Este o zi perfecta pt. cicloturism. Nu ne ramane decat sa ne bucuram de decorul natural deosebit.
Suntem pe acoperisul Parangului si avem o larga panorama asupra muntilor din imprejurime.
In saua Stefanu intalnim puzderie de oameni veniti cu masinile sa inaugureze Transalpina.
Ajunsi in acest punct de belvedere populat intens de turisti stam putin sa admiram panorama. Vedem si un mic lac glaciar.
Urmeaza apoi vreo 2 km de coborare iar apoi din nou urcare spre pasul Urdele.
Chiar aproape de pas drumul de jos serpuieste in forma initialei numelui meu de familie. Este superb.
Cand ajungem sus in pas iar intalnim multi oameni iar Will este interpelat de un roman in timp ce eu mai fac o poza spre saua Stefanu.
Iata-ne in sfarsit in Oltenia! Vizibilitatea este excelenta si putem vedea pana la 100km distanta. Suntem la 2145m la cel mai inalt pas modernizat din Carpati si din intreaga Peninsula Balcanica.
Peisajul este absolut minunat.
Will este impresionat dar spre surprinderea mea vazand ca este ora 17: 30 incepe sa bombane ca nu va ajunge la Istanbul din cauza mea. Acest mare "erou" din indepartata Anglie pe stralucitorul sau "magar de sarma" ultralight Specialized se pare ca regreta ca tanarul Carpaticus, l-a dus sa cunoasca maretia Carpatilor si sa faca cel mai inalt pas din Peninsula Balcanica. I-am explicat eu insa caci daca se crede Super Cycling Man e obligator in fisa postului sa faca aceasta catarare in drumul sau spre glorie si englezul imi va fi recunoscator candva ca l-am dus pe aceste meleaguri de un farmec unic.
Si urmeaza o coborare in viteza, fiecare secunda conteaza pentru britanic. In cateva minute coboram serpentinele spre Ranca, traversam repede statiunea si abia apuc sa ma mai opresc 2 secunde sa fac o poza dupa catararea de la iesire din Ranca spre Novaci.
Urmeaza cea mai tare coborare din intreaga Peninsula Balcanica. Dupa discutia aprinsa din pasul Urdele ma asteptam ca Will sa se descotoroseasca de mine oricand, astfel ca m-am mirat cand am vazut ca ma astepta in Novaci. Pe coborare n-am avut cum sa ma tin dupa englez.
In Novaci am mancat de la o alimentara ceva la repezeala apoi am pedalat in ritm violent pe un traseu plin de catarari de m-a rupt Will.
Dupa 30km Will decide sa ne oprim la Horezu caci nu vrea sa pedalam pe noapte. Aici stam la un camping. Aici descopar si niste pietre uriase frumos slefuite.
Dupa ce ne instalam corturile mergem la un restaurant sa mancam o tochitura cu mamaliguta. Apoi Will ma oripileaza cu o discutie despre bani, de ma apuca o durere de masea si ma retrag la cort lasand englezul sa-si scrie memoriile in tihna.
Cu greu apuc sa dorm iar dimineata la ora 8 englezul isi ia "la revedere" de la mine zicandu-mi ca azi va pedala 220km pana la Bucuresti si-mi multumeste pt. servicile oferite. Ii multumesc si eu, ii urez drum bun, ii strang mana si Dumnezeu cu mila! Adio Will! Desi stie ca sunt lefter si la 400km de casa, ma abandoneaza asa cu sange rece fara sa ma intrebe daca n-am nevoie de un ban.
Sincer acum incep sa ma mir puternic de aceasta curioasa personalitate a englezului. De unde o fi gasit Will atata generozitate in el sa-mi cumpere o bicicleta cu 3 zile in urma? Dar nebanuite sunt caile Domnului.
Acest englez nu este decat un Don Quijote modern in cautarea Dulcineei, iar eu am jucat rolul de aghiotantul sau Sancho Panza pt. 3 zile jumatate.
Bine ca m-am scapat de englez. Dar ii voi pastra o frumoasa amintire.
Acum e acum sarmane Carpaticus. Ne-o fi parasit oare Steaua Norocului? Cum ajungem pana acasa fara un ban? Sa trebuiasca oare sa-mi vand noua bicicleta? Oh, nu, asta nu, mai bine devin boschetar!
Imi impachetez calabalacul si ma deplasez in centrul orasului sa caut un bancomat. Trebuia sa am niste bani in cont de pe ultima mea traducere, dar inca nu stiam daca banii mi-au fost virati in cont.
Dar se pare ca am mare noroc si gasesc in cont suma de 190RON astfel ca nu ajung boschetar ba chiar am sa ma cinstesc, sa sarbatoresc ca am scapat de domnul Will.
Merg sa vizitez orasul si admir o biserica veche superbe.
In fata bisericii este o superba gradina de flori si vad si bustul marelui politician din perioada interbelica I. G. Duca.
La iesire din localitate sunt impresionat de o cladire din lemn in forma de butoi. Zona este realmente superba,Horezu este un oras in plina dezvoltare iar ceramica de aici este cunoscuta in toata lumea.
Ceramica de Horezu ramane o mare bogatie de necontestat al acestei zone.
Dealurile subcarpatice adauga valoare in plus acestor tinuturi.
Langa comuna Costesti gasesc Muzeul Trovantilor - niste formatiuni stancoase unice in Europa.
Aici gasesc si un loc de popas bine intretinut si in acest original decor, ma odihnesc si-mi iau micul dejun. In sfarsit nu ma mai fugareste nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu