Pantani Carpaticus - sunt un om cu o mare pofta de a descoperi viata si lumea din saua bicicletei. Am calatorit enorm in ultimii 20 de ani traind o viata intensa plina de aventura si adrenalina! Viata mea inseamna calatoria pe 2 roti, descoperirea naturii, intalnirea cu semenii si continua perfectionare a mea prin intermediul experientelor acumulate si a emotiilor traite! Pedalo ergo sum! Pedalez deci exist! Traiasca cicloturismul!
Totalul afișărilor de pagină
marți, 4 mai 2010
Tura de vis la lacul de langa Taut (30 aprilie - 3 mai)
Salut prieteni,
Ieri m-am intors din una dintre cele mai savuroase ture din viata mea.
Vineri pe 30 aprilie am plecat de acasa cu gandul sa ajung la concursul de ciclism Liman Bike Race de la Valea lui Liman (unul dintre cele mai interesante si atractive din vestul tarii), felicitari din partea mea organizatorilor si participantilor.
Dar din pacate sau din fericire, cum nimic nu este la voia intamplarii, destinul meu avea sa aiba o intorsatura ciudata. Dupa doar 5 km de pedalat am constatat ca am probleme cu bicicleta, aveam joc la butucul din spate iar pneul atingea la cadru. Vineri urma sa ma intalnesc cu niste prieteni din Timisoara sa petrecem la un foc de tabara la lacul de la Taut, una din zonele cele mai importante de agrement din vestul tarii, unde in fiecare an de 1 mai se strang sute de turisti cu corturile. Pana la urma datorita problemelor tehnice de la bicicleta dar si datorita atmosferei de perpetua petrecere si a minunatilor mei prieteni care nu m-au mai lasat sa plec, am ajuns sa petrec 3 zile si 3 nopti in zona acestui splendid lac. Oamenii din aceasta zona sunt foarte ospitalierisi de treaba. Aici am localul meu preferat din intreg judetul Arad, un local rustic langa lacul inca neturisticizat unde m-am simtit bine in fiecare vara. Las pozele sa graiasca ca e mai bine asa. Zona o recomand tuturor celor care vor sa scape de cotidianul stresant si agitat din marile orase.
linku cu poze: http://community. webshots. com/album/ 577536851hFSHDJ
Multe multumiri prietenilor mei care au contribuit la buna mea dispozitie! Abia astept sa ne intalnim la anul in acelasi loc binecuvantat si cand aveti drum prin zona va astept cu mare drag la mine la Ineu!
cu prietenie,
Claudiu, ciclotrubadurul carpatin
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu