Expeditie in Dolomiti pe 2 roti - super aventura din 2007

Regiunea Friuli – Venezia – Giulia in zona Udine m-a cam oripilat pt ca era mult prea industrializata. Dar incepand cu localitatea Gemona del Friuli am intrat in sfarsit in zona montana iar peisajul a devenit incantator. Localitatea Carnia mi-a placut in mod special, era un mic burg medieval inconjurat de ziduri groase la poalele Alpilor. Deasemenea mi-au placut mult localitatile Tolmezzo si Villa Santina unde am vazut o superba biserica. Inspre Ampezzo am avut de urcat primul pas in Alpi Italieni: Cima Corso (un pas usor de doar 900m altitudine). Aproape de varful pasului era un tunel de cateva sute de metri neiluminat si am vazut o placuta comemorativa care zicea ca in aceste locuri au avut lupte crancene in timpul celui de-al doilea razboi mondial soldate cu mii de morti. In statiune Forni di Sopra m-am oprit vreo 3 ore caci a inceput sa ploua. Aici am descoperit o bere excelenta Birra Moretti care urma sa o savurez in toata calatoria mea prin Italia.


De aici am avut de urcat un pas interesant Passo Mauria (1298m) apoi am coborat in Lozzo di Cadore. In localitatea Pieve di Cadore am constatat cu bucurie ca aici s-a nascut marele pictor al Renasterii Tizian si am putut sa-i vad casa memoriala, un impunator palat cu un balcon in stil venetian ca cel al Jiulitei din Verona. Cu siguranta Italia, mai ales cea de nord este un muzeu in aer liber. In fiecare localitate gasesti cel putin cateva cladiri de interes turistic, istoric sau muzeal.


Apoi mi-am permis nesimtirea sa ma pun cu cortul langa o baza militara nu departe de un hotel aproape de centrul localitatii dar intr-o zona plina de balarii. Am avut noroc, nu m-a reclamat nici un italian, nu m-a umflat nici un carabinier si am dormit bine dupa ce am baut 2 beri Moretti, visand la perioada lui Shakespeare si Titian. Ce pacat ca pe vremea lor nu erau biciclete dar indivizii de teapa mea cu dor de duca foloseau caii in acele vremuri apuse pt lungi calatorii initiatice.


Ziua urmatoare am parasit drumul principal care ducea spre celebra statiune Cortina d’Ampezzo si am luat-o la stanga spre Parcul National Dolomiti Bellunesi.
Aveam sa descopar o zona trationala fascinanta cu niste peisaje impunatoare si sate ale caror case trainice aveau picturi murale deosebite. Satul Cibiana mi-a placut cel mai mult, apoi am ajuns in pasul Cibiana (1536m).


Apoi a urmat pasul Duran(1605m) care avea o panta de pana la 18%. Ultimele 2 pasuri sunt pe lista BIG. In urmatoarea localitate Agordo am admirat mult niste cladiri vechi si un muzeu.



Apoi a urmat un nou pas: Forcella Aurine (1299m) iar in varf la motelul Aurine am avut surpriza sa intalnesc o tanara romanca din Cluj care lucra acolo si care mi-a rezolvat o cazare gratuita la motel, in plus mi-a facut cunostiinta cu patronul, un italian simpatico care mi-a facut cinste si o masa somptuoasa: niste vanat cu cartofi nature si o salata delicioasa iar la desert o felie de tort excelenta si un recipient de 1l de vin bun. M-a lasat sa vorbesc acasa 5min la telefonul motelului. Oameni minunati. Am avut parte de o seara pe cinste, discutand si band cu niste comeseni italieni care aveau expresia obsesiva : “Fetele romane sunt bune rau de…! Ei ziceau: Le fanciulle sau ragazze de la Romania sonno molto bonne a bastonare! Eu raspundeam afirmativ, zicand "e vero" dar eram cam intrigat de acesti libidinosi italieni. Dar trebuie sa recunoastem ca multe romance frumoase s-au scos din foame si au dat de prosperitate combinandu-se cu italieni.
In localitatea Gosaldo, m-am adapostit de ploaie la o berica. Apoi a urmat un nou pas: passo di Cereda (1369m) cu pante de pana la 15%.

Pe traseu m-a prins din nou ploaia si vazand o banca acoperita langa drum m-am oprit sa ma adpostesc. In curand a venit un italian care m-a invitat la el acasa, auzind de unde vin. Acasa mi-a intins o masa bogata cu toate bunatatile: prosciuto, branzeturi, masline, specialitati de peste etc si dupa ce am infulecat am stat la discutie cu tot familionul sorbind niste beri caci am refuzat cognac-ul oferit ca am zis ca sunt sportiv sa am pardon.
Fata stimabilului era o italiaca robusta, putin cam plinuta, bruneta dar destul de atragatoare. Era volubila, oachesa si poliglota. Am discutat cu ea in 4 limbi: engleza, franceza, spaniola si italiana. Era cat pe ce sa o imbarlig si sa ma insor dar in cele din urma fata a zis ca desi imi admira curajul si apreciaza ce fac si ca e atrasa de aventurieri, totusi ea isi doreste un "muchacio/guy" cu piciorele pe pamant, mai pragmatic si cu o situatie stabila financiar. Vai ce faina a fost aceasta intalnire cu familia asta autentica de italieni. Dupa cateva ore a venit vremea sa plec. I-am promis ca voi reveni sa le fac o vizita peste cativa ani si am facut schimb de adrese si i-am rugat sa vina in Romania in vacanta pe viitor. Cu siguranta ne vom revedea. La despartire mi-a facut si un pachet plin de bunatati sa am pentru drum. La ei am mancat cea mai delicioasa prosciuto din viata mea.
In continuare aveam sa fac una dintre cele mai lungi catarari din tur: passo Rolle (1986m), 20 de km de urcare. A inceput sa ploua mocaneste sau mai bine zis "dolomiteste": caci eram in Dolomitii Bellunezi.
Sincer in Dolomiti, ploua apropae in fiecare zi, cel putin 30min sau 1 ora. In fiecare zi m-a plouat mai mult sau mai putin in Dolomiti. Astfel ca am pedalat cateva ore pe ploaie. Mi-am pus o punga in cap si am continuat sa pedalez. Nu aveam pelerina dar cel mai nasol era ca mi s-au udat sosetele si eram in slapi deci cateva ore am pedalat cu piciorele ude iar temperatura era destul de scazuta.
Pedalez pe ploaie spre pasul Rolle



Pana la urma am ajuns in statiunea San Martiono di Castrozza. Aici am stat pe o banca acoperita langa un magazin de suveniruri, am stat cateva ore timp in care ploua non-stop.Mi-au placut mult gnomii din acel magazin de suveniruri. Noroc ca in bagaje aveam si niste beri la doza astfel ca timpul s-a scurs mai usor.
gnomii de la San Martino di Castrozza


Abia pe la ora 20 ploaia s-a oprit iar eu m-am decis sa urca pasul Rolle, mai erau 9 km de serpentine. Erau 12 grade Celsius. La iesire din celebra statiune pe unde a trecut Giro d'Italia de multe ori am vazut un superb mural infatisandu-l pe maretul rege din antichitate Hanibal care in urma cu peste 22 secole a trecut Alpii cu armata sa si cu elefantii in drumul sau spre Roma.
Mural cu Hanibal pe o vila



Pe la ora 21 am ajuns in pas, erau doar 9 grade Celsius , aveam sa ma lupt cu o ceata deasa pe coborare. Dupa cativa km am observat ca la dreapta este drumul spre un nou pas. Desi se insera m-am decis sa incerc sa fac si acest pas. Dupa ce am urcat vreo 2 km strajuit de paduri infricosate, la circa 100m in stanga mea prin padure am vazuit o haita de patrupede negre care alergau vioi prin padure. Inima mi-a inghetat pe loc: erau lupi. Am avut prezenta de spirit care mi-a salvat viata de a intoarce bicicleta instantaneu si de a cobora in viteza maxima cei 2km urcati. Carosabilul era umed, aveam o adrenalina incredibila dublata de teama exacerbate ca voi fi sfasiat de fiarele mortii, mintea mea imi amplifica spaima in imagini lugubre.
Dar se pare ca am avut zile de la Dumnezeu sa pot reveni sa va povestesc prin ce-am trecut. Dupa 1 min in care coborasem 1km mi-am dat seama ca am supravietuit, lupii nu m-au urmarit. Am realizat ca am avut noroc ca era coborare, panta de 10%, altfel probabil ca tocmai in inima Dolomitilor astazi mai era o cruce , crucea unui aventurier – erou de origine romana, crucea mea. Dumnezeu fie laudat ca m-a salvat! Pe coborare, am mai avut un moment de grea incercare, soseaua fiind uda, intr-o curba, avand prea mare viteza nu am reusit sa opresc ciclobolidul la timp si am iesit in décor pe petris, apoi pe iarba, am franat la greu si m-am oprit la 30 cm de un stalp imens de ciment. Era sa ma ciocnesc de acel stalp deci, ma pastea o moarte mai violenta. Mi-am facut iar cruce multumind Cerului si am continuat inspaimantat pe noapte sa-mi caut loc de campare, locul salvarii si al meditatiei asupra existentei umane pe acest pamant.
Spre norocul meu la doar 1km am ajuns la o vila care era a paznicului acestei arii protejate din Dolomiti. Aici am facut o ilegalitate, deoarece nu era nimeni in aceea cladire, mi-am permis sa-mi montez cortul pe un gazon in fata vilei. M-am bagat la somn si dupa rugaciunea de seara de multumire am adormit tot cu o oaresice spaima in suflet sa nu vina lupii sa ma haleasca. Pe la 3-4 dimineata s-au auzit zgomote, era ranger-ul parcului insotit de niste prieteni se intorceau la vila. Se pare ca erau cam bauti, era sambata seara si probabil se intorceau de la o petrecere caci urlau cam tare si se simtea ca sunt veseli si cu mare chef. Insa nimeni nu m-a deranjat. Pe la ora 9 dimineata m-a trezit ranger-ul si m-a legitimat. I-am povestit cele patimite si ca n-am 100euro pe zi sa-mi permit sa platesc cea mai ieftina cazare care este de 50 euro in Dolomiti pe noapte. Mi-a zis ca amenda ar fi de 150 euro pt fapta mea, dar i-a fost mila de mine si m-a lasat sa plec in treaba mea fara sa-mi ia nici un ban.
Apoi m-am dus la o capela din apropiere unde m-am rugat la Sfanta Maria in fata unei statui de lemn. Vremea se schimbase ca prin farmec, era o zi senina cu soare stralucitior.
Statuia sfintei Maria unde m-am rugat dupa o zi in care era sa o mierlesc



Aveam sa urc paso Valles (2032m), pasul unde era sa o patesc ziua trecuta. Peisajul era pur si simplu de vis. Flora tipica zonei alpine: conifere pana pe la 1600-1800m apoi jnepeni pana in varf. In zona de varf am ajuns in gol alpin si am intalnit si o moderna Fromagerie (Caserie). La cabana din varf am fost intampinat de un frumos caine San Bernard cu care m-am jucat.
San Bernard-ul de la pasul Vales



A urmat coborarea spre localitatea Falcade. De aici se vedea la vreo 15 km distanta varful Marmolada(3342m), cel mai inalt varf din intregul lant al Dolomitilor. Apoi am urcat pasul San Pellegrino (1918m). Pe traseu am fost intrecut de cativa rutieri care m-au incurajat. In varful pasului erau multe cabane, o bisericuta, multi turisti printe care destui ciclisti. Acolo am stat de vorba cu un rutier italian despre aventura mea iar apoi am coborat spre statiunea turistica Moena.
In pasul San Pellegrino


De aici am intrat in inima Dolomitilor, o zona de o frumusete inefabila, un adevarat paradis terestru alpin. Cuvintele nu pot exprima farmecul aparte al acestui colt de paradis teluric. Vremea era superba, pedalam si plangeam de fericire, traind un adevarat orgasm mistic. Langa localitatea Vigo di Fassa m-am oprit langa un rau sa-mi pun hainele la uscat si sa savurez o bere.


Apoi am ajuns in Canazei, una dintre cele mai renumite statiuni din Alpi. Aici misunau turisti de toate nationalitatile. Unele pensiuni si hoteluri aveau picturi exterioare ca si bisericile noatre din Bucovina, doar ca tematicile picturale erau de factura mult mai cotidiana, mai lumeasca.
Mural pe o pensiune in Canazei


De aici incepe probabil bucla alpina cea mai spectaculoasa din intregul lant alpin. Pe o distanta de doar 50km se pot face 4 pasuri importante de o frumusete feerica.
Fascinat am pedalat spre primul pas: passo Sella(2240m). Ma gandeam la mentorul meu Marco Pantani care a fost si el fascinat de zona aceasta si a repurtat victorii deosebite in falnicii Dolomiti.
Am ajuns in pasul Sella


Spre pasul Gardena(2121m) m-a prins la un moment dat o ploaie cu grindina, noroc ca a tinut putin. Am inghetat tot dar am continuat sa pedalez pana in varf unde m-am schimbat. Acolo am intalnit un mare grup de motociclisti.
Pasul Gardena



Mi-a placut mult coborarea in serpentine spre statiunea Corvara, asemanatoare cu coborarea de la Balea Lac spre Balea Cascada. La un moment dat m-am oprit la un restaurant cu o panorama fascinanta asupra unui perete vertical de stanca pe unde curgea si o cascada. Am comandat o bere la halba mica. Mi s-a adus un paharel de 200ml de bere care costa 2 euro. Deci cam scump in Dolomiti. Mai tarziu am aflat ca ospatarita era din republica Moldova. Am avut o agreabila discutie si mi-a rezolvat un pranz gratuity discutand cu patroana. Astfel ca am macat o specialitate de peste delicioasa intr-un mediu natural de vis.
peisajul Dolomitilor de la restaurantul unde am mancat


Dupa Corvara care era o statiune de fite, m-am dus inca cativa km si m-am pus cu cortul pe o pasune de vite, comitind din nou o ilegalitate, era teren privat iar in dolomite camparea ilegala este interzisa cu desavarsire. Asta e voi merge la hotel cand sponsorii vor fi mai generosi, mi-am zis si am adormit fericit dupa ce imi dadusem recordul la pasuri realizate intr-o singura zi ( 4 pasuri importante intr-o zi).
In dimineata zilei urmatoare la ora 7 eram deja pe bicicleta ca nu vream sa risc sa ma trezesc umflat de carabinieri cu camparea mea ilicita in inima Dolomitilor. In mai putin de o ora eram deja in pasul Campolongo (1875m).
poza din pasul Campolongo


A urmat coborarea spre statiunea Arabba unde nu am gasit nici un supermarket sa ma aprovizionez, astfel ca am inceput urcarea spre celebrul pas Pordoi pe stomacul gol. Dupa cativa km organismul meu a inceput sa se resimta, simteam o acuta nevoie de ceva dulce, caci nici ziua precedenta desi a fost istovitoare uitasem sa-mi cumpar ceva dulce. Pana la urma a trebuit sa ma multumesc cu niste grisine si niste salam ce mai aveam in bagaje. Ajuns in pasul Pordoi(2239m), mi-am indeplinit un mare vis si fascinat de peisajul coplesitor, in fata statui marelui Fausto Coppi (il campionissimo) mentorul lui Marco Pantani, am jurat sa-mi aduc si eu contributia la dezvoltarea sportului pe 2 roti din Romania.
amicul meu Gabor Kreicsi in pasul Pordoi


A urmat coborarea spre Canazei unde tocmai avea loc o festivitate religioasa cu o parada stradala. Aici am fost surprins de mentalitatea italienilor fata de miscare si viata in general, vazand un batran gras, bolnav si plin de varice hidoasa pe ambele picioare dar care pedala alene pe un MTB in echipament scurt cu varicea la vedere. In gandul meu l-am felicitat pe acest domn care e constient ca pedalatul inseamna prelungirea vietii si sporirea calitatii vietii indiferent de vicisitudinile existentiale.
Urmeaza o noua catarare: passo di Costalunga (1753m) dupa ce in Canazei am dat 28 euro pe niste bunatati de la un supermarket. Pe aceasta coborare am avut bucuria sa intalnesc cel mai superb lac din viata mea: lago di Carezza, pe care l-am admirat aprope o ora fascinate de peisaj.
Lacul Carezza


In drum spre Bolzano mai ocolesc putin sa fac inca un pas salbatic in Dolomiti: passo di Lavaze (1805m). Pe aceasta catarare la un moment dat cad de oboseala, datorita bicicletei de proasta calitate dar si a zilelor precedente epuizante. Astfel ca ma odihnesc intins pe izopren cam 30 min undeva pe o pajiste la marginea drumului.
Cad lat de oboseala urcand pasul Lavaze


In varful pasului ma opresc la o cabana sa savurez o prajitura si discut cu niste turisti impresionati de tura mea.
Apoi am coborarea spre localitatea Cavalese unde zaresc o biserica superba si multe cladiri impunatoare. De aici mai am de urcat un pas minor inainte de a cobora peste 1000m diferenta de nivel spre comuna Ora. Peisaj de vis, multe serpentine, panta accentuate, o reala placere aceasta coborare. La cativa km inainte de localitate ma pun cu cortul din nou pe un teren privat destinat unor capre, terenul era ingradit iar pe usa de la intrare era un afis care ma notifica sa nu intru ca risc sa ma calce turma de capre cu tapul in frunte. Cu toate acestea am dormit bine, fara nici un incident iar clima s-a schimbat, temperatura crescand cu cel putin 10 grade. Se simtea clar ca am parasit zona alpina si eram nu departe de clima mediteraneana. Drumul pana la Bolzano este destul de circulat si trec si printr-un tunel. La iesire din Bolzano intru fara sa vreau pe autostrada si trec printr-un tunel unde sunt asurzit de zgomotul masinilor. In varful unui deal era o cetate medievala.
Cetate medievala langa Bolzano


Dupa cativa km la o benzinarie sunt atentionat de un sofer ca n-am ce cauta pe drumul asta ca amenda este de 150euro daca ma prind carabinierii si-mi indica sa o iau printr-o livada, unde la un moment dat sunt nevoit sa sar un gard si sa arunc bicicleta peste gard dupa ce am aruncat bagajele mai inainte. Pana la urma reusesc sa ajung la Appiano, de unde incepe o urcare de cam 1200m diferenta de nivel spre pasul Mendola (1363m). Peisajul este spectaculos in dreapta stanca abrupta iar in stanga prapastie cu panorama asupra multor localitati si a unui lac. Pe traseu ma trezesc ca mi se strica ceva la bicicleta, caci dintr-o data facea un zgomot ciudat. Apoi la o pauza, intins la marginea unei paduri natura imi face cadou un ou gol si cu fundita. Rad copios si imortalizez clipa.
eternul ou recompensa naturii pt efortul depus

Sa nu o uitam pe Anda Calugareanu - sensibila artista si inconfundabila

Dubla traversare a muntilor zarandului in 3 X 2010

Pe 3 octombrie dimineata pornim pe la ora 9 pe o vreme excelenta, cer senin si soare. Facem primul popas la doar 2 km la Tebea, panteon sfant al neamului romanesc, locul unde-si doarme somnul cel de veci marele crai al motilor Avram Iancu alaturi de alti eroi de frunte cum ar fi: Simion Groza si Ioan Buteanu. Aici pastram un moment de reculegere si facem poze, mandrii ca suntem romani si ca am avut astfel de inaintasi.





Apoi facem o pauza sa bem un capuccino si Liviu mananca niste ciocolati. In continuare incepem sa pedalam si trecem prin localitatea Baia de Cris unde a murit Avram Iancu la 10 septembrie 1872. La bifurcatia drumului spre Vata de Jos unde trebuia sa ne despartim, ma hotaresc sa-mi prelungesc si eu turul si cu inca 2 traversari a Muntilor Zarandului astfel ca merg cu Liviu, iar Liviu imi da bonus o baie la complexul balnear de la Vata de Jos, unde 30 min de baie intr-un bazin cu apa termala costa 15RON de persoana, dar conditiile sunt excelente. Pacat ca trebuie sa impartim micul bazin si cu o cucoana care vorbeste cu un angajat doar despre morti si raniti, stricandu-mi ziua, eu care am venit acolo sa ma relaxez. Apoi mergem la un restaurant si eu mananc o pizza iar Liviu o ciorba de pui a la grec. Si iata-ne din nou pe biciclete.



Trecem printr-o zona tot mai pitoreasca, trecem prin satul Vata de Sus, apoi se termina drumul modernizat si intram pe un drum forestier. Satul Cazanesti ne uimeste cu biserica de lemn monument istoric, iar la cativa km mai incolo incepe un drum anevoios cu multe serpentine dar ideal pt MTB. Pedalam cativa km pana ajungem in zona de culme iar dupa cativa km intram in judetul Arad. Prima casa din judetul Arad m-a surprins mult fiind o casuta taraneasca autentica dar vopsita in exterior cu tot felul de desene interesante si citate in Latina. O casa de poveste intr-un décor admirabil.




Cativa km coboram pe un drum execrabil plin de bolovani pana ajungem in satul Obarsia unde observam multe case pictate cu personaje din desenele animate. In continuare trecem prin sate traditionale unde intalnim si biserici de lemn. Dupa vreo 20 km intram in drumul European E68. Aici facem pauza sa mancam la un restaurant niste virsli si sa bem o bere. Apoi constatand ca e cam tarziu si mai avem fiecare aproximativ 90 km pana acasa, plecam si pedalam intr-un ritm alert. Liviu tine trena si baga tare. Astfel ca 14 km pana la Savarsin trec foarte repede. Aici trebuie san e despartim, Liviu o ia spre Faget iar eu continui pe European pana la Barzava.

Pedalez puternic cei 24 km pana la Barzava caci sunt in criza de timp. Ajung la Barzava pe la ora 18:30, deci mai am doar o ora de pedalat pe zi si am de trecut muntii Zarandului din nou pe un forestier pe care nu l-am mai facut de multi ani. De aici incepe o catarare puternica cu pante de pana la 15-18% pe drum prost cu pietris. In varful dealului intr-un loc superb unde se vedea Valea Muresului si comuna Barzava ma trezesc cu o turma de oi si sar 2 caini ciobanesti pe mine. Le arunc o felie de paine pe care mi-am pus-o in buzunarul de la spate in prealabil in caz de primejdie. Astfel ca scap de caini fara probleme. Continui drumul, trec pe langa o stana unde ma mai latra alt caine si intru in padure, panta e abrupta, ideala pt antrenament iar soarele apune in departarte.

Se face tot mai intuneric mai ales ca intru intr-o padure deasa. La un moment dat ma trezesc ca sare o dihanie zburatoare din stanga si trece la cativa metri deasupra mea: era o bufnita imensa care s-a asezat in varful unui ciot de copac la vreo 10 metri de mine, astfel c-am putut-o admira in toata splendoare sa. Traseul este foarte salbatic si pe masura ce se lasa seara devine tot mai inspaimantator. Mai cobor o panta pana in apropiere de un salas, apoi urc la greu din nou, si in curand ma speriii din nou, de data asta un motociclist apare dupa o curba, fara faruri si silentios, astfel ca sunt la un pas de a fi calcat de acest motor ce m-a bagat in groaza. Apoi urmeaza o coborare prin padure de cativa km. Ultimii 12 km pana la Taut ii fac pe noapte, pe langa paduri infricosate pline de mistreti si lupi. Adrenalina mea creste astfel ca nici macar nu-mi iau inca o haina pe mine, desi eram imbracat cu o singura vesta de ciclist si era tot mai frig , degetele de la maini incepeau sa-mi inghete.




Cu chiu cu vai ajung totusi la Taut unde ma duc la un bar si iau un snacks si beau cateva beri Ursus de bucurie ca am invins toate dificultatile si ca am ajuns teafar aprope de casa.

Aici am placerea sa intalnesc un domn pe la 60 de ani , mare montaniard si bun cunoscator al tarii noastre si mai ales al muntilor Carpati, astfel ca ma parte de o seara agreabila discutand despre aventurile noastre in munti.

Apoi pedalez ultimii 25 km pe noapte fara luna admirand fericit stelele. Ajung acasa pe la ora 1: 30 AM rupt de oboseala si de fascinatie dupa o noua tura de vis.

In incheiere vreau sa-i multumesc din nou lui Liviu care este initiatorul acestei ture autumnale din Apuseni.

Liviule- confrate intru pasiune ai fost din nou la inaltime! Sa traiesti si sa ne revedem sanatosi la urmatoarea tura!

Madalina Manole - un inger pe care nu-l voi uita toata viata

Traversarea Apusenilor 2 X 2010

Ziua urmatoare pornim la ora 9. Este cam frig, temperature de cateva grade. Ne oprim la Baita la un magazine sa luam ceva pt. micul dejun caci din pacate la ora asta la singurul restaurant nu gasim nimic de mancare. Apoi incepem sa urcam, de la iesire din localitate incep serpentinele. care au 13,5 km de ascensiune cu panta de pana la 11% pana ajungem in zona de drum de culme care tine 2,5 km pana la statiunea de ski de la Vartop situata la 1140m. Zona este in plina dezvoltare, in fiecare an apare o noua pensiune, restaurant sau ce sa mai vorbim de casele de vacanta.





Pe aceasta catarare ne-am mai incalzit desi temperature tindea spre 0 grade mai ales in varful pasului unde santem nevoiti sa mai luam un rand de haine inaintea coborari. Ma bucurat mult faptul ca Liviu e din ce in ce mai bun pe catarare, a facut un mare progress anul acesta, realizand deja nu mai putin de 19 ture. Foarte ambitios baiat, mai rar asa ceva. Astfel ca nu a trebuit sa astept prea mult dupa el pe aceasta catarare dificila pe care am facut-o in regim termic de iarna.





Pacat ca era cam inorat afara astfel ca pozele noastre n-au iesit prea bine, dar bine totusi ca n-a plouat macar. Dupa 1,5km de coborare in care ne ingheata mainile, trecem intre timp si pe langa izvoarele Ariesului si intram in imparatia coniferelor vesnic verzi, ajungem la pensiunea Vraja Muntelui (una dintre cele mai luxoase, scumpe dar si atragatoare din muntii Apuseni). Aici Liviu comanda 5 mici si cartofi prajiti iar eu o ciorba de burta si bem cate 2 beri Ursus (mersi Liviu de cinstire, nota de plata a fost 50 RON iar Liviu m-a cinstit cu berea).





Aici ne incalzim iar apoi pe cai, urmeaza o coborare superba pe panta de 7% pana in centrul comunei Arieseni. Pe traseu intalnim multe pensiuni, drumul este impecabil, paraul tot mai puternic si mai inspumat in dreapta drumului, padurea deasa de conifere, ideal pt cicloturism. In continuare trecem prin comuna Garda de Jos, chiar la intrare in aceasta localitate ne intampina o stanca imensa langa Valea Ariesului.





In centrul comunei ne bucuram de prezenta unei biserici de lemn monument istoric din 1786, deci contemporana cu Horea, Closca si Crisan. Tot de aici porneste drumul spre pestera unde se afla ghetarul situate la cea mai joasa altitudine din lume. Va invit, sa-l vizitati pana nu se topeste. Mai aveti vreo 100 ani la dispozitie. Apoi in continuare trecand printr-o zona cu peisaje de vis, am ajuns in comuna Scarisoara, cea mai lunga de pe intreaga vale a Ariesului. Aici la intrare este o colonie de tigani, dar foarte pasnici, niste copilasi ne fac cu mana cu mult entuziasm. Pana spre Albac, traversam poate cel mai pitoresc tronson de pe intreaga vale. Raul e tot mai larg, apa limpede, zona de chei impunatoare pe stanga si raul tot mai semet si energic, pe dreapta.





Pana la Campeni, mai trecem prin comuna Vadu Motilor si mai urcam o panta de 7% ce are un 1 km lungime. Aici ne oprim sa mai mancam la restaurantul Popasul Iancului: de data asta Liviu manaca o ciorba iar eu mititei si stingem cu bere. Pana la Abrud trecem prin localitatea unde s-a nascut Closca, pe partea stanga a drumului putem vedea si casuta de lemn complet refacuta a marelui martir de la 1785.

De la Abrud mai avem inca 41 km pana in Brad. Pe traseu exact intre judetele Alba si Hunedoara ajungem la pasul Buces-Vulcan (715m altitudine) Aici se afla un masiv calcaros ideal pt. alpinism si tot de aici avem 8 km de serpentine pana in localitatea Buces. In apropiere de Mihaileni, avem neplacerea sa intalnim 3 tigani in mijlocul drumului, unul dintre ei era beat si a urlat dupa noi si a aruncat cu o sticla de bere goala dupa Liviu, sticla spargandu-se de sosea la cativa metri in spatele lui Liviu.





Eu am accelerat tare de spaima iar Liviu enervate era cat pe ce sa se intoarca sa le administreze o bataie turbulentilor indivizi. Inainte de localitatea Zdrapti mai facem pauza de o bere la o pensiune sa ne mai calmam, iar nu departe de acest local, ne intalnim cu cea mai abrupta panta din intreaga noastra tura, o catarare brusca ce cred ca atinge 20% cel putin. Ne mai oprim in Criscior sa facem poza la o biserica veche si intram apoi in Brad chiar cand se lasa seara. Aici ne oprim sa cinam la un local aproape de gara unde steam eu ca sunt virsli excelenti la prêt foarte bun 3RON perechea. Liviu isi da recordul servind 6 perechi iar eu ma satur cu doar 5 perechi record si pt mine care sunt mai slabanog si nu pot manca mult de obicei, dar dupa o zi atat de incarcata pe un asa frig in care am traversat Apusenii. Mai bem sic ate 2 beri: eu Hategana ca doar suntem in judetul Hunedoara iar Liviu ramane fidel berii Ursus. Apoi mergem sin e cazam la pensiunea Mario care costa 80RON, dar Liviu negociaza la 70RON. De aici mai luam la pachet pt servitul pe terasa si in camera 3 beri de caciula: eu Stella Artois iar Liviu, tot Ursus.
Dupa o bere pe terasa, am facut dus si ne-am pus in pat. In aceasta seara am ras copios ca Liviu avea o aplicatie foarte misto pe super telefonul sau mobil: o pisica nostima care repeta cuvintele sau zgomotele facute de noi. Super seara pe la ora 1AM ne-am culcat ca maine aveam o zi grea de pedalat.

Cantec de toamna - Bogdan Curta

Traversarea Muntilor Codru Moma 1 X 2010

Pe 30 septembrie seara, m-a anuntat Liviu pe mess sa-mi fac bagajele ca ziua urmatoare la ora 10 AM va fi la mine sa pornim intr-o noua aventura pe 2 roti in Muntii Apuseni. Vestea am primit-o cu mult entuziasm mai ales ca avusesem o saptamana obositoare cu multe traduceri.

Pe 1 octombrie la ora 10 Liviu e la mine (dupa ce pedalase inca 40 km de la Santana) si dupa o cafea si o mica gustare, timp in care mai discutam despre traseul turei, iata-ne din nou pe dromaderii nostrii de fier, pregatiti sa cucerim pasuri importante in Apuseni.
Desi era cam racoare, vreo 12 grade Celsius cand am pornit noi pe la ora 11, eu eram imbracat in echipament de ciclism de vara, refuzand sa cred ca toamna a venit si ca aceasta superba vara in care m-am dedicat doar turelor transilvane, a trecut in uitare.

Am pedalat pe ruta: Ineu - Bocsig - Barsa- Sebis. Aici la doar 25 km de casa facem un popas la un restaurant cu o panorama superba asupra unui lac plin de pesti. Aici luam o ciorba ardeleneasca si o bere. Eu imi iau haine lungi si inlocuiesc casca cu o caciula caci vremea este tot mai racoroasa pe masura ce ne apropiem de munti. Apoi mai avem de pedalat 17 km pana ajungem in statiunea de interes national Moneasa. Traseul pana aici este destul de pitoresc, trecem prin sate traditionale iar circulatia rutiera este redusa.

In localitatea Dezna, pe un deal putem observa niste ruine ale unei cetati medievale. Inainte de a ajunge in statiune preferam sa ne oprim in localitatea Moneasa la un ABC sa bem o bere la o masa rustica unde erau doar 2 scaune. Aici avem o discutie agreabila cu un mos si cu o baba care vindea la magazin. Mosul se plange de jalnica conditie a pensionarilor romani si ca-n aceasta iarna vor pieri multi dintre cei in varsta, datorita traiului precar, iar baba cu multa generozitate imi ofera un pui de pisica pt. cand ma voi reintoarce. Sunt nevoit sa refuz pisica caci am acasa un iepure, pe Pufy care se sperie de pisici. In cele din urma pozez pisica babei si pe stapana sa.

Pornim apoi la drum, la iesire din statiune se termina asfaltul si incepe un drum forestier de traversare a Muntiilor Codru Moma, destul de prost intretinut, cu mult pietris si multe balti, ba chiar avem si o portiune nasoala de noroaie unde suntem nevoiti sa mergem pe langa bicicleta caci ni se blocheaza rotiile in noroi. Traseul este foarte pitoresc si salbatic, multa padure, multe rape, cativa km de catarare pe drum bolovanos. Intalnim si flora interesanta: multe ferigi, muschi dar si ciuperci si flori. Am norocul sa intalnesc intr-un loc mai multe ciuperci rosii cu pete albe, ciuperci extrem de otravitoare pe care le imortalizez in poze.

Coborarea de cativa km o facem in viteza, traseul este ideal pt. MTB dar merge si cu trekking, eu descurcandu-ma foarte bine cu Kona Sutra mea. Pe coborare reusim sa intrecem un camion si o masina, dovada ca bicicleta este cel mai bun mijloc de transport pe astfel de drumuri cu exceptia ATV-urilor si a motocicletelor Enduro.

Apoi trecem printr-un catun deosebit, Ursesti (era prima localitate din judetul Bihor), in curand ajungem la asfalt si dupa cativa km cu peisaje superbe pe valea Sustiului ajungem la terasa Bastion la intrare in localitatea Sustiu. Aici sunt client fidel si sunt bine primit de fiecare data. Patronul localului este un om de mare treaba care m-a ajutat de mai multe ori. De data aceasta un prieten al patronului, se ofera sa ne cinsteasca cu 2 beri. Aici facem si pauza de masa: eu mananc o conserva de fasole cu costita incalzita la un cuptor cu microunde iar Liviu mananca o conserva de porc si niste alune.

Vremea este din ce in ce mai rece, astfel ca mai luam un rand de haine pe noi inainte de a pleca. Dupa 2 km ajungem la drumul european E79, aici avem de pedalat doar 4 km pana la intersectia spre Campeni. Mai pedalam pana la Nucet, pe traseu ne prinde noaptea si intram in Parcul Natural Apuseni. Aici la Nucet mai mancam niste mici si bem o bere, apoi luam bere la pachet si mergem sa ne cazam la Motel Alpin unde la doar 50 RON gasim camere in conditii destul de bune (singurul inconvenient: nu mergea TV-ul, tocmai se lucra la introducerea Televiziunii prin cablu). Important este ca avem apa calda si putem face dus, dupa o zi de pedalat pe frig. Dupa ce facem dus, ascultam muzica si bem bere pana adormim fericiti la poalele muntiilor Bihorului.