Aventuri memorabile in Savoia

Dupa o scurta vizita in frumosul centru istoric al urbei din Savoia, pornesc la drum spre Seynod, orasel infratit cu Ineul. Ajuns aici am bucuria de a fi primul cetatean din Ineu care a facut o astfel de calatorie pe bicicleta. Nu stiam atunci ca eram la inceputul unui lung drum spre popularitate si poate celebritate. In primul rand trebuia sa gasesc adresa unui prieten, un cetatean de vaza al orasului Seynod, domnul Rene Boissier, viceprimar, fost director de liceu, scriitor, istoric si pasionat ciclist, un om care avea atunci 65 de ani, dar inca pedala cu pasiune. In 2001 acest om a venit cu o echipa de ciclisti din Franta pe traseul Seynod – Ineu, o traversare europeana tot prin Alpi dar mult mai modesta ca si dificultate si nr. de km ca si traversarea mea. Vedere din Annecy spre lacul cu nume omonim La un supermarket din Seynod i-am aflat nr. sau de telefon, o functionara l-a sunat si astfel in cateva minute m-am trezit cu simpaticul domn Rene venind cu masina personala la fata locului sa ma ridice. Ne-am imbratisat, nu-i venea sa creada ca tanarul cicloturist pe care-l intalnise in urma cu 6 ani ( pe atunci aveam doar 3 ture de peste 1500km in palmares si zeci de ture scurte), tanarul care-i traduse monografia orasului Seynod din franceza in romana ( pe acea traducere am primit niste bani, echipamente de ciclism si o semi-cursiera), ca a reusit sa traverseze Europa pana aici pe 2 roti. Mi-am pus bagajele in portbagajul masinii sale si l-am urmat pe bicicleta pana la casa domniei sale, in satul Viegy la cativa km de acel supermarket. In centrul istoric al orasului Annecy Domnul Rene era singur, sotia sa fiind plecata intr-o excursie la lacul Como. Astfel ca in aceea seara am stat la discutii la o masa fina, m-a servit cu tot felul de delicatese: saumon file, ciuperci de calitate, fructe de mare si un vin fin. Am avut ce povesti. A ramas impresionat despre evolutia mea in domeniul cicloturismului si de felul in care mi-am dedicat viata pentru aceasta pasiune. Portul si castelul din Annecy Rene este un om bogat, sta intr-o vila de 400 000euro, are tot confortul necesar, un om implinit si cu copii realizati. Cea mai mare bogatie a sa este modul sau sanatos de viata, cultura si intelepciunea acumulata si faptul ca in loc sa mearga cu masina prefera sa foloseasca cursiera sa de 5000euro. Am ramas surprins sa aflu ca la varsta de 65 ani a reusit sa faca o isprava remarcabila in domeniul ciclismului: o tura de 10 ori a lacului Annecy , adica 370km in 16 ore. Mosul era mai tare ca si mine, un om fantastic asadar. Noaptea ma lasa sa dorm in mansarda vilei intr-un pat masiv vechi de 200 de ani, de pe vremea lui Napoleon Bonaparte. Traiesc momente de poveste, o reala incununare a unei A venit si mult asteptata zi de 31 iulie, ziua cand trebuia sa ma intalnesc cu un personaj remarcabil, un redutabil ciclocatarator Phil Deeker, englezul care se pare ca a reusit sa faca turul cu cele mai multe pasuri intr-o tura de o luna, mai précis 300 pasuri in 29 zile.
In mod normal trebuia sa ma odihnesc caci nu facusem nici o zi pauza in dificila mea traversare alpine prin Europa. Eram dupa 27 zile de efort constant si peste 2500km dintre care 1800km prin munti.
Totusi m-am decis sa nu fac pauza nici o zi si astfel am plecat sa fac un tur al lacului Annecy. Din pacate domnul Rene nu a vrut sa ma insoteasca.


Totusi aveam sa petrec una din cele mai frumoase zile de cicloturism din viata mea. In jurul lacului existand o pista ciclabila printre cele mai pitoresti si vechi din Europa.
In aceasta zi am facut si baie in lac, am intalnit cei mai multi ciclisti si am vazut si pui de lebada.


Lacul Annecy este inconjurat de munti.


Sunt si multe ambarcatiuni pe lac si hidrobiciclete.


De asemenea multe pasari salbatice se intalnesc.


Si multe locuri amenajate cu plaja pt. scaldat.De asemenea am vazut si un superb castel.


Apoi m-am relaxat prin Annecy care prin centrul sau istoric are aspectul unei mici Venetii.


Plin de turisti de toate nationalitatile pe strazile sale medievale si la cafenele si muzee.


Apoi m-am dus la vila lui Rene unde pe la ora 18 a venit si Phil cu nevasta sa Claire. Am petrecut o seara agreabila alaturi de niste prieteni ai lui Rene. Am discutat multe si am inceput sa ne cunoastem. O seara deosebita in care incepeam sa sper ca viata mea se va schimba si-mi voi indeplini visul. Din pacate visul meu sau sperantele mele erau prea mari decat puteam eu duce. Asta aveam sa constat nu mai tarziu de ziua urmatoare.
Noaptea mi-am petrecut-o in acelasi pat secular in stilul Ludovic, citind pana la miezul noptii o monografie cu marii eroi din turul Frantei de-a lungul vremii. Dimineata urmatoare dupa micul dejun ne-am urcat pe biciclete si pe la ora 9 eram in centrul Seynod-ului unde ne-au intampinat zeci de ciclisti, primarul, secretarul general al clubului Club des Cent Cols si chiar televiziunea locala din Savoia. Eu primisem imprumut de la englez o cursiera scumpa Cinelli, asa ca aratam ca un adevarat ciclist.
Am fost primiti ca niste campioni, mai ales eu care traversasem Europa prin Alpi sa ajung la acest eveniment. Eram mandru de mine, fericit si am trait poate cel mai glorios moment din viata mea. Am ajuns vedeta locala pentru o zi.
Of, daca ar fi stiut francezii, zecile de mii sau poate chiar sutele de mii de cetateni din Savoia care au urmarit stirila la Tv, in ce conditii mizere si ce traversare europeana am facut!
Dar vai, toate sunt trecatoare pe pamant, mai ales Gloria. Sic transit Gloria mundi! Nu-mi puteam atunci imagina ca-n mai putin de 24 de ore se va alege praful de visele si Gloria la care aspiram.
Apoi pe la ora 10 insotiti de zeci de ciclisti de toate varstele, de la copii de 10 ani pana la doamne in varsta de peste 70 ani. Vai ce caraghioase si superbe erau babele cicliste, si cata bucurie si entuziasm pe ele! Of Doamne ce mare diferenta de viata, de standard , de civilizatie, de gandire si de mentalitate intre oamenii din Occident fata de cei din amaratul est European!
Pana la primul pas, col du Bluffy(650m), cel mai usor din aceea zi, ne-a insotit toata turma si am avut sansa sa discut cu multa lume, chiar si cu ciclisti profesionisti care ma invidiau pt. tura ce am facut-o si pt tura ce va urma.


A doua catarare col de la Forclaz (1157m) a fost mult mai dificila avand pante de pana la 15%. Pe aceasta catarare am fost insotiti doar de cativa ciclisti. Tot pe aceasta catarare mi-am dat seama de diferenta enorma de pregatire fizica intre englez si mine. Eu eram doar un ciclist amator ce facuse doar cicloturism si in plus toata viata fusesem destul de vicios.


Phil era un ciclist profesionist cu un palmares bogat de medalii, participa cu rezultate foarte bune in concursurile de ciclism din Anglia. Era intr-o forma de invidiat, nu avea vicii si avea o cursiera de 5000euro. Pe aceasta catarare, mi-am dat seama ca nu e de joaca, caci englezul va merge in ritm competitional pe tot parcursul lungului tur. Pe acest pas mi-a dat un km avans desi nici eu nu sunt un ciclist tocmai de aruncat la “poubelle”. Am ajuns epuizat in pas, am iesit pe locul 4 dintre cei ce au pedalat pe acest pas. Am avut totusi satisfactia de a-l fi intrecut pe Rene cu cateva sute de metrii. In 2001 cand pedalasem impreuna pe un traseu de 70km in zona mea, el m-a intrecut, desi atunci avea 59 ani iar eu aveam 22. Acum cel putin mi-am luat revansa. Am avut o discutie cu el in acest pas si ma aratam ingrijorat ca Phil merge prea repede si nu ma asteapta si-n ritmul asta n-am nici o sansa, o sa-mi crape inima ca nu ma pot transforma in ciclist de performanta peste noapte. Si el s-a mirat tare de performantele englezului si a zis ca nu se poate sa mergi 30 zile in ritmul asta.
Apoi mi-am luat ramas bun de la Rene si prietenul sau un batran de 73 ani care la varsta asta in acel an facuse o tura pana in Ukraina.
Pe urmatorul pas, col de Leschaux (900m) m-am tinut cu greu de Phil caci panta nu mai era asa mare.



Apoi mi-a fost foame dupa peste 80km pedalati si 3 pasuri, iar Phil mi-a dat doar o bucata de branza si o felie de paine. Aici a aparut o noua problema pt. mine care eram obisnuit sa mananc copios la pranz. Deci mi-am dat seama ca o sa fie un chin, nu eram compatibili: era intalnirea dintre un ciclist amator boem din est si un ciclist profesionist serios din vest.
Pe urmatoarea catarare col du Frene 950m, am ajuns sa intrecem si ciclisti legitimate la cluburi care erau in antrenament. Mi-am dat seama ca o sa cam clachez iar la un moment dat pe coborare era sa intru intr-o masina, nefiind inca obisnuit cu noua bicicleta.
A urmat col de la Cloche care avea in jur de 1000m altitudine, dar nu stiu exact caci lipsea panoul din varf. Eram tot mai epuizat, iar de data asta pe coborare era sa ies in décor de 2 ori.
Pe urmatorul pas ne-a prins o ploaie torentiala, englezul era obisnuit sa pedaleze tare in astfel de conditii. Ne-a udat tare, mai ales pe mine care nu aveam o pelerine buna. Cel mai nasol ca mi-a intrat apa in adidasi. In varful pasului de data asta nu mi s-a mai permis sa fac nici o pauza, am primit un baton de ciocolata si a zis sa o tai inainte. El trebuia sa se opreasca in fiecare pas sa faca cate o poza iar sotia sa Claire care il astepta cu masina in pas ii dadea energizante, power bar-uri si ce avea omul nevoie.
Pe coborare m-am oprit la margine de drum putin sa mananc niste curmale ce am primit de la Rene ca eram epuizat si lesinat de foame. Am stat si eu 2 min linistit si m-am si trezit cu Phil trecand in viteza si urland: “Claudio, what the hell are you doing?” eu ia-m raspuns ca “I’m just resting and eating a bit” si imediat am pornit sa incerc sa-l ajung.
Pe ultima catarare spre un sat montan de la poalele pasului Glandon. Pe o catarare de vreo 10 km, a 7-a din ziua respective, am clacat, Phil nu m-a mai asteptat iar eu am cazut langa drum rupt de oboseala sa mai ingurgitez niste curmale. Am ajuns in cele din uram terminat fizic si psihic cu o intarziere de 30 min. fata de Phil.
Aici am primit o masa copioasa dupa 9 ore de efort, 180 km pedalati, 7 catarari si o diferenta de nivel de 3000m. A fost singura zi din viata mea pana atunci cand am mers de parca as fi participat la turul Frantei.
Apoi ei s-au cazat la o pensiune iar eu m-am dus la modestul meu cort la doar 200 m mai jos de pensiunea lor. Tin minte atat ca mi-a zis ca la ora 7 sa fiu la intalnire sa plecam si ca nu ma va trezi el, sa ma descurc singur.


Din pacate aveam sa am parte de o noapte de cosmar, pe la ora 4AM a inceput sa ploua, iar in nici o ora din cauza ca ploaia era tot mai puternica, m-am trezit cu cortul inundat, in curand avea sa mi se ude si sacul de dormit, deci m-a lovit dezastrul. Pana la urma mi-a cazut si cortul in cap si eu am tot asteptat sa se opreasca ploaia crezand ca englezul nu este nebun sa porneasca la 7AM pe ploaie rece. Astfel ca deoarece ploaia nu s-a mai oprit pe la ora 8 mi-am facut si eu catrafusele si am pornit spre pensiune. Din pacate, nestiind ce fel de om este englezul, am comis greseala de a deschide o doza de bere ce o mai aveam in rucsac de vreo 2 zile.
M-am trezit cu Claire venind cu masina spre mine si cand m-a vazut cu berea in mana a inceput sa faca crize si sa urle la mine ca beau cam mult si una alta. M-a jicnit urat zicand: “You are always drinking beer!” desi in ziua precedenta in maratonul cu sotul sau nu am baut decat un tap de bere, seara, dupa o ora de la incheierea cursei si dupa ce am mancat. Phil nu mi-a spus ca-mi va fi interzis sa consum o bere dupa pedalat. Claire s-a enervat, a zis ca Phil este deja in pasul Glandon si ca ma va duce la prima gara sa ma expedieze spre Annecy cu trenul. Cand am vazut cu cine am de- a face, am acceptat, ca nu aveam de ales iar asta nu mai este tura ci un cosmar. Pacat ca Phil m-a aburit 5 luni pe internet ca vom face acest tur si apoi ca ma va duce la el in Anglia la Salisbury sa ma angajeze 1-2 luni sa am si eu bani de-o tura.
Din pacate, n-a fost sa fie asa, probabil ca zgripturoaica de nevastasa i-o fi bagat in cap sa se descotoroseasca de mine si acum era momentul prielnic. In fine, asta e, am ajuns la prima gara, mi-a dat 100euro si Adio! (si-a achitat practic cazarea si masa si poate si mediatizarea turei lui caci eu i-am facut lipeala cu Rene care i-a cazat la el gratuit si a organizat adunarea ciclistilor din fata primariei si chemarea Televiziunii locale).
Am luat deci trenul pana la Annecy, si de acolo am mers pe jos vreo 12 km pana la locuita lui Rene.
Sa ma fi vazut ce caraghios aratam carand un cort, un sac de dormit, un izopren, un rucsac mic, 2 bete de lemn pt. cort, eu cu hainele ude. In aceea minunata zi am reusit sa fac Romania de ras, aratam in sfarsit ca un boschetar, traiam momente magice, dar macar eram om liber. Eram foarte dezamagit de intamplarea cu cuplul britanic si vream cat mai curand sa ma urc pe bicicleta mea, pe harbul meu sa ma intorc acasa, caci mai bine e la noi decat prin cele tari straine opulente occidentale.
Nu aveam nici macar o punga astfel ca caram ca boul bagajele in maini de m-am chinuit ca un sobolan mai ales ca nu stiam nici drumul. Mereu intrebam oameni care se mirau foarte de aceasta aratare, adica de mine. Dupa ore bune de mers am ajuns si-n fata casei lui Rene care primise un telefon de la Phil care-i spuse ca Claudio e un ciclist vai de mama lui, ca sa ma expedieze spre casa.
Ei bine, nu-l voi uita niciodata pe acest Phil si nici pe nevastasa Claire. Datorita lor ma voi ambitiona sa ma realizez in viata si sa ma razbun, devenind mai celebru decat Phil. In urmatorii 10 ani sper sa-mi ating obiectivul.
Cand m-a vazut Rene, a vrut imediat sa se intereseze de au autocar sau tren spre Romania. Eu am zis ca refuz sa merg cu asa ceva, voi merge cu ce am venit, cu bicicleta mea. Asa ca Rene s-a apucat sa dea niste telefoane la niste amici care au facut o cheta si mi-au adus 150 euro. Avand si banii de la Claire, aveam bani suficienti sa traversez Europa spre casa dar pe o ruta mult mai scurta si mai usoara.
Ziua urmatoare am si plecat. Rene mi-a mai dat niste echipamente, adidasi, o pelerine, ceva de mancare etc. Ne-am despartit in relatii amiabile si mi-a promis ca data viitoare cand mai trec pe la el cu bicicleta vom face o tura spre cel mai inalt varf din zona lor spre Semnoz, unde este o statiune de ski. Nu ma las si voi ajunge din nou acolo tot pe 2 roti.

Din aceasta zi nefasta din turul meu nu am nici o poza, eram prea suparat sa ma mai si filmez. Cred ca nici in ziua de azi nu am trecut complet peste acel esec. Dar suntem tineri, luptam in continuare.

Am luat-o din nou pe langa lacul Annecy beneficiind de pista ciclabila pana la Albertville, oras fondat de regele Charles Albert in 1836, locul unde in 1992 a avut loc Olimpiada de Iarna. Cartierul Conflans cea mai veche parte a orasului si-a pastrat aerul medieval.


Dar in general acest oras m-a dezamagit putin, avand mai degraba o alura industriala decat turistica. In apropiere am vazut cocotata pe deal o cetate medievala.



Trebuie sa recunosc ca dupa foamea ce am tras-o cu englezul de proasta pomenire si sumbra amintire, prioritate nr. 1 am avut sa ma alimentez asa ca mi-am cumparat cateva kg de alimente sa-mi revin. Of ce bine ma simteam din nou, sa merg in ritmul meu, sa ma opresc unde vreau, sa mananc si sa beau cand vreau si ce vreau. Eram putin conditionat si restrictionat de bugetul redus, dar eram liber ca pasarea cerului.
De la Albertville am luat-o pe un drum destul de circulat pe o distanta de 25 km pana in localitatea Moutiers. Aici este o zona celebra pentru branzeturi, in acest an a luat medalie de aur la Paris.



De aici am pedalat pe valea raului Isere pe un traseu foarte pitoresc pana in localitatea Aime, locul unde se incepe catararea spre frumoasa staiune La Plagne. Apoi am ajuns din nou la Bourg St. Maurice , unde a trebuit sa fac pauza cateva ore caci a plouat la greu.. Apoi mi-am continuat drumul pe langa raul Isere, a inceput ascensiunea spre pasul Iseran.
M-a prins noaptea pe drum si mi-am pus cortul pe intuneric avand ghinionul sa-mi pun cortul pe un izvor sau nu stiu ce s-a intamplat stiu ca pe la miezul noptii mi se udase deja pana si sacul de dormit, astfel ca n-am putut dormi de ud ce eram, parka rasarise un izvor sub mine. Ciudat si unic fenomen ce nu am mai patit in viata mea desi am peste 1000 nopti dormite “in the wild”.
Ziua urmatoare foarte obosit si infrigurat am intrat in Parcul National Vanoise. Am urcat mult pana in localitatea turistica Tignes unde am avut surpriza sa intalnesc un baraj care avea pe el pictat un imens cap de om.


De aici a inceput sa ploua si pe masura ce urcam era tot mai frig, pana la urma am ajuns in celebra statiune Val d’Isere. Eram tot ud, toate hainele si echipamentul imi erau ude leorca chiar si sacul de dormit. Aici am incercat sa gasesc o cazare gratuita sa-mi salvez viata, dar nicaieri nu am gasit. Am incercat si la Politie, au zis ca la ei nu e hotel si la primarie , mi-au spus ca nu au azil de boschetari si ca cea mai iefina cazare acolo este 50 euro, adica bugetul meu pe 5 zile.
Pana la urma m-am dus la camping care era foarte ieftin 8euro. Cu 1 euro am luat un jeton si am putut sa fac un dus de 5 min. Mi-am amplasat cortul si mi-am dus sacul de dormit ud la o uscatorie din camping in speranta ca se va usca. Apoi am mai discutat cu niste turisti care se minunau de echipamentul meu precar.
Nu trece nici o ora si ma trezesc ca apare un jeep, era tatal fetei de care ma rugasem in urma cu cateva ore in incercarea mea de a gasi un adapost. Domnul era proprietar de cabana turistica si m-a invitat la el, oferindu-mi o camera gratuit. Mare noroc pentru mine caci nu peste multa vreme a inceput un viscol ca-n povesti.


Camera era si incalzita si am beneficiat si de o cina delicioasa gratuit. M-am simtit foarte bine in aceea seara, oamenii au fost de mare treaba si am discutat multe cu ei. Ziua urmatoare era un frig de n-am mai vazut asa ceva vara, eram in 5 iulie , dar vremea era de iarna. Cabana era situate la cota 1920m. In aceste conditii aveam sa urc spre pasul Iseran (2770m), al 2-lea pas modernizat al Europei dupa col de la Bonette (facut recent de colegul si prietenul nostru Gibonu de pe forumul www.ciclism.ro). Am primit si o geaca de la acesti oameni minunati si le-am promis ca voi reveni cand o s-o duc mai bine, caci niciodata in viata nu mai vreau sa cunosc umilinta de a ma ruga de oameni pt. o cazare gratuit.
De la cota 2500 a inceput lapovita iar in pas ningea. Cand am ajuns in pas eram foarte fericit si cu lacrimi in ochi i-am dedicat pasul in memoria duioasei mele bunici Ica din frageda-mi pruncie care ar fi fost mandra de realizarea mea, de fapt ea este mandra de mine de acolo de unde ma vegheaza dintr-o lume mai buna, pasul i l-am dedicat si unui erou englez Robert Scott, al 2-lea om care ajuns la Polul Sud si care a murit pe drumul de intoarcere spre tabara de baza. Datorita unor oameni ca Robert Scott, Jean Bart, Phileas Fogg etc am ajuns si eu sa traiesc o viata de roman de aventuri si le voi ramane recunoscator in veci eroilor de odinioara .


In pas m-am intalnit cu un batran norvegian care mergea pe o motocicleta ciudata si care m-a intrebat daca nu mi-e frig vazandu-ma in pantaloni scurti desi ningea. Apoi pe coborare a trebuit sa-mi iau o pereche de pantaloni lungi pe mine, caci frigul era patrunzator, langa drum stratul de zapada avea cam 40cm.


Dar dupa ce am coborat peste 1000m diferenta de nivel, vremea si-a revenit, a iesit soarele si am ajuns in frumoasa localitate Bonneval sur Arc.


Pe traseu inspre Bessans am gasit si flora alpina interesanta. Eram inca in Parcul National Vanoise. In dreapta mea aveam munti cu varful de pana la 3684m iar in stanga puteam sa observ varful Ciamarella (3676m) ce este exact pe granita cu Italia. Peisaje remarcabile.


Din localitatea Lanslebourg a inceput catararea spre pasul Mont Cenis, un pas cu totul deosebit datorita peisajelor de vis. Din nou vedeam varfurile inzapezite ale Alpilor.Dupa cam 10 km de serpentine am ajuns in pas.
Imediat din pas am ajuns intr-o zona superba unde se vedea lacul Mont Cenis. Ca sa-l admir mai bine am oprit la o cabana unde am servit un paharel de 100ml vin ce a costat 1 euro, am stat pe terasa iar peisajul era ametitor.


Cativa km am pedalat pe langa acest lac pana am intrat in Italia, apoi a venit coborarea spre Susa dar m-am pus cu cortul intr-un loc ferit langa drum inainte de localitate.
Ziua urmatoare am constat ca a dat canicula peste mine, temperature a urcat de la -5 grade cat am prins in noaptea cu viscol de la Val d’Iser, la +35 cat era la Avigliana. Deci in doar 24 ore am trecut de la clima alpine la clima mediteraneana, coborand de la cota 2770m la 100m altitudine.


De aici am avut ultima catarare in Alpi din tur, vreo 13 km pana la pasul Lys. Si aici era nesperat de cald.


Apoi a urmat o zona pitoreasca si am coborat in localitatea Viu unde am vazut o statuie monumentala a lui Pinochio.


Sunt din nou in Piemont, nu departe de Torino.