Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 6 octombrie 2012

11 - VeloTurul Europei 2012 (9000km in 123 zile prin 17 tari) - partea 11 (Fascinatia Dolomitilor - pasurile Fedaia, Costalunga)

Giau ramane unul dintre pasurile mele preferate din intreaga Europa.
Cobor apoi vreo 15km pana in Selva di Cadore unde voi dormi cu sacul de dormit intr-un parc. Ziua urmatoare pedalez spre Caprile, de unde incep o noua catarare spre alt pas dolomitic.
Dupa cativa km. de panta lejera ajung in statiunea Sottoguda.
Aici gasesc un magazin de suveniruri cu gnomi, elfi si zane. Ceva deosebit intr-adevar!
Dar cel mai mult imi place un personaj de poveste super simpatic.
Dupa ce mai pedalez cativa km ajung la o panta destul de dificila.
Ma apropii tot mai mult de celebrul Marmolada (3342m) care este cel mai inalt varf al acestui sfant, semet si nemuritor templu dolomitic.
Pe la cota 1800 ma opresc la un refugiu sa mananc o ciorba.
Mai am inca o panta de 15% si de pedalat vreo 3km pana sa ajung in varful pasului.
Aici pot admira un lac glaciar cu apa deosebit de limpede.
Chiar in pas gasesc si un magazin de biciclete si stau la o terasa de unde beneficiez de cea mai frumoasa panorama din tot turul.
Sunt fascinat de acest masiv fabulos atat de iubit de montaniarzi.
Urmeaza coborarea spre Canazei. Pe traseu ma opresc sa multumesc la Santa Madonna di Marmolada, sfanta protectoare a acestui masiv a carui statuie o gasesc in apropiere.
Langa Canazei ma asteapta un prieten: Florin Laszlo - unul dintre cei mai experimentati si bine cotati parapantisti romani. El locuieste in inima Dolomitilor de 10 ani, reusind sa se dedice cu succes marei sale pasiuni: zborul cu parapanta. Si acum se intoarcea de la un zbor. Ne intalnim in sfarsit cu mare bucurie. Ma invita pt. inceput la o terasa si ma serveste cu ce doresc, el fiind antialcoolic convins. Apoi ne dam intalnire in fata hotelului unde locuieste permanent in Moena di Fassa la 11km. de aici. Pe traseu ma prinde si ploaia, el mergand inainte cu un scuter. Aici am parte de o zi pe cinste. Povestim multe, imi rezolva o camera gratuit la hotel, imi cumpara mancare de la restaurant, pot sa fac un dus, mergem la un supermarket de unde imi cumpara zeci de conserve, imi ia si bautura pt. seara respectiva. De asemenea imi face si multe cadouri : un sac de dormit Salewa Ultralight de doar 600g, o pelerina de ploaie, o oglinda la bicicleta, o aparatoare etc. Ziua urmatoare imi face cadou si un trailer identic cu cel al lui Anton Duma. De asemenea imi da si o donatie frumusica. Florin ramane un prieten deosebit care m-a ajutat enorm! Sa traiesti drag prieten! Sper sa ajung si la anul pe la tine! Iti raman recunoscator! Din pacate n-am facut nici o poza cu el dar scriind pe google numele sau puteti gasi filme si poze cu el. Vine si ziua urmatoare cand imi iau la revedere de la Florin promitand ca voi reveni. Iata-l pe Carpaticus primenit si fericit in Moena di Fassa dar cu inca vreo 20kg. in plus. Hai sa vedem cum ne descurcam cu pasurile alpine in aceste conditii!
De la Vigo di Fassa am de urcat din nou un nou pas. Pe traseu fac si o pauza, nu e prea usor cu atatea bagaje. Am devenit o reala ciclovita de povara. Pe langa mine se perinda zeci de rutieri grabiti.
Ma mai chinui mai bine de o ora si ajung in pasul Costalunga pe care l-am facut si-n 2007 cand aveam o rabla de bicicleta de 50EUR. Aici ma trage in poza un italian mirat.
Urmeaza o lunga coborare spre Bolzano. In apropiere de Nova Levante pot admira o minune a naturii: Lago di Carezza.
in curand ajung in Bolzano, unde stau putin, nefiind un fan al marilor aglomerari urbane.
De aici o tai spre nord spre Austria prin munti. Se pare ca in zona Bolzano, clima este de tip mediteranean favorizand o vegetatie abundenta, in special se intalnesc vaste plantatii de vita de vie. Dar nici castele vechi nu lipsesc din peisaj.
Urmeaza una dintre cele mai lungi catarari din intregul tur. Am aproape 50km de urcat.
Dupa ce urc cam 20km sunt primit de un fermier sa dorm intr-un hambar de-al sau. Acesta este destul de bogat avand si helesteu cu pastravi si ma serveste cu o prajitura delicioasa. Si iar petrec o seara agreabila. Stimabilul este cam zgarcit si nu ma serveste si cu un pastrav din pacate, astfel ca cina mea va fi compusa din niste conserve de-ale lui Florin. Apoi stau pe banca, beau o bere si admir pastravii proprietarului.

17 comentarii:

  1. Tu ești chiar puțin nesimțit. Adică omul ăla te lasă să dormi la el, deși el a muncit toată viața pe când tu freci menta pe banii altora, iar apoi mai și spui că e zgârcit că nu îți dă mâncare gratis. Iar pe Florin sunt sigur că îl vizitezi și la anul, că altfel nu poți profita de el. Incredibil ce atitudine poți să ai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa fac? Nimeni nu e perfect.
      Da, cine l-a pus pe cetateanul proprietar sa munceasca toata viata, sa stranga avere si sa-si puna banii in banca?
      Fiecare traieste cum poate in lume.

      Ștergere
  2. Asta cu cicloturismul pe banii altora ma enerveaza si pe mine la culme. Mi se pare doar o alta forma de boschetarie. Nici Caludiu, nici Anton nu fac asa in vreun scop caritabil sau cu vreun sens sa ajute altora decat lor insisi. Se distreaza pe banii celor care muncesc.
    Totusi, Anton Duma e putin mai cizelat in ultima vreme, ia doar daca i se da, nu cere si nu se plange daca nu primeste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In primul rand ca in aceasta tura am scos 600EUR din buzunar, bani economisiti de mine intr-un an de munca in domeniul traducerilor. E drept ca tura mea a fost cam mare si am avut si multe donatii si tin sa le multumesc prietenilor si oamenilor de bine care m-au ajutat, dar la fel ca si Anton, nu am cerut bani nimanui decat pe FB si pe forumuri.
      Da, eu si cu Duma, e posibil sa fim niste boschetari moderni, mai smecheri asa. Fiecare e liber sa gandeasca ce vrea! Nu ma apuc eu sa schimb lumea acum.

      Ștergere
    2. Vreau doar atat sa iti spun, anonimule prost crescut, ca oricine face ture lungi fie cu bici, fie pe jos sau cu barci cu vasle, nu o face pe banii lui. Si acestia, desi tehnic vorbind, traiesc si din banii altora, fac enorm pe pamant, fiind inspiratie si bucurie pentru altii, ca mine (si evident nu pentru tine, care te oftici auzind de ei). Claudiu Moga nu are sansa sa traiasca in SUA sau Franta, ca sigur ar fi primit sponsorizare de undeva. Dar el face mult mai mult, pentru ca ofera celor ca mine bucuria ca oamenii sunt inca buni pe pamant. Tare mie ca tu esti exceptia care intareste regula...

      Ștergere
    3. sa moara mata anonimule

      Ștergere
  3. Prietene pentru mine ai fost inspiratia mea,tu si cu A.Duma,vazand ce faceti,si mai ales filmuletele tale,unele chiar mai comice :)am inceput sa practic cicloturismul,de atunci toata vara am dat numai ture prin tara,aprox 2000km,e minunat ce vezi,ce nu am vazut in 30 ani am vazut intr-o vara.Chiar am avut ocazia in ture sa cunosc multi cicloturisti straini,chiar o familie intreaga trecand prin tara noastra.La anul vreau sa plec si eu in Europa cu bitsa vreo 3000 km de inceput.Mult succes in contnuare in ceea ce faci,sper sa te vedem curand si pe alte continente.Cu drag prietenul tau de pe Facebook,Cicloturism Campia Turzii

    RăspundețiȘtergere
  4. D-le ANONIM! Nu va obliga nimeni sa cititi postarile cuiva pe un blog sau forum.
    Omu si-a propus sa faca aceasta calatorie si a facut-o.
    Dvs ce "realizari" aveti in afara de faptul ca faceti parte din categoria celor care arunca cu noroi in cei care isi ating scopul?

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti multumesc mult. Asta e cea mai mare bucurie pt. mine, sa aflu ca si alti oameni gasesc placere si satisfactie practicand cicloturismul, descoperind libertatea pe 2 roti care este sublima. Te felicit pt. descoperirea acestei pasiuni atat de placute, iti doresc ture cat mai frumoase si sper sa ne intalnim candva.
    Daca ai drum prin Ineu esti binevenit, ofer ospitalitate. Nr. meu de telefon e 0736 916 441.
    Tinem legatura!

    cu prietenie,
    Claudiu

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu ai vrea sa adaugi la postari si o harta cu traseul, cu marcaje pentru punctele de interes cum ar fi ascensiunile, locurile de luat masa, de innoptat, varfurile, punctele de belvedere si diverse alte ponturi pentru cei care la randul lor vor sa ajuga pe acolo?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate, nu ma pricep la asa ceva si n-am la cine sa apelez sa ma invete. O sa incerc dupa ce termin fotoreportajul sa adaug si harti daca reusesc.

      Ștergere
    2. Incearca pe www.bikemap.net. E foarte usor de utilizat.

      Ștergere
  7. Mergi mai departe, Claudiu !

    RăspundețiȘtergere
  8. o vorba spune "daca vrei sa cunosti pe CINEVA...asculta ce spune acel CINEVA despre altii, nu ce spun altii despre acel cineva ". In cazul asta, Claudiu te felicit pt ca in povestioarele tale apreciezi binele facut de straini...si chiar îi descrii intr-un mod aparte. Cat despre Anonimu/Anonimii care te fac cerşetor...fac trimitere la vorba de mai sus.

    Drumuri bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Dragos pt. vorbele frumoase.
      Am intalnit multi oameni deosebiti in acest tur si tin sa le multumesc tuturor!

      cu prietenie,
      Claudiu

      Ștergere