Apoi vine un autocar cu turisti americani. La un moment ma interpeleaza o draguta domnisoara blonda cu ochii albastrii si-mi spune in engleza ca daca nu cumva sunt roman (fizionomia mea sau poate bicicleta care era rezemata in spatele meu de banca mi-au tradat identitatea).
Si apoi dupa ce ii spun de unde vin, incepem sa povestim in romana. Fata era romanca, se numeste Carla Bota. Plecase de mica in America iar acum era profesoara de engleza in Franta. Venise cu un grup de americani. Dupa ce am discutat multe am fost invitat la o cina imbelsugata unde am stat la masa cu o echipa de rutieri de la un club de ciclism din Grenoble.
Eu am fost in centrul atentiei si i-am amuzat pe ciclisti cu aventurile mele. Am discutat si cu directorul Centrului Sportiv, domnul Michel Nicolao cu care m-am si imprietenit. Il voi astepta pe viitor sa ma viziteze in Romania iar eu gasesc ospitalitate la centrul lor oricand pe viitor.
Am facut si o poza cu niste echipamente de ski din vremuri apuse.
Apoi am primit o camera in conditii ca la hotel si m-am simtit minunat. Ziua urmatoare dupa un mic dejun copios alaturi de aceeasi ciclisti mi-am luat ramas bun de la ei. Ma asteptau alte pasuri. La plecare Carla mi-a dat 30Euro si unul dintre ciclisti mi-a dat si el 20Euro.
Intalnirea mea cu acel ciclist grizonat in varful pasului Allos a fost de bun augur.
Si am pornit din nou la drum plin de multumire si de bucurie ca mai sunt oameni buni chiar si-n Occidentul unde de obicei oameni sunt egoisti si individualisti.
M-am oprit in urmatoarea localitate Jausiers unde am vazut o fantana superba care mi-a astamparat setea.
Apoi in superba biserica din localitate am intrat sa ma rog si sa multumesc Divinitati pt. darurile primite in viata mea de hoinar pe 2 roti. M-am rugat fervent in fata statui Mantuitorului.
Razele soarelui patrundeau prin vritalii umplandu-ma de bucurie si de lumina, inaltandu-mi spiritul in sfere inalte diafane, suave, eterice chiar. Traiam un vis inefabil si eram fericit.
Hey bine, in fata altarului ingenuncheat am multumit Creatorului pt. darurile primite prin intermediul cicloturismului.
"Viata de dor, viata de basm pe 2 roti, te iubesc! Dumnezeule, Parinte Ceresc te ador si-ti multumesc! Mai ingaduie-mi astfel de momente pe pamant inainte de a pedala cu ingerii in cer" -(acestea sunt gandurile mele cu care ma prezentam ingenunchiat in fata altarului, in fata lui Dumnezeu)
Nu voi uita niciodata aceste momente traite in aceasta sfanta biserica, atat de frumoasa din mijlocul Alpilor. Am mai admirat apoi cu sfiala, duiosie si dragoste interiorul monumentalei constructii gotice.
Peste tot statui impunatoare ale unor sfinti si fosti mari prelati.
Arhitectura, mama artelor trona maiestuos ajutata din plin de pictura si sculptura ilustrilor artisti de odinioara. Vai, ce fericit eram!
Dupa aceste momente solemne am pornit la drum pe pitoreasca vale a raului Ubaye spre Col de Vars(2109m). Dupa aproximativ 20km de pedalat am intalnit un cuplu de biciclisti pe un tandem: este vorba de un francez si o asiatica din Coreea care formau o familie mixta. In timp ce pedalam pe acel drum cu trafic redus am povestit multe. Apoi cand am ajuns in localitatea St. Paul sur Ubaye unde aveau domiciliu m-au invitat la ei acasa la o bere alaturi de un alt ciclist, prieten de al lor.
Stateau intr-o casa foarte veche cu ziduri ca de cetate. Mi-a placut mult atmosfera, am stat in curte la o masa si am continuat sa povestim. Am aflat ca acesti tineri care acum aveau in jur de 35 ani, acest cuplu interesant au facut in urma cu 9 ani o tura lunga de 6 luni in America de Sud, traversarea continentului de la N. la S. Acum aveau un baietel de 7 ani iar turele lor erau mult mai reduse, nu mai aveau timpul necesar.
La vremea respectiva, adica in 2002 eu eram un tanar ciumpalac cicloturist sarman, boem si inca student care aspira la turul tarii pe bicicleta si aveam deja in palmares 4 tururi de peste 1000km fiecare pe bicicleta (un inceput nu tocmai prost, as zice azi).
Din curtea lor se vedea o biserica veche pe care am pozat-o.
Si a venit momentul sa plec. Imediat de la iesire din sat incepea o panta serioasa si vremea era superba, peisajul incantator. Am facut o poza spre satul St. Paul cu gandul la aceea exotica familie de cicloturisti. Localitatea ST. Paul era situata la 1468m, un decor magnific, un sat traditional unde m-am simtit bine.
De la iesire din sat mai aveam doar 8km pana in pas dar panta era destul de dura. Dupa 2km de urcat intr-un decor de basm m-am oprit sa mananc o noua traditionala conseva de ton cu legume si niste fructe. Norii pe cer erau deliciosi, o zi perfecta pt. cicloturism.
Ultimii km au fost foarte duri cu panta medie de 9% si 10% dar peisajele rascumparau efortul pe deplin. Eram din nou fericit. Col de Vars il voi recomanda ca unul dintre cele mai frumoase pasuri din Alpi. Pe ultimii km am avut si serpentine interesante si se vedeau varfurile acoperite de zapada ale muntilor din zona.
Si moralul meu era destul de sus. Pedalam in paradis.In varful pasului le Vars panorama era impresionanta.
Apoi a urmat coborarea spre statiunea turistica Vars.
In continuare am coborat in serpentine spre statiunea Guillestre iar de aici am pornit in sus pe valea raului Guil spre Chateau Queiras. La un moment dat m-am oprit sa fac o scurta baie in acest rau si sa mananc.
Pe acest rau am vazut si practicanti de river-rafting si de kayak. Frumoasa zona. Intrasem in Parcul Natural du Queyras.
Vremea era din nou deosebita pt. cicloturism. La 2 km inainte de localitatea Chateau Queyras se facea la stanga drumul spre celebrul Col d'Izoard. Eu am decis sa merg inainte spre Chateau Queyras. Pe masura ce ma apropiam se zarea un castel impunator in varful unui deal.
Ajuns in localitate am admirat castelul si apoi am discutat cu niste oameni despre starea drumului spre Col d'Agnel (pe unde a fost amicul Gibonu).
Din pacate pe partea italiana era inzapezit, drumul era inchis traficului. Deoarece si cu timpul stateam prost, era deja ora 17 asa ca am decis sa ma intorc si sa fac Col d'Izoard, legendar pas din TDF.
Dupa o lunga si obositoare catarare pe linie dreapta de 8 km trecand prin mai multe statiuni am ajuns in sfarsit in zona serpentinelor. Superba catarare. Am mai facut o pauza intr-un loc amenajat pt. turisti de unde aveam o panorama minunata.
Apoi a urmat catarare de cosmar, cativa km cu pante puternice, chiar si panta medie de 11%. Sincer acest pas este printre cele mai dificile din Alpi.
Eram totusi fericit, asta e ce-mi doream.
Aproape de varful pasului, peisajul este foarte ciudat, aproape selenar.
Descopar incantat si niste tablite memoriale care ne aduc aminte de marii: Fausto Coppi(1919 -1960) - dublu castigator al TDF si Il Giro in anii '49 - '52 si Louison Bobet (1925 - 1983) - triplu castigator al TDF in anii '53, '54, '55.
(De Bobet ma leaga amintiri duioase si fascinante din copilarie mea. In anul cand el deceda, eu faceam turul tarii cu masina alaturi de familia mea. Aveam 4 ani. Inca de atunci setea de calatoria mi s-a inoculat si pe masura ce anii treceau aceasta pasiune devenea tot mai intensa. Prima calatorie in Franta, am facut-o la 14 ani intr-o excursie cu parintii in Bretania in zona Nantes, tot in tinuturile natale ale lui Louison Bobet). Sunt legat sufleteste asadar de acest fost mare campion care se spune ca era foarte sensibil cum sunt si eu.
Dumnezeu sa va protejeze frati nemuritori ai sufletului meu Louison si Fausto!
Nu va voi uita niciodata si mereu in peregrinarile mele prin sfantul pamant al Alpilor francezi va voi purta la mine in gand cu recunostinta.
Si tot pedaland aproape de varful pasului, inconjurat de aceste formatiuni stancoase friabile si bizare, nu-mi ramanea decat sa meditez la inaintasi si sa ma rog pt. Romania si pt. omenire in general care trece prin momente destul de zbuciumate.
Si in sfarsit ajung si-n Col d'Izoard implinindu-mi un vis. Eram la 2360m, reusisem 2 BIG-uri legendare in aceasi zi, o zi speciala pt. mine.
