Aventura in Anatolia pe 2 roti - martie 2011 - partea I

Pe data de 19 martie am plecat toata familia de acasa in masina fratelui meu Fulviu. Ne-am oprit peste noapte la Brasov unde avem neamuri. La Brasov m-am intalnit cu 2 pasionati cicloturisti cu Levi si Cristi cu care am mai discutat despre pasiunea noastra comuna. Cu Cristi am fost la un local select de langa Piata Sfatului, unde am baut niste bere fina Bernard din Cehia, Cristi m-a cinstit.
Apoi toata noaptea n-am putut dormi de emotie, ziua urmatoare aveam sa merg cu avionul pt. prima data in viata. La 5 AM am dat desteptarea dupa o noapte de meditatie la ce avea sa ma astepte in exotica destinatie unde aveam sa ajung. Pe la ora 6 am avut intalnirea cu fratele si prietena sa Andreea care ne-a condus cu masina pana la aeroportul Henri Coanda. Vremea era ploioasa si inchisa iar pe la Predeal am vazut si zapada langa drum. Apoi am facut rost de biletele de avion si mi-am luat ramas bun de familie care mi-a urat mult noroc. Era prima mea calatorie cu avionul, eu care toata viata pedalasem aveam sa zbor pt. prima data, astfel ca am avut parte de niste emotii teribile.


Pana la urma a venit si ora 10 50 si avionul a decolat iar eu am ramas impresionat cand avionul a penetrat norii si ne-am trezit cu un soare puternic, zburand deasupra norilor. Pe avion mi s-a servit un mic dejun si am primit si o bere de la frumoasa stewardesa. Astfel ca am reusit sa depasesc emotiile si m-am simtit bine. Zborul a durat doar o ora pana ne-am trezit la Istanbul unde am ramas surprins de marimea aeroportului care cred ca era cam cat orasul Ineu.


Am mers o ora pe jos pana sa ajung la locul de unde trebuia sa iau avionul spre Antalya. Am mai asteptat o ora si dain nou am avut parte de un zbor de data asta mult mai dificil si mai aglomerat. Eu am nimerit chiar in spatele avionului la nr 34 la geam, iar langa mine era o turcoaica batrana in mijloc iar langa ea, era bunaciunea de ficasa. Aici din nou ni s-a servit masa, dar de data asta stewardesa nu mi-a mai dat bere ci a trebuit sa ma multumesc cu un suc de portocale.
Vremea era nasoala, ploaie si vant, am trecut si prin niste turbulente astfel ca avionul s-a cam clatinat iar eu mi-am varsat sucul pe pantaloni si cat pe ce sa fac pe mine. Turcoaica a batrana de langa mine bolborosea miscandu-si buzele o rugaciune catre Alah, iar eu in sinea mea ma rugam puternic la Dumnezeu.
Pana la urma am ajuns cu bine. Acolo dupa ce mi-am recuperat cele 2 bagaje, la iesire din aeroport am fost intampinat de soferul clubului Magic Life care a mai cules inca 2 austrieci si apoi am pornit spre statiunea Kemer unde aveam sejurul la respectivul club de fitze. Pe traseu a inceput o ploaie torentiala si am ramas placut impresionat de infrastructura impecabila, am trecut si prin cateva tunele dar si vegetatia abundenta si plina de palmieri m-a cam uimit.


Ajuns la club, am primit repede cartela cu numele meu si cu nr. 413, care urma sa fie camera mea la Magic Life. Cand am vazut ce conditii bune sunt in camera, nu mi-a venit sa cred. Eram pt. prima data la all inclusive de 5 stele in viata mea.


Dupa ce m-am dus sa iau cina, un alt soc pt mine cand am vazut atatea bunatati, de n-am luat decat niste cartofi prajiti si o chifla de emotie si de timiditate, apoi am iesit in statiune de am ramas din surprins de hotelurile luxoase, de marketurile savuroase, de atmosfera orientala. Pana la urma m-am oprit la cel mai apropiat supermarket de club care se numea Asya si de acolo am cumparat 3 beri la doza Efes Pilsen care au costat 11lire adica 5,5 euro. O bere am baut-o in fata marketului unde am gasit un scaun iar 2 le-am dus in buzunarele hainei in camera mea unde in timp ce beam m-am trezit ca vine un tanar inalt atletic, prezentabil, care s-a dovedit a fi colegul meu de camera. Dar despre el vom vorbi in episodul viitor.

In primul rand voi posta harta zonei in care am pedalat. E o zona coplesitor de frumoasa de care m-am indragostit si abia astept pe viitor sa fac turul Turciei pe bicicleta.


Enigmaticul tanar care a dat buzna in camera in timp ce savuram un Efes Pilsen s-a dovedit a fi un ungur, un fost ciclist de performanta cu o cariera destul de solida in ciclism. Se numea Adam Ruszin. Cum a intrat am facut cunostiinta, am discutat putin, el a scos apoi o sticla de whisky si am baut un paharel in cinstea intalnirii noastre. Apoi el a plecat sa se intalneasca cu niste cunoscuti iar eu m-am bagat la somn caci eram rupt de oboseala.
Dimineata urmatoare am iesit pe balcon sa vedem panorama. In partea dreapta se vedeau muntii calcarosi asemanatori cu masivul Domogled de la noi.


In partea stanga erau plin de palmieri iar in departare se vedea Marea Mediterana.


Apoi am plecat amandoi sa luam micul dejun. Prin geamurile imense se vedeau multi arbori exotici, inclusiv un portocal plin de fructe, parca eram inconjurati de o gradina botanica.


In timp ce mancam un breakfast copios de asta data am fost vizitati de o pisica ce cred ca avea peste 10kg, de 10 ori mai mare ca catelasa mea, bishon-ul maltez Candy. M-am speriat de ea si i-am dat sa manance un carnacior.


Dupa ce am mancat ne-am dus sa vedem marea. Incinta clubului era impresionanta plina de palmieri si de piscine.


La ora 9 AM am avut prima intalnire cu colegii la atelierul de biciclete. Am avut placerea sa intalnesc ciclisti de pe 3 continente si anume din Rusia, Turcia, Tunisia, Austria si Ungaria. Romania era reprezentata prin mine. Cand ne-am intalnit dupa ce supervizorul domnul Rene Pleickner ne-a facut cunostiinta, apoi fiecare a primit cate o bicicleta MTB Scott echipata Shimano cu 9 pinioane. In prima faza a trebuit sa ne curatam si sa ne reglam bicicletele. Eu am primit bicicleta cu nr. 19. De retinut ca nr. 19 e foarte important pt. mine, la varsta de 19 ani am facut prima tura mai importanta: Ineu - Sibiu si primul tur al Banatului pe bicicleta. Practiv la acea tanara si nevinovata varsta postadolescentina am fost virusat cu microbul si pasiunea pt. cicloturism. Atunci pe vremuri in acel indepartat an '99 nu as fi crezut ca peste 13 ani voi ajunge cu un palmares destul de bogat si incarcat de atatea amintiri si km pedalati prin lume. Interesant este iar faptul ca mi-au luat 13 ani de pedalat prin peisajul mioritic si apoi prin Europa pana sa ajung sa pedalez pt. intaia data pe continentul asiatic. Desigur aici la acest capitol m-a intrecut norocosul Stefan Roman, care acum lucreaza si pedaleaza prin Africa. Daca nu ma insel acum e in Congo si tin sa-l felicit.
Apoi am avut o pauza, eu si Adam ne-am dus sa vedem din nou Marea Mediterana. Pranzul a fost copios, printre cele mai imbelsugate din viata mea. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ochilor cand am vazut zeci de feluri de mancare de toate felurile si zeci de feluri de prajituri si deserturi. Mi-era cam greu sa ma adaptez, eram cam perplex si cam speriat de puhoiul de lume din toate semintiile pamantului de la sala de mese.
Dupa masa am avut o ora timp sa ne facem siesta iar la ora 14 am avut intalnirea sa facem primul tur.
Am pedalat vreo 40km printr-un decor de vis. Pentru prima data in viata am vazut cactusi imensi si livezi cu portocali incarcati de roade.


La un moment dat am oprit intr-o zona de chei superbe si am facut o poza de grup. A fost grupul cel mai interesant si mai diferit cu care am pedalat in viata mea. Mare sansa am avut sa fac parte efemer din aceasta minunata familie.
De la stanga spre dreapta: Aymen(Tunisia), Judit(Ungaria), Cathy(Austria), Claudiu (Romania), Adam(Ungaria), Pavel(Rusia)



La un moment dat am ajuns la un lac miniatural cu apa foarte limpede. Zona era superba.


Langa lac era un restaurant si am vazut si un bazin plin de pastravi, dar am putut zari si niste pesti exotici.


La intoarcere am avut si o catarare de vreo 2 km. Aici Rene ne-a dat voie sa mergem fiecare in ritmul nostru, iar eu am facut pe vedeta tragand foarte tare, lasandu-i pe toti la sute de metrii distanta. I-am asteptat sus in varful dealului fiind foarte mandru de mine ca sunt in asa buna forma. Aveam in sfarsit un MTB cum visasem de mult si pedalam intr-o zona minunata.
Pe traseul spre Kemer am oprit sa vizitam si o moschee care mi-a placut foarte mult. Cand am trecut pe langa ea era o ora fixa si ne-am trezit ca un individ a inceput sa urle o rugaciune la megaphone. Credinciosi musulmanii astia!


Drumul Intre Mugla si Antalya este printre cele mai pitoresti din toate traseele facute de mine, iar peisajele sunt ametitoare. Muntele si marea isi dau intalnire iar infrastructura este de mare calitate.


Ziua urmatoare la ora 9 am pornit in tur. De data aceasta aveam sa pedalam pe un traseu pitoresc in muntii Tahtali. Vremea era superba si cam 20 de grade Celsius. Pe traseu am inceput si eu sa socializez cu grupul. Cel mai profesionist ghid mi s-a parut a fi Balasz care era un bun mecanic dar si foarte atent si amabil cu oamenii. Cu mine s-a purtat foarte frumos si mereu m-a incurajat. S-a bucurat cand a aflat ca cunosc bine zona de pusta din sudul Ungariei de unde s-a nascut. Am reusit sa-i impresionez pe toti, povestindu-le de turele mele.


Traseul era superb, m-am simtit ca-n basmele din 1000 de nopti. Flora era impunatoare, plina de palmieri imensi.

In aceasta tura am trecut si printr-o statiune turistica bine pusa la punct.


Am pedalat si printr-un parc national si am avut vreo 3-4 km de catarare unde din nou mi-am propus sa fiu primul. Am bagat tare, dar in final m-a ajuns Adam, care era cel mai puternic ciclist din grup alaturi de subsemnatul. Peisajul era foarte salbatic si am pedalat printr-o zona de chei, unde raul era foarte limpede.


La un moment dat am ajuns si la un pode de piatra foarte vechi, cred ca de pe vremea Imperiului Otoman.


A fost o zi cu adevarat reusita.

Fantasie Impromptu - Chopin, Traiasca arta adevarata!

Prin 5 tari in 8 zile pe 2 roti - Un vis implinit

Primul tur european din viata mea - anul de gratie 2007

Pe data de 4 iunie la ora 21 am plecat de acasa in una dintre cele mai interesante aventuri pe 2 roti din viata mea. Am pornit pe o bicicleta americana neagra, o semicursiera cu cadru de fier, foarte grea dar rezistenta ce avea doar 5 pinioane pe spate si 2 foite pe fata. Nu am mai avut rabdare sa plec a doua zi, mai ales ca avem si insomnie si-mi doream de peste un deceniu, un tur pe 2 roti in Europa.

Aveam 28 de ani, eram tanar, boem si nebun si aveam sa plec in aventura tineretii mele. Aveam doar 500 euro pe card, bani primiti dintr-o sponsorizare al omului de afaceri Mihai Verbita, la insistentele edilului local Nicolae Mehelean. Acestor oameni le datorez prima mea tura adevarat pe batranul continent, implinirea unui vis si intalnirea cu magnificii si spectaculosii Alpi.

Desi pedalasem initial peste 80 000km in nenumarate ture prin Romania, era prima mea tura internationala, pt ca asa ma hotarasem de mult timp, ca nu voi merge in Europa decat incepand cu anul in care Romania va fi membra a Uniunii Europene.

Pe la ora 24 intram in Ungaria pe ploaie torentiala si fulgere, de am speriat o vamesa maghiara cand m-am schimbat de hainele ude dupa un mic imobil. Apoi am continuat sa pedalez pe ploaie, eram fascinat de fulgerele ce le vedeam in departari si de o luna portocalie ce iesea dintre norii amenintatori. Prima oprire am facut-o langa Bekesckaba unde sub sosea era un gang unde pe pereti era scris cu graffiti.


Inceputul turului care mi-a marcat viata din anul de gratie 2007.

Acolo m-am schimbat din nou. Si asa am pedalat toata noaptea avand un vant violent din fata. Pe la 5 dimineata am prins un superb rasarit de soare si am constat cu uimire ca langa drum era o pista impecabila de biciclete, desi eram in plin camp. astfel ca mi-a luat o noapte intreaga de pedalat pe drumuri pana sa realizez ca sunt si piste de biciclete. Eram aproape de localitatea Szarvas. In continuare am mai pedalt pan la ora 8, apoi m-am pus intr-o padure cu cortul si am dormit pana la ora 14.
Am inceput din nou sa pedalez, in scurt timp am ajuns sa traversez Tisza, puternicul afluent al Dunarii. In prima zi am reusit sa pedalez 230km, recordul pentru intreg turul. M-am pus cu cortul intr-o poienita la vreo 30 km de orasul Kesckemet.
Ziua urmatoare am ajuns la Balaton la Siofok m-a prins o torentiala de m-am adapostit intr-o statie de autobuz:



Apoi am pedalat pe langa Balaton, pe niste piste ciclabile superbe. Am facut de cateva ori baie in lac si m-am bucurat sa vad lebede:



Apoi am vizitat orasul Keszthely care mi-a placut foarte mult si unde am vazut si un mare palat.
Blazon la intrare in palat:


Apoi am pedalat spre oraselul Lenti care era aproape de Slovenia. Pe traseu am intalnit si o casa interesanta al unui sculptor care sculptase tot felul de chestii si langa drum:


Apropape de granita m-am oprit la un han unde am mancat bine si am baut niste beri, ascultand muzica clasica, pe cel mai mare compozitor maghiar prietenul lui Chopin, pe nemuritorul Liszt. Stateam afara pe terasa, priveam cerul incarcat de nori, eram intr-o atmosfera superba, plina de verdeata si arbori si savuram bere si muzica minunata al marelui compozitor.
Tarziu tot pe la miezul noptii am trecut vama in Slovenia. Ma indreptam spre Maribor pe drumuri secundare. La vreo 15 km de vama intr-un sat am auzit zgomote de petrecere, veselie mare, urlete, muzica puternica. Astfel ca m-am dus acolo sa intreb care e drumul spre Maribor. De fapt doream sa vad cum se distreaza slovenii. Era ziua unei fete si imediat am fost invitat sa ma alatur petrecerii. Astfel ca m-am distrat pana la 4 dimineata, savurand mancaruri alese si vin bun si dansand cu convivii si cu sarbatorita care din pacate era cam grasa si ochelarista. Fetele din Slovenia nu sunt din pacate pt ela asa de frumoase ca cele de pe la noi sau ca unguroaicele.
Tatal sarbatoritei:


Apoi deoarece au vrut sa ma culce intr-un cotet de gaini imens (perversi slovenii astia). Probabil ca din cauza ca nu mi-a cazut cu tronc sarbatorita, au vrut sa ma pedepseasca cu bietele galinacee. Eu fiind putin ametit si nefiind zoofil, am refuzat si am taiat-o la sanatoasa pana in urmatorul sat unde mi-am pus cortul in spatele unei biserici, camuflat fiind de un gard viu. Aici am dormit doar 2ore jumate, apoi de frica sa nu am probleme cu localnici am plecat si m-am culcat la vreo 10 km in cort intr-o padure, revenindu-mi dupa orgia din ajun.

Pe la ora 14 m-am trezit si am luat-o spre Maribor pe un drum cu un trafic intens si cu soferi nervosi. Unul a oprit sa ma injure si sa-mi zica: “You should be dead on this road!” Desigur i-am raspuns: “Thanks dude!” ( Mersi cumetre) “Get lost!” (Dispari!)
In Maribor am vizitat centrul istoric al orasului, catedrala gotica si apoi am mancat o shaorma imensa ce a costat 3,5euro. Mi-au placut mult cladirile vechi din centrul istoric asemanatoare cu cele din centrul Brasovului.

Statuie din Maribor


Iesind din oras am luat-o pe valea raului Drava, apropiindu-ma de Alpii Orientali. Peisaj de vis, tot mai frumos pe masura ce inaintam. Sate traditionale, cu biserici superbe.

Biserica de lemn de pe raul Drava


Pe raul Drava am intalnit si o practica deosebita de turism: plutaritul.


Langa orasul Dravograd mi-a atras atentia un bastion medieval si o statuie din lemn reprezentand o pasare.

Apoi am intrat in Austria. Aici am ramas surprins cand am vazut cat de scumpe sunt mancarea si bautura la restaurate, comparativ cu preturile din Ungaria si Slovenia. Pe o simpla ciorba de taitei am dat 3 euro si astfel m-am decis sa mananc doar de la supermarketuri in continuare.
Aici am pedalat tot pe langa raul Drava si am trecut si pe langa un lac superb unde am vazut pesti imensi care ieseau la suprafata apei. Am petrecut o singura seara in Austria langa orasul Klagenfurt si m-am imprietenit intr-un local la o benzinarie cu niste austrieci foarte de treaba, astfel ca am petrecut o seara excelenta. Apoi m-au lasat sa dorm in sacul de dormit in spatele benzinariei. Dimineata m-am trezit ca austriecii au facut o gluma proasta, nu am mai gasit stalpii de cort. Probabil ca cineva i-a luat sa rada de mine. Asta e, am cautat 2 bete si am ajuns sa pedalez jumate din Europa avand stalpi de cort dintre cei mai primitive: adica 2 bete. Dar omul cat traieste invata si nevoia il invata pe om.
In curand aveam sa ma lupt cu unul din cele mai dificile pasuri din Europa: Wursen pass, primul meu pas din Alpi.



Cand am ajuns in varful pasului la cota 1073 m, am avut surpriza sa intru din nou in Slovenia. Am avut o coborare superba si deoarece se innopta am decis sa ma pun cu cortul in apropiere de statiunea Kranjka Gora. Ziua urmatoare am vizitat superba statiune de la poalele Alpilor Iulieni, apoi am inceput sa urc pasul Vrsic (1611m), cel mai inalt pas din Slovenia. Am intrat in Parcul National Triglav, o splendoare a naturii. La un moment dat am detectat o gaura imensa in munte, si o cascada de zeci de metrii izvorand din stanca si rostogolindu-se pe peretele vertical. A fost unul dintre cele mai spectaculoase pasuri din viata mea, trafic destul de redus si panta de pana la 14%.



In varful pasului dupa ce m-am extaziat de peisaje, m-am trezit ca nu-mi mai functioneaza franele si urma o coborare de peste 1000m diferenta de nivel.


In prima parte a coborarii am facut gogomania de a ma risca pe bicicleta si franam cu adidasul stang, astfel ca dupa cativa km m-am trezit cu o gaura imensa in talpa. Ultimii km de serpentine am fost nevoit sa-i fac pe jos. In curand am ajuns pe valea raului Soca, unul dintre cele mai pure si curate ape curgatoare de munte ce am intalnit in viata mea.


Datorita faptului ca mi s-au stricat franele m-am vazut nevoit sa renunt la idea de a face traversarea Alpilor de la est la vest si astfel m-am decis sa o iau spre Adriatica coborand pe valea raului Soca. Pe langa localalitatea Kobarid, am intalnit un baiat de treaba priceput la mecanica care mi-a reparat franele si m-a servit cu o bere. Am vrut sa-i ofer 10 euro pt reparatii dar a refuzat, era si el un biker pasionat. Apoi am luat-o de-a lungul raului Soca spre Adriatica. In localitatea Kanal am mancat o pizza excelenta ce a costat 8 euro. Interesant este faptul ca desi raul Soca s-a largit aproape cat Oltul, era la fel de curat ca si cand l-am vazut prima data. Acelasi albastru intens..

Ziua urmatoare eram in a 8-a zi din tur si intrasem in a 5-a tara din Europa: bellissima Italia. Am intrat in orasul Gorizia aproape semidescult.


Degetele incepeau sa-mi iasa prin adidasul stang. Am tot cautat un magazine de incaltaminte second-hand dar n-am gasit si primul lucru ce mi-am luat din Italia din Gorizia a fost niste prosciuto (sunca) delicioasa si o bucata de cascaval excelent. Si astfel un vis de al meu a devenit realitate. De peste un deceniu am visat sa ajung in Italia pe 2 roti. In Gorizia mi-a placut enorm fortareata medievala care era cocotata pe un deal.
Apoi am coborat pana la Adriatica in localitatea Monfalcone unde am intrat intr-o zona portuara industriala pe bicicleta si m-am trezit stupefiat ca se coboara o bariera la cativa cm. de capul meu cat pe ce sa-mi crape capul. Apoi iese un om dintr-un imobil si incepe sa urle la mine ca e interzisa trecerea.
Astfel ca ma enervez si renunt a mai merge la mare si ma indrept direct spre Alpii Italieni, spre Dolomiti, trecand prin Udine. De aici imi cumpar o pereche de slapi cu 4 euro. Cu aceasta incaltaminte aveam sa traversez Alpi de la est la vest.

Aurelian Andreescu - Mereu te voi purta in gandul meu draga Aurica!

La Marea Adriatica si Muntii Sloveniei pe 2 roti

Continuare din turul european din 2007:


In aceea noapte am campat la cativa km de Venetia sub un smochin, nu departe de un drum circulat. M-am riscat putin dar iar am scapat teafar fara sa ma prinda carabinierii. Ziua urmatoare m-am dus la prima statiune intalnita de la Adriatica, la Lido di Jesole unde m-am relaxat la plaja, am baut bere, am facut baie si am discutat cu niste superbe tinere italience. A fost o zi minunata.


La un moment dat am constatat ca am pana si am fost nevoit sa caut o camera noua si o vulcanizare. In cam o ora am rezolvat situatia si iar m-am dus la baie. Ziua urmatoare m-am intalnit cu 2 tineri cicloturisti italieni, Ricardo si Jacobo care mergeau pana in Austria pe biciclete. Am pedalat cu ei cam 30 km din localitatea Latisana pana in Aquileia, localitate unde pe vremea romanilor era un important centru urban. Aici am vizitat o catedrala care dateaza din 1031.


Tot aici am vazut niste vestigii istorice bine conservate de pe vremea romanilor.


Apoi am stat cu italienii la o terasa la o bere sa mai povestim, in cele din urma ei au ramas la un camping in aceea localitate iar eu am continuat traseul si am mers in statiunea turistica Grado unde m-am relaxat din nou si m-am plimbat pe plaja.


Noaptea mi-am pus cortul langa un lac, aproape de sosea dupa niste boscheti, iar in dimineata urmatoare am zarit pe malul lacului niste crabi iar cand am iesit din boscheti ma asteptau un grup de carabinieri care s-au mirat de aparitia mea, m-au legitimate si dupa o scurta cearta mi-au dat drumul. Eram aproape de granita cu Slovenia, tara unde wild camping-ul este mult mai permisiv.
Dar inainte de a trece granita am mai pedalat pe langa mare, savurand niste peisaje superbe, mai ales langa Duino si facand inca o baie in mare la Sistiana.




Apoi mi-am luat ramas bun de la Italia si am intrat in Slovenia, adica am trecut granite intre Occident si Orient.
Din nou am intrat intr-o zona muntoasa, pe o distanta de circa 250km aveam sa pedalez prin muntii Dinarici care sunt destul de asemanatori cu muntii din Romania.
Pedalez pe drumuri secundare cu putin trafic si peisaj incantator, vremea este destul de calda si la primul rau intalnit, Vipava fac o binemeritata baie, aici observ si pastravi. Apoi ajung in frumosul orasel Ajdovscina, unde-mi fac aprovizionarea la un supermarket.


De aici urmeaza un traseu de vis cu multe catarari spre Idrija, care a fost unul dintre cele mai importante centre de exploatare a mercurului din lume, acum localitatea a devenit un important centru turistic.


In zona sunt niste trasee excelente pt MTB, atat pe drumuri forestiere cat si pe drumuri modernizate, un adevarat paradis pt cicloturistii. Inspre localitatea Ziri am si eu parte de niste serpentine de vis.


Apoi intru in padure si ma pun cu cortul intr-un loc ferit in mijlocul salbaticiei pa la cota 1000. In timpul noptii aud zgomote de animale ciudate: de cucuveaua, de cerb si probabil si de ras. Sunt fericit sa ascult natura si ale sale dobitoace.
Ziua urmatoare iar am parte de un traseu incantator, cam ca si in Bucovina sau prin Apuseni, trec prin pitoresti localitati de munte, mai fac un pas, la un moment dat ma intalnesc cu un cicloturist slovean cu care pedalez vreo 20km. Iar intr-un sat de munte am parte sa descopar niste nuferi.


Apoi urmeaza o placuta coborare pana in oraselul Skofja Loka, cel mai bine pastrat oras medieval din Slovenia, o adevarata comoara arhitectonica.


Aici stau cateva ore sa admir orasul cum se cuvine, si raman impresionat de acest burg care dateaza din anul 973 de ve vremea imparatului Otto al II-lea, un orasel comparabil cu Sighisoara noastra. Aerul medieval si cladirile de odinioara dau un farmec aparte asezarii.


Dar calatorului ii sade bine cu drumul!
In continuare pedalez pe un drum secundar cu trafic redus spre frumoasa localitate Kamnik. In stanga mea se vedeau niste munti foarte frumosi cu piscuri golase asemanatori cu Piatra craiului de la noi.
Pe acest traseu am o revelatie si inventez formula cicloturismului si astfel pt. mine cicloturismul inseamna: sfidare a elementelor, inflorire a simturilor, incantare exhaustive si vanare de vant. Fericit ca am descoperit aceasta formula ma opresc sa ma cinstesc la un bar cu niste bere Lasko. Ciudat este ca-n fata localului atarna o ciclomomaie.


Apoi ajung in Kamnik, unul dintre cele mai vechi orasele din Slovenia, atestat documentar din sec XI, unde sunt impresionat de multe cladiri vechi impunatoare dar mai ales de manastirea franciscana.


De aici am din nou un traseu pitoresc montan, la un moment dat zaresc si un superb castel medieval in varful unui deal.


Din localitatea Krivcevo am parte de o catarare pe cinste, cel putin 10 km de ascensiune cu multe serpentine. Pe traseu am placerea sa ma intalnesc cu un ciclist slovean care stapanea bine limba engleza si cu care am pedalat pana in varful pasului care ulterior am aflat ca se afla inclus in lista clubului BIG, spre bucuria mea. In pas ne-am oprit la un local la o ciorba si o bere sa mai discutam.
Am constatat ca-n Slovenia sunt mult mai multi ciclisti ca-n Romania, dar mai putini ca-n Italia. Totusi m-am bucurat sa vad si multi copii pe biciclete.