Totalul afișărilor de pagină

joi, 22 martie 2012

Expeditia "Pe culmile extazului in luna Martisorului" 2012 (partea 1) - Depresiunea Zarandului

Santem in dimineata zilei de vineri 16 martie 2012. La un moment dat erupe in mintea mea gandul sa o tai spre Deva, sa fac prima tura adevarata din acest an si sa ma intalnesc cu Martin care in prealabil a promis ca ma va ajuta sa-mi rezolv o bicicleta. In circa 2 ore termin de impachetat si de mancat si sunt gata sa pornesc intr-o aventura de neuitat.
Ma mai uit o data pe geam din camera frumoasei mele surori Oana si admir o panorama superba a unui orasel de provincie in asteptarea primaverii. Vremea se anunta splendida.


Este destul de racoare. Reusesc sa pornesc pe la ora 11 de acasa. Prima oprire o fac intre localitatile Voivodeni si Aldesti la vreo 16km de casa unde admir pt. prima data in acest an niste miei mititei si mamele lor.


Zona este cam rustica cu sate interesante. Am si multe pante spre bucuria mea.


In comuna Barsa intalnesc o casuta de inchiriat ce este foarte pitoreasca si seamana cu cele din Anglia.


La iesire din localitate se afla un han unde au o mancare excelenta si o cazare buna la niste preturi convenabile. Va recomand acest han cu siguranta.


Dupa localitatea Buteni, mai pedalez 3 km pana intru in Depresiunea Zarandului lasand in urma Campia Aradului. Aici este un frumos loc de popas dotat cu o pizzerie pe care o recomand iar in apropiere este o tabara de sculptura in aer liber pe un deal.


O statuie de mari dimensiuni se afla chiar langa drum.


Aici fac primul popas si admir si niste puf intr-un copac.


Cerul este de un albastru superb, temperatura este de vreo 12grade Celsius. Ma simt excelent, sunt fericit sa-mi incep sezonul, sunt deja transpirat la spate din cauza rucsacului.
Tot aici incepe si un drum forestier ideal pt. MTB-uri.


Din pacate imi aduc aminte ca sunt tot in Romania vazand niste gunoaie langa drum in locul unde ma opresc sa-mi dau jos tricoul transpirat.


Mai pedalez putin si vad pe cer niste dare de la niste avioane cu reactie care formeaza niste unghiuri interesante.


Ajung in satul Joia Mare unde in urma cu cativa ani eram profesor de engleza. Aici nea Gelu, patronul unui magazin ma omeneste cu o bere si mai discutam despre viitoarele mele proiecte cicloturistice. De fiecare data cand trec prin acest sat primesc o bere din partea casei, sunt o vedeta locala in randul indivizilor "damblagii si inefabili" care au curajul sa-si ia lumea in cap pe 2 roti si sa se arunce in aventura libertatii.
Ulterior ma opresc sa pozez o bisericuta din sat.


Sunt pe Valea Crisului Alb, raul copilariei mele care era sa-mi curme viata la etatea de doar 7 anisori. La iesire din sat iar am o panta, dar prima catarare este abia la intrare in comuna Almas unde se urca aproape 1km binisor.


In comuna Almas ma opresc sa pozez o superba cruce ridicata de niste oameni credinciosi pe care vedem un citat tulburator. Si aici am fost profesor pt. o scurta perioada in urma cu ceva anisori.


Apoi dupa comuna Cil, pt. prima data mi se profileaza in departari Muntiii Bihorului cu varfurile sale inzapezite.


Dupa ce pedalez 47km ajung in sfarsit si-n Gurahont unde merg in centru sa-mi scot niste bani la un bancomat. De aici recomand un traseu de MTB superb de traversare a Muntilor Zarandului spre satul Capruta.
Ma bucur ca de curand s-au instalat indicatoare noi spre bisericile din lemn din zona, multe dintre ele fiind monumente istorice de mare importanta.


In centru observ 2 biserici interesante una langa alta.


Admir si un monument inchinat eroilor si se pare ca aici sunt si ingropati niste eroi.


Traversez strada si observ un bust al lui Ioan Buteanu, personalitate istorica importanta, fost prefect al Zarandului de pe vremea lui Avram Iancu, devenit martir in urma unei odioase crime.


In spatele monumentului se ridica falnic un pin asemanator cu cei din zona mediteraneana.

Un comentariu:

  1. Sunt atât de încântat că ruptura mea a fost restaurată, fostul meu soț sa întors după ce mi-a lăsat pe mine și pe cei doi pentru o altă femeie. am fost atat de fericit sa-l cunosc pe Dr.james oyi Blogs https://supremespellcast.blogspot.com cum il ajuta pe multi oameni sa aduca acolo Lover inapoi, asa ca il contactez pentru a ma ajuta si eu. așa mi-a ajutat Dr.james oyi să-mi aduc soțul înapoi .. O mare mulțumire pentru tine Dr.James pentru că nu m-am gândit niciodată că ex-soțul meu se va întoarce la mine atât de repede cu vraja ta. Esti cel mai bun si cel mai mare din lume. dacă sunteți aici și aveți nevoie de Ex Lover înapoi sau soțul dvs. sa mutat la o altă femeie, nu mai plângeți, contactați acum acest vrăjitor puternic. Iată contactul său: drjamesoyi@gmail.com sau whatsaap / call on + 2348052523829 / + 2347053955948

    RăspundețiȘtergere