumile de la noi. Iau totusi o farfurie ca sa nu ma imbolnavesc cu stomacul, iar la sfarsit ospatarita I se face mila de mine si-mi mai da o farfurie de ciorba gratis, deci m-am scos. In continuare dupa localitatea Vermiglio unde am intalnit niste randunici vicioase care s-au napustit asupra mea apoape atingandu-mi parul in iutele lor zbor, parca erau pasari de prada sau lilieci, a inceput o catarare superba cu niste peisaje de vis.
Pe traseu intalnesc si multe fragute delicioase si niste cazemate de pe vremea razboaielor mondiale.
Urcam spre pasul Tonale (1883m), in stanga mea erau muntii acoperiti de ghetari cu varful Adamello(3554m) iar in dreapta mea era Parcul National Stelvio. Bicicleta mea facea un zgomot neplacut, un ciclist italian pe care l-am intalnit pe traseu mi-a spus: “You have a glorious old bike!” si nu-i venea sa creada ce tur am facut cu respectivul magar de sarma. Tot el mi-a spus ca problema zgomotului strident de la bicicleta mea era prilejuita de ruperea unei spite pe care el mi-a indoit-o in asa fel sa scap de zgomot.
In pasul Tonale vizitez un mausoleu inchinat eroilor italieni din al 2-lea razboi mondial. Sunt fericit ca am ajuns in cel de-al 18-lea pas din Alpii italieni in slapi.
Apoi merg la o terasa si discut la o bere pe care o scot din bagaj cu niste motociclisti nemti care se mira de rabla mea si de indrazneala mea de a parcurge Europa in asemenea conditii. Apoi urmeaza coborarea spre frumosul orasel Edolo.
De aici am de urcat un nou pas, passo del Aprica (1181m). Pe traseu ma trezesc ca opreste o masina de teren de unde iese un Italian pletos care se arata foarte interesat sa afle despre calatoria mea. Imi da o sticla de suc si niste ciocolati si-mi lasa o adresa care era la vreo 50 km departare in drumul meu si-mi zice in 3-4 ore sa fiu la el sa ma cinsteasca si sa-mi ofere ospitalitate pt. aceasta noapte.
In Aprica din nou intalnesc o statiune cocheta si stau la o terasa la un cappuccino discutand cu niste italieni.
Apoi am coborare in serpentine pana in localitatea Tresando. De aici pedalez pe valea raului Adda. Pe traseu ma opresc intr-un loc incantator sa fac o baie in rau. Apoi ajung in frumosul orasel Sondrio.
Mai am de pedalat cativa km pana ajung in Talamona, satul unde sta stimabilul care m-a invitat la el. Intreb niste localnici care ma indruma spre resedinta sa. Aici zaresc o vila imensa, terenuri intinse, masini agricole mari, o ferma de animale si o herghelie de cai de rasa. Sun la poarta vilei si iese o doamna cam pe la 65 ani, bine aranjata. O salut respectuos, ma prezint ca ciclopelerin roman aflat in traversarea Europei si-n expeditia tineretii mele. Doama casca niste ochi mari si incepe sa rada sagalnic cand ma vede in slapii cu care m-am laudat ca ma facut 18 pasuri in Alpi. Imediat ma invita inauntru dup ace afla ca sunt trimis de fiul sau. Imi spune ca fiul sau inca nu a venit acasa, ma invita la masa si ma serveste cu o excelenta portie de spaghete, branza si prosciuto. Apoi dupa ce-mi da si niste prajituri desert si un nectar de portocale, ma trimite sa fac un dus unde ma si barbieresc, ca-mi crescuse barba.
Apoi m-am intalnit cu Ornella, o superba si focoasa italiana bruneta cam la 25 de ani. Am o minunata discutie cu aceasta fiinta adorabila. Aflu ca sotul ei este Raimondo Vairetti, fost campion al Italiei de ciclocross si actualmente proprietar de mosie, vila,bar, ferma, herghelie de cai de rasa, terenuri, utilaje agricole,etc. Tipul era miliardar si in plus am aflat ca mai si organizeaza un maraton international de ciclism in memoria prietenului sau Marco Pantani, maraton ce poarta numele regretatului mare campion de ciclism italian. Raman perplex de aceste vesti, si ii marturisesc ca Marco Pantani este mentorul meu, caci eu nu am idoli (adica singurul meu idol este Isus Christos), restul chiar si Stefan cel Mare si Mihai Eminescu sunt doar fabuloase entitati umane care au marcat istoria si pe care-i voi admira “ad eternitas”.
Ma imprietenesc si ma joc si cu micuta Nicole, fetita de doar 2 anisori a fericitului cuplu Vairetti. Traiesc momente de mare fericire iar pe peretii vilei vad poze imense cu Raimondo in marime naturala aflat in diverse competitii importante din perioada cand era un ciclist de top al Italiei. Raimondo era cu 5 ani mai in varsta decat Marco Pantani, cand l-am intalnit avea 42 ani, dar arata ca la 30.
In curand aveam sa ma intalnesc cu acest personaj minunat care mi-a facut mult bine. Asemenea momente si etape din existenta unui om sunt greu de descris in cuvinte. Cand ne-am reintalnit eram foarte emotionat iar el cand a aflat ca porecla mea este Pantani Carpaticus si ca ciclistul meu preferat este regretatul sau prieten “il Pirata” a ramas si el impresionat si nu-i venea sa creada. Cand mi-a aflat povestea si cum am traversat Apii in slapi, facand si multe ocoluri si bucle a ramas si mai impresionat si m-a felicitat calduros. Am povestit multe si cu mare regret in suflet mi-a spus ca mare pacat ca “il Pirata” s-a stins, ca daca mai traia mi-ar fi facut cunostiinta cu el si ca s-ar fi bucurat mult sa intalneasca un asemenea personaj ca mine, si el fiind boem si non-conformist.
Am petrecut o seara minunata fiind invitat la cina de aceasta familie deosebita. A fost una dintre cele mai frumoase seri din intreaga mea viata, desi am avut ocazia sa am serate intime, artistice si literare alaturi si de corifei ai culturii romane, membri ai academiei romane, oameni ca: Paul Everac, Gheorghe Azap si Ionel Bota dar si sportivi cum ar fi Joe Indianul (Torok Janos) si Torok Zsolt. In lungile mele calatorii prin tara am intalnit si oameni mari.
Intalnirea cu Raimondo a fost un eveniment unic pt. viata mea.
Apoi mi-a dat o camera unde m-am odihnit foarte bine. Ziua urmatoare m-a dus cu jeep-ul sau in oraselul Morbegno, unde a comandat la un bike shop sa mi se puna bicicleta la punct. Mi-au reparat bicicleta, mi-au dat si camere de rezerva, apoi m-a invitat la un restaurant unde am mancat bine. In cele din urma a trebuit sa ne despartim. I-am promis ca voi reveni pe viitor la el si l-am invitat si eu in Romania la mine, dat mi-a spus ca este asa de mult atasat de caii sai de rasa ca nu pleaca niciunde mai mult de cateva zile.
Printre altele Raimondo mi-a facut si niste cadouri: o bandana si un tricou cum purta si Marco Pantani, o pereche de ochelari, manusi de ciclism, etc.
Peste putin timp am ajuns la lacul Como si m-am adapostit de o torentiala cu grindina la un local langa lac in localitatea Colico. Apoi vremea si-a revenit si am putut continua. Am ales sa ocolesc lacul pe latura sa nordica. Lacul are cam 65km lungime, o reala splendoare cu peisaje de vis. Pe langa lac erau multe localitati turistice foarte pitoresti.
Comuna Gravedona m-a impresionat cu aerul sau medieval.
In localitatea Menaggio m-am intalnit cu niste cicloturisti olandezi care mergeau spre Venezia. Am stat la o terasa la o discutie interesanta cu ei.
Apoi mi-am cautat un loc sa-mi pun cortul si am reusit intr-o localitate din apropiere sa gasesc un loc pe plaja langa niste pescari care mi-au permis sa campez acolo.
Dimineata urmatoare fac o baie matinala in lac si dupa doar 21 de zile de cand sunt plecat ma cuprinde un puternic dor de tara, de mama si de casa si incep sa plang ca un prunc retardat desi eram intr-un adevarat colt de paradis.
Pe langa Tremezzo fac o baie in lac din nou si urmaresc un ratoi superb.
Apoi am de trecut printr-un tunel de aprope 4km lungime, unde bicicletele sunt interzise. Traficul este destul de puternic iar zgomotul asurzitor, dar sistemul de iluminare al tunelului este impecabil si astfel ca reusesc sa ajung cu bine in celalat capat.
De aici pedalez aproape de granita cu Elvetia. Se vedeau niste munti mari in departari, Alpii elvetieni.
Pe tot traseul in aceste bogate localitati turistice intalnesc si palate si cladiri somptuoase ca de exemplu Villa d”Este din Cernobbio.
Mai fac o baie, mai admir un palat si ajung apoi in orasul Como.
Nu departe de acest oras de la capatul lacului ma bucur sa vad si un hidroavion.
De aici ma indrept spre Varese, orasul unde s-au nascut marii ciclisti castigatori ai turului Italiei: Stefano Garzelli si Ivan Basso. Aici descopar un centru istoric fascinant in forma de cerc.
Dupa doar 22km de pedalat pe un traseu incantator unde mai am o catarare si intalnesc o pestera interesanta, ajung si la lacul Maggiore la fel de frumos ca si fratele sau lacul Como. Ma intalnesc cu acest superb lac in localitatea Laveno.
Vremea este splendida, clima are o puternica influenta meridionala, iar apa in lac este tocmai buna de baie asa ca in drumul meu spre capatul sudic al lacului ma opresc sa fac baie de cateva ori in locatii de vis.
La un moment dat intalnesc o rata salbatica cu pui.
Cel mai mult mi-a placut popasul de la Sesto Calende unde era o plaja plina de oameni bogati, ambarcatiuni scumpe si unde niste copii se balaceau in voie alaturi de niste lebede.
Tot aici intalnesc si flora mediteraneana.
Apoi din localitatea Arona, parasesc lacul si ma indrept spre orasul Biella, un vechi oras atestat documentar inca din anul 826, scapand pentru putina vreme de munti si de peisajele de vis. Am intrat in Piemont, lasand fascinanta Lombardie de nord in urma.
Sunt impresionat de straziile medievale din acest superb oras.
Apoi dupa inca cativa km de serpentine ajung in pasul Mendolo unde gasesc o luxoasa ministatiune plina de turisti.
Urmeaza coborarea, trec prin superbe localitati, trec pe langa un mare lac pe langa localitatea Revo, zaresc si un castel medieval impresionant pe un deal iar in localitatea Dimaro, decid sa iau masa la un restaurant ieftin, caci nu mai mancasem o ciorba calda din Ungaria, mi s-au lipit matele de atatea alimente reci de supermarket. Aici cea mai ieftina ciorba, una de legume fara carne costa 5 euro, o farfurie destul de mica, deci de 4 ori mai scumpa ca la carciumile de la noi. Iau totusi o farfurie ca sa nu ma imbolnavesc cu stomacul, iar la sfarsit ospatarita I se face mila de mine si-mi mai da o farfurie de ciorba gratis, deci m-am scos. In continuare dupa localitatea Vermiglio unde am intalnit niste randunici vicioase care s-au napustit asupra mea apoape atingandu-mi parul in iutele lor zbor, parca erau pasari de prada sau lilieci, a inceput o catarare superba cu niste peisaje de vis.
Pe traseu intalnesc si multe fragute delicioase si niste cazemate de pe vremea razboaielor mondiale.
Urcam spre pasul Tonale (1883m), in stanga mea erau muntii acoperiti de ghetari cu varful Adamello(3554m) iar in dreapta mea era Parcul National Stelvio. Bicicleta mea facea un zgomot neplacut, un ciclist italian pe care l-am intalnit pe traseu mi-a spus: “You have a glorious old bike!” si nu-i venea sa creada ce tur am facut cu respectivul magar de sarma. Tot el mi-a spus ca problema zgomotului strident de la bicicleta mea era prilejuita de ruperea unei spite pe care el mi-a indoit-o in asa fel sa scap de zgomot.
In pasul Tonale vizitez un mausoleu inchinat eroilor italieni din al 2-lea razboi mondial. Sunt fericit ca am ajuns in cel de-al 18-lea pas din Alpii italieni in slapi.
Apoi merg la o terasa si discut la o bere pe care o scot din bagaj cu niste motociclisti nemti care se mira de rabla mea si de indrazneala mea de a parcurge Europa in asemenea conditii. Apoi urmeaza coborarea spre frumosul orasel Edolo.
De aici am de urcat un nou pas, passo del Aprica (1181m). Pe traseu ma trezesc ca opreste o masina de teren de unde iese un Italian pletos care se arata foarte interesat sa afle despre calatoria mea. Imi da o sticla de suc si niste ciocolati si-mi lasa o adresa care era la vreo 50 km departare in drumul meu si-mi zice in 3-4 ore sa fiu la el sa ma cinsteasca si sa-mi ofere ospitalitate pt. aceasta noapte.
In Aprica din nou intalnesc o statiune cocheta si stau la o terasa la un cappuccino discutand cu niste italieni.
Apoi am coborare in serpentine pana in localitatea Tresando. De aici pedalez pe valea raului Adda. Pe traseu ma opresc intr-un loc incantator sa fac o baie in rau. Apoi ajung in frumosul orasel Sondrio.
Mai am de pedalat cativa km pana ajung in Talamona, satul unde sta stimabilul care m-a invitat la el. Intreb niste localnici care ma indruma spre resedinta sa. Aici zaresc o vila imensa, terenuri intinse, masini agricole mari, o ferma de animale si o herghelie de cai de rasa. Sun la poarta vilei si iese o doamna cam pe la 65 ani, bine aranjata. O salut respectuos, ma prezint ca ciclopelerin roman aflat in traversarea Europei si-n expeditia tineretii mele. Doama casca niste ochi mari si incepe sa rada sagalnic cand ma vede in slapii cu care m-am laudat ca ma facut 18 pasuri in Alpi. Imediat ma invita inauntru dup ace afla ca sunt trimis de fiul sau. Imi spune ca fiul sau inca nu a venit acasa, ma invita la masa si ma serveste cu o excelenta portie de spaghete, branza si prosciuto. Apoi dupa ce-mi da si niste prajituri desert si un nectar de portocale, ma trimite sa fac un dus unde ma si barbieresc, ca-mi crescuse barba.
Apoi m-am intalnit cu Ornella, o superba si focoasa italiana bruneta cam la 25 de ani. Am o minunata discutie cu aceasta fiinta adorabila. Aflu ca sotul ei este Raimondo Vairetti, fost campion al Italiei de ciclocross si actualmente proprietar de mosie, vila,bar, ferma, herghelie de cai de rasa, terenuri, utilaje agricole,etc. Tipul era miliardar si in plus am aflat ca mai si organizeaza un maraton international de ciclism in memoria prietenului sau Marco Pantani, maraton ce poarta numele regretatului mare campion de ciclism italian. Raman perplex de aceste vesti, si ii marturisesc ca Marco Pantani este mentorul meu, caci eu nu am idoli (adica singurul meu idol este Isus Christos), restul chiar si Stefan cel Mare si Mihai Eminescu sunt doar fabuloase entitati umane care au marcat istoria si pe care-i voi admira “ad eternitas”.
Ma imprietenesc si ma joc si cu micuta Nicole, fetita de doar 2 anisori a fericitului cuplu Vairetti. Traiesc momente de mare fericire iar pe peretii vilei vad poze imense cu Raimondo in marime naturala aflat in diverse competitii importante din perioada cand era un ciclist de top al Italiei. Raimondo era cu 5 ani mai in varsta decat Marco Pantani, cand l-am intalnit avea 42 ani, dar arata ca la 30.
In curand aveam sa ma intalnesc cu acest personaj minunat care mi-a facut mult bine. Asemenea momente si etape din existenta unui om sunt greu de descris in cuvinte. Cand ne-am reintalnit eram foarte emotionat iar el cand a aflat ca porecla mea este Pantani Carpaticus si ca ciclistul meu preferat este regretatul sau prieten “il Pirata” a ramas si el impresionat si nu-i venea sa creada. Cand mi-a aflat povestea si cum am traversat Apii in slapi, facand si multe ocoluri si bucle a ramas si mai impresionat si m-a felicitat calduros. Am povestit multe si cu mare regret in suflet mi-a spus ca mare pacat ca “il Pirata” s-a stins, ca daca mai traia mi-ar fi facut cunostiinta cu el si ca s-ar fi bucurat mult sa intalneasca un asemenea personaj ca mine, si el fiind boem si non-conformist.
Am petrecut o seara minunata fiind invitat la cina de aceasta familie deosebita. A fost una dintre cele mai frumoase seri din intreaga mea viata, desi am avut ocazia sa am serate intime, artistice si literare alaturi si de corifei ai culturii romane, membri ai academiei romane, oameni ca: Paul Everac, Gheorghe Azap si Ionel Bota dar si sportivi cum ar fi Joe Indianul (Torok Janos) si Torok Zsolt. In lungile mele calatorii prin tara am intalnit si oameni mari.
Intalnirea cu Raimondo a fost un eveniment unic pt. viata mea.
Apoi mi-a dat o camera unde m-am odihnit foarte bine. Ziua urmatoare m-a dus cu jeep-ul sau in oraselul Morbegno, unde a comandat la un bike shop sa mi se puna bicicleta la punct. Mi-au reparat bicicleta, mi-au dat si camere de rezerva, apoi m-a invitat la un restaurant unde am mancat bine. In cele din urma a trebuit sa ne despartim. I-am promis ca voi reveni pe viitor la el si l-am invitat si eu in Romania la mine, dat mi-a spus ca este asa de mult atasat de caii sai de rasa ca nu pleaca niciunde mai mult de cateva zile.
Printre altele Raimondo mi-a facut si niste cadouri: o bandana si un tricou cum purta si Marco Pantani, o pereche de ochelari, manusi de ciclism, etc.
Peste putin timp am ajuns la lacul Como si m-am adapostit de o torentiala cu grindina la un local langa lac in localitatea Colico. Apoi vremea si-a revenit si am putut continua. Am ales sa ocolesc lacul pe latura sa nordica. Lacul are cam 65km lungime, o reala splendoare cu peisaje de vis. Pe langa lac erau multe localitati turistice foarte pitoresti.
Comuna Gravedona m-a impresionat cu aerul sau medieval.
In localitatea Menaggio m-am intalnit cu niste cicloturisti olandezi care mergeau spre Venezia. Am stat la o terasa la o discutie interesanta cu ei.
Apoi mi-am cautat un loc sa-mi pun cortul si am reusit intr-o localitate din apropiere sa gasesc un loc pe plaja langa niste pescari care mi-au permis sa campez acolo.
Dimineata urmatoare fac o baie matinala in lac si dupa doar 21 de zile de cand sunt plecat ma cuprinde un puternic dor de tara, de mama si de casa si incep sa plang ca un prunc retardat desi eram intr-un adevarat colt de paradis.
Pe langa Tremezzo fac o baie in lac din nou si urmaresc un ratoi superb.
Apoi am de trecut printr-un tunel de aprope 4km lungime, unde bicicletele sunt interzise. Traficul este destul de puternic iar zgomotul asurzitor, dar sistemul de iluminare al tunelului este impecabil si astfel ca reusesc sa ajung cu bine in celalat capat.
De aici pedalez aproape de granita cu Elvetia. Se vedeau niste munti mari in departari, Alpii elvetieni.
Pe tot traseul in aceste bogate localitati turistice intalnesc si palate si cladiri somptuoase ca de exemplu Villa d”Este din Cernobbio.
Mai fac o baie, mai admir un palat si ajung apoi in orasul Como.
Nu departe de acest oras de la capatul lacului ma bucur sa vad si un hidroavion.
De aici ma indrept spre Varese, orasul unde s-au nascut marii ciclisti castigatori ai turului Italiei: Stefano Garzelli si Ivan Basso. Aici descopar un centru istoric fascinant in forma de cerc.
Dupa doar 22km de pedalat pe un traseu incantator unde mai am o catarare si intalnesc o pestera interesanta, ajung si la lacul Maggiore la fel de frumos ca si fratele sau lacul Como. Ma intalnesc cu acest superb lac in localitatea Laveno.
Vremea este splendida, clima are o puternica influenta meridionala, iar apa in lac este tocmai buna de baie asa ca in drumul meu spre capatul sudic al lacului ma opresc sa fac baie de cateva ori in locatii de vis.
La un moment dat intalnesc o rata salbatica cu pui.
Cel mai mult mi-a placut popasul de la Sesto Calende unde era o plaja plina de oameni bogati, ambarcatiuni scumpe si unde niste copii se balaceau in voie alaturi de niste lebede.
Tot aici intalnesc si flora mediteraneana.
Apoi din localitatea Arona, parasesc lacul si ma indrept spre orasul Biella, un vechi oras atestat documentar inca din anul 826, scapand pentru putina vreme de munti si de peisajele de vis. Am intrat in Piemont, lasand fascinanta Lombardie de nord in urma.
Sunt impresionat de straziile medievale din acest superb oras.
miercuri, 27 octombrie 2010
Expeditie in Dolomiti pe 2 roti - super aventura din 2007
Regiunea Friuli – Venezia – Giulia in zona Udine m-a cam oripilat pt ca era mult prea industrializata. Dar incepand cu localitatea Gemona del Friuli am intrat in sfarsit in zona montana iar peisajul a devenit incantator. Localitatea Carnia mi-a placut in mod special, era un mic burg medieval inconjurat de ziduri groase la poalele Alpilor. Deasemenea mi-au placut mult localitatile Tolmezzo si Villa Santina unde am vazut o superba biserica. Inspre Ampezzo am avut de urcat primul pas in Alpi Italieni: Cima Corso (un pas usor de doar 900m altitudine). Aproape de varful pasului era un tunel de cateva sute de metri neiluminat si am vazut o placuta comemorativa care zicea ca in aceste locuri au avut lupte crancene in timpul celui de-al doilea razboi mondial soldate cu mii de morti. In statiune Forni di Sopra m-am oprit vreo 3 ore caci a inceput sa ploua. Aici am descoperit o bere excelenta Birra Moretti care urma sa o savurez in toata calatoria mea prin Italia.
De aici am avut de urcat un pas interesant Passo Mauria (1298m) apoi am coborat in Lozzo di Cadore. In localitatea Pieve di Cadore am constatat cu bucurie ca aici s-a nascut marele pictor al Renasterii Tizian si am putut sa-i vad casa memoriala, un impunator palat cu un balcon in stil venetian ca cel al Jiulitei din Verona. Cu siguranta Italia, mai ales cea de nord este un muzeu in aer liber. In fiecare localitate gasesti cel putin cateva cladiri de interes turistic, istoric sau muzeal.
Apoi mi-am permis nesimtirea sa ma pun cu cortul langa o baza militara nu departe de un hotel aproape de centrul localitatii dar intr-o zona plina de balarii. Am avut noroc, nu m-a reclamat nici un italian, nu m-a umflat nici un carabinier si am dormit bine dupa ce am baut 2 beri Moretti, visand la perioada lui Shakespeare si Titian. Ce pacat ca pe vremea lor nu erau biciclete dar indivizii de teapa mea cu dor de duca foloseau caii in acele vremuri apuse pt lungi calatorii initiatice.
Ziua urmatoare am parasit drumul principal care ducea spre celebra statiune Cortina d’Ampezzo si am luat-o la stanga spre Parcul National Dolomiti Bellunesi.
Aveam sa descopar o zona trationala fascinanta cu niste peisaje impunatoare si sate ale caror case trainice aveau picturi murale deosebite. Satul Cibiana mi-a placut cel mai mult, apoi am ajuns in pasul Cibiana (1536m).
Apoi a urmat pasul Duran(1605m) care avea o panta de pana la 18%. Ultimele 2 pasuri sunt pe lista BIG. In urmatoarea localitate Agordo am admirat mult niste cladiri vechi si un muzeu.
Apoi a urmat un nou pas: Forcella Aurine (1299m) iar in varf la motelul Aurine am avut surpriza sa intalnesc o tanara romanca din Cluj care lucra acolo si care mi-a rezolvat o cazare gratuita la motel, in plus mi-a facut cunostiinta cu patronul, un italian simpatico care mi-a facut cinste si o masa somptuoasa: niste vanat cu cartofi nature si o salata delicioasa iar la desert o felie de tort excelenta si un recipient de 1l de vin bun. M-a lasat sa vorbesc acasa 5min la telefonul motelului. Oameni minunati. Am avut parte de o seara pe cinste, discutand si band cu niste comeseni italieni care aveau expresia obsesiva : “Fetele romane sunt bune rau de…! Ei ziceau: Le fanciulle sau ragazze de la Romania sonno molto bonne a bastonare! Eu raspundeam afirmativ, zicand "e vero" dar eram cam intrigat de acesti libidinosi italieni. Dar trebuie sa recunoastem ca multe romance frumoase s-au scos din foame si au dat de prosperitate combinandu-se cu italieni.
In localitatea Gosaldo, m-am adapostit de ploaie la o berica. Apoi a urmat un nou pas: passo di Cereda (1369m) cu pante de pana la 15%.
Pe traseu m-a prins din nou ploaia si vazand o banca acoperita langa drum m-am oprit sa ma adpostesc. In curand a venit un italian care m-a invitat la el acasa, auzind de unde vin. Acasa mi-a intins o masa bogata cu toate bunatatile: prosciuto, branzeturi, masline, specialitati de peste etc si dupa ce am infulecat am stat la discutie cu tot familionul sorbind niste beri caci am refuzat cognac-ul oferit ca am zis ca sunt sportiv sa am pardon.
Fata stimabilului era o italiaca robusta, putin cam plinuta, bruneta dar destul de atragatoare. Era volubila, oachesa si poliglota. Am discutat cu ea in 4 limbi: engleza, franceza, spaniola si italiana. Era cat pe ce sa o imbarlig si sa ma insor dar in cele din urma fata a zis ca desi imi admira curajul si apreciaza ce fac si ca e atrasa de aventurieri, totusi ea isi doreste un "muchacio/guy" cu piciorele pe pamant, mai pragmatic si cu o situatie stabila financiar. Vai ce faina a fost aceasta intalnire cu familia asta autentica de italieni. Dupa cateva ore a venit vremea sa plec. I-am promis ca voi reveni sa le fac o vizita peste cativa ani si am facut schimb de adrese si i-am rugat sa vina in Romania in vacanta pe viitor. Cu siguranta ne vom revedea. La despartire mi-a facut si un pachet plin de bunatati sa am pentru drum. La ei am mancat cea mai delicioasa prosciuto din viata mea.
In continuare aveam sa fac una dintre cele mai lungi catarari din tur: passo Rolle (1986m), 20 de km de urcare. A inceput sa ploua mocaneste sau mai bine zis "dolomiteste": caci eram in Dolomitii Bellunezi.
Sincer in Dolomiti, ploua apropae in fiecare zi, cel putin 30min sau 1 ora. In fiecare zi m-a plouat mai mult sau mai putin in Dolomiti. Astfel ca am pedalat cateva ore pe ploaie. Mi-am pus o punga in cap si am continuat sa pedalez. Nu aveam pelerina dar cel mai nasol era ca mi s-au udat sosetele si eram in slapi deci cateva ore am pedalat cu piciorele ude iar temperatura era destul de scazuta.
Pedalez pe ploaie spre pasul Rolle
Pana la urma am ajuns in statiunea San Martiono di Castrozza. Aici am stat pe o banca acoperita langa un magazin de suveniruri, am stat cateva ore timp in care ploua non-stop.Mi-au placut mult gnomii din acel magazin de suveniruri. Noroc ca in bagaje aveam si niste beri la doza astfel ca timpul s-a scurs mai usor.
gnomii de la San Martino di Castrozza
Abia pe la ora 20 ploaia s-a oprit iar eu m-am decis sa urca pasul Rolle, mai erau 9 km de serpentine. Erau 12 grade Celsius. La iesire din celebra statiune pe unde a trecut Giro d'Italia de multe ori am vazut un superb mural infatisandu-l pe maretul rege din antichitate Hanibal care in urma cu peste 22 secole a trecut Alpii cu armata sa si cu elefantii in drumul sau spre Roma.
Mural cu Hanibal pe o vila
Pe la ora 21 am ajuns in pas, erau doar 9 grade Celsius , aveam sa ma lupt cu o ceata deasa pe coborare. Dupa cativa km am observat ca la dreapta este drumul spre un nou pas. Desi se insera m-am decis sa incerc sa fac si acest pas. Dupa ce am urcat vreo 2 km strajuit de paduri infricosate, la circa 100m in stanga mea prin padure am vazuit o haita de patrupede negre care alergau vioi prin padure. Inima mi-a inghetat pe loc: erau lupi. Am avut prezenta de spirit care mi-a salvat viata de a intoarce bicicleta instantaneu si de a cobora in viteza maxima cei 2km urcati. Carosabilul era umed, aveam o adrenalina incredibila dublata de teama exacerbate ca voi fi sfasiat de fiarele mortii, mintea mea imi amplifica spaima in imagini lugubre.
Dar se pare ca am avut zile de la Dumnezeu sa pot reveni sa va povestesc prin ce-am trecut. Dupa 1 min in care coborasem 1km mi-am dat seama ca am supravietuit, lupii nu m-au urmarit. Am realizat ca am avut noroc ca era coborare, panta de 10%, altfel probabil ca tocmai in inima Dolomitilor astazi mai era o cruce , crucea unui aventurier – erou de origine romana, crucea mea. Dumnezeu fie laudat ca m-a salvat! Pe coborare, am mai avut un moment de grea incercare, soseaua fiind uda, intr-o curba, avand prea mare viteza nu am reusit sa opresc ciclobolidul la timp si am iesit in décor pe petris, apoi pe iarba, am franat la greu si m-am oprit la 30 cm de un stalp imens de ciment. Era sa ma ciocnesc de acel stalp deci, ma pastea o moarte mai violenta. Mi-am facut iar cruce multumind Cerului si am continuat inspaimantat pe noapte sa-mi caut loc de campare, locul salvarii si al meditatiei asupra existentei umane pe acest pamant.
Spre norocul meu la doar 1km am ajuns la o vila care era a paznicului acestei arii protejate din Dolomiti. Aici am facut o ilegalitate, deoarece nu era nimeni in aceea cladire, mi-am permis sa-mi montez cortul pe un gazon in fata vilei. M-am bagat la somn si dupa rugaciunea de seara de multumire am adormit tot cu o oaresice spaima in suflet sa nu vina lupii sa ma haleasca. Pe la 3-4 dimineata s-au auzit zgomote, era ranger-ul parcului insotit de niste prieteni se intorceau la vila. Se pare ca erau cam bauti, era sambata seara si probabil se intorceau de la o petrecere caci urlau cam tare si se simtea ca sunt veseli si cu mare chef. Insa nimeni nu m-a deranjat. Pe la ora 9 dimineata m-a trezit ranger-ul si m-a legitimat. I-am povestit cele patimite si ca n-am 100euro pe zi sa-mi permit sa platesc cea mai ieftina cazare care este de 50 euro in Dolomiti pe noapte. Mi-a zis ca amenda ar fi de 150 euro pt fapta mea, dar i-a fost mila de mine si m-a lasat sa plec in treaba mea fara sa-mi ia nici un ban.
Apoi m-am dus la o capela din apropiere unde m-am rugat la Sfanta Maria in fata unei statui de lemn. Vremea se schimbase ca prin farmec, era o zi senina cu soare stralucitior.
Statuia sfintei Maria unde m-am rugat dupa o zi in care era sa o mierlesc
Aveam sa urc paso Valles (2032m), pasul unde era sa o patesc ziua trecuta. Peisajul era pur si simplu de vis. Flora tipica zonei alpine: conifere pana pe la 1600-1800m apoi jnepeni pana in varf. In zona de varf am ajuns in gol alpin si am intalnit si o moderna Fromagerie (Caserie). La cabana din varf am fost intampinat de un frumos caine San Bernard cu care m-am jucat.
San Bernard-ul de la pasul Vales
A urmat coborarea spre localitatea Falcade. De aici se vedea la vreo 15 km distanta varful Marmolada(3342m), cel mai inalt varf din intregul lant al Dolomitilor. Apoi am urcat pasul San Pellegrino (1918m). Pe traseu am fost intrecut de cativa rutieri care m-au incurajat. In varful pasului erau multe cabane, o bisericuta, multi turisti printe care destui ciclisti. Acolo am stat de vorba cu un rutier italian despre aventura mea iar apoi am coborat spre statiunea turistica Moena.
In pasul San Pellegrino
De aici am intrat in inima Dolomitilor, o zona de o frumusete inefabila, un adevarat paradis terestru alpin. Cuvintele nu pot exprima farmecul aparte al acestui colt de paradis teluric. Vremea era superba, pedalam si plangeam de fericire, traind un adevarat orgasm mistic. Langa localitatea Vigo di Fassa m-am oprit langa un rau sa-mi pun hainele la uscat si sa savurez o bere.
Apoi am ajuns in Canazei, una dintre cele mai renumite statiuni din Alpi. Aici misunau turisti de toate nationalitatile. Unele pensiuni si hoteluri aveau picturi exterioare ca si bisericile noatre din Bucovina, doar ca tematicile picturale erau de factura mult mai cotidiana, mai lumeasca.
Mural pe o pensiune in Canazei
De aici incepe probabil bucla alpina cea mai spectaculoasa din intregul lant alpin. Pe o distanta de doar 50km se pot face 4 pasuri importante de o frumusete feerica.
Fascinat am pedalat spre primul pas: passo Sella(2240m). Ma gandeam la mentorul meu Marco Pantani care a fost si el fascinat de zona aceasta si a repurtat victorii deosebite in falnicii Dolomiti.
Am ajuns in pasul Sella
Spre pasul Gardena(2121m) m-a prins la un moment dat o ploaie cu grindina, noroc ca a tinut putin. Am inghetat tot dar am continuat sa pedalez pana in varf unde m-am schimbat. Acolo am intalnit un mare grup de motociclisti.
Pasul Gardena
Mi-a placut mult coborarea in serpentine spre statiunea Corvara, asemanatoare cu coborarea de la Balea Lac spre Balea Cascada. La un moment dat m-am oprit la un restaurant cu o panorama fascinanta asupra unui perete vertical de stanca pe unde curgea si o cascada. Am comandat o bere la halba mica. Mi s-a adus un paharel de 200ml de bere care costa 2 euro. Deci cam scump in Dolomiti. Mai tarziu am aflat ca ospatarita era din republica Moldova. Am avut o agreabila discutie si mi-a rezolvat un pranz gratuity discutand cu patroana. Astfel ca am macat o specialitate de peste delicioasa intr-un mediu natural de vis.
peisajul Dolomitilor de la restaurantul unde am mancat
Dupa Corvara care era o statiune de fite, m-am dus inca cativa km si m-am pus cu cortul pe o pasune de vite, comitind din nou o ilegalitate, era teren privat iar in dolomite camparea ilegala este interzisa cu desavarsire. Asta e voi merge la hotel cand sponsorii vor fi mai generosi, mi-am zis si am adormit fericit dupa ce imi dadusem recordul la pasuri realizate intr-o singura zi ( 4 pasuri importante intr-o zi).
In dimineata zilei urmatoare la ora 7 eram deja pe bicicleta ca nu vream sa risc sa ma trezesc umflat de carabinieri cu camparea mea ilicita in inima Dolomitilor. In mai putin de o ora eram deja in pasul Campolongo (1875m).
poza din pasul Campolongo
A urmat coborarea spre statiunea Arabba unde nu am gasit nici un supermarket sa ma aprovizionez, astfel ca am inceput urcarea spre celebrul pas Pordoi pe stomacul gol. Dupa cativa km organismul meu a inceput sa se resimta, simteam o acuta nevoie de ceva dulce, caci nici ziua precedenta desi a fost istovitoare uitasem sa-mi cumpar ceva dulce. Pana la urma a trebuit sa ma multumesc cu niste grisine si niste salam ce mai aveam in bagaje. Ajuns in pasul Pordoi(2239m), mi-am indeplinit un mare vis si fascinat de peisajul coplesitor, in fata statui marelui Fausto Coppi (il campionissimo) mentorul lui Marco Pantani, am jurat sa-mi aduc si eu contributia la dezvoltarea sportului pe 2 roti din Romania.
amicul meu Gabor Kreicsi in pasul Pordoi
A urmat coborarea spre Canazei unde tocmai avea loc o festivitate religioasa cu o parada stradala. Aici am fost surprins de mentalitatea italienilor fata de miscare si viata in general, vazand un batran gras, bolnav si plin de varice hidoasa pe ambele picioare dar care pedala alene pe un MTB in echipament scurt cu varicea la vedere. In gandul meu l-am felicitat pe acest domn care e constient ca pedalatul inseamna prelungirea vietii si sporirea calitatii vietii indiferent de vicisitudinile existentiale.
Urmeaza o noua catarare: passo di Costalunga (1753m) dupa ce in Canazei am dat 28 euro pe niste bunatati de la un supermarket. Pe aceasta coborare am avut bucuria sa intalnesc cel mai superb lac din viata mea: lago di Carezza, pe care l-am admirat aprope o ora fascinate de peisaj.
Lacul Carezza
In drum spre Bolzano mai ocolesc putin sa fac inca un pas salbatic in Dolomiti: passo di Lavaze (1805m). Pe aceasta catarare la un moment dat cad de oboseala, datorita bicicletei de proasta calitate dar si a zilelor precedente epuizante. Astfel ca ma odihnesc intins pe izopren cam 30 min undeva pe o pajiste la marginea drumului.
Cad lat de oboseala urcand pasul Lavaze
In varful pasului ma opresc la o cabana sa savurez o prajitura si discut cu niste turisti impresionati de tura mea.
Apoi am coborarea spre localitatea Cavalese unde zaresc o biserica superba si multe cladiri impunatoare. De aici mai am de urcat un pas minor inainte de a cobora peste 1000m diferenta de nivel spre comuna Ora. Peisaj de vis, multe serpentine, panta accentuate, o reala placere aceasta coborare. La cativa km inainte de localitate ma pun cu cortul din nou pe un teren privat destinat unor capre, terenul era ingradit iar pe usa de la intrare era un afis care ma notifica sa nu intru ca risc sa ma calce turma de capre cu tapul in frunte. Cu toate acestea am dormit bine, fara nici un incident iar clima s-a schimbat, temperatura crescand cu cel putin 10 grade. Se simtea clar ca am parasit zona alpina si eram nu departe de clima mediteraneana. Drumul pana la Bolzano este destul de circulat si trec si printr-un tunel. La iesire din Bolzano intru fara sa vreau pe autostrada si trec printr-un tunel unde sunt asurzit de zgomotul masinilor. In varful unui deal era o cetate medievala.
Cetate medievala langa Bolzano
Dupa cativa km la o benzinarie sunt atentionat de un sofer ca n-am ce cauta pe drumul asta ca amenda este de 150euro daca ma prind carabinierii si-mi indica sa o iau printr-o livada, unde la un moment dat sunt nevoit sa sar un gard si sa arunc bicicleta peste gard dupa ce am aruncat bagajele mai inainte. Pana la urma reusesc sa ajung la Appiano, de unde incepe o urcare de cam 1200m diferenta de nivel spre pasul Mendola (1363m). Peisajul este spectaculos in dreapta stanca abrupta iar in stanga prapastie cu panorama asupra multor localitati si a unui lac. Pe traseu ma trezesc ca mi se strica ceva la bicicleta, caci dintr-o data facea un zgomot ciudat. Apoi la o pauza, intins la marginea unei paduri natura imi face cadou un ou gol si cu fundita. Rad copios si imortalizez clipa.
eternul ou recompensa naturii pt efortul depus
De aici am avut de urcat un pas interesant Passo Mauria (1298m) apoi am coborat in Lozzo di Cadore. In localitatea Pieve di Cadore am constatat cu bucurie ca aici s-a nascut marele pictor al Renasterii Tizian si am putut sa-i vad casa memoriala, un impunator palat cu un balcon in stil venetian ca cel al Jiulitei din Verona. Cu siguranta Italia, mai ales cea de nord este un muzeu in aer liber. In fiecare localitate gasesti cel putin cateva cladiri de interes turistic, istoric sau muzeal.
Apoi mi-am permis nesimtirea sa ma pun cu cortul langa o baza militara nu departe de un hotel aproape de centrul localitatii dar intr-o zona plina de balarii. Am avut noroc, nu m-a reclamat nici un italian, nu m-a umflat nici un carabinier si am dormit bine dupa ce am baut 2 beri Moretti, visand la perioada lui Shakespeare si Titian. Ce pacat ca pe vremea lor nu erau biciclete dar indivizii de teapa mea cu dor de duca foloseau caii in acele vremuri apuse pt lungi calatorii initiatice.
Ziua urmatoare am parasit drumul principal care ducea spre celebra statiune Cortina d’Ampezzo si am luat-o la stanga spre Parcul National Dolomiti Bellunesi.
Aveam sa descopar o zona trationala fascinanta cu niste peisaje impunatoare si sate ale caror case trainice aveau picturi murale deosebite. Satul Cibiana mi-a placut cel mai mult, apoi am ajuns in pasul Cibiana (1536m).
Apoi a urmat pasul Duran(1605m) care avea o panta de pana la 18%. Ultimele 2 pasuri sunt pe lista BIG. In urmatoarea localitate Agordo am admirat mult niste cladiri vechi si un muzeu.
Apoi a urmat un nou pas: Forcella Aurine (1299m) iar in varf la motelul Aurine am avut surpriza sa intalnesc o tanara romanca din Cluj care lucra acolo si care mi-a rezolvat o cazare gratuita la motel, in plus mi-a facut cunostiinta cu patronul, un italian simpatico care mi-a facut cinste si o masa somptuoasa: niste vanat cu cartofi nature si o salata delicioasa iar la desert o felie de tort excelenta si un recipient de 1l de vin bun. M-a lasat sa vorbesc acasa 5min la telefonul motelului. Oameni minunati. Am avut parte de o seara pe cinste, discutand si band cu niste comeseni italieni care aveau expresia obsesiva : “Fetele romane sunt bune rau de…! Ei ziceau: Le fanciulle sau ragazze de la Romania sonno molto bonne a bastonare! Eu raspundeam afirmativ, zicand "e vero" dar eram cam intrigat de acesti libidinosi italieni. Dar trebuie sa recunoastem ca multe romance frumoase s-au scos din foame si au dat de prosperitate combinandu-se cu italieni.
In localitatea Gosaldo, m-am adapostit de ploaie la o berica. Apoi a urmat un nou pas: passo di Cereda (1369m) cu pante de pana la 15%.
Pe traseu m-a prins din nou ploaia si vazand o banca acoperita langa drum m-am oprit sa ma adpostesc. In curand a venit un italian care m-a invitat la el acasa, auzind de unde vin. Acasa mi-a intins o masa bogata cu toate bunatatile: prosciuto, branzeturi, masline, specialitati de peste etc si dupa ce am infulecat am stat la discutie cu tot familionul sorbind niste beri caci am refuzat cognac-ul oferit ca am zis ca sunt sportiv sa am pardon.
Fata stimabilului era o italiaca robusta, putin cam plinuta, bruneta dar destul de atragatoare. Era volubila, oachesa si poliglota. Am discutat cu ea in 4 limbi: engleza, franceza, spaniola si italiana. Era cat pe ce sa o imbarlig si sa ma insor dar in cele din urma fata a zis ca desi imi admira curajul si apreciaza ce fac si ca e atrasa de aventurieri, totusi ea isi doreste un "muchacio/guy" cu piciorele pe pamant, mai pragmatic si cu o situatie stabila financiar. Vai ce faina a fost aceasta intalnire cu familia asta autentica de italieni. Dupa cateva ore a venit vremea sa plec. I-am promis ca voi reveni sa le fac o vizita peste cativa ani si am facut schimb de adrese si i-am rugat sa vina in Romania in vacanta pe viitor. Cu siguranta ne vom revedea. La despartire mi-a facut si un pachet plin de bunatati sa am pentru drum. La ei am mancat cea mai delicioasa prosciuto din viata mea.
In continuare aveam sa fac una dintre cele mai lungi catarari din tur: passo Rolle (1986m), 20 de km de urcare. A inceput sa ploua mocaneste sau mai bine zis "dolomiteste": caci eram in Dolomitii Bellunezi.
Sincer in Dolomiti, ploua apropae in fiecare zi, cel putin 30min sau 1 ora. In fiecare zi m-a plouat mai mult sau mai putin in Dolomiti. Astfel ca am pedalat cateva ore pe ploaie. Mi-am pus o punga in cap si am continuat sa pedalez. Nu aveam pelerina dar cel mai nasol era ca mi s-au udat sosetele si eram in slapi deci cateva ore am pedalat cu piciorele ude iar temperatura era destul de scazuta.
Pedalez pe ploaie spre pasul Rolle
Pana la urma am ajuns in statiunea San Martiono di Castrozza. Aici am stat pe o banca acoperita langa un magazin de suveniruri, am stat cateva ore timp in care ploua non-stop.Mi-au placut mult gnomii din acel magazin de suveniruri. Noroc ca in bagaje aveam si niste beri la doza astfel ca timpul s-a scurs mai usor.
gnomii de la San Martino di Castrozza
Abia pe la ora 20 ploaia s-a oprit iar eu m-am decis sa urca pasul Rolle, mai erau 9 km de serpentine. Erau 12 grade Celsius. La iesire din celebra statiune pe unde a trecut Giro d'Italia de multe ori am vazut un superb mural infatisandu-l pe maretul rege din antichitate Hanibal care in urma cu peste 22 secole a trecut Alpii cu armata sa si cu elefantii in drumul sau spre Roma.
Mural cu Hanibal pe o vila
Pe la ora 21 am ajuns in pas, erau doar 9 grade Celsius , aveam sa ma lupt cu o ceata deasa pe coborare. Dupa cativa km am observat ca la dreapta este drumul spre un nou pas. Desi se insera m-am decis sa incerc sa fac si acest pas. Dupa ce am urcat vreo 2 km strajuit de paduri infricosate, la circa 100m in stanga mea prin padure am vazuit o haita de patrupede negre care alergau vioi prin padure. Inima mi-a inghetat pe loc: erau lupi. Am avut prezenta de spirit care mi-a salvat viata de a intoarce bicicleta instantaneu si de a cobora in viteza maxima cei 2km urcati. Carosabilul era umed, aveam o adrenalina incredibila dublata de teama exacerbate ca voi fi sfasiat de fiarele mortii, mintea mea imi amplifica spaima in imagini lugubre.
Dar se pare ca am avut zile de la Dumnezeu sa pot reveni sa va povestesc prin ce-am trecut. Dupa 1 min in care coborasem 1km mi-am dat seama ca am supravietuit, lupii nu m-au urmarit. Am realizat ca am avut noroc ca era coborare, panta de 10%, altfel probabil ca tocmai in inima Dolomitilor astazi mai era o cruce , crucea unui aventurier – erou de origine romana, crucea mea. Dumnezeu fie laudat ca m-a salvat! Pe coborare, am mai avut un moment de grea incercare, soseaua fiind uda, intr-o curba, avand prea mare viteza nu am reusit sa opresc ciclobolidul la timp si am iesit in décor pe petris, apoi pe iarba, am franat la greu si m-am oprit la 30 cm de un stalp imens de ciment. Era sa ma ciocnesc de acel stalp deci, ma pastea o moarte mai violenta. Mi-am facut iar cruce multumind Cerului si am continuat inspaimantat pe noapte sa-mi caut loc de campare, locul salvarii si al meditatiei asupra existentei umane pe acest pamant.
Spre norocul meu la doar 1km am ajuns la o vila care era a paznicului acestei arii protejate din Dolomiti. Aici am facut o ilegalitate, deoarece nu era nimeni in aceea cladire, mi-am permis sa-mi montez cortul pe un gazon in fata vilei. M-am bagat la somn si dupa rugaciunea de seara de multumire am adormit tot cu o oaresice spaima in suflet sa nu vina lupii sa ma haleasca. Pe la 3-4 dimineata s-au auzit zgomote, era ranger-ul parcului insotit de niste prieteni se intorceau la vila. Se pare ca erau cam bauti, era sambata seara si probabil se intorceau de la o petrecere caci urlau cam tare si se simtea ca sunt veseli si cu mare chef. Insa nimeni nu m-a deranjat. Pe la ora 9 dimineata m-a trezit ranger-ul si m-a legitimat. I-am povestit cele patimite si ca n-am 100euro pe zi sa-mi permit sa platesc cea mai ieftina cazare care este de 50 euro in Dolomiti pe noapte. Mi-a zis ca amenda ar fi de 150 euro pt fapta mea, dar i-a fost mila de mine si m-a lasat sa plec in treaba mea fara sa-mi ia nici un ban.
Apoi m-am dus la o capela din apropiere unde m-am rugat la Sfanta Maria in fata unei statui de lemn. Vremea se schimbase ca prin farmec, era o zi senina cu soare stralucitior.
Statuia sfintei Maria unde m-am rugat dupa o zi in care era sa o mierlesc
Aveam sa urc paso Valles (2032m), pasul unde era sa o patesc ziua trecuta. Peisajul era pur si simplu de vis. Flora tipica zonei alpine: conifere pana pe la 1600-1800m apoi jnepeni pana in varf. In zona de varf am ajuns in gol alpin si am intalnit si o moderna Fromagerie (Caserie). La cabana din varf am fost intampinat de un frumos caine San Bernard cu care m-am jucat.
San Bernard-ul de la pasul Vales
A urmat coborarea spre localitatea Falcade. De aici se vedea la vreo 15 km distanta varful Marmolada(3342m), cel mai inalt varf din intregul lant al Dolomitilor. Apoi am urcat pasul San Pellegrino (1918m). Pe traseu am fost intrecut de cativa rutieri care m-au incurajat. In varful pasului erau multe cabane, o bisericuta, multi turisti printe care destui ciclisti. Acolo am stat de vorba cu un rutier italian despre aventura mea iar apoi am coborat spre statiunea turistica Moena.
In pasul San Pellegrino
De aici am intrat in inima Dolomitilor, o zona de o frumusete inefabila, un adevarat paradis terestru alpin. Cuvintele nu pot exprima farmecul aparte al acestui colt de paradis teluric. Vremea era superba, pedalam si plangeam de fericire, traind un adevarat orgasm mistic. Langa localitatea Vigo di Fassa m-am oprit langa un rau sa-mi pun hainele la uscat si sa savurez o bere.
Apoi am ajuns in Canazei, una dintre cele mai renumite statiuni din Alpi. Aici misunau turisti de toate nationalitatile. Unele pensiuni si hoteluri aveau picturi exterioare ca si bisericile noatre din Bucovina, doar ca tematicile picturale erau de factura mult mai cotidiana, mai lumeasca.
Mural pe o pensiune in Canazei
De aici incepe probabil bucla alpina cea mai spectaculoasa din intregul lant alpin. Pe o distanta de doar 50km se pot face 4 pasuri importante de o frumusete feerica.
Fascinat am pedalat spre primul pas: passo Sella(2240m). Ma gandeam la mentorul meu Marco Pantani care a fost si el fascinat de zona aceasta si a repurtat victorii deosebite in falnicii Dolomiti.
Am ajuns in pasul Sella
Spre pasul Gardena(2121m) m-a prins la un moment dat o ploaie cu grindina, noroc ca a tinut putin. Am inghetat tot dar am continuat sa pedalez pana in varf unde m-am schimbat. Acolo am intalnit un mare grup de motociclisti.
Pasul Gardena
Mi-a placut mult coborarea in serpentine spre statiunea Corvara, asemanatoare cu coborarea de la Balea Lac spre Balea Cascada. La un moment dat m-am oprit la un restaurant cu o panorama fascinanta asupra unui perete vertical de stanca pe unde curgea si o cascada. Am comandat o bere la halba mica. Mi s-a adus un paharel de 200ml de bere care costa 2 euro. Deci cam scump in Dolomiti. Mai tarziu am aflat ca ospatarita era din republica Moldova. Am avut o agreabila discutie si mi-a rezolvat un pranz gratuity discutand cu patroana. Astfel ca am macat o specialitate de peste delicioasa intr-un mediu natural de vis.
peisajul Dolomitilor de la restaurantul unde am mancat
Dupa Corvara care era o statiune de fite, m-am dus inca cativa km si m-am pus cu cortul pe o pasune de vite, comitind din nou o ilegalitate, era teren privat iar in dolomite camparea ilegala este interzisa cu desavarsire. Asta e voi merge la hotel cand sponsorii vor fi mai generosi, mi-am zis si am adormit fericit dupa ce imi dadusem recordul la pasuri realizate intr-o singura zi ( 4 pasuri importante intr-o zi).
In dimineata zilei urmatoare la ora 7 eram deja pe bicicleta ca nu vream sa risc sa ma trezesc umflat de carabinieri cu camparea mea ilicita in inima Dolomitilor. In mai putin de o ora eram deja in pasul Campolongo (1875m).
poza din pasul Campolongo
A urmat coborarea spre statiunea Arabba unde nu am gasit nici un supermarket sa ma aprovizionez, astfel ca am inceput urcarea spre celebrul pas Pordoi pe stomacul gol. Dupa cativa km organismul meu a inceput sa se resimta, simteam o acuta nevoie de ceva dulce, caci nici ziua precedenta desi a fost istovitoare uitasem sa-mi cumpar ceva dulce. Pana la urma a trebuit sa ma multumesc cu niste grisine si niste salam ce mai aveam in bagaje. Ajuns in pasul Pordoi(2239m), mi-am indeplinit un mare vis si fascinat de peisajul coplesitor, in fata statui marelui Fausto Coppi (il campionissimo) mentorul lui Marco Pantani, am jurat sa-mi aduc si eu contributia la dezvoltarea sportului pe 2 roti din Romania.
amicul meu Gabor Kreicsi in pasul Pordoi
A urmat coborarea spre Canazei unde tocmai avea loc o festivitate religioasa cu o parada stradala. Aici am fost surprins de mentalitatea italienilor fata de miscare si viata in general, vazand un batran gras, bolnav si plin de varice hidoasa pe ambele picioare dar care pedala alene pe un MTB in echipament scurt cu varicea la vedere. In gandul meu l-am felicitat pe acest domn care e constient ca pedalatul inseamna prelungirea vietii si sporirea calitatii vietii indiferent de vicisitudinile existentiale.
Urmeaza o noua catarare: passo di Costalunga (1753m) dupa ce in Canazei am dat 28 euro pe niste bunatati de la un supermarket. Pe aceasta coborare am avut bucuria sa intalnesc cel mai superb lac din viata mea: lago di Carezza, pe care l-am admirat aprope o ora fascinate de peisaj.
Lacul Carezza
In drum spre Bolzano mai ocolesc putin sa fac inca un pas salbatic in Dolomiti: passo di Lavaze (1805m). Pe aceasta catarare la un moment dat cad de oboseala, datorita bicicletei de proasta calitate dar si a zilelor precedente epuizante. Astfel ca ma odihnesc intins pe izopren cam 30 min undeva pe o pajiste la marginea drumului.
Cad lat de oboseala urcand pasul Lavaze
In varful pasului ma opresc la o cabana sa savurez o prajitura si discut cu niste turisti impresionati de tura mea.
Apoi am coborarea spre localitatea Cavalese unde zaresc o biserica superba si multe cladiri impunatoare. De aici mai am de urcat un pas minor inainte de a cobora peste 1000m diferenta de nivel spre comuna Ora. Peisaj de vis, multe serpentine, panta accentuate, o reala placere aceasta coborare. La cativa km inainte de localitate ma pun cu cortul din nou pe un teren privat destinat unor capre, terenul era ingradit iar pe usa de la intrare era un afis care ma notifica sa nu intru ca risc sa ma calce turma de capre cu tapul in frunte. Cu toate acestea am dormit bine, fara nici un incident iar clima s-a schimbat, temperatura crescand cu cel putin 10 grade. Se simtea clar ca am parasit zona alpina si eram nu departe de clima mediteraneana. Drumul pana la Bolzano este destul de circulat si trec si printr-un tunel. La iesire din Bolzano intru fara sa vreau pe autostrada si trec printr-un tunel unde sunt asurzit de zgomotul masinilor. In varful unui deal era o cetate medievala.
Cetate medievala langa Bolzano
Dupa cativa km la o benzinarie sunt atentionat de un sofer ca n-am ce cauta pe drumul asta ca amenda este de 150euro daca ma prind carabinierii si-mi indica sa o iau printr-o livada, unde la un moment dat sunt nevoit sa sar un gard si sa arunc bicicleta peste gard dupa ce am aruncat bagajele mai inainte. Pana la urma reusesc sa ajung la Appiano, de unde incepe o urcare de cam 1200m diferenta de nivel spre pasul Mendola (1363m). Peisajul este spectaculos in dreapta stanca abrupta iar in stanga prapastie cu panorama asupra multor localitati si a unui lac. Pe traseu ma trezesc ca mi se strica ceva la bicicleta, caci dintr-o data facea un zgomot ciudat. Apoi la o pauza, intins la marginea unei paduri natura imi face cadou un ou gol si cu fundita. Rad copios si imortalizez clipa.
eternul ou recompensa naturii pt efortul depus
Abonați-vă la:
Postări (Atom)