Tura mioritica cu Will - partea 8

De la Baita o iau spre localitatile Trestia si Saliste sa intru in Tara Motilor si sa mai savurez ceva peisaje. Vremea este perfecta.


In satul Saliste vad niste flori superbe pe care le si imortalizez.


In localitatea Trestia gasesc o casa veche cu un acoperis interesant.


In continuare trebuie sa ma intorc in Baita sa o iau spre Brad. La iesire din comuna se afla o frumoasa manastire.


Inainte de a pleca spre Brad ma intorc 2 km sa vizitez o rezervatie naturala. Traseul este de exceptie si lipsit de trafic.


Ajung in sfarsit si la intrarea in Rezervatia Calcarele de pe dealul Magura.


Aici am parte de frumuseti deosebite. Stanci golase si friabile stralucesc in bataia soarelui.


Incep sa fac multe fotografii la natura ceea atat de generoasa in acest loc. Chiar si vegetatia este interesanta pe aici integrandu-se perfect in decorul sublim.


Raman impresionat de multitudinea de variante ale stancilor. Cuvintele nu vor putea descrie cu perfecta acuratete minunile naturii.


In acest paradis calcaros gasesc si indicii ca toamna bate la usa. Sunt fericit ca pot sa contemplu natura ceea atat de darnica cu cei sensibili care stiu sa o indrageasca si sa se integreze in ea.


Ma invart visator prin acest taram magic al pietrei si inima imi salta de bucurie.


Sunt cu adevarat un cicloturist fericit chiar daca nu ma lafai prin pensiuni si carciumi. Carpaticus e un personaj fericit, un sarman poet privighetor, mereu pe 2 roti, mereu indragostit de arta de a iubi natura si sportul pana la sacrificiu.


Seceta cumplita din aceasta ultima luna a verii se simte in tarana crapata si uscata.


Vine si momentul cand trebuie sa-mi iau ramas bun de la acest colt de rai si sa purced spre Brad. Las in urma superbii munti Metaliferi care sunt atat de putin cunoscuti de catre cicloturistii europeni desi au un imens potential turistic.


Spre satul Ormindea, spre bucuria mea ma asteapta o solicitanta catarare pe piatra cubica. Decorul este de vis, caldura este mare.


Cand ajung in sat sunt uimit sa gasesc bustul Craiului Motilor in curtea unui mot patriot. Ce oameni deosebiti pe aceste meleaguri!


La iesire din sat imi atrage atentia o capita de fan si o cascioara prapadita, arhaica, darapanata. Cine poate stii cate mistere ascunde un astfel de salas?


In continuare mai am de facut o catarare interesanta. Pe traseu ma ataca vreo 3 caini dar am eu ac de cojocul lor. In varf am parte de un peisaj minunat: etern mioritic, etern carpatin. Suntem in splendidul Ardeal. Sunt mandru ca m-am nascut in Ardeal si ca traiesc aici.


Urmeaza o coborare spre localitatea Valisoara, apoi din nou catarare. Pe traseu ma opresc sa mai fac o poza.


Mai urc putin o panta de 7% si ajung in pasul Dealu Mare.

Celtic Woman - Caledonia

Tura mioritica cu celebrul Will Hodson - partea 7

Mai pedalez cativa km prin acest paradis mioritic pana ajung la intersectia drumului spre Voineasa.


Vizitez orasul Brezoi unde gasesc biserica sfantul Anton care-mi place foarte mult iar aceasta poza o voi dedica prietenilor mei: Razvan Anton care traieste in Canada si care m-a ajutat mult neconditionat si cu care am facut ture memorabile si lui Anton Duma, neintrecut cicloturist roman, aventurier si boem ca si subsemnatul si poate si mai si. Ma rog pt. el sa reuseasca in turele ce si le propune, ca nu e usor. Dar ce sublim este pt. cunoscatori acest mod de viata!


Tot aici gasesc si un monument inchinat eroilor neamului. Pana la urma mai stau la un local unde intalnesc oameni de treaba si ma hotarasc sa-mi petrec noapte in cort la nici 300m de centrul orasului langa un pod vis a vis de o vila, in niste balarii. In timpul noptii trag spaime mari caci sunt inconjurat de caini fiorosi care latra la cortul meu cu salbaticie. Dar dimineata vine si eu tot teafar sunt. Inca n-am devenit erou, Domnul fie laudat!


Pedalez spre Voineasa pe un traseu superb inconjurat de dealuri si cand ajung la o mica capela, fac pauza si zic o rugaciune, multumind Divinitatii ca inca sunt teafar si nevatamat dupa atatea peripetii.


Sunt pe Valea Lotrului, zona cu mare potential turistic si ma bucur sa constat ca si aceasta regiune incepe sa se dezvolte usor. Intr-o localitate observ un pod nou si modern.


In curand ajung din nou la o mica capela care-mi capteaza atentia.


Apoi ajung la lacul Malaia, o imensitate lichida interesanta.


Pedalez cativa km pe langa acest lac avand parte de privelisti superbe.


Ajuns in capatul lacului ma opresc si fac o bine meritata baie in lac. Apa este destul de rece dar si eu destul de calit. A fost superb.


Nu peste mult timp ajung si la Voineasa unde fac o pauza de masa. Urmeaza catararea spre pasul Curmatura Vidrutei(1575m). Sunt aproximativ 20km de urcat si 5km de coborat spre statiunea Vidra. Peisajele sunt tot mai interesante.


Din pacate aceasta este ultima poza pe care am putut s-o fac caci mi s-au terminat bateriile la aparatul foto. Bugetul meu fiind redus, nu am mai reusit sa-mi fac rost de baterii decat la Deva.
Am facut pasul Curmatura Vidrutei, apoi dupa coborarea spre Vidra, am luat-o spre Obarsia Lotrului. Era tarziu ora 19 si abia am reusit sa ajung la Obarsia Lotrului pe ziua. Traseul pe langa lacul Vidra este pitoresc strajuit de molizi si rar se poate vedea lacul. la Obarsia am fost la cabana si am baut niste vin fiert excelent apoi m-am pus cu cortul langa tabara unor etnici rromi care erau ciupercari. Am avut noroc ca erau de treaba, unul dintre ei chiar m-a linistit cand i-am spus ca mi-e teama de "ursache". Spunea ca ursul nu ataca pe om caci e animal inteligent. Am dormit chiar langa raul Lotru si a fost OK.
Ziua urmatoare am facut pasul Groapa Seaca(1599m). Pe acest traseu mai este doar vreo 2km neasfaltati, restul drumul e excelent, dar pe coborarea spre Petrosani, drumul e deplorabil pana la cabana Mija. M-am bucurat totusi ca s-a facut si un nou schit in apropiere de pas. Schitul Jiet care nu era pe vremea cand eram student.
De la Petrosani am pornit spre Hateg si am avut de urcat pasul Merisor (758m). Din locul de unde incepeau serpentinele si pana in varf mi-a luat doar 5min, aproape ca mi-am dat recordul stabilit in Slovenia de la Ptujka Goriza(daca bine-mi aduc aminte, atunci cand m-am luat la intrecere cu prietenul si binefacatorul meu Mircea).
Urmatoarea pauza am facut-o la Hanul Bolesti de care ma leaga amintiri deosebite. Aici am luat o ciorba de burta si am fost lasat sa fac o baie gratuit in piscina complexului turistic.
De la Hateg am luat-o spre Calan iar aici la un strand cu apa termala am fost lasat sa fac baie gratis si un domn generos mi-a facut cinste o masa imbelsugata: 3 mici, cartofi pai si salata de varza. Aici m-am intalnit cu un bun prieten al meu, cu Horia care a venit sa pedalam impreuna spre Deva.
Apoi am plecat in oras sa ne cinstim, am ajuns si pe la un club de Karaoke unde am si cantat vreo 2 melodii bucurandu-ma de aplauze si succes.
M-a cazat la el, avand un spatios apartament ultracentral.
Ziua urmatoare am facut cu el o tura pana la Sacaramb, o catarare magnifica de vreo 9km de la Certeje. Aici se pare ca au fost imense zacaminte de aur exploatate din plin pe vremea Imperiului Habsburgic.
Ne-am distrat de minune, a fost superb iar la intoarcere intr-un sat am intalnit niste adolescente frumoase cu care am avut o discutie agreabila, iar Horia in generozitatea sa le-a oferit cate un suc. Apoi ne-a facut o reusita poza.


Ne-a prins noaptea pe traseu si am mers la Deva la Horia sa ne culcam.
Ziua urmatoare Horia m-a dus la un atelier de biciclete un patronul, domnul Martin a fost foarte entuziasmat sa ma intalneasca si sa ma cunoasca. Ne-am imprietenit, mi-a facut cinste, mi-a facut reglajele la bicicleta gratuit si la plecare mi-a dat si o modica sponsorizare intr-un moment cand aveam foarte putini bani in buzunar.
De aici am facut rost de baterii si pot sa va ofer din nou poze.
Multumesc mult lui Horia si lui Martin, oameni de super caracter din Deva!


Tot aici la terasa unde ne-am cinstit, de langa bike shop-ul lui Martin, am avut bucuria sa intalnesc alti 2 temerari cicloturisti, care sa ma scuze le-am cam uitat numele, caci am memoria scurta. Stiu ca baiatul din dreapta din poza urmatoare, pe nume Alin sau Andrei, a facut o tura naucitoare de 423km intr-o singura zi. Are deci un record personal de invidiat. Eu personal, "hodorog batran", cu 15 ani de cicloturism in spate nu am o asemenea performanta. Sa traiti baieti si tineti-o tot asa! Mi-a crescut inima vazandu-va, cunoscandu-va!


Apoi Horia si cicloturistul cu recordul fabulos m-au insotit vreo 10 km pana in localitatea Soimus unde am mers la un strand sa facem o baie si sa bem o bere. Chiar inainte de Soimus este un mare pod peste Mures.


In cele din urma a trebuit sa ne despartim. Ii multumesc mult acestui minunat prieten Horia cu care am facut ture memorabile si care m-a ajutat neconditionat in repetate randuri. Sa traiesti prieten drag, te astept la Paulis sa ne mai dregem cu un vinisor in cinstea prieteniei noastre!
Dupa ce am mai stat la un bar discutand cu niste batrani cumsecade, m-am pus la somn langa acest sat cam in decorul ce se poate vedea din poza urmatoare.


Pe la ora 5AM m-a vizitat o vulpe. Eu dormeam in sacul de dormit ca n-am mai avut chef sa-mi pun cortul. M-am trezit si am vazut vulpea langa mine. M-am bucurat mult si i-am aprins lumina de la lanterna drept in ochi. Bestia a inlemnit vreo 5 secunde apoi a taiat-o la sanatoasa.
Am continuat sa dorm pana pe la ora 9 apoi am pornit spre Brad dar pe un traseu mai interesant si mai pitoresc. Din localitatea Bejan am luat-o spre Baita sa mai am parte de ceva catarari si de peisaje superbe.
La Chiscadaga unde este o imensa fabrica de ciment, am oprit sa mananc ceva. Apoi am intrat intr-o zona superba. Langa localitatea Craciunesti am facut poze la niste flori frumoase.


Iata-ma pedaland printr-o zona cu sate traditionale deosebite si peisaje minunate.


Suntem in Muntii Metaliferi, o zona periferica a Muntilor Apuseni iar cateva sate de aici sunt de-a dreptul idilice. Ce poate fi mai frumos decat sa pedalezi fara griji intr-o astfel de zona pe un drum necirculat?


Aproape de Baita mai trec printr-un catun de o mare frumusete. Astfel de localitati nici nu mai conteaza ce nume au, conteaza ca inca exista aievea si nu sunt doar basme. Le-am uitat numele lor si nu ma mai uit pe harta sau googlearth sa vad cum se numesc. Conteaza ca le-am pastrat o vie amintire in sufletul si-n inima mea.
Aceasta este tara mea si neamul meu cel romanesc
Acolo eu sa mor asi vrea, acolo vreau eu sa traiesc!
Dar inainte oameni buni haideti sa pedalam, haideti sa visam la frumos si sa intalnim starea de beatitudine! Pe 2 roti va asigur ca se poate!


In drum spre Baita, frumusetea peisajelor imi produc o stare de mare fericire launtrica si incep sa cant. Binecuvantata sa fie aceasta tara!


Ajung si la Baita unde imi cumpar niste baterii noi si niste ciocolata. Aici gasesc o comuna prospera si falnica putin diferita de satele idilice prin care am trecut. Fac o pauza de masa in centru si savurez momentul.

Franz Liszt - Love Dream _ Mi-e un dor nespus de Ungaria

Tura mioritica cu Will - prin Oltenia (august 2011)

Aici se afla o adunatura de bolovani slefuiti de natura intr-un fel foarte original.


Doar un mare artist ar fi in stare sa inventeze aceste forme atat de banale dar in acelasi timp atat de profunde. Sa ne mai miram oare caci discipolul favorit al lui Rodin, marele nostru Brancusi s-a nascut in Oltenia, nu departe de aceste locuri?


In departare se profileaza la orizont Muntii Valcan, o adevarata vatra a unor mari chinovii monahale unde vietuiesc schimnici de o inalta finete sufleteasca si de o elevata aplecare spre cele duhovnicesti. Avem o tara atat de bogata, dar de ce oare nu stim sa o apreciam la certa sa valoare?


Pe traseul spre Ramnicu Valcea intalnesc si multe troite iar la un izvor sunt impresionat de un text de natura didactica si filocalica.


Drumul spre Valcea este pitoresc cu multe catarari domoale exact pe placul meu. Traficul nu este atat de intens deci cicloturismul este o placere. In satul Barzesti fac un popas la un local unde intalnesc oameni de treaba cu care pot purta o conversatie decenta. Ba chiar unul dintre convivi imi face cadou 2 reviste vechi care au niste articole interesante. Stau vreo 2 ore la taclale cu oamenii si le explic cum este cu cicloturismul si de ce sunt oameni care-l practica. Oamenii raman nedumeriti si mirati dar ma felicita pt. ceea ce fac.
Tot in acest sat la o fantana veche aflu o trista poveste de viata. Este vorba de un preot care a murit de tanar intr-un groaznic accident.


In continuare merg la Ocnele Mari sa ma relaxez caci in sfarsit nu mai sunt stresat sa pedalez la norma. Chiar in centru este o superba statuie in memoria eroilor.


Urmeaza cateva ore placute la strandul cu apa sarata unde ma simt de minune. Este unul dintre locurile cu apa cea mai sarata din Europa. Preturile sunt foarte bune, conditiile decente. Intrarea costa doar 6RON.


In acest lac nu ai cum sa te ineci, salinitatea sa fiind teribila. Dupa o baie si putin stat la o terasa echipamentul meu arata cam asa. Sarea s-a depus pe mine in mod haotic si artistic.


A fost o zi de relaxare interesanta iar seara am petrecut cu niste oameni minunati la un local pe care-l cunosteam inca din turele precedente. Aici m-au recunoscut oamenii si un domn m-a cinstit cu un gratar delicios iar o doamna a tot insistat sa ma cinsteasca cu o halba de bere. Si am tot ras, glumit si povestit pana tarziu in noapte. La plecare le-am facut o poza celor 2 promitandu-le ca o voi posta pe blogul meu si desigur promitindu-le ca voi reveni pe la ei.
Simpatici si de treaba acesti valceni.


Noaptea am dormit cu cortul intr-o zona de campare cu plata din apropiere. Ziua urmatoare pornesc spre Ramnicu Valcea. Aici sunt placut impresionat de felul in care acest oras isi continua drumul spre progres. Bisericile cu stilul lor brancovenesc inconfundabil dau un farmec aparte acestui centru urban care este cam tanar de fapt.


Traversez rapid orasul si ma hotarasc sa evit drumul european circulat dar si renumitele statiuni de pe Valea Oltului: Calimanesti si Caciulata si o iau spre Jiblea beneficiind de liniste si de peisaje frumoase pt. vreo 15km. Drumul merge pe langa Olt, pe cealalta parte a raului fiind statiunile mentionate iar in fata mea si lateral dreapta se inalta masivul Cozia.


Din pacate pt. mine restaurantul pe care-l frecventam in aceasta zona pe vremea cand eram student la Sibiu si faceam multe ture, s-a desfintat, a devenit o ruina. Asadar ma vad nevoit cand ma apuca foamea sa scot din bagaj niste carnat si o franzela. Sunt langa o padure si sunt oripilat sa fiu atacat de o catea slaba si jigarita care avea 3 catelasi micuti. Aici sunt socat de sentimentul mistuitor pe care ti-l poate oferi suferinta unor entitati nevinovate de pe acest pamant. Zdrobit de remuscare le dau toata mancarea lor avand grija sa le-o impart in mod egal. Mie personal mi-a pierit foamea si aveam un mare sentiment de multumire ca pot face ceva bun pe pamant.


In curand ajung la drumul european unde traficul este de cosmar. In departare pe celalat mal al Oltului zaresc manastirea Turnu de care ma leaga amintiri deosebite din perioada studentiei mele.


Acest drum este unul dintre cele mai vechi si mai circulate din Balcani si a fost construit in anii de teroare, groaza si durere cand stramosii nostri dacii cadeau secerati de teribilele legiuni romane. Romanii au numit acest drum exact ca pe bunica mea din Brasov care la 87 de ani o duce bine si ma tot mustra de vreo 15 ani sa ma las de "ciclovagabondaj". Sa traiesti mamaie, hei bine nu ma las si pace! Sa traiasca si acest drum care astazi este o importanta artera de circulatie, bine turisticizata.
Aceasta poza o dedic mamaiei mele Carolina! De fiecare data cand merg pe acest traseu ma gandesc la ea si aprind o lumanare la Cozia in amintirea celor vii si celor morti din familia mea.


Peisajele sunt deosebite pe aici: in stanga stanca, in dreapta batranul Olt iar pe malul opus incep Muntii Cozia.


Oltul este destul de larg pe aici cam cat fluviul Sena la Paris iar in departare pot sa zaresc si antena de pe varful inalt de 1668m al superbului munte.


Pacat caci aceasta ruta atat de frumoasa a devenit atat de circulata si de periculoasa. Uneori ca biciclist, ai senzatia ca intra tirul in tine si nu prea ai unde sa scapi. Dar e o provocare pt. cei dependenti de adrenalina.


Totusi peisajele de vis te rasplatesc din plin. Aceasta portiune intre Caciulata si Brezoi este cea mai frumoasa de pe Valea Oltului si rar mi-a fost dat sa vad in Europa asa frumuseti.


Imi vad de drum prudent, injurand tirurile ce trec vejelios pe langa mine si admir peisajele. Oricat de frumoasa ar fi zona sincer nu o recomand cicloturistilor decat celor curajosi si putin nebuni.


Pe traseu ma mai opresc la un restaurant unde servesc un meniul zilei. La doar 15RON mananc o ciorba de burta si un gratarel cu cartofi pai si salata de varza. Apoi in timp ce beau ceva am parte sa vad un individ in etate care mergea pe jos pana la Fagaras. Acesta primeste gratuit de la patronul acestui restaurant 4 mici si o bere.
In continuare iar am parte de peisaje naucitoare.

Florica Zaha - Steaua mea cea norocoasa