În dimineaţa zilei de 1 august, eu împreună cu un vechi prieten al meu, Marius Reghiş am pornit într-o expediţie cicloturistică, pe care ne-o doream de multă vreme.Obiectivul nostru principal era să ajungem şi să parcurgem cel mai înalt şi mai pitoresc drum modernizat din munţii Tatra, adică drumul care duce la Sliezsky Dom(1670m).
Am pornit din Ineu, oraşul copilăriei noastre şi al viselor adolescentine de odinioară.Acum eram deja 2 tineri copţi pasionaţi de sport, cultură, natură şi aventură. Ne aştepta o cicloexperienţă de neuitat. Prima oprire a fost la doar 7 km la ieşire din Şicula la un local, prietenul meu acuza deja dureri în zona de contact cu şaua, de reţinut faptul că nu mai pedalase de câţiva ani şi nu mai făcuse cicloturism de 7 ani când a făcut tot cu mine turul Banatului pe bicicletă. Apoi am continuat spre Chişineu Criş unde am făcut pauză de masă la un restaurant. De aici a urmat un traseu monoton de câmpie până la Vărşand. Aici am intrat în Unguria. Încă din prima localitate am avut bucuria să beneficiem de piste ciclabile de calitate. Apropape toate localităţile din Ungaria sunt dotate cu astfel de piste, iar numărul bicicliştilor creşte în mod simţitor. Se simte un alt nivel de cultură, de civilizaţie şi un alt tip de mentalitate, mai pro-occidental, faţă de ce întâlnim în România, din păcate. Până în localitatea Doboz am mers pe o pistă ciclabilă superbă. Apoi am luat-o spre Veszto. Pe traseu am întâlnit un biciclist ungur în vârstă foarte jovial care avea o rablă fără pinioane şi cu care m-am luat la întrecere pe o distanţă de câţiva km de am scos untul din bietul om. A fost o experienţă pe cinste. Ne-am distrat de minune. Între timp Marius s-a resemnat şi obişnuit cu idea că-n următoarele 2 săptămâni îl va durea zona şezutului, făcuse imprudenţa să nu se antreneze deloc înainte de această importantă tură. Apoi ne-a prins noaptea, am mai pedalat câţiva km până am găsit un loc ferit şi foarte plăcut lângă o baltă unde ne-am pus în sacii de dormit sub cerul înstelat. Nu a fost cazul să mai montăm cortul şi am avut parte de o noapte minunată plină de visare dar bântuită de ţânţari.
Ziua următoare ne-am luptat cu obositoarea şi nesfârşita pustă maghiară trecând prin Szeghalom, Karcag, Kunhegyes pe o vreme toridă. Totuşi în ciuda monotoniei sale, pedalatul în pustă a fost agreabil, am trecut prin câteva păduri reconfortante şi am văzut căprioare, fazani şi iepuri de câmp. Aici ne-a prins noaptea dar am continuat să pedalăm încă vreo 20km până am ajuns la râul Tisa, unde am găsit un loc de campare pe malul său. De data asta am instalat cortul şi bine am făcut că a ploat binişor în timpul nopţii.
În cea de-a 3 zi am mai avut încă o porţiune de pustă pe ruta Kiskore-Heves, unde ne-a atras atenţia o statuie superbă a unui rege maghiar şi un monument închinat eroilor. În continuare am trecut prin Boconad şi Nagyfuged. De aici începeau să se profileze în faţa noastră munţii Matra, cei mai înalţi din Ungaria. În drum spre Ludas am trecut peste impecabila autostradă Budapesta – Debrecen, apoi prietenul meu a trebuit să se odihnească vreo 2 ore pe o pajişte iar eu am plecat să mai colind prin satele din jur. Apoi am continuat trecând prin localităţile Hamajugra, Visonta şi Abasar iar de aici începea lunga şi constanta căţărare de traversare a munţilor Matra. Am urcat 5 km până în Matrafured unde am găsit un superb complex turistic, piste ciclabile, am făcut un popas iar apoi am pedalat câţiva km în compania unui cuplu de pensionari olandezi care erau încântaţi de infrastructura pentru biciclişti din Ungaria. Apoi am continuat să urcăm încă vreo 3-4 km şi găsind un loc superb în pădure ne-am instalat cortul.
Ziua următoare după ce am urcat câţiva km am ajuns în staţiunea turistică Matrahaza. De aici am luat-o la dreapta, a urmat o căţărare de încă 4 km să ajungem pe acoperişul Ungariei la Kekestetö, singurul loc din Ungaria care depăşeşte 1000 m în altitudine. Aici la doar 1015 m se află o staţiune de ski, infrastructura este excelentă, localuri cu panorame minunate, iar un releu de televiziune ce avea peste 100 m înălţime ne-a atras atenţia. Aici a fost momentul să sărbătorim căci după ce traversasem toată anosta dar bucolica şi infinita câmpie a Panoniei, iată-ne odihnind, admirând şi închinând un pahar de vin pentru această reuşită, pentru această libertate pe care doar cicloturismul ţi-o poate oferi dacă şti să-l descoperi, să-l apreciezi şi să-l cultivi. În plus eram mândri şi satisfăcuţi şi pentru că tocmai reuşisem cea mai importantă căţărare din Ungaria, care este inclusă în lista celor 1000 de căţărari ale Europei omologate de către prestigiosul club internaţional BIG Challenge, unde amândoi suntem membri, deci iată încă un prilej de bucurie.
Apoi a urmat zgomotoasa şi înfiorata coborâre, în mare viteză, chiar în prima parte a sa ne-am simţit ca-n magnificii Alpi datorită pantei abrupte de 10%, a molizilor seculari şi a serpentinelor periculoase. Am coborât aproximativ 8 km apoi am luat-o la stânga pe drumul de traversare a munţilor Matra, am avut din nou de urcat vreo 8 km până ne-am trecut în palmares cea de a 2-a căţărare din Ungaria, Galyatetö(956m) şi ea omologată de clubul BIG. Apoi a urmat o lungă coborâre de vreo 15 km spre oraşul Paszto. Aici avem parte de o surpriză neplăcută, intrăm pe un drum naţional cu trafic intens şi interzis bicicletelor. Suntem claxonaţi de mai multe ori şi oripilaţi o luăm la dreapta pe primul drum ce-l întâlnim, mai exact din localitatea Batonyterenye, preferând să mai pierdem câteva ore pe drumuri secundare decât să ne riscăm viaţa pe acel drum circulat dar care era cel mai scurt spre Slovacia. De la Matraszele avem parte de un traseu pitoresc, înconjuraţi de păduri şi dealuri respirăm fericiţi bucurându-ne de ultimele peisaje din Ungaria, înainte de intrarea în Slovacia. Din localitatea Ronafalu facem o alegere nu tocmai inspirată, o luăm spre Cered şi ne trezim că mai avem de traversat un deal, încă câţiva km de urcat spre bucuria mea şi disperarea lui Marius. În timp ce urcam vremea se schimbă brusc, nori negri ameninţători împânzesc cerul, vântul începe să bată violent şi abia avem timp să coborâm în viteză spre Cered, abia reuşim să găsim un local şi să punem bicicletele la adăpost şi se porneşte o înfricoşătoare vijelie cu grindină mare, trăsnete, tunete şi tot arsenalul intemperiilor nebune. Noi suntem satisfăcuţi şi la o halbă de bere ne felicităm că nu ne-a surprins furtuna în vârful dealului că ar fi fost prăpăd. După vreo 30 minute natura se calmează şi iese un superb curcubeu pe care-l imortalizăm în timp ce se lăsa seara uşor peste sat. Apoi un localnic, un maghiar de etnie slovacă ce avea o barbă albă stufoasă şi el biciclist se oferă să ne conducă până în apropierea graniţei cu Slovacia care era la doar 2 km. Aici stupoare ne trezim în faţa unei vămi fantome, nici urmă de vameşi, nici o clădire nimic, doar un panou pe care scria Slovacia şi altul cu semnul Uniunii Europene ne indică faptul că am intrat în altă ţară. E noapte, răcoare şi suntem intrigaţi că nu avem unde să schimbăm nişte bani deci ne aşteaptă o noapte austeră. Continuăm să pedalăm pe ruta Tachty, Nova Basta,Petrovce, pe traseu ne surprinde o ploaie, ne adăpostim pe o bancă într-un sat, apoi continuăm să mai pedalăm până la miezul nopţii şi ne punem cu cortul lângă un lan de grâu aproape de drum.
Ziua următoare suntem treziţi de o turmă de oi care trecea pe lângă noi. În localitatea Jesenske avem noroc să găsim o sucursală a unei bănci şi în sfârşit schimbăm bani şi putem să facem cumpărături la supermarketul din localitate. După o copioasă masă ne continuăm traseul, trecem prin sate cu mulţi etnici romi şi care arată chiar mai rău decât unele localităţi din Transilvania noastră. Sincer nu ne aşteptam la acest lucru, zona de sud a Slovaciei este mult mai slab dezvoltată decât cea de nord şi nord-vest. Peisajul este încântător, trafic redus,dar nu mai sunt pistele ciclabile ca şi-n Ungaria, iar preţurile au mai scăzut puţin. O rută ideală practicării cicloturismului. Primul oraş din Slovacia a fost Rimavska Sobota, după ce am vizitat centrul său care seamănă puţin cu cel din Mediaş, ne-am continuat drumul spre Hnusta, trecând prin Rimavska Bana. Apoi începea o uşoară dar constantă urcare spre Tisovec. Între timp ajunsesem în Parcul Naţional Muranska Planina, intrasem într-o zonă montană superbă cu peisaje asemănătoare cu cele din Apuseni.La ieşire din Tisovec, cochet orăşel montan asemănător cu Predealul nostru, începea cel mai greu traseu de traversare al Slovaciei dar deosebit de pitoresc şi spectaculos. Am urcat vreo 5 km pe pantă de 8% şi găsind un loc prielnic de fixat cortul am campat într-un decor de vis. Am adormit fericiţi ascultând mirificul cor al unor privighetori din nişte copaci din apropiere şi discutând despre aventura noastră şi despre avantajele şi beneficile pe care bicicleta le poate aduce în mod indubitabil în viaţa oamenilor. Eram încântaţi şi fericiţi că aparţinem nobilei dar destul de recentei specii: „Homo Velocipedus”. Ca 2 fini intelectuali, ne-am apucat să discutăm despre încercata şi zbuciumata istorie a omenirii,dar esenţială şi enigmatică ne rămâne în suflet amintirea discuţiei despre marele titan al renaşterii italiene, Leonardo da Vinci, care se pare că este primul european care a inventat strămoşul velocipedului şi al bicicletei moderne. În aceea seară minunată eu am născocit sintagma: „Cum Deo et Velo pro patria et libertate at aeternitas” (Cu Dumnezeu şi Bicicleta pentru patrie şi libertate în veci). Şi mi-am jurat că astfel voi simţii, trăii şi funcţiona până în ziua când voi fi şi eu praf de stele. Aceste frumoase gânduri le dedic in memoriam irepetabililor tragici şi mentori ai mei: marelui Marco Pantanni a cărui an de glorie 1998, anul când triumfa atât în turul scumpei şi natalei sale Italii dar şi în turul Franţei, a coincis cu anul când m-am apucat de cicloturism şi lui Ian Hibell, pionierul cicloturismului, care din nefericire pe data de 23 august anul în curs, a fost lovit mortal de un camionagiu iresponsabil, în timp ce se deplasa cu eterna bicicletă spre Thessaloniki, în Grecia. “The rest is silence!” Iar noi am adormit cu gândul şi speranţa că bicicleta va avea un rol esenţial în secolul nostru.
Ziua următoare ne-am trezit cu o poftă nebună de pedalat. Am fost norocoşi să avem parte şi de o zi de excepţie pentru cicloturism, soare puternic, cerul de un albastru infinit nemolestat de nici un nor intempestiv iar decorul natural era dintre cele mai generoase asemănător cu zona Rucăr- Bran de la noi. Însă pe cât de încântător era peisajul pe atât de anevoios era traseul, astfel că până în orăşelul Hranovnica, trecând prin superbe aşezări montane precum Muran, unde am fost uimiţi de o herghelie splendidă de cai care galopau liberi pe o pajişte, conduşi şi coordonaţi de 3 adolescente superbe şi Cervena Skala, minunată comună de pe valea râului Hron; am avut de trecut nu mai puţin de 5 pasuri consecutive de 578, 756, 965, 1005 şi respectiv 1029m. A fost o grea piatră de încercare pentru prietenul meu Marius, care s-a descurcat admirabil, s-a luptat ca un erou cu panta care adesea era de 12% iar la sfârşitul zilei era deja un ciclocăţărător redutabil. Pentru mine pasionat până-n măduva oaselor de căţărarea în şa acest traseu mi-a oferit momente magice ce nu le voi uita vreodată. Apoi până la Poprad, important oraş care adăposteşte un parc acvatic celebru în Europa, am mai avut de trecut încă un deal încă vreo 5 km de căţărare înaintea reconfortantei coborâri. După ce am vizitat centrul său istoric alcătuit dintr-un adevărat şirag de bijuterii arhitectonice în stilul baroc, rococo, secession şi eclectic, după ce am mai savurat o bere la o terasă centrală, am pornit spre Tatranska Lomnica, superb orăşel turistic de la poalele munţilor Tatra, unde am auzit că este camping.
Mai departe au urmat încă 7 zile de pedalat: atingerea obiectivului nostru, căţărarea de la Slieysky Dom, iar apoi întoarcerea acasă pe un traseu cel puţin la fel de pitoresc şi de încântător care include traversarea Parcului Naţional Slovensky Raj şi a încă unui lanţ montan în Slovacia iar apoi din nou traversarea Ungariei prin pustă pe ruta Aggtelek-Eger-Debrecen trecând prin Parcul Naţional Hortobagy, intrarea în România făcându-se pe la Borş spre Oradea. Dar despre toate acestea vă voi povesti în numărul următor al revistei.(to be continued)
Partea 2
Eram fericiţi că în sfârşit în faţa noastră se profilau semeţele piscuri ale munţilor Tatra, dintre care se distingeau clar: Gerlachovsky Stit (2665m), cel mai înalt vârf din întregul lanţ carpatic şi Lomnichy Stit (2632m), cel mai spectaculos şi mai abrupt vârf al masivului, având o formă piramidală, iar în vârf se află un restaurant în formă de glob.
În drum spre T. Lomnica, am avut de luptat cu un puternic vânt frontal şi o căţărare uşoară dar constantă. Când am ajuns la unul din cele 2 campinguri din localitate şi am aflat că amplasarea cortului nostru costă cam 11EUR, datorită bugetului nostru redus, am decis să campăm iar gratuit unde vom găsi loc potrivit. Deoarece se înoptase deja a trebuit să bâjbâim o oră până când am reuşit să dăm peste un loc adecvat într-un parc, lângă nişte bălării imense. Deoarece eram pe la cota 1000 şi prinzând şi o vreme mai răcoroasă decât de obicei iar noi fiind echipaţi cu saci de dormit de vară, am cam îndurat frig în timpul nopţii.
Ziua următoare am pedalat pe cel mai turisticizat traseu al Slovaciei, trecând prin oraşul turistic Vysoke Tatry care era plin de hoteluri luxoase. Am avut parte de o pistă ciclabilă de calitate, peisajele erau foarte atrăgătoare şi am întâlnit mulţi ciclişti străini. Din localitatea Tatranska Polianka situată pe la cota 1000 începea căţărarea de exact 7 km lungime pâna la Sliezsky Dom. Acest traseu a fost un adevărat regal, peisaje de vis ca şi pe Transfăgărăşanul nostru, doar drumul era puţin mai îngust şi avea şi porţiuni cu pantă de până la 15%, un adevârat paradis pentru ciclocăţărători. Pe ultimul km înclinaţia pantei s-a redus la doar 4% şi ne-am bucurat de o floră multicoloră, jnepenii erau adorabili iar vizibilitatea excelentă asupra întinsei şi semeţei zone de carst care culmina cu vârful Gerlachovsky. Mai dăm puţin din pedale fermecaţi de peisaj şi iată-ne ajunşi la Sliezsky Dom la cota 1670m. Aici întâlnim un complex turistic plin de turişti de diverse naţionalităţi, în special francezi. Avem bucuria să descoperim şi un lac glacial în care cobora năvalnic un pârâu pe un versant, formând o impetuoasă şi spumoasă cascadă. Aici stăm să savurăm peisajul cam o oră pe terasa unui local unde servim o bere şi un langoş. Apoi când să pornim constatăm că roata din spate a lui Marius era desumflată. Avea pană. Spre disperarea noastră observăm că nu mai găsim pompa. Se pare că am pierdut-o pe undeva. Încercăm să găsim o pompă dar nimeni nu are aşa ceva. Astfel coborârea se transformă într-un coşmar. Facem cu schimbul: când eu cobor pe bicicleta funcţională iar Marius pe jos pe lângă cea cu pricina, când invers.Atunci când era rândul meu să merg pe lângă bicicletă, preferam să alerg pe lângă ea, căci sufăr de obsesia de a câştiga timp. Până la urmă ajunşi la drumul principal, nu după multă vreme avem norocul să întâlnim nişte ciclişti slovaci care ne ajută şi ne rezolvă pana. Ce oameni de treabă! Apoi ne continuăm periplul iar din localitatea Stary Smokovec o cotim la dreapta spre Poprad. Aici pe o porţiune de câţiva km avem coborâre cu pantă de 12% pe drum drept, reuşind să atingem viteze de peste 70km/h. Pedalăm în continuare într-un ritm alert pe circulatul dar impecabilul drum european E50, iar la doar 13 km de la ieşire din Poprad, în localitatea Spisskyy Stvrtok avem norocul să scăpăm de traficul intens, luând-o pe un drum secundar care ducea la Parcul Naţional Slovensky Raj. Trecem prin câteva sate tradiţionale încântătoare, cadrul natural este generos, ne simţim foarte bine, vremea şi-a mai revenit, în sensul că temperatura a crescut. Ne luptăm satisfăcuţi cu câteva pante periculoase şi ne surprinde din nou noaptea după ce beneficiem de un apus de soare romantic care ne duce cu gândul la prietenele noastre rămase acasă. Gândim cu tristeţe ce mare păcat căci româncele noastre, aceste admirabile mesagere ale farmecului feminin, încă nu sunt atrase de această activitate deosebită, cicloturismul care îmbină armonios cultura, sportul şi distracţia oferindu-ţi marea plăcere de a descoperi eterna şi fascinanta natură într-un mod atât de liber şi de autentic. Apoi îi povestesc prietenului despre fericitele cupluri de cicloturişti occidentali care i-am întâlnit în lungile mele ture solitare. Concluzia este, în opinia mea, căci bogăţia cea mai mare din această lume este cea pe care o aduni în suflet, prin modul de viaţă pe care-l abordezi, prin gândurile şi faptele tale iar cicloturismul este o alternativă viabilă şi valoroasă pentru o viaţă reuşită şi plină de satisfacţii. Târziu campăm din nou într-o delicioasă poieniţă lângă un pârâu plin de peşti de la marginea unei păduri de conifere.
A opta zi avea sa fie una foarte relaxantă într-un decor natural de excepţie. În aceea zi am traversat Parcul Naţional Slovensky Raj, o zonă foarte sălbatică de o frumuseţe aparte. În prima parte a zilei am avut de urcat vreo 15 km, pe o pantă acceptabilă, pe un traseu aproape necirculat de automobile. Am întâlnit pe traseu mulţi excursionişti dar şi două grupuri de cicloturişti maghiari cam grăbiţi care nu au vrut să se oprească la discuţii cu noi, probabil nu vorbeau engleză bine. M-a cam enervat această atitudine, eu de obicei încerc să intru în discuţie cu toţi cicloturişti întâlniţi în cale. Astfel am avut ocazia să discut cu cicloturişti aproape din întreaga lume şi să aflu poveşti uimitoare de viaţă, căci fiecare cicloturist este un haiduc modern, un individ care doreşte să profite din plin de clipa cea repede ce ni s-a dat, savurând adevărata libertate în mijlocul naturii. Pe traseu am mai zărit două căprioare, ne-am răcorit într-un izvor, am admirat florile multicolore, şi ajungând în vârful pasului Kopanec care avea aprope 1000 m ne-am oprit la un bine meritat picnic, beneficiind de un peisaj foarte pitoresc asemănător cu cel din Obcinele Bucovinei. Apoi a urmau un downhill vijelios şi încă o urcare de câţiva km, am trecut şi printr-un tunel şi iată-ne ajunşi în localitatea Stratena flancată în partea stângă de dealuri carstice cam ca şi la Herculane. Aici ne-am oprit la un restaurant să savurăm specialităţi tradiţionale slovace şi binenţeles nelipsita bere fiindcă se cunoaşte hidratarea este extrem de importantă pentru cicloturişti. În continuare am mai urcat puţin iar apoi a urmat o coborâre spectaculoasă cu multe serpentine lungi şi strânse. Ne continuăm pedalatul pe ruta Nizna Slana – Stitnik, iar pe traseu Marius acuză dureri la gât asfel că oprim în primul orăşel ce-l întâlnim la Plesivec şi ne ducem direct la spital unde doctorul de gardă, ne trimite la Roznava, un oraş la vreo 25 km distanţă pentru eliberarea unei reţete ca Marius să poată obţine nişte medicamente. Iritaţi şi consternaţi ne continuăm drumul iar după localitatea Dlha Ves, ultima localitate din Slovacia, mai avem de căţărat nişte pante dintre care una de 12% iar apoi intrăm în Ungaria pe la Aggtelek, scăpând din nou de controlul vamal de rutină. Imediat ajungem la un complex turistic aflat langă Peştera Baradla ,inclusă în patrimoniu Unesco, cea mai importantă şi cea mai cunoscută peşteră din Ungaria, un adevărat magnet turistic. Aici am campat peste drum de camping după ce în prealabil am petrecut o seară agreabilă la un restaurant. În timpul nopţii vremea s-a schimbat şi a început să plouă, ploaia a continuat toată noaptea şi spre dimineaţă s-a înteţit astfel încât a început să ne pătrundă apă în cort. Marius s-a dus la un restaurant iar eu am rămas să adun cortul şi lucrurile mele pe ploaie apoi am mers să-l întâlnesc. Se pare că-n aceea zi am pătimit cel mai mult în tur. Preţ de 8 ore ne-am uitat neputincioşi cum toarnă cu găleata, iar neavând un echipament tocmai adecvat pentru astfel de vreme nu ne-am îndurat să pornim că ne uda până la piele. Până la urmă ne-am decis să mai rămânem aici o noapte, astfel ca-m închiriat un bungalow cu 20EUR şi ne-am dus să ne odihnim căci ploaia ne-a obosit psihic. În mod ironic şi ilar, pe când ne-am instalat în bungalow, ploaia s-a oprit ca prin farmec. Era prea târziu ca să ne putem recupera banii aşa că am fost nevoiţi să rămânem acolo peste noapte, refăcându-ne totuşi forţele sleite.
Ziua următoare a ieşit din nou soarele. Am pedalat în continuare pe ruta Ragaly-Kelemer, înainte de Putnok, ne-am oprit să admirăm un lac superb aflat într-o pădure, un paradis pentru pescari. Apoi în satul Borsodoota, la un târg ne-am păcălit cheltuind 5EUR pe o bucată relativ mică de salam de biscuiţi. Lângă localitatea Sata ne-am întins toate hainele ude la uscat la marginea drumului. În continuare am pedalat printr-o zonă limitrofă a Parcului Naţional Bukk şi după o lungă coborâre lejeră, ajungem în sfârşit în oraşul Eger, unul dintre cele mai frumoase din Ungaria, având o arhitectură deosebită şi un centru istoric foarte atractiv. Vizităm centru şi ne oprim la o terasă unde un lăutar cu o vioară ne încântă cu nişte piese clasice celebre. Apoi continuăm traseul pe noapte şi după ce mai trecem de o lungă localitate ne punem cu cortul lângă o podgorie aprope de oraşul Mezokovesd. În dimineaţa următoare, după ce servim micul dejun în acest oraş intrăm din nou în nesfârşita zonă de pustă. La un moment dat în drumul nostru către râul Tisa reuşim să ne rătăcim puţin, apoi găsim drumul bun şi o luăm spre Negyes-Tiszababolna, unde oprim la un tradiţional local pescăresc. În continuare ajungem la Tisa, greşim drumul, din păcate, din lipsa unui indicator adecvat şi astfel pedalăm cu 20 de km în plus. Apoi pedalăm prin cea mai sălbatică zonă a pustei, asemănătoare puţin cu delta noastră: lacuri întinse, zone de stuf cât vezi cu ochii, păsări de baltă, o feerie naturală. Intrasem în Parcul Naţional Hortobagy, un paradis al pescarilor şi al vânătorilor. Apoi intrăm în localitatea omonimă, vizităm un muzeu despre portul şi obiceiurile locului iar apoi mergem la un restaurant unde savurăm cel mai gustos guyas din tur. În continuare pedalăm în cel mai bun ritm din tur încă 40km până la Debrecen, ajutaţi şi de un vânt din spate. Pe traseu ne surprinde noaptea, dar ne facem totuşi timp să vizităm centrul oraşului, unde vedem o catedrală impresionantă. Apoi mai stăm la o bere la o terasă şi pornim obosiţi pe la miezul nopţii să ieşim din oraş să găsim loc de campare. Abia pe la ora 2 AM apucăm să ne culcăm după ce am găsit loc de campare la ieşire din localitatea Mikepercs.
Ziua următoare pedalăm pe ruta Sarand – Hossupalyi – Pocsaj, avem de luptat cu cel mai puternic vânt frontal din tur, înaintăm cu greutate dar după câteva ore reuşim să ajungem la graniţa cu România, intrând în ţară pe la vama Borş. Traversăm repede Oradea şi ne ducem la ştrandul termal de la Băile 1 Mai să sărbătorim reuşita acestei frumoase expediţii cicloturistice. Aici ne refacem forţele cu ajutorul binefăcătoarei ape termale şi cheltuim banii ce ne-au mai rămas pe la restaurante. Apoi nu înainte de a vizita lacul termal cu nuferi, unic în Europa, unde rămânem încântaţi de această delicată floare lacustră, simbol al purităţii şi al generozităţii naturii; continuăm să pedalăm pe noapte, spre casă. Din localitatea Hidişelu de Jos o luăm la dreapta spre Holod. Pe această rută avem de furcă cu câteva căţărări şi suntem fugăriţi de nişte câini prin satul Bicăcel. Imediat după Holod, punem cortul pe o pajişte lângă şosea.
Iată-ne ajunşi în ultima zi a expediţiei noastre, zi în care ne împărtăşim impresiile din călătorie şi ne facem planul pentru următoarea aventură pe 2 roţi. Pedalăm spre casă pe ruta Tinca – Craiva – Beliu, unde facem ultimul popas. Apoi ajungem acasă satisfăcuţi şi fericiţi, încărcaţi de amintiri de neşters şi cu convingerea căci modul cel mai bun, plăcut şi sigur de a călători rămâne cel pe 2 roţi.
Pentru această tură de 13 zile în care am pedalat aproximativ 1200km, am avut un buget de doar 300EUR, iar noi ne-am deplasat cu 2 biciclete nemţeşti de damă; dar ne-am descurcat foarte bine chiar şi-n aceste condiţii.
Aşteptăm cu nerăbdare următoarea tură pe 2 roţi.
Trăiască cicloturismul!
