Pantani Carpaticus - sunt un om cu o mare pofta de a descoperi viata si lumea din saua bicicletei. Am calatorit enorm in ultimii 20 de ani traind o viata intensa plina de aventura si adrenalina! Viata mea inseamna calatoria pe 2 roti, descoperirea naturii, intalnirea cu semenii si continua perfectionare a mea prin intermediul experientelor acumulate si a emotiilor traite! Pedalo ergo sum! Pedalez deci exist! Traiasca cicloturismul!
Totalul afișărilor de pagină
marți, 10 decembrie 2013
20 - VELOTURUL EUROPEI 2013 (8500 km in 97 zile prin 16 tari)- EPISODUL 20 (Superbul Balaton)
Va urma o zi in care ma voi simti bine pe Riviera Ungariei. La primul loc de baie fara taxe ma si arunc sa ma racoresc in marele lac.
La Siofok pedalez vreo 2km exact pe langa lac.
Lacul este imens, temperatura apei este in jur de 25 grade deci perfecta. Din cand in cand zaresc reginele incontestabile ale intinsului spatiu lacustru.
In zona Siofox intalnesc multa lume la plaja. Atmosfera este de vacanta.
Destul de des trag si eu cate o baie in astfel de locuri. Vremea este destul de calda deci am motiv sa ma racoresc frecvent.
Partea sudica a Balatonului este cea mai dezvoltata. Infrastructura este impresionanta. Adesea trec si pe langa somptuoase vile de vacanta.
Cand ma izbeste foamea cumpar niste cascaval si salam traditional unguresc.
Apoi iar gasesc un loc sa ma arunc in lac.
La portul din Balatonfoldvar admir multe ambarcatiuni cochete.
Norocosi posesorii acestor bijuterii dar recunosc ca nu asi da turul meu european facut pe 2 roti pe un tur al Mediteranei facut in barca.
Si nu-i asa o zi perfecta trebuie sa se termine in acelasi trend. In apropiere de Fonyod gasesc o carciumioara solitara si o plaja libera. Aici ma decid ca voi petrece si-mi voi pune cortul gratuit pe malul lacului. Pt. inceput comand niste bere Stella si un vin alb fin.
In curand savurez un superb apus de soare. Cata placere imi ofera natura si ce bine imi curge vinisorul pe gatlej!
Si in timp ce gustam si eu din vinisor ma trezesc ca vin niste tineri veseli, intram in discutie si in curand sunt invitat de seful lor la un chef de zile mari. Ma imprietenesc cu Gyula M., un tanar dandy si instarit din Budapesta care avea vila la Balaton. Petrecem minunat, mancam gulas la ciaun si bem cocktail de whisky, rom si cola. Cateva fetite ne presteaza un dans lasciv si provocator. Traim intens. Ce viata mi-a fost dat! Ole, Sfinte Sisoie, iti multumesc! Tarziu ma trag si eu in poza cu dansatoarele si cu Gyula, sufletul petrecerii! Salutare fratioare! Sa stii ca si la anul o sa-ti trag o vizita!
Tarziu in noapte ne culcam dupa ce cadem rapusi de "bastarca spirtoasa", cam dupa vreo 3 sticle de alcool amestecat cu cola.
Dimineata ne trezim cam pe la pranz. Toti suntem mahmuri, mai ales eu. Domnisoara dansatoare ma serveste cu cea mai buna omleta din tur, ceva delicios si bine aromat. Sarut mana pt. masa scumpo!
Dupa masa, imi iau la revedere de la Gyula si prietenii sai si dau si eu sa pedalez cativa km. sa-mi mai revin din mahmureala. In scurt timp ma opresc sa trag o baie si sa interactionez cu niste rate salbatice.
Mai fac o pauza la Fonyod unde mai admir niste barci selecte.
In curand parasec Balatonul si ma indrept spre Slovenia pe un traseu plin de paduri si cu multe catarari scurte. La un moment dat trebuie sa fac o pauza de 2 ore la umbra unui copac sa-mi mai revin dupa cheful din ajun. Seara ma prinde in localitatea Zalaapati unde ma cinstesc cu o excelenta pizza si bere Dreher.
In acest local se asculta rock iar pe pereti sunt postere care-mi aduc aminte de rebela perioada din adolescenta si studentia mea cand eram tot cicloaventurier.
Pe la miezul noptii e cazul sa ma retrag si eu la somn. Ies din localitate si ma pun boschetareste cu sacul de dormit in spatele unei cladiri pe langa raul Zalaa. Dupa 2 ore de somn ma trezesc ingrozit fiind ciupit de o hoarda de furnici care mi-au intrat peste tot si ma piscau in dementa. Urlu, fac urat si-mi mut culcusul cu vreo 3 metrii mai jos si dupa ce adorm din nou, ma trezesc ca sunt trezit brusc de o ploicica. Noroc ca sunt echipat bine si foita amicului meu parapantist Florin din Dolomiti avea sa-mi ofere asistenta necesara ca sa supravietuiesc intemperiei si chiar sa pot dormi nitel. Dimineata vine si sunt interpelat de 2 romi negriciosi, putini cam curioasi dar care ma lasa sa plec fara sa-mi provoace nici o stricaciune. Hei, ce aventuri am avut eu asadar pe langa raul Zalaa!
Am de pedalat printr-o zona de podis, cu cateva catarari. Dupa vreo 50km ajung in oraselul Lenti unde observ un interesant personaj de desene animate acoperit de flori.
De aici mai am doar 8km pana la vama cu Slovenia.
In incheierea acestui capitol tin sa multumesc din suflet lui: Tiberiu Muntean, Sebastian Bulumac si Sebastian Hritcu - bunii mei prieteni sustinatori carora le datorez indeplinirea visului de a face cu bicicleta cele mai inalte pasuri in Alpii Austriei, Elvetiei si Italiei. Dumnezeu sa va ocroteasca dragi prieteni si sa va dea doar bine voua si celor dragi voua! Traiasca prietenia! Traiasca libertatea! Traiasca cicloturismul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu