Apa pare de smarald. Cam asa arata Marea Egee in golful Kassandra.
Drumul este destul de sinuos si este exact pe placul meu.
In urmatoarea localitate, in Tristinika mai fac o pauza si ma opresc la un local unde am o interesanta discutie cu un localnic. Am observat ca sunt multi consumatori de alcool in Grecia. Cidrul lor mi-a placut in mod special. Frumos si pitoresc este si acest port.
Tot aici mai admir si niste palmieri.
Urmeaza din nou o catarare pe cinste si iar am niste peisaje de vis. De aceasta data muntele pare sa se scufunde in mare ca-n povestile mitologice.
Pe coborare iar prind viteza destul de mare de ma iau la intrecere cu masinile.
Pe traseu la un moment dat gasesc niste trabucuri langa drum si inopinat ma reapuc de fumat, sa-mi aduc aminte de boema studentie. Si iata ca tragand tare fum gros in piep, ma inabus si incep a tusii porceste.
Ajung din nou aproape de tarm si admir valurile zbuciumate care se izbesc de stanci.
In curand sunt la Porto Koufo unde stau la un restaurant la un vinisor si discut cu patronul despre aventura mea. Panorama asupra golfuletului este admirabila. Ma simt minunat.
In drum spre Kalamitsi gasesc niste capre alpiniste cum n-am mai vazut in viata mea.
In Skala Sikias mai fac un scurt popas si mai admir marea agitata.
Tot aici mai studiez putin flora.
In continuare iar am de urcat si coborat la greu.
In Sarti fac o pana si sunt ajutat de niste oamnei de treaba la o benzinarie sa-mi repar pana. Acestia imi fac cadou si 2 conserve excelente: una cu sarmale in foi de vita si una cu fasole boabe gigantice. Aici zaresc cel mai inalt palmier din Sithonia care are o tulpina foarte groasa.
In continuare iar pedalez intr-o zona paradisiaca in care muntele si marea se completeaza perfect. Aceasta mica peninsula este un fel de Corsica in miniatura, este locul unde cicloturistul se simte bine la superlativ.
Singurul lucru care-mi lipseste cu adevarat este sufletul pereche, femeia care trebuie sa ma implineasca, zeita omeneasca cu care trebuie sa ating absolutul. Cand gandeam asa pedaland in paradis la un moment dat Divinitatea mi-o trimite pe Eva, dar ce pacat ca visele frumoase sunt efemere. Eva este de stanca. Of marete Phidias artistule, fugit irreparabile tempus,
Si iar toates-s triste
Si azi ca si ieri
Potop de dureri!
Ma opresc, o sarut pe Eva dar nu pot sa-i dau viata. Sunt un biet pacatos, un biet muritor!
Si totusi exista fericire pe pamant!
In adanca-mi melancolie, ma opresc langa o stanca si sunt pe punctul de a ma arunca in apele involburate. Spleen-ul meu ar fi luat sfarsit astfel alaturi de biata-mi viata lipsita de noroc.
Si totusi gandul ca am o datorie fata de neamul in mijlocul caruia mi-a fost dat sa ma nasc: un biet chip de lut, o cicloaratare bizara; am continuat sa pedalez purtandu-mi crucea existentiala in spate asta pe langa greul rucsac.
Ma opresc pe o plaja in Vourvuru unde cateva beri Amstel imi disipeaza aleanul produs de singuratate. Niste rate ludice imi readuc zambetul pe buze.
Traiasca berea in care ne-am nascut!
Si iata-ma bucurandu-ma din nou de viata.
Apoi pornesc la drum si dupa cativa km mai fac inca un popas intr-un loc minunat de unde admir intinsa intindere de apa care s-a linistit ca prin farmec.
