Totalul afișărilor de pagină

luni, 18 ianuarie 2021

12 - Expeditia Dor de Carpati 2020 (800km in 12 zile)

In continuare mai fac o pauza de masa si de hidratare la Arieseni. Urmeaza sa fac catararea spre Vartop spre celebra statiune. Pe coborare ma prinde noaptea si sunt nevoit sa ma opresc sa ma imbrac caci am inghetat in echipamentul scurt. Opresc in Baita sa mananc un hotdog si mi se face mila de un caine caruia ii cumpar si lui un hotdog pe care-l devoreaza cu nesat. Dar din dar se face rai. Ulterior pedalez pana la iesire din Campani unde opresc la un bar. Aici iar gasesc oameni de treaba, un comesean ma cinsteste cu o bere. Alt comesean capturase un arici si-l tinea pe masa. Stau multe la povesti apoi cand dau sa merg sa-mi pun cortul in locul indicat de langa sat, ma ataca un caine asa ca-mi schimb planul. Voi pedala in continuare, ajung la E79 si dupa 4km o tai la dreapta spre Moneasa pe un drum comunal. Pedalez prin Sustiu iar in capatul satului este celebra carciuma Bastion pe care o frecventam de 20 de ani. E miezul noptii dar birtul e inca deschis. E duminica seara si e plin de tineri ametiti de bautura la acest local. Il reintalnesc pe nea Ioan, patronul localului pe care nu-l vazusem de cativa ani, dat fiind faptul ca 3 ani am fost in pribegie in paradisul cipriot. O intalnesc si pe nevasta dansului, doamna Rodica, veche cunostiinta care ma poreclise Jules Vernes. Asta denota ca sunt cel mai mare ciclocalator care le-a trecut pragul carciumii in ultimii 20 de ani. Am inceput sa intru in folclorul local prin satele pe unde frecventez carciumile de peste 2 decenii. Stam la povesti, mai beau niste beri si ulterior sunt lasat sa campez unde vreau pe proprietatea domnului Ioan. Nu am chef sa-mi montez cortul asa ca voi dormi la sac la etaj pe balconul pensiunii pe care domnul Ioan nu a reusit sa o mai termine.
Day 11) Sustiu - Moneasa Dorm bine, azi voi avea o zi excelenta. Deocamdata pedalez pe Valea Sustiului. Am un decor admirabil.
Drumul a fost asfaltat pe o distanta de cativa km. Sunt multe locuri de campare in zona.
Asfaltul tine pana la iesirea din catunul Ursesti. Urmeaza o catarare de aproape 10km pe macadam si apoi inca 10km coborare pe un drum deosebit de prost, parca mai distrus decat acum 20 de ani. Ajung in Moneasa si merg sa vizitez ruina vilei Nufaru.
In apropiere este un lac plin de pesti dar pescuitul este interzis.
Mi se face foame si la restaurantul hotelului Parc intalnesc un domn minunat, pe Sorin managerul hotelului care-mi da gratuit un meniul zilei format dintr-o ciorba de burta, un snitel cu cartofi si o prajitura cu branza precum si o bere Ciuc la halba.
Satul e cazul sa merg la strandul mezzotermal sa fac o baie si sa mai beau niste beri. Aici intalnesc niste picturi interesante.
Petrec o zi agreabila, ma intalnesc si cu un cuplu care m-au recunoscut si m-au felicitat pt activitate. Ulterior merg iar la hotel Parc unde domnul Sorin ma cinsteste cu vin la carafa cat pot duce. In prealabil un localnic mi-a facut cadou o ruda de salam. Petrec o seara agreabila si radem pe saturate cu nea Sorin, o doamna si inca un domn de aventurile mele. Ulterior tarziu merg si ma culc la Vila 1, ruina vilei Nufaru, o vila demna de un rege. A fost prima vila pe vremea Imperiului Habsburgic in Perla Apusenilor - Moneasa. Dorm odihnitor si ma bantuie un mistret cand mi-e lumea mai draga. Scap nevatamat.
Day 12) Moneasa - Ineu Asa arata nobilul meu culcus din inima padurii.
Azi sunt rupt, nu mai pot bea. Sunt o leguma. In Sebis ma opresc intr-o padure sa ma mai odihnesc putin.
La iesire din Sebis ma intalnesc cu 2 prieteni Razvan si Adina, o promitatoare ciclista plina de ambitie si stamina. Abia astept sa ne revedem la o noua tura dragi prieteni!
Si uite asa aventura mea se va incheia apoteotic! Ajung acasa la Ineu unde ma voi odihni cateva luni in asteptarea noi aventuri pe 2 roti! Traiasca cicloturismul! Am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa! La comentariile voastre va voi face o relatare despre viata mea si de ce am ajuns cicloturist, ciclotrubadur boem cum imi place sa ma intitulez. De mic copil am fost timid, introvertit, studios. Cateva traume din copilarie si primele 2 dragoste neimpartasite de la 16 respectiv 18 ani m-au marcat si m-au facut sa iau calea pribegiei pe 2 roti in cautarea fericirii, a nirvanei, a invingerii friciii si a autocunoasterii. Am inceput cicloturismul in 98 cand am reusit sa ma prima bicicleta MTB, o modesta entry-level. In 98 am pedalat in tot judetul Arad. In 99 student fiind la Limbi Straine la Sibiu, am inceput cu ture mai mari, practic faceam naveta Ineu- Sibiu si invers pe bicicleta. Am inceput sa fac ture prin Transilvania. Din anul 2000 am reusit sa fc prima tura de peste 1000km, de fapt au fost 2 ture de peste 1500km in tara. Eram tot introvertit, ciudat , nu am reusit sa ma integrez in colectivul de studenti, de fapt am avut doar colege studente, unele dintre ele s-au realizat ajungand chiar scriitoare si profesoare in America sau interpret la Consiliul Europei la Bruxelles. Dupa anul 2000, in fiecare an am avut ture memorabile, ajungand la 15 ture importante iin Romania dintre care 5 tururi ale tarii si 22 ture internationale de anvergura cea mai lunga avand 9000km in 2012 prin 17 tari in 123 zile. Cicloturismul a devenit viata mea. Am renuntat la totul pt el. Adica l-a inceput am fost 3 ani profesor rural de engleza apoi 7 ani traducator la domiciliu, ulterior muncitor o luna in scotia, muncitor 2 saptamani in Cehia, muncitor 3 luni in Romania si mai tarziu muncitor in horeca - cleaner, assistant waiter, porter si kitchen-cleaner pt 3 sezoane in Cipru, perioada cea mai buna a vietii mele cand am castigat cel mai bine desi erau doar 700 euro salar pe luna plus cazare si masa gratuit. Nu am reusit sa ma integrez in societate, sa-mi fac o prietena, o familie sau sa am un job stabil. Viata mea este si a fost si va fi cicloturismul desi mi-as dori sa gasesc o partenera. Greseala mea a fost ca din cauza singuratatii si a depresiei m-am apucat de alcool si tigari inca de la 18 ani. Dupa 16 ani m-am lasat de fumat, ocazional la o betie mai trag cate o tigara. Din cauza bauturii am pierdut totul - biciclete, echipamente, sponsori, credibiilitate si era sa-mi pierd si viata de cateva ori cel mai drastic fiind in 11 iunie 2017, accident in Liguria, de am avut fractura craniana cu hemoragie interna cu pierderea cunostiintei pt. cateva ore pana m-am trezit noaptea la Geneva intr-un spital conectat la aparate. Tot de la alcool mi-am pierdut de multe ori si joburile, prietenii, tot. Acum Covid-19 pot sa zic ca mi-a salvat viata caci de 15 luni mi-am pierdut locul de munca si nu am mai avut bani sa intru in carciuma deci nu am mai facut ciroza care ma astepta avida. Am scris zeci de jurnale, mii de pagini de jurnal, primul aparat foto cu film am avut abia in septembrie 2001, primul aparat foto digital abia din mai 2010. Datorita jurnalelor si a fotografiilor imi aduc aminte usor sa relatez cicloaventuri din trecut. Viata mea a fost viata de roman si-mi doresc sa cunosc si marea dragoste, poate la maturitate, deocamdata am nevoie sa reusesc sa uit de vicilu alcoolului si sa-mi gasesc un job si sa ma integrez in societate. Dar nu voi renunta la cicloturism pana voi muri. Marii mei mentori toti au murit la senectute in accidente rutiere. L-as aminti pe inventatorul cicloturismului Paul de Vivie care la varsta de 77 ani a fost calcat de tramvai, pe Jan Hibell care l-a 74 ani a fost calcat mortal de tir in 2008 exact in perioada cand si eu faceam o tura in Balcani, in Grecia si pe Patrick Plaine, colegul meu de la clubul BIG Challenge, cicloturistul aventurier care a pedalat peste un milion km mai mult chiar decat recordmanul mondial in cicloturis Heinz Stucke, care l-a varsta de 68 in urma cu cativa ani a murit calcat de o masina. Ultraciclistul Mike Hall, omul care a infintat celebra cursa de ultra anduranta ciclistica Transamerica, omul care pedala pana in 400km pe zi medie, asta la ture de mii de km, a murit la doar 35 ani calcat de masina, din cauza halucinatilor produse de oboseala cronica. Personal am pedalat primii 2 ani de cicloturism cate 5000km , iar din 2000 intre 9000 si 17 0000km pe an. In total peste 270 000km in 22 ani. Scuzati de disertatie. Sper cand o sa-mi facv un tub de you tube sa ma inscrieti toti si sa dati share poate voi reusi sa castig si eu ceva din filme ca sa-mi pot finanta calatoriile. Am investit toti banii toata viata mea in cicloaventuri, undeva la peste 50 000 euro, 30 000 euro bani din munca mea si vreo 20 000 euro din donatii modice si sponsorizari, asta in 22 de ani de activitate. Nu trebuie sa ma invidiati, a fost munca mea, cicloturismul este un modus vivendi pt. mine! Sa auzim de bine, bafta tuturor!
https://www.facebook.com/claudiumoga/videos/10217668562370115 Filmulețele ăstea sînt antologice, un dar prețios făcut posterității. Cine n-ar dori astăzi, de pildă, să vadă o înregistrare video cu Isaac Newton, cu Şexpir, cu Ieremia Movilă, sau cu Iisus însuși?! Nimic, nici un amănunt din viața și lucrările acestui prea hărăzit bărbat nu trebuie să rămînă pradă uitării. Prea ne-am lăsat valorile să piară în volburile tulburi ale nepăsării! Cum să se mai ridice neamul ăsta dacă dormim pe noi ca bursucii iar liderii autentici sînt nebăgați în seamă? Carpaticus Rex, iată scăparea! Vor fi străzi botezate cu supranumele acestui titan, şcoli, biserici, muzee, lanțuri de magazine, piese de bicicletă, cinematografe, pasaje subterane, planete, cofetării, berării şi chiar veceuri publice! Cărțile lui se vor studia în grădinițe, şcoli, universități, terase de vară, bazine de înot, cluburi de fițe. Doar Biblia şi Jurcovan vor mai putea ține piept nebuniei! Mamele își vor boteza copiii tot cu acest slăvit nume. Vor fi diferențiați doar prin combinații de litere și cifre. Va fi un mileniu de pax carpatica, de abundență extremă şi bere gratis! Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu