In curand trecem podul peste raul Iudrio. Apa raului este foarte curata la fel ca in Slovenia.
Saturati de atatea hoteluri decidem sa petrecem o noapte in cortul nostru fara sa mai platim nimic. Langa Cervignano gasim locul ideal pe care l-am numit "Hotel Boschet" si unde ne-am simtit minunat. Aveam si un miniaragaz asa ca am incalzit si un delicios guyas si binenteles ca nu ne lipsea nici cateva sticle de vin rosu. Apoi fiesta a durat pana pe la 3 AM. Am dansat, am cantat, am urlat si noroc mare nu ne-au prin carabinierii. La un moment dat a trecut si-un elicopter al Politiei si noi credeam ca am pus-o dar locul nostru era bine protejat de niste arbori mediteraneeni.
Carpaticus la hotel boschet
Ziua urmatoare aveam sa ne bucuram cu adevarat de dulceata si blandetea climei de la Adriatica. Astfel ca m-am apucat sa fac poze la diversi copaci si plante. In San Giorgio di Nogaro am intalnit un pom cu niste frunze rosiatice.
Smochinii erau si ei in elementul lor.
Caldura era tot mai mare asa ca mai facem popasuri pe la diverse localuri. Preturile au crescut considerabil, s-au dublat fata de Slovenia, o bere fiind 3EUR. La un local mi-a placut mult un tablou reprezentand un gales cocos.
In localitatea Santo Stino di Livenza mergem sa vizitam o fabrica de vin si avem onoarea sa fim intampinati tocmai de patronul fabricii cu care am stat la o discutie la un paharel de vin. Apoi ne-a facut o reducere la 4 sticle de vin rosu excelent.
Un butoi de vin - cantitatea pe care Carpaticus si Mircea au ingurgitat-o in superbul lor sejur estival
A urmat o noua zi caniculara de pedalat in care am avut si aventuri, la un moment dat ne-am ratacit datorita hartii mele proaste pe care am luat-o de pe internet. Pana la urma am ocolit vreo 50 km, ne-a prins noaptea, Mircea s-a suparat putin pe mine. Eu nu mai aveam rabdare si vream sa ne oprim sa bem un vin si apoi sa ne punem cu sacul de dormit intr-un parc. Pana la urma am dormit in centrul oraselului San Dona di Piave la hotel Crystal care era de 3 stele si unde camera a costat 56EUR. Am avut si mic dejun inclus in pret iar in dimineata urmatoare in sala de mese a hotelului am facut poze la diverse replici celebre ale unor mari pictori. Desi sunt boem sunt mare iubitor de arta si folclor, natura si cultura. Asta ma tine in viata: dragostea de frumos si dragostea de aventura pe 2 roti.
Les glaineuses - de Milet
Dupa ce Mircea facuse rost de o harta detaliata a regiunii, ne-am continuat tura si in apropiere de Venetia mi-a atras atentia un afis cu 2 "ragazze" la o statie de autobuz unde ne-am oprit la o tigara.
Visam si-mi doream sa sparg gheata si sa am parte de un an cum scria in afisul respectiv. Am fost atat de aproape dar viata e atat de halucinanta uneori.
Cativa km mai incolo am trecut pe langa aeroportul Marco Polo iar la doar 5km de Venetia am descoperit locul unde ma pusesem cu cortul in urma cu 4 ani.
Nu aveam sa vizitam Venetia caci nu exista chin mai mare decat sa urci si sa cobori sutele de poduri cu bicicleta incarcata. In urma cu 4 ani am experimentat calvarul.
Inainte de a intra pe cel mai periculos drum al Italiei: SS 309, Via Romea, ne-am intalnit cu un grup de ciclisti austrieci iar Mircea a intrat in vorba cu ei pentru ca erau din aceasi generatie cu dansul.
Apoi am pedalat pe langa Laguna Veneta pe un traseu plin de tiruri. In apropiere de orasul Chioggia, drumul trecea prin mijlocul apelor, o atmosfera foarte placuta, lacustra si chiar pelagica. Multi pescari, multe barci, in departare se vedeau peste intinderea de apa, turnurile celor mai inalte biserici din Venetia.
Ajunsi la Chioggia, am intrebat o superba biciclista unde sunt camping-urile de la Sottomarina; ea s-a oferit sa ne conduca si asa am ajuns la camping-ul Europa unde aveam sa innoptam.
Dupa ce am instalat cortul m-am dus sa vad statiunea si sa cumpar niste bere si de-ale gurii. Am ramas impresionat de infrastructura deosebita pt. biciclisti.
In centrul statiunii era si o statuie a lui Napoleon, daca nu ma insel.
Mi-a placut mult si statuia unui pirat din fata unui local.
Apoi ne-am distrat iar seara era luna plina si am plecat la plimbare pe plaja unde eram doar noi doi, iar Mircea m-a invatat sa latru la luna, fiind mai vesel decat mine, dar eu fiind intr-o pasa mai proasta si mai catranit, m-am dovedit a fi un elev cam mediocru.
Apoi ne-am plimbat prin statiune dupa care am mers la culcare.
Ziua urmatoare dupa ce am mai pedalat vreo 40km am ajuns la prietenii lui Mircea de la San Giuseppe di Comacchio. Aici am fost excelent primiti de catre Remus si superba sa sotie, Corina. Fetita lor Giulia era insa vedeta si rasfatata familiei. Fetita era foarte desteapta si vorbea perfect romana, italiana si se descurca si-n engleza si asta la doar 7 ani..
Aici am fost omeniti extraordinar, Corina mi-a dat cele mai bune spaghete din viata mea: spaghete cu scoici. Am mancat toata oala pana m-am spart.
Ziua urmatoare am plecat cu totii cu bicicletele pana la o plaja libera aflata la cativa km langa Lido di Pomposa. Aici am inotat mult cu Giulia si m-am distrat de minune retraind clipe din copilaria mea.
Remus si Giulia
Tot pe plaja ne-am imprietenit si cu o fetita din Africa. Am ramas impresionat de parintii Giuliei care-si incurajau fata sa se joace cu micuta africana si sa-si imparta pufuletii cu ea. E o mentalitate foarte sanatoasa. Bravo dragi prieteni!
A fost de vis iar seara m-am jucat cu Giulia pe calculator.
A venit si ziua de duminica cand am decis sa fac o tura pana la Ferrara, sa vad un oras medieval superb. Ce bine era acum cand nu mai aveam sa car 30 kg ci doar cateva kg in coburi! Am ales un drum regional cu trafic redus. Primii 30 km i-am pedalat la tempo puternic. Apoi langa localitatea Massa Fiscaglia am descoperit o biserica veche monument istoric din secolul al XIV-lea si m-am oprit sa o vizitez.
Pe un perete al bisericii se aflau si niste placute in memoria eroilor din razboaiele mondiale.
Dupa ce am intrat in biserica sa ma inchin si sa o vizitez cum se cuvine, am plecat mai departe iar in Tresigallo am vazut un arbore cu flori foarte interesante, cred ca arbore lalea daca nu ma insel.
Floarea unui arbore din Tresigallo
Aici m-am oprit la un supermarket, mi-am luat cele necesare: in general mancam prosciuto, cascaval, masline, ciocolata, alune, nectar si o bere ( in timpul zilei nu fac excese, seara zabovesc la ceva mai mult alcool, depinde de situatie). Apoi dupa ce am facut un popas de pranz la umbra, mai am pedalat putin si am ajuns in orasul bicicletelor, un omolog al Aradului nostru de odinioara.
Vreo 2 ore m-am tot plimbat prin centrul istoric al acestui burg medieval. Mi-a placut foarte mult. Seamana cu Sibiul, Brasovul si Sighisoara dar sunt mult mai multe obiective turistice de vizitat. Palatul din centru mi-a placut cel mai mult. De fapt era cel mai grandios.
Palazzo Municipale
Cea mai mare catedrala din oras era in apropiere. Domul sau fiind destul de impresionant.
Atmosfera era minunata, o sumedenie de stradute medievale pietruite cu cladiri vechi, multe palate, multe biserici interesante si mii de biciclisti. Am vazut mai multe biciclete decat masini.
Am descoperit si un grafitti interesant dar asta in afara centrului istoric.
Intr-una din curtile palatelor am descoperit si o replica dupa o pictura a unui mare renascentist.
Ferrara ramane cu adevarat un oras fascinant, pacat ca chiar in centru pe langa acel mare palat am intalnit si 2 tiganci din Romania care cerseau de zor. Nu mi-am permis sa le fac poza ca n-am vrut sa intru in altercatie cu ele.
In drumul de intoarcere spre San Giuseppe, alegand un alt traseu, am intalnit si o biserica din secolul X intr-un sat pitoresc pe care am vizitat-o.
In aceasta biserica am putut sa ma reculeg si sa rostesc un fervent "Pater Noster" in fata sfantului Leo. Interesant este faptul ca prietenul si binefacatorul meu Mircea este nascut in zodia Leului. Datorita lui am beneficiat de aceasta calatorie minunata.
Sfantul Leo a stat si la poza foarte bine. Thanks God!
In drum spre San Giuseppe am mai vizitat un castel iar intr-un sat m-a ajutat o doamna in varsta cu o sticla de apa povestindu-mi o trista poveste de viata cum ca i-au decedat cei 2 baieti ai dansei. Destinul bate-l vina si supliciile sale!
Ajuns pe litoral am mai stat o ora sa fac baie apoi m-am dus la prietenii din San Giuseppe. Eu si Mircea am dormit in camera Giuliei unde erau 2 paturi. Ziua urmatoare am primit 20 euro de la Remus si niste harti care indicau Casa de Ajutor Social din Ferrara unde trebuia sa-l caut pe un pastor, sa-i spun povestea mea si sa-i cer sa ma lase sa stau acolo pana imi voi gasi ceva de lucru, facand ture cu bicicleta prin regiune.
Mi-am luat cateva haine, un sac de dormit, un cozonac ce am primit de la Corina si am plecat dupa ce mi-am luat ramas bun de la Mircea si Remus.
De retinut: nu luasem casca, pompa, cort si nici macar pelerina.
Cine ar fi crezut ce tur va urma?
Turul meu de lux cu Mircea s-a incheiat, de acum inainte aveam sa fiu un supravietuitor, bugetul cu care porneam in marea aventura era de doar 20 eur, echipamentul precar, dar ambitia si setea de cunoastere erau nemasurate.
Prima data m-am dus sa mai fac o baie in mare, am inotat pana la niste stanci unde erau pescarusi si multe scoici, am vazut si crabi. Apoi am pornit pana la Ferrara pe acelasi traseu unde din nou m-am bucurat vizual de bijuteriile arhitectonice.
Apoi a urmat marea nebunie si aventura.
Inainte de Ferrara m-am apucat sa intreb pe vanzatorii ce aveau tarabe de fructe si legume, unde as gasi ceva de lucru in acest domeniu. Un vanzator mi-a daruit un mar care s-a dovedit bun pt. supravietuirea mea ulterioara.
Ajuns la Ferrara, vizitand din nou centrul istoric, in drum spre strada Bologna unde aveam in mod normal sa ma intalnesc cu captivitatea in compania sarmanilor, a boschetarilor Italiei, mi-a venit stralucita idee sa dau cu banul ca hazardul sa fie raspunzator pt. soarta bietului Carpaticus, fost cicloturist de lux, actualmente cicloboschetar sarman, flamand si fara adapost. Am zis sa fie 3 din 5, stema: ma duc in lumea larga, sa ma plimb in "cizma italica" pe 2 roti pt. inceput si banul: merg la boschetari si ma conformez regulilor societatii, departe de casa parinteasca, departe de tara ce-o ador, departe de mama rabdatoare si tulburata. Sortii au zis asa: 1 - banul, 2 - banul (ma pregateam deja sa ma resemnez, imi pregateam textul ce sa il spun pastorului), 3 - stema, 4 - stema (nu-mi venea sa cred, pastram in mine speranta marilor perigrinari pe 2 roti), 5 - stema ( Ura! sunt liber! Deja presimteam ca voi avea parte de o aventura unica si ca nu voi pieri pe calea cea lunga si dureroasa ci intr-un tarziu voi reusi in viata)
Asa ca fiind canicula am facut baie in raul ce trecea aproape de centrul localitatii, langa statuia lui San Giorgio (daca bine mai imi aduc aminte). Sigur ca apa era cam imputita iar oamenii se cam mirau de atitudinea mea.
Apoi am pornit spre Bologna. Pe traseu am mai intrebat intr-un loc unde am vazut o mana de oameni ce culegeau capsuni, daca nu se poate sa gasesc si eu de lucru macar cateva ore. Seful echipei mi-a dat sponsorizare o caserola de capsuni pe care am devorat-o cu aviditate in fata lui. Nu a fost chip sa gasesc de lucru insa.
Pe la ora 17 eram in Bologna, un oras imens, fabulos, cu o atmosfera deosebita. Multe cladiri impunatoare, parca mai multe biserici ca-n Ferrara.
Insa cel mai mult mi-au placut studentii care umpleau strazile din centru si care consumau cantitati mari de bere in strada, asezati pe borduri si banci fara sa le pese de indolenta politie care n-avea nici o treaba cu ei.
Ei bine aici era de mine asa ca am mers la un supermarket si mi-am luat cateva beri si ceva de mancare si m-am apucat si eu sa le iau exemplul. M-am pus langa o piata unde canta un menestrel, langa niste studenti cu care am conversat multe.
Locul unde am baut cu studentii in Bologna.
Si am tot stat si savurat si discutat, am avut o discutie placuta chiar si cu un senegalez care era mandru ca si-a gasit de lucru in Italia si a intemeiat o familie mixta. Pana la urma m-a prins noaptea printre studenti si tin minte ca tarziu in noapte m-am apucat la o terasa sa vrajesc o italianca ce avea un catelus superb care-mi aducea aminte de catelusa mea Candy. Fata se numea Cecilia si a ramas impresionata de aventurile mele, oferindu-mi un shot de martini caci bugetul meu tindea spre zero, dar ma rugam la sfantul Leo si preconizam ca voi iesi din belea in curand.
Cecilia si catelusul
Din pacate nu am reusit sa o vrajesc total sau mai bine zis nu a putut sa ma duca la ea acasa ca ar fi avut probleme cu parintii asa ca tarziu pe la miez de noapte pedalam in stare de ebrietate pe straziile Bolognei cautand drumul spre Jardine de Santa Margherita, adica iesirea spre Firenze.
Dupa inca o ora de pedalat aveam sa ma pun la iesirea din oras, langa un parau, dupa un boschete cu sacul de dormit. Tin minte ca inainte de a ma culca am devorat o caserola cu 150g fructe de mare delicioase ce le-am cumparat la un supermarket in Bologna cu 3,6EUR. Am mai mancat si niste masline si Dumnezeu cu mila Carpaticus, hai la somn ca maine crapam de foame daca nu ne ajuta sfantul Leo!
Ziua urmatoare aveam sa intru spre marea mea bucurie in Apenini Bolognese, o zona montana dupa ce mai bine de 600km pedalasem fara sa vad nici un deal, nici o panta, doar in torida campie italica.
In localitatea Pianoro ma intalnesc spre surprinderea mea cu poate cea mai interesanta sculptura a unui leu din cate mi-a fost dat sa vad. Sfantul Leo se pare ca nu m-a uitat si mi-a trimis un semn.
Mai aveam doar 4,2EUR in buzunar si incepeam sa tremur de foamea ce avea sa ma astepte in curand, asta desigur daca providenta nu s-ar fi aratat clementa cu pacatosul carpatin. Era o zi caniculara din nou, peisajele incepeau sa fie tot mai placute. Aveam de urcat mult, pt. inceput panta domoala, apoi cateva serpentine, iar panta intinsa domoala, apoi dupa cativa km de urcat am ajuns in pitoreasca localitate Loiano.
Aici am avut noroc mare, chiar intr-un loc unde aveam o panorama superba asupra muntilor din jur, m-am oprit sa admir peisajul si imediat a venit un ciclist italian in varsta pe o cursiera care m-a intrebat de unde vin, unde merg. Noroc ca vorbesc binisor italiana, si perfect franceza si engleza. Acest lucru fiind un mare atuu ca sa te poti descurca in Europa chiar si cu bani mai putini. Astfel dupa ce i-am spus povestea, l-am impresionat si venerabilul a scos 20 de euro sponsorizare. Astfel ca m-am dus la micul supermercato din localitate si iar mi-am cumparat o caserola cu fructe de mare si niste masline, mancarea mea preferata.
Apoi m-am pus sa mananc pe iarba, in fata unei vile unde in curte statea o cucoana si facea plaja in costum de baie. Am schimbat niste replici si cu duduia care m-a invitat sa fac o baie in piscina din curte (era canicula mare). Apoi mi-a dat si ea 10EUR scuzandu-se ca e ocupata ca trebuie sa plece, astfel ca am taiat-o si eu, sarutandu-i manusitele si "Arivederci carissima!"
In apropiere am intalnit o poiana de margarete. Ceva sublim!
Apoi a urmat un drum de culme cu peisaje minunate. Am intalnit si o herghelie cu cai de rasa.
Mai am avut de pedalat cativa km pana am ajuns la unul dintre pasurile cu cele mai ciudate nume din cariera mea. Spre marea mea bucurie era si o catarare BIG desi avea doar 903m altitudine.
In continuare am avut traseu de culme cu urcari si coborari, traficul era redus, vremea torida, dar destul de buna pt. pedalat. Peste cativa km am ajuns la pasul Raticosa. (956m) Peisaj asemanator cu Apusenii nostri dar clima e mult mai calda.
A urmat o lunga coborare si cand mai aveam vreo 25 km pana la Firenze l-am intalnit pe Uwe, un neamt de 45 ani care facea o tura de vreo 12 zile de la lacul Constance pana la Roma. L-am abordat in engleza, la inceput a fost mai reticent, apoi vazand ce engleza vorbesc si afland ce tur bag, a ramas surprins caci el nu facuse in viata lui asa o tura iar cand a auzit si bugetul alocat si suma ramasa in buzunar a exclamat: "You are crazy! But I like you!"
Si am tot pedalat, am tot povestit. El saracul primise permisiune de la sotia sa faca tura asta pana la Roma iar acolo urma sa vina si ea cu avionul sa faca o excursie impreuna prin "mirobolanta cizma". Eu aveam drum tot spre Roma, spre cetatea eterna, dar de la Firenze vream s-o iau spre Pisa, spre mare, iar el spre Siena peste dealuri. Am decis sa pedalam impreuna pana la Firenze. Pe traseu ne-am mai oprit la o terasa sa bem o bere.
Aici am aflat de turele lui, cum ca anual face cate o tura de pana-n 2 saptamani ca mai mult nu poate, ca nu-l lasa nevasta si munceste la o companie elvetiana, timpul fiind limitat. S-a tot mirat de curajul si nebunia mea si pana la urma ajunsi in Firenze mi-a propus daca vreau sa dorm in camera de hotel pe care a inchiriat-o la hotelul de 3 stele Castri de langa hotelul Caravaggio care era complet ocupat. Desigur ca am acceptat si iata-ma intr-o somptuasa camera de hotel, una speciala cu un tavan antic, lucrat cu tot felul de decoratii baroce.
Cladirea hotelului avea vreo 3 secole. A fost sublim. Ne-am dus sa cumparam bere si el care consuma de obicei doar 2 beri de 50cl de data asta l-am aburit de a baut 4 beri de cate 66cl, Birra Moretti (berea mea preferata in Italia alaturi de Peroni). Ne-am retras pe terasa hotelului care era plina de palmieri si am chefuit pana spre miezul noptii stand la taclale despre turele si viata noastra, in special a lui dar mai ales a mea.
Terasa hotelului Castri
Si uite asa am trait din nou o zi de cicloturism de lux desi incepusem ziua mai mult decat sarac, dar cel mai important lucru am dobandit un nou prieten. In turele mele am intalnit multi nemti, in 2005, un neamt Cristoph m-a lasat sa dorm in camera cu el la cabana Capra pe Transfagarasan. Atunci ma miram ca camera costa 100RON, insa de aceasta data camera a costat 100EUR iar eu nu ma mai miram.
Traiam clipa. Beti turta am adormit bustean. Ziua urmatoare dupa ce am vizitat celebrul dom din centru, mi-a dat si o sponsorizare de 50EUR si ne-am luat la revedere promitand ca vom tine legatura, ca-l voi vizita in Germania iar el va veni in Romania sa biciclim.
Domul din centru m-a strivit emotional prin grandoarea si monumentalitatea sa. De atata timp visam sa-l admir.
Of, falnica Florenta, cetate a artelor si a ilustrilor artisti ai Renasterii, cat de mult am visat sa te admir, sa te simt, sa te cunosc, sa umblu pe strazile pe care odinioara pasea Michelangelo, Donatello, Botticelli, Leonardo da Vinci, Perugino, Ghirlandaio, Brunelleschi si multi alti. Florenta, leaganul Renasterii si "Atena" Italiei, orasul marelui mecena Lorenzo de Medici, orasul unde a vazut lumina zilei marele Dante Aligheri, mi-s ochii in lacrimi si acum cand ma gandesc ca in sfarsit mi s-a indeplinit visul sa ma plimb pe 2 roti pe strazile tale incarcate de istorie si civilizatie augusta. Multumesc lui Dumnezeu, multumesc destinului, multumesc si celor care au contribuit la aceasta implinire sufleteasca a mea, in special parintilor si lui Mircea.
Palatul familiei Medici
Opera lui Michelangela de langa Palazzo Vecchio m-a fascinat. Minute in sir am ramas inmarmurit admirand aceste opere fara seaman pe lume.
Una din statuile lui Michelangelo
Am ramas fascinat si n-am cuvinte sa descriu starea de inaltare sufleteasca ce am simtit-o descoperind centrul istoric al acestui oras unic. Cea mai frumoasa catedrala mi s-a parut Santa Maria del Fiore.
Si a venit momentul cand a trebuit sa parasesc Florenta in drum spre Pisa, o alta bijuterie toscana.
Raul Arno la marginea Florentei
